383 matches
-
îl generează într-o mentalitate vernaculară, insuficient adaptată la normele și exigențele lumii moderne. Repere bibliografice: Edgar Papu, Protocronismul românesc, SXX, 1974, 5-6; Dan Zamfirescu, Istorie și cultură, București, 1975, passim; Edgar Papu, Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, București, 1977; [Dezbateri referitoare la protocronism], RL, 1977, 10, 32, 35, 51, LCF, 1977, 41, 42, 44, 46, 47, 51, 1978, 43, 44, AFT, 1977, 11, SPM, 1981, 574, 1982, 593, FLC, 1982, 3, 5, SLAST, 1982, 26, 27
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289046_a_290375]
-
adaptată la normele și exigențele lumii moderne. Repere bibliografice: Edgar Papu, Protocronismul românesc, SXX, 1974, 5-6; Dan Zamfirescu, Istorie și cultură, București, 1975, passim; Edgar Papu, Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, București, 1977; [Dezbateri referitoare la protocronism], RL, 1977, 10, 32, 35, 51, LCF, 1977, 41, 42, 44, 46, 47, 51, 1978, 43, 44, AFT, 1977, 11, SPM, 1981, 574, 1982, 593, FLC, 1982, 3, 5, SLAST, 1982, 26, 27, „Scânteia”, 1984, 5; Dobrescu, Foiletoane, I, 163-169
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289046_a_290375]
-
387-477; Ilie Purcaru, Literatură și națiune, București, 1986, 82-94, passim; Corneliu Vadim Tudor, Mândria de a fi român, 209-263, passim; Katherine Verdery, Compromis și rezistență. Cultura română sub Ceaușescu, tr. Mona și Sorin Antohi, București, 1994, passim; Ștefan Aug. Doinaș, Protocronismul recurent, „22”, 2001, 35; Florin Mihăilescu, De la proletcultism la postmodernism, Constanța, 2002, passim. F.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289046_a_290375]
-
Probabil, singura excepție a survenit în România, unde revoluția a fost înfăptuită de către moștenitorii direcți ai comunismului. Postmodernismul optzecist, dimpotrivă, s-a asociat cu tendințele neointernaționaliste și împotriva conștiinței naționale, având ca adversar intern tocmai licărul "naționalist" ivit din teoria protocronismului elaborată de Edgar Papu. Protocronismul voia să scoată în relief anumite "priorități" culturale izvorâte din inițiative autohtone, fără a aștepta modernizarea pe calea simplei imitații pe care ar fi promovat-o sincronismul lovinescian (aici, problemele sunt ceva mai complicate!). Așadar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în România, unde revoluția a fost înfăptuită de către moștenitorii direcți ai comunismului. Postmodernismul optzecist, dimpotrivă, s-a asociat cu tendințele neointernaționaliste și împotriva conștiinței naționale, având ca adversar intern tocmai licărul "naționalist" ivit din teoria protocronismului elaborată de Edgar Papu. Protocronismul voia să scoată în relief anumite "priorități" culturale izvorâte din inițiative autohtone, fără a aștepta modernizarea pe calea simplei imitații pe care ar fi promovat-o sincronismul lovinescian (aici, problemele sunt ceva mai complicate!). Așadar, se crede eronat că protocronismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Protocronismul voia să scoată în relief anumite "priorități" culturale izvorâte din inițiative autohtone, fără a aștepta modernizarea pe calea simplei imitații pe care ar fi promovat-o sincronismul lovinescian (aici, problemele sunt ceva mai complicate!). Așadar, se crede eronat că protocronismul refuza modernitatea. Edgar Papu remarca doar că și tradiția are inițiative inovatoare. El gândea sub modelul complex al fețelor lui Ianus, zeul roman bifrons, care veghează cu un ochi spre trecut și cu altul spre viitor. În consecință, veritabilul "progres
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spre trecut și cu altul spre viitor. În consecință, veritabilul "progres" în materie culturală nu vine din sincronizarea unilaterală, ci, simultan, din nutrirea în izvoare autohtone. Din păcate, unii "entuziaști" au pornit la vânătoare după "priorități autohtone", făcând vulnerabilă teoria protocronismului căreia i se poate reproșa meteahna contrarie sincronismului. Însă Mircea Eliade a întâmpinat cu speranță teoria profesorului Papu, întrucât aceasta confirma previziunile sale de salvare prin renaștere națională în fața monstrului sovietic comunist (v. Destinul culturii românești, 1953). Bineînțeles că vechii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
parte, "complexul sfâșierii", ajuns la ultimele consecințe în Basarabia, unde previziunile sumbre ale lui Mircea Eliade s-au împlinit, punând în primejdie însăși ființa națională. Dar ceea ce vreau să spulber este iluzia post festum a optzeciștilor că războindu-se cu protocronismul, s-ar fi războit cu partidul comunist. Nici vorbă de așa ceva. A fost acolo un bizar amestec de rivalități între grupuri literare, încurajate din umbră de către ideologii oficiali. Nu întâmplător sprijinitorul direct al postmoderniștilor textualiști a fost Gogu Rădulescu, rămas
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
noului maniheism, evocând pe cel din anii '50, în contradicție evidentă cu ideologia postmodernismului vestic, pluralist, nu a scăpat observației lucide și necruțătoare a singurului disident român veritabil de mare notorietate Paul Goma. După opinia lui Goma, textualiștii au înlocuit protocronismul naționaliștilor cu autocronismul unei pseudo-disidențe, spre a legitima, mai departe, conformismul intelighenției, sub privirile căreia România a cunoscut o degringoladă amețitoare sub toate aspectele. În consecință, Goma a ajuns exilatul cel mai demonizat, într-o măsură în care nici regimul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cotați, apoi ca scriitori postmoderniști. Asta se petrecea după 1960, încât, pe la sfârșitul deceniului își amintește că a utilizat întâia oară termenul de postmodernism. Așadar, cu vreo zece ani înaintea consacrării conceptului de către Lyotard. Dar Ihab Hassan nu-și revendică protocronismul termenului, meritul fiind al lui Arnold Toynbee, Irving Howe sau, în America, al lui Harry Levin 216. În orice caz, contactul cu Japonia a fost decisiv în cristalizarea canonului postmodernist, căci așa cum a remarcat și Baudrillard aceasta e "țara cea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
precum a devenit postmodernismul politic și chiar cel literar, cu toate că ele vor continua să ne ispitească, transmodernismul nepresupunând că diverse alte isme nu-și au locul în lume. Din contră. 5. Câteva abordări occidentale 5.1. Integral Culture. În America, protocronismul conceptului este atribuit lui Paul H. Ray, încă de la începutul anilor '70, deși nu există nici o siguranță asupra adevăratei paternități. La Ray, termenul nu este încă descărcat suficient de sensurile postmodernismului și nu întâmplător utilizarea lui în premieră autohtonă de către
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de către Edgar Papu, Paul Anghel și Ilie Bădescu. Așa se și explică, într-o primă fază, ostilitatea primirii din gruparea literară rivală celei de la Luceafărul. Totuși, pe fond, era vorba de paradigme culturale diferite. Svetlana Paleologu-Matta nu a teoretizat niciodată protocronismul, elaborându-și cercetările în plin mediu cultural european, chiar în anii ascensiunii postmodernismului. I-a asimilat pe Derrida, pe Borges, pe Deleuze, pe Eco, pe Allen Ginsberg, pe Nietzsche, pe Heidegger, nume grele agreate de postmodernism sau de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spațiul românesc, avant la lettre, în secolul al XVI-lea, materializat mai ales în arhitectură (biserica de la Curtea de Argeș), dar și în alte forme de artă, inclusiv în literatură (Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie). Prefigurări ale unui asemenea „protocronism” s-ar putea identifica și în veacul precedent, grefate pe varianta autohtonă a unui clasicism bizantin. Ca adevărată epocă a b. sunt considerate secolele XVII-XVIII, consacrată în arhitectură de biserici ca acelea ale mănăstirilor Dragomirna, Trei Ierarhi, Golia, catedrala greco-catolică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
amenințat de o posibilă scădere a subvențiilor 51, degradarea reală a condițiilor materiale de producere a culturii conduce la Întețirea competiției pentru aproprierea resurselor de la centru și la fracturarea câmpului literar. Disoluția oficială a cenzurii și polarizările declanșate de problematica protocronismului, ambele evenimente ale anului 197752, pun În evidență strânsa conectare la tensiunile crizei generale și prefigurează subtila adaptare la un regim al excluderilor lăsat la Îndemâna agenților culturali. La Întâlnirea scriitorilor cu Ceaușescu din 1978, aceștia deplâng Înrăutățirea situației financiare a
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
structurale”, asupra dimensiunilor liricii eminesciene și a legăturilor dintre ele, afirmă datele universalității poetului național și căile prin care aceasta se realizează - perfecționarea expresiei poetice preexistente, întregirea momentului trăit și prezența germenilor anticipativi. Aceleași rațiuni vor susține și ideea unui protocronism românesc, pe care o aduce în prim-plan volumul Din clasicii noștri (1977), aserțiunile privind „anticipările” românești în cultura lumii fiind însă discutabile, greu de validat. Sunt aici o serie de relecturi ale operelor unor scriitori de prim rang: Dimitrie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
românești în cultura lumii fiind însă discutabile, greu de validat. Sunt aici o serie de relecturi ale operelor unor scriitori de prim rang: Dimitrie Cantemir, Costache Negruzzi, Ion Heliade-Rădulescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Camil Petrescu ș.a. Protocronismul lui P. presupune un mod de lectură axat pe semnalarea antecedentelor novatoare autohtone, precum și o strategie culturală menită să compenseze diverse complexe ale literaturii române. Accentuând ideea „anticipărilor pe plan universal, care au avut loc de-a lungul secolelor în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
presupune un mod de lectură axat pe semnalarea antecedentelor novatoare autohtone, precum și o strategie culturală menită să compenseze diverse complexe ale literaturii române. Accentuând ideea „anticipărilor pe plan universal, care au avut loc de-a lungul secolelor în literatura românească”, protocronismul se opune sincronismului, încercând să resitueze cultura autohtonă în context universal pe baza precedențelor literare. Nobilă în intenție, concepția se sprijină însă pe un viciu de procedură care nu rămâne fără consecințe: autorul pornește de la o teză, urmărind ca, pe parcursul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
la o tipologie anume (e cazul lecturii la O scrisoare pierdută, unde eseistul exagerează importanța Cetățeanului turmentat). Astfel, deși cuprinde și interpretări plauzibile, cartea este alterată în esența ei de caracterul tezist. Din păcate, lucrurile nu se opresc aici, pentru că protocronismul lui P. va fi adoptat și transformat într-o armă de luptă ideologică de criticii din jurul revistei „Săptămâna” (Mihai Ungheanu, Dan Zamfirescu, Paul Anghel ș.a.), care vor face din această concepție unul dintre stâlpii doctrinei izolaționiste a național-comunismului. În fine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
Altdorfer, București, 1969; Fețele lui Ianus, București, 1970; Poezia lui Eminescu, București, 1971; Între Alpi și Marea Nordului, București, 1973; Arta și umanul, București, 1974; Barocul ca tip de existență, I-II, București, 1977; Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, București, 1977; Existența romantică. Schiță morfologică a romantismului, București, 1980; Orizonturi la început de veac, București, 1982; Motive literare românești, București, 1983; Apolo sau Ontologia clasicismului, București, 1985; Despre stiluri, București, 1986; Lumini perene. Retrospecții asupra unor clasici români
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
a lui G. Călinescu) și al apolinismului, volumul În căutarea lui Trophonius (1982) se vrea o epopee a descoperirii eroului mitic, constructor al unui templu al lui Apolo: o aventură a cunoașterii și transgresării limitelor umane, pierdută în tonul emfatic. Protocronismul e și mai viguros în eseurile istorico-literare ale lui B. Volumul Eterna regăsire (1979), bunăoară, încearcă o interpretare a sensurilor „mai profunde” ale unor texte (din Dosoftei, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Al. Russo, Eminescu, Labiș, Nichita Stănescu, Caraion ș.a.), folosind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285564_a_286893]
-
e evident. Întrebarea e la ce ne servește într-un demers istoric, în cazul gândirii lui Heliade Rădulescu. În mod curent, a pleca de la o asemenea conceptualizare înapoi spre ideologia politică a romantismului s-ar numi anacronism sau, mai rău, protocronism - situația în care o gândire extrem contemporană e proiectată asupra unor contexte istorice depășite și eventual e transformată într-o anticipare, adesea neverosimilă. Ce aplicabilitate poate să aibă o reflecție generată de contextul globalizant al secolului XXI la contextul naționalist
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
zile, de când au ascuns în sertare carnetele de comuniști), marea deziluzie în acest serial „pro-contra Eminescu” este, în opinia mea, dublul academician și eminescolog Mihai Cimpoi, deputat-democrat în Parlamentul Republica Moldova, președinte al Uniunii Scriitorilor. În câteva articole de un uluitor protocronism publicate în revista Flux sub titlul „Atacuri contra lui Eminescu”, domnia sa îi „combate” pe cei care au publicat în Dilema („dilematori/demolatori”), între care Nicolae Manolescu și Alexandru Paleologu. Slujindu-se de niște citate din cartea lui Theodor Codreanu, „Dubla
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
o perioadă tulbure din punct de vedere politic, social și literar, vor fi continuate de generațiile următoare, dovadă fiind faptul că literatura română contemporană pare să îi recupereze, la nivel stilistic, pe acești scriitori. Nu credem în nicio formă de protocronism, de aceea nu dorim să demonstrăm că tot ceea ce s-a scris după deceniul al V-lea al secolului trecut își are, neapărat, sursa în literatura acestor scriitori. Se știe că o generație nu face decât să readucă în atenția
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în lumea civilizată, singura exigență fiind scoaterea formei românești sînt din uz, formă care este folosită în vorbire de intelectualii autentici și care reprezintă tradiția și norma istorică a limbii române. 126 Este vorba în primul rînd de așa-numitul protocronism, care s-a manifestat îndeosebi în deceniul 1970-1980. 127 Modul în care a fost interpretată creația populară nu a fost însă întot-deauna adecvat, căci nu s-au folosit criterii estetice autentice de evaluare, ci mai mult s-au preamărit figuri
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
proces firesc, realizat fără pierderea trăsăturilor definitorii, naționale, de multe ori anticipând momente creative importante, U. s-a numărat - alături de Dan Zamfirescu, Paul Anghel și de grupul din jurul revistei „Săptămâna”, condusă de Eugen Barbu - printre promotorii și susținătorii activi ai protocronismului autohton, transformat în teză ideologică. U. este un critic literar care aspiră să impună demersului său alte mize decât cele convenționale. Modelele sunt G. Ibrăileanu și G. Călinescu, care au înțeles critica în sensul unei colaborări interdisciplinare - istorie, estetică, sociologie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290341_a_291670]