274 matches
-
între mitologiile politice ale secolului XX îl ocupă stalinismul, care a avut foarte mulți adepți chiar în Occident, unde nu se cunoșteau (ori se ignorau în mod iresponsabil) atrocitățile-i uzuale. Stalinismul a renăscut mari mituri ale umanității, ca cel prometeic al eliberării de natură, care printr-o "fantasmă infantilă de atotputernicie" lua în stăpânire cu ajutorul Științei natura, antropologia și societatea, într-o atitudine combativă față de lume și un voluntarism exacerbat, manifestat și în proiectul "omului nou" care nu putea fi
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
iar dacă fascismul se proclamă irațional și antiintelectualist, comunismul se pretinde rațional, chiar științific, cu Știința ca fundament, Rațiunea ca metodologie și Cartea ca mijloc (în comunism cărțile se vindeau extrem de ieftin în comparație cu Occidentul, din considerente ideologice).324 Această atitudine prometeică exacerbată la dimensiuni monstruoase s-a considerat aptă și chiar chemată să zdruncine din temelii întreaga ordine sedimentată în secolele anterioare, de la transformarea omului și realizarea Omului Nou, cel lipsit total de individualism (dar paradoxal, abia astfel desăvârșindu-și personalitatea
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
trup-tehnică este depășită prin osmoză (cel mai bine exprimată prin imaginea lui Iron Man, al cărui costum nu doar că îi conferă abilități supranaturale, dar îi și ameliorează starea de sănătate insuficiență cardiacă), metalurgia prezentă în paginile comics continuând mitul prometeic al lui Hefaistos. Concluzionând, Renard afirmă că super-eroii, cu puterilor lor specializate de sorginte supranaturală, sunt "expresia gândirii politeiste, inerente minții umane". Aceștia "umanizează natura", dând chip elementelor, trăsăturilor psihologice, noțiunilor abstracte, stimulând identificarea cu personajele, "visarea cu ochii deschiși
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
pentru ca eliminarea lui să devină o binemeritată lecție și totodată un act civilizator, similar operei sanitar-ecologice pe care o realizează eroul înfruntând monștrii. [...] Una din ipostazele în care muncitorul apare cu predilecție este cea a eroului instalat într-un mit prometeic. Muncitorul este cel care rupe lanțurile, taie munții, sfărâmă piatra: sondor, artificier, lăcătuș, miner, forjor, turnător etc. Accentul cade bineînțeles pe forța fizică, eroismul suportă această conversiune naivă, fie că este vorba de eroi de bandă desenată precum Rahan, Superman
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
în Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, p. 661. 187 Ibidem, p. 661. 188 Isus poate fi perceput ca Mesia doar datorită mitologiei Vechiului Testament, tot așa cum Napoleon a fost comparat cu titanul înlănțuit pe stâncă doar datorită revirimentului mitului prometeic la finele secolului al XVIII-lea, opinează Gilbert Durand în Figuri mitice și chipuri ale operei. De la mitocritică la mitanaliză, pp. 18-29, passim. Durand preia demonstrația lui Pitirim Sorokin, cel care a indicat moștenirea iluministă și șocul Revoluției Franceze, care
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
afectivitatea și recuzita mitologică constituie "accesoriile menite să confere fundamentalismului patriotic hibridizat acea aură transcendentă aptă să stimuleze sacrificiul", căci "orfismul ceaușist e un cult modern de misterii politice, grefat pe vechi modele de gândire tribală": imaginarul mitic al modernității prometeice este populat de titani, eroi mitologici ai muncii și transformării naturii, și dușmani ai zeilor (împerecherea mitologiei naționaliste, autohtoniste, cu cea comunistă reprezintă îngemănarea a două forme de sacru colectiv, cel patriotic și cel revoluționar). ibidem, p. 247. 895 Angelo
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
creștină se încheie într-un apogeu scolastic al autoreferențialității. Atât profesorul, cât și studentul declară starea de necesitate în aseitate. În locul participării la expresia publică - și, deci, culturală - a teologiei, fiecare actor se refugiază într-un parcurs narcisist, mizantropic sau prometeic, din care dinamica euharistic-personalistă este exclusă. Modelul platonic al Academiei antice sau al Păltinișului modern 1 - în care profesorului îi revine responsabilitatea șlefuirii meticuloase a învățăcelului - se cuvine redescoperit. Operând într-un registru anglo-saxon, tutorele i-ar putea oferi studentului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de refuzul sistematic al atomismului sau epicureismului. În modernitate, războiul existențialismului (anti-esențialist) cu tradiția metafizică a vechilor greci are mare relevanță pentru înțelegerea misterului umanității plăsmuite „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Nici materialismul „științific” al lui Marx, nici patosul prometeic al umanismului exaltat de Sartre nu seamănă cu „vânătoarea ființei” și căutarea adevărului la Platon. Este ceea ce Paul Tillich (1886-1965) n-a înțeles, în pofida avertismentelor lui C.S. Lewis incluse în superba ficțiune alegorică The Pilgrim’s Regress (1933). Nu toate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
stîngism, ci de curentul libertaire reformat și contra-cultural care este întruchipat de Beat Generation și de Hippies. Acestea se caracterizează prin denunțarea culturii occidentale și a modelului industrial în folosul culturilor orientale, în particular cea a Indiei; adică respingerea viziunii prometeice în scopul găsirii echilibrului și armoniei între om și mediul înconjurător. În această privință les provos din Amsterdam, pacifiști non-violenți, libertini și dorind după expresia proverbială a lui Alphonse Allais să mute orașele la țară, reprezintă, prin intrarea lor în
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
nu pot fi, desigur, ignorați), ci o problemă a înțelegerii și recunoașterii, după modele arhetipale, după exigențele rațiunii sensibile, după vitalitatea parcursului inițiatic, a unei ființări colective care nu se organizează după figura lui homo faber, a omului faustian sau prometeic, ori după îngustimea egoistă a lui homo oeconomicus, ci după o alchimie a empatiei și a armoniei dintre natură și cultură, dintre sinele individual și sinele social. Cine vrea să îl ia pe Michel Maffesoli drept călăuză pentru a explora
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
s-au elaborat reprezentările antropocentrismului modern. Acțiunea inaugurală a demersului cartezian, aceea a îndoielii universale, a ajuns la certitudini epistemologice, nu mai puțin universale, care fac din conștiința individuală și din idealul de stăpânire bazele înseși ale oricărei cunoașteri. Ideal prometeic, dacă există așa ceva! La aceasta să încercăm să opunem, pe baza prezentărilor empirice, constatarea intuitivă a acestor "date imediate" (H. Bergson), a acestor "idei-forță" (A. Fouillée) care atrag atenția asupra vieții prezente. Asupra a ceea ce am numit acest umanism al
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
postmodernă a înghițit și ultima șopârlă anticapitalistă ce mai supraviețuia în anii ’90; noii saurieni nu se mai izvodesc din bărbile lui Marx, Engels și Lenin, ci din fruntea de gorgonă a lui Bill Gates, sub care palpită un creier prometeic. 15.3.3. McCarthy și imposibilitatea curriculumului multiculturaltc "15.3.3. McCarthy și imposibilitatea curriculumului multicultural" Pe harta „imperială” a gândirii postmoderniste există și regiuni promițătoare de la care se speră mai mult decât se poate obține. Este vorba despre dezbaterea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a unor avânturi lăuntrice. Între zei și oameni, Prometeu va fi veșnicul rebel, condiția sa e de eternă inadecvare. Izolarea resemnat-disprețuitoare a lui Hyperion se realiza în spațiul protector al cosmosului, conservându-i și consacrându-i eternitatea și echilibrul. Solitudinea prometeică e totală: refuzat atât de spațiul celest, cât și de cel uman, el le refuză la rându-i pe amândouă. Fericirea lui Prometeu pare a fi această nesfârșită rătăcire între lumi și nesecata dorință de a se dărui prin faptă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
domeniul semiologiei, ci de resortul unei semantici speciale (...), deține o putere de răsunet esențială și spontană". (Ibidem, p. 36). 120 "Fără sprijinul unei veritabile teorii antropologice a imaginarului, dezidenții romantici și complet pesimiști nu pot înțelege că omul socratic și prometeic este departe de a fi fost deposedat de bucatele imaginare. Dimpotrivă, marea rumoare a progresului, a revoluției și a sfârșitului istoriei, iscată de ideologiile moderne, nu a frânt o speranță, nici nu a frustrat o dorință, ci tocmai că le-
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
Paul Zarifopol. Vladimir Streinu elaborează cronici, articole de istorie literară și studii de versificație: Tradiția conceptului modern de poezie, Cu privire la versul liber românesc, Poezia lui V. Voiculescu - un studiu despre evoluția de la tradiționalism la modernism a poeziei voiculesciene, despre modelul prometeic și jocul formal, pe coordonatele vitalismului novator. Tudor Vianu semnează eseul Generație și creație, studiul Prezentul etern în narațiunea istorică și un articol despre opera sadoveniană. Peisajul critic este completat de Pompiliu Constantinescu (Aforismele lui Lucian Blaga, Romantismul românesc), Perpessicius
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289212_a_290541]
-
Simfoniei - Allegro molto- eroul beethovenian vede descătușându-se în el imense energii latente, care-l propulsează spre înălțimi spirituale, de unde ne strigă încurajator: „îndrăzniți, eu am biruit lumea!” Ni se dezvăluie prin acordurile solare ale acestei părți contururile unui om prometeic, puternic, liber, demn de a purta flacăra dătătoare de lumină, netemător în fața destinului. Simfonia ne apare astfel, din perspectiva finalului monumental, optimist, ca fiind expresia sonoră a voinței de demnitate și încredere în victoria noastră asupra sorții. Partea finală a
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Carmen Bocăneţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1355]
-
se construiau conexiunile și care era gradul de conectare dintre țări, această conectare fiind fundamentul interdependenței lor economice. Cum se transformau raporturile dintre sate și orașe și care erau modificările din cadrul ierarhiilor rețelelor urbane? Cum și până unde ideologia controlului prometeic transforma mediile naturale? Deși erau întrebările de bază ale geografiei, faptul de a le aplica simultan și într-o perspectivă comparativă asupra a opt țări le arăta adevărata lor valoare: contextele geografice de loc, de moment sau de configurație socială
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
tranziția la o economie de piață decât de poveștile despre opresiunea suferită sub Ceaușescu așa cum românii înșiși ar spune cu tristețe. Examinarea proceselor politice venale și banale (și adesea corupte) dintr-o democrație nouă este neinteresantă, fiindcă nu există protagoniștii prometeici cu care studenții să se identifice sau pe care să îi ocărească. Rusia trăiește vremuri interesante sub Putin. Din fericire, Slovacia nu, sub Robert Fico. Sistemele politice vin și pleacă, culturile naționale rămân. Cultura est-europeană nu are pereche. Este extraordinar
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
la campania țarului Petru I în Caucaz, expune pe de o parte evenimente și gesturi, pe de alta reflexul lor în oglinda-conștiință a personajului, în memorie și în proiecția ei abisală. Investind în posibilitățile încă obscure ale destinului său visul prometeic al unui trecut mitic, prințul are, la Porțile Caspice, revelația unei vieți întru edificarea sinelui. Romanul istoric Emisfera de dor (1979; Premiul Uniunii Scriitorilor), are ca fundal istoric expedițiile lui Traian în Dacia. În prim-plan se impune Hadrianus, urmașul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285836_a_287165]
-
n-am Înțeles niciodată cum unii oameni sau unii scriitori pot „regreta nașterea”! Regretând nașterea, regreți În esență categoria enormă a posibilității și nu numai a ta! A zeilor Înșiși! Iată cât de... slabi sunt și ei, iată forța noastră, prometeică, brusc izvorâtă din simpla „acceptare” a existenței, a unui dat pe care foarte mulți, ipocriți sau nu, Îl pun În discuție! Astfel, categoria dragă romanticilor, a „increatului”, a trebuit să fac un efort amplu de abstractizare ca să mi-o „integrez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
acționează astfel Încât acțiunea, fapta ta, la nivelul ei maxim să poată deveni lege universală! „Fă În așa fel Încât să fii, să devii stăpân al propriului tău trecut și al actelor tale!” era una dintre frazele cele mai „arogante”, mai prometeice, mai criptice, ale sihastrului de la Sils-Maria, care rezolvă cu o singură și decisă trăsătură nodul gordian al problemei hazardului ca și creator sau stăpân al destinului uman. Să fii stăpân al propriului trecut, să-l fasonezi astfel Încât „să scapi de sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
romanești, în sprijinul „acestuia”, îngrozit, dar nu disperat de magma și torentele materialist-vulgare abătute asupra societății românești și a valorilor ei, invocându-i pe aproape interzișii Nietzsche, Dostoievski, Unamuno, Th. Mann și alți câțiva, preoți ai nobleței și ai rolului prometeic al individului în istoria faptică, dar și în cea a moravurilor, a mentalității. Individul, singurul capabil de a purta ideea colosală de Destin, o „prejudecată” pe care am moștenit-o de la greci, acel amor fati al lui Nietzsche, iubirea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
justificate aceste atacuri? Ceea ce am dori aici este să le reexaminăm. Cum trebuie gândit locul publicității în era consumului-lume? Ce putere îi putem acorda mașinii publicitare asupra organizării modurilor de viață? Dar asupra satisfacțiilor și insatisfacțiilor neoconsumatorului? Publicitatea prometeicătc "Publicitatea prometeică" Istoria publicității este structural legată de dezvoltarea societății industriale și de consumul de masă. Vârsta de aur a afișului comercial începe la mijlocul secolului al XIX-lea, dar abia în jurul anului 1880 au fost orchestrate primele mari campanii naționale de mărci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
martora extinderii puterilor care vizau edificarea unei ordini colective complet noi, chiar și a unui om nou. Acest proces de detradiționalizare și de raționalizare a vieții sociale definește acțiunea publicitară, în fazele I și II, ca o putere de tip prometeic constructivist, convergentă cu proiectele politice și revoluționare moderne. Extinderea domeniului publicitartc "Extinderea domeniului publicitar" Ce se poate spune despre stadiul hipermărfii? Prin numeroase aspecte, această „confiscare” a societății de către publicitate n-a făcut decât să se amplifice - nu fără a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
senzitivă" Evident, fericirea nu-i o „idee nouă”. Nouă a fost ideea de a asocia dobândirea fericirii cu „traiul ușor”, cu Progresul, cu ameliorarea permanentă a existenței materiale. Încă din secolul al XVII-lea, cartezianismul pune bazele intelectuale ale civilizației prometeice a fericirii, anunțând progresul nesfârșit pentru și prin specia umană. Refuzând dogma creației căzute în păcat și supunerea lumii vizibile la hotărârile unei entități invizibile, modernii au creat religia progresului, ideea unei înaintări nelimitate spre fericire ce se efectuează prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]