198 matches
-
moartea fratelui meu Gavriil Scriban ș.a.), precum și câteva compuneri de tinerețe cu caracter elegiac și meditativ (Lumea, Cătră cel mâhnit, Norocul, Exilul meu în pustie, la 1840, la mănăstirea Neamț, Salutare Sucevei, vechea capitală a Moldovei), ce eșuează, toate, în prozaism, ca și mai târziile stihuri din Plângerile unui sihastru pentru România (1875), cu accente de critică socială. Călătoria mea la pământul sânt și la Ierusalim în lunile iunie, iulie, august și septembrie 1874, tipărită în 1875 și dedicată memoriei lui
SCRIBAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289574_a_290903]
-
experiențe moderniste, dar și evocator al unui autohtonism impregnat de evlavie ortodoxă, de simplicitate rustică și de bravură haiducească, precum și autor pentru copii. Vocația profundă este însă deficitară. Dacă versurile din Înfrângeri, Notații și Sub flacăra nădejdii sunt minate de prozaism și de locul comun, în schimb Paisie psaltul spune... evidențiază, pe lângă ecouri din psalmii arghezieni și din viziunile lui Nichifor Crainic, V. Voiculescu, Radu Gyr sau Paul Sterian, și un efort de diferențiere, în căutarea unui lexic propriu, a unor
SILVIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289672_a_291001]
-
care și-au propus, programatic, o intelectualizare a poeziei în sensul lui Ion Barbu. Observându-se lucid în jurnalul său, ținut din tinerețe până la moarte, S. nota: „Primele mele defecte la o lucrare neretușată, proaspătă, sunt de obicei: vulgaritatea stringentă, prozaismul vulgar ori facilitatea frivolă, în care eul intim își dă pe față ce are mai rău. După reflexie, retușarea aduce o nobleță a atitudinii și a expresiei”. Cum toate poemele antume sunt rezultatul unei prelucrări intelectuale, reflexive, a primelor impulsuri
STOLNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
Vatra”, „Antiteze” ș.a. Privită în ansamblul generației ’80, poezia lui S. ocupă o poziție mediană între postmodernismul bucureștean și neoexpresionismul ardelenesc, fără a fi însă tributară vreunei orientări anume. De aripa confraților din Cenaclul de Luni îl apropie mai ales prozaismul, intertextualitatea și nota oral-colocvială a discursului; de neoexpresioniști - transcripția precisă a angoaselor, infrastructura mitică a universului liric și îndeosebi ambiția de a scrie o poezie „maximală”, fixată pe articulațiile ontologice ale lumii și ale vieții. Cum trăsăturile acestea nu se
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
lor interpretativ. Liviu Ioan Stoiciu este un poet original, unul din cei mai înzestrați ai generației sale. El trebuie citit fără prejudecățile puriste de care continuă să fie grevată receptarea poeziei tinere într-o anumită critică. A venit timpul ca «prozaismele» sale (mai ales la debut), scriitura elocventă și celelalte să nu mai fie considerate nepoetice. Literatura se schimbă după cum vrea ea, nu după cum ne închipuim noi. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: La fanion, București, 1980; Inima de raze, București, 1982; Când memoria
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
lirica germană și austriacă, dar și din aceea nordică -, amândoi se racordează la alte modele culturale decât acela presupus de francofonia tradițională a culturii române; apoi, ambii autori oferă o alternativă la structura metaforică a neomodernismului românesc, una care, acreditând prozaismul și discreditând metafizicul, ajunge să anticipeze, prin ironie, teatralitate și livresc, experiența creatoare a generației ’80; în fine, cei doi sunt preocupați în egală măsură de regăsirea „timpului pierdut” și de rătăcirea pe coridoarele obscure ale memoriei. Diferențele sunt însă
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
Sub alibiul polarității tutelare, P. își desfășoară textele după un ritm de sistolă și diastolă, vertebrând dublul regim (nocturn/diurn) al ființei prin dublul regim al poeziei, disputată în egală măsură de vizionarism, teratologie, oniric și grotesc, ca și de prozaism, naturalețe, trezie și organic. Prefigurat de Juventus, Exuvii (1997; Premiul ASPRO) este un roman atipic, mai degrabă un vast poem în proză. Amortizând la extrem acțiunea și fragmentând sintaxa narativă, scrierea e concepută ca o înlănțuire de miniparabole pe tema
POPESCU-22. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
ca și în primul volum, impactul direct al ideilor unor scriitori ca Oscar Wilde sau Anatole France, manifestat printr-o ironie ce face din râs suprema realitate a existenței umane. Și în Prologul „romanului” Magdalena (1915) autorul remarcă distanța între prozaismul vieții și literatura obișnuită (numită „repaosul duminical al sufletului”), propunându-și să relateze altfel, mai adevărat, fără nici o poetizare, o scurtă întâmplare amoroasă, în care naratorul, deși personaj principal, se detașează net de acesta, el fiind supraeul, spiritul lucid, sceptic
PORSENNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288976_a_290305]
-
sfârșit, E. Lovinescu - ale cărui impresii critice preponderent pozitive sugerate de lectura Ciclului morții vădesc mai curând prevalența spiritului de opoziție de la întrunirile cenaclului Sburătorul împotriva tradiționalismului decât o admirație genuină - este evident contrariat de „descripția analitică”, „obiectivitatea notației” și „prozaismul voit” al versurilor, cărora le reproșează, în subsidiar, tocmai instabilitatea generică, urmare „primejdioasă” a „înlăturării voluntare a oricărui aparat poetic”. Singurul critic de marcă al epocii dintre războaie care, elaborându-și discursul în afara unei ideologii imperativ-normative, reușește să anticipeze anticonvenționalismul
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
ca norii se destramă timpul meu, / și cerul parcă pregătește / definitivul meu amurg.” Celălalt filon al inspirației poetice al lui M. este ludic și ironic: intelectual de mare cultură, scriitorul ilustrează și orientarea modernistă care își propune deliricizarea poeziei prin prozaism și discursivitate și în care inventarele de tot felul se constituie într-o textură cu reflexe jucăușe: „Închis între patru pereți, / robinsonez, / mă descopăr pe mine însumi / cu uimirea exploratorului naiv / care căutând drumul spre Indii / s-a pomenit în
MORARIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288241_a_289570]
-
ideograme ale mainimicului pătând cu un sânge poetal foaia verde”. Titlul Scurtă proză, frecvent în acest volum, nu se referă atât la aspectul formal al textului sau la atracția exercitată de prozaic asupra liricului, ci indică mai degrabă obiectul acestuia: prozaismul descurajator. Docta puella, proiecția duios-ironică a duhului livresc, o umbră de „fecioară Geraldine” (Ion Pop), înlocuiește îngerul tradițional în dialogul (sau „lupta”) scriitorului cu el însuși. Poetul echinoxist refuză tradiția angelică, ia în deriziune vechiul motiv pentru a-l înlocui
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
de stranietate și abaterile față de o logică expozitivă comună, curentă în poezia modernistă „cuminte”, poeta posedând de fapt ceea ce se poate numi o metodă: confesiunea necruțătoare filtrată printr-o retorică abstrusă. Îi sunt caracteristice cerebralismul, amestecul de livresc și de prozaism, introspecția necomplezentă, cu deschidere către ontologic. Un vizionarism discret, temperat de autoironie, un patos al litotei, construit la rece, îi caracterizează, de asemenea, lirica. Octavian Soviany semnala „viziunile «autoscopice», proiectând o lumină necruțătoare asupra ungherelor ascunse ale interiorității, unde pulsează
PAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288735_a_290064]
-
a lui Paul Verlaine. Logosul său (îndatorat, totuși, prefacerilor determinate de mișcarea simbolistă prin aceea că își poate și, uneori, chiar își permite abateri de la anumite canoane prozodice) nu evită sentimentalismul, oralitatea, diluția verbală, lungimile excesive, retorismul, prolixitatea, inconsistența, platitudinea, prozaismul. Nu le evită și nici nu le încredințează, antifrastic, funcții estetice. Le acordă drept de cetățenie nu dintr-un nonconformism estetic, din spirit de frondă față de codurile puriste, ci sub impulsul temperamentului, al temperaturii afective de moment. Poezia devine discurs
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
modele” sau despre un „epigonism anonim”, e perfect legitimă, numai că autorul însuși își fundamentează analiza poeziei pe un asemenea „supralimbaj”, în funcție de care evaluează producția lirică. De pildă, în Poeți contemporani (1978) lui Marin Sorescu i se reproșează „anecdotismul poetic”, „prozaismul” și „registrul minor” al dicțiunii, lui Nichita Stănescu - „o conștiință artistică nomadă”, „genul hibrid”, „frigiditatea emoțională”, „o impresie de superficialitate și de improvizație”, „absența lirismului”, lipsa „de profunzime și de substanțialitate”, iar lui Mircea Ivănescu - persistența „în imediat, în domesticul
NIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
editorial, în volumul colectiv Pauză de respirație (1991; Premiul Asociației Scriitorilor din Brașov), alături de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Simona Popescu. A colaborat la „Viața studențească”, „Interval”, „Cuvântul”, „Dilema” ș.a. Poezia lui O. se naște din împletirea tipic optzecistă între prozaism și livresc. Nota distinctivă o constituie însă o anume sensibilitate retro, atmosfera generală de melancolie, precum și atracția pentru unele specii lirice aparent desuete. Dimensiunea relativ redusă a producției poetice este întrucâtva compensată prin spațiul cultural în care se deplasează poetul
OPREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288550_a_289879]
-
acestei lirici se regăsește, întreagă, în căutarea neobosită a harului veșniciei, a cărei simplă presimțire - în infinitul unei clipe unice sau, cum repetă aproape obsesiv poetul, în „fărătimp” - îl umple pe om de o fericire fără nume, salvându-l de prozaismul și lipsa de sens a existenței obișnuite. Proza lui N., expresie a unei sensibilități puțin obișnuite, capabilă să surprindă în evenimente și obiecte aparent neînsemnate dovezile apartenenței tuturor lucrurilor la „cântul universal” al luminii și vieții, al bucuriei de a
NICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
filosofiile” -, dar cumpănite, echilibrate de o aserțiune precum „Iubesc mai mult viața decât ideile pure”. Universul poetic se înclină tot mai primejdios către proza cotidianului, spre confesiunea voit apoetică în care soții discută în pat povestea ultimei sute de lei - prozaism care poate fi doar o altă poetică. Dar senzualitatea salvează și secvențele frizând banalitatea și clișeul - bunăoară „un strop de viață e mai prețios ca orice” - prin tulburătoare desene japoneze: „Eu mă dezbrac și conturul meu se suprapune/ Pe conturul
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
Aug. Doinaș (Stea tristă de aur, Intermezzo). Mai publică versuri Emil Giurgiuca, Vlaicu Bârna, Virgil Carianopol, Mihai Beniuc, autori ce pendulează încă între expresia tradițională, pornind de la teoria spengleriană a orașului care ucide, și o atitudine marcată de un pregnant prozaism „militant”. Versuri mai semnează Emil Isac, Olga Caba, Al. Husar, George Popa, C. S. Anderco, Traian Chelariu, D. Gherghinescu-Vania, E. Ar. Zaharia, Yvonne Rossignon, G. Barbul, Radu Brateș, Grigore Popa, Teodor Murășanu, Livia Rebreanu-Hulea ș.a. Proza nu reușește să respecte
PAGINI LITERARE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288615_a_289944]
-
săptămâni de-a rândul publicațiile literare să fie copleșite de nenumărații Lazăr de la Rusca, din care, din păcate, niciunul nu atinge, darmite să depășească vigoarea și cuprinsul originalului. Sărăcia de idei duce implicit la o sărăcie a formei - de aici prozaism, platitudine și toate limitările care reduc poezia la afiș sau lozincă. Lipsiți de personalitate, numeroși poeți se copiază cu ușurință unii pe alții, pentru că n-au ce pierde. Ni s-a Întâmplat să fim siliți să răspundem la rubrica corespondenței
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
subliniind că observațiile aceluia și cele ale lui Eugen Jebeleanu (nota 94 și contextul, același capitol) au fost singurele note discordante În corul encomiastic la adresa poeziei. Să ne amintim: G. Dan vorbea de „sărăcia de idei și sărăcia formei”, de „prozaism, platitudine și toate limitările care reduc poezia la afiș sau lozincă”, de „lipsa de personalitate - numeroși poeți se copiază cu ușurință unii pe alții pentru că n-au ce pierde”, ceea ce este „cea mai mare primejdie care amenință tânăra noastră poezie
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
organizată de Viața românească În jurul poeziei publicate În această revistă, discuție care a dezbătut unele probleme interesante, a căror rezolvare a fost cu totul insuficientă și uneori de-a dreptul derutantă. Astfel, un poet demonstra volubil și absolut convins că prozaismul este virusul care amenință vitalitatea poeziei noastre tinere, În timp ce alții defineau succesele poeziei noastre ca fiind succesele evoluției de la lirismul pur la o poezie epică, cu amestecuri lirice. S-a ajuns În concluziile discuției la definiții scolastice, primitive, de o
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
declanșând duelul Almanahul literar - Viața românească de care pomeneam mai devreme. Referindu-se la ciclul de poezii Pe scurt publicat de E. Frunză în revista Uniunii Scriitorilor, poetul clujean descoperă în noua modă a „versificației scurte” o serie de lipsuri, prozaism, locuri comune, sărăcie de idei, șabloane și clișee, producând „în ciuda dimensiunilor lor modeste o plictiseală cu totul remarcabilă”. Pentru ca cititorul să se convingă dacă aceste afirmații și altele își au acoperire, vom reproduce în note53 o parte din ciclul liric
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
originalitate poate determina adevărata formă de expresie nouă, originală - ci, propunându-și forma înainte de a fi trăit procesul de apariție și dezvoltare în conștiința lui a ideii poetice, a fost nevoit să umple această schemă formală cu formulele arhicunoscute, cu prozaisme și locuri comune. Acesta este de fapt, un aspect al formalismului, o nouă manifestare, e adevărat, care scapă adesea analizelor pripite (...). Se pot cita destule exemple care toate arată unde duce sărăcia de idei politice, cultivarea formei în afara conținutului. Cum
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
B. a fost singurul nostru expresionist declarat. În ciuda unității de viziune, mijloacele poetului nu par prea sigure, numeroase fiind reminiscențele din Baudelaire, Arghezi, Blaga, Bacovia, chiar din Topîrceanu. Pregnanța și forța brutală a imaginii, pateticul unit, la modul insolit, cu prozaismul (Domestice), atrocele aliat cu persiflajul (Din flașnetă), trecerea, bine susținută, a unor conținuturi abisale în simbol sunt, însă, calități de netăgăduit. Albastrul aproape halucinant, accent cromatic ce domină cele douăzeci și cinci de sonete din placheta Eu și Orientul, ar fi un
BONCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
mea de smoală, / șoldul, cald caval și umerii lăute;/ m-aș da ție toată goală, / fericită în simțirea coapselor durute.” În volumul Întoarcerea poetului la uneltele sale (1934), B. fie mimează dezinteresul față de inefabilul poeziei simboliste, fie chiar alunecă în prozaism: „Mă bântuie trepidația cotidiană”, „Adun material de la colaboratori / Pentru «România literară», / Mai scriu un cursiv de circumstanță” etc. Notațiile de fals jurnal care acaparaseră interesul poetului păreau să se estompeze în Tărâm transcendent (1939), însă B. nu mai are forța
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]