595 matches
-
om de cenușă / fără să priceapă că renășteam.” Revoluționând limbajul poetic al vremii încă impus de stilemele dannunziene, cât și de cele pascoliene, fructificând din mers experiența simbolistă și expresionistă europeană, Montale revizitează modelul dantesc, inclusiv procedurile alegorice, lexicale și prozodice ale divinului florentin. Dacă vom adăuga și empatica admirație pentru poetica lui T.S. Eliot, ne explicăm gradul sporit de dificultate al poeziei lui Montale în comparație cu poezia unui Saba sau Ungaretti, mai „umană”, mai respirabilă, parcă. După ce i s-a decernat
Eugenio Montale () [Corola-journal/Journalistic/5733_a_7058]
-
cuprins de bucurie, Vrea să ceară de la vodă, pentru-așa căsătorie, O părere chibzuită. Clara (izbucnind): Dar ce ai de chibzuit? Mircea pe-Anca o iubește și de ea el e iubit." (Act. II, sc. 8). Dincolo de abilitățile verbale și prozodice, reușita ultimă a acestei drame rezidă în arta combinării a două domenii existențiale și estetice extrem de diferite. Tragedia raciniană, niciodată adaptată pînă atunci teatrului românesc, a fost localizată nu doar în decor național, ci și într-o piesă cu mai
Franțuzul, naționalist valah by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6061_a_7386]
-
părului tău Margareta" trimite și la Margareta lui Faust și la Lorelei, „cenușa părului tău Shulamit" amintește de Sulamita, simbolul iubirii din Cântarea cântărilor, al cărei păr a devenit cenușă în focul „gropilor din văzduh", ritmurile, tropii și alte elemente prozodice citează întreaga mare poezie germană. Punct de conectare a viitorului postnazist al poeziei (pe care l-a făcut - s-a spus - posibil), la strălucitul ei trecut, poemul lui Paul Celan a devenit și modelul a ceea ce este cu cale, acceptabil
O carte cum nu s-a mai scris by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6203_a_7528]
-
discipline ardelenești. O manieră a lucrului „bine făcut". Verbele se rînduiesc cu migală, sintaxa e șlefuită, figura sonoră e controlată cu atenție. Sonetul devine veșmîntul unui spirit ordonat (Cartea sonetelor). Nu mai puțin apar și cochetării ale rimei, mici frivolități prozodice care înviorează textul: mei / Vaidei, dor, mă / enormă, ulii-ții / uliți. La fel termeni ai lexicului local ce nu exprimă stîngăcia sau insuficiența expresiei, ci cultura acesteia, precum piesele unei expoziții etnografice: tuleiște, sperlă, firhonguri, corlan, corfă. Ambiția poetului e de-
Un „centru al lumii“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6125_a_7450]
-
și străbate toată opera ulterioară, în versuri sau proză. Versurile lungi ale poemelor cheamă irezistibil spre trecut, spre adînc; autorul își perfecționează stilistica, dar nu-și modifică percepția asupra lumii. In volumul următor, Fantasii (1909), poezia lui Anghel se diversifică, prozodic și tematic; poetul începe să semene cu ceilalți poeți ai epocii, textul lui devine compozit și inegal; deîndată ce iese „din grădină", Anghel își pierde aura. Florile nu dispar însă niciodată (vezi celebrul și amplul poem Moartea narcisului, o mică
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
poet la explorarea dubletului etimologic slove - cuvinte, cel dintîi, de origine slavă, relegat la rangul de semn grafic, în timp ce adevăratul termen pentru a numi rostirea, latinescul cuvînt (din conventum), devine depozitarul celui mai înalt mod de rostire, rostirea literară. Varietatea prozodică și tematică a Fantasiilor nu joacă întotdeauna în avantajul poetului; întîlnim aici cicluri tematice ocazionale, ca și jurnalism versificat din abundență -așa cum vom găsi în Caleidoscopul lui A. Mirea, în cele două volume scrise împreună cu Șt.O. Iosif. în
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
uimitorul spectacol de limbă pe care îl oferă. Dacă s-ar fi cultivat, Creangă ar fi nimerit într-o limbă hibridă și anostă, de mediocră gazetă literară, așa cum se simte în poveștile culese de Ispirescu. Așa însă, păstrîndu-și intact instinctul prozodic (urechea muzicală a limbii) și folosindu-și memoria cu care prinsese din zbor sutele de povești și proverbe, Creangă scrie o proză pe care mulți critici o bănuiesc de geniu incipient. Numai că înclinația hiperbolică pe care am moștenit-o
O minune de povestitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5268_a_6593]
-
bănuiască implicațiile lui ulterioare. Conachi creează primul limbaj poetic românesc din epoca modernă, limbaj cantonat ferm în sfera pasiunii și a iubirii. Mai mult, a creat acest tip de limbaj ex nihilo, printr-o fericită intuiție personală - concomitent lingvistică și prozodică. A dorit să fie prețuit în societatea înaltă, să fie iubit de cucoane, dar nu și-a închipuit nici o clipă că instrumentul poetic forjat în acest scop avea să folosească după el întregii literaturi române. Ingenuitatea cu care a procedat
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
făr’ de durere/ Mi te-au răpit din vedere” Marea descoperire a lui Conachi, limbajul pasiunii, există atît în marile poeme compuse în alexandrin românesc, cît și în micile improvizații bazate pe heptasilab. Au mai fost cultivate și alte forme prozodice (endecasilabul, decasilabul, ba chiar trisilabul și strofa de fantezie); nicăieri însă noul limbaj nu a atins intensitatea din poeziile scurte scrise în heptasilab - formă-matrice a versului lui Conachi. În acest caz, intuiția publicului larg a acționat fără greș: simțind că
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
atunci inuzitat în epopee. Vocația adîncă a poetului Bolintineanu - armonia fonică a versului - s-a manifestat la el constant; arta lui poetică a vizat recrearea unei armonii primordiale, în care cuvintele trebuiau să cînte, indiferent de istoria narată. Dacă inovația prozodică pare deocamdată a reprezenta originalitatea cea mai frapantă a lui Bolintineanu, viziunea poetică propusă de el rămîne la fel de ciudată în context pașoptist: e vorba mai ales de o senzualitate acaparantă, epuizantă, unită însă cu o omniprezentă obsesie a morții. Senzualitatea
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
a autorului, altminteri juxtapunerea lor fiind fără temei. Autorului îi place să declame, savurînd eleganța rotundă a frazelor, de aceea pentru ochiul său un detaliu are sens doar dacă poate fi prins într-o formulă elegantă. Cu o sensibilitate precumpănitor prozodică, pentru care melodia cuvintelor este mai importantă decît sensul lor, urechea sa muzicală îi procură o plăcere care, pentru a fi degustată, nu mai are nevoie de dureri și scrîșnete. De aceea Vălcan n-are gravitate, n-are virulență, adică
Filosofia nostimă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5465_a_6790]
-
senzația că, citindu-l, asiști la o degustare de accente docte. Cine deschide volumul Rămînerea trecerii, al cărui titlu invită la răsuciri dialectice în marginea oximoronului conținut, va intui repede înlesnirile de limbă: e vorba de un instinct de esență prozodică, care face din autor un mînuitor simandicos de vocabule savante. Ciudățenia este că instinctul acesta, influențînd simțul de observație, îl preschimbă pe Zeletin într-un intelectual la care înclinația spre contemplație intră în litigiu cu acuitatea clinică. Mai precis, la
Strictețea contemplativă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5165_a_6490]
-
Răzvan Voncu Sunt două aspecte ale noii ediții critice Ion Budai-Deleanu care merită discutate separat, datorită implicaț iilor lor în istoria literară. Primul este restaurarea fidelă a modelului prozodic utilizat de scriitor în Țiganiada și, într-o mai mică măsură (căci vorbim de un text neterminat), în Trei viteji. Operațiune dificilă, nu numai din cauză că este vorba de un poet din perioada de început a literaturii noastre moderne, care nu
Ion Budai-Deleanu în ediție critică (II) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5133_a_6458]
-
măsură (căci vorbim de un text neterminat), în Trei viteji. Operațiune dificilă, nu numai din cauză că este vorba de un poet din perioada de început a literaturii noastre moderne, care nu are la dispoziție o limbă literară normată și un tipar prozodic acreditat de o tradiție solidă. Eugen Pavel, editorul beletristicii din volumul de față, a trebuit să se confrunte și cu edițiile anterioare, dintre care unele - cum ar fi edițiile Cardaș, pentru perioada interbelică, ulterior ediția Florea Fugariu, pentru cea actuală
Ion Budai-Deleanu în ediție critică (II) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5133_a_6458]
-
Fugariu că versiunea A, încheiată, după cum arată editorii volumului analizat aici, în 1801, este cea desăvârșită artistic (în timp ce versiunea B, deși ulterioară și mai amplă, i s-a părut nefinalizată sub aspect stilistic) l-a determinat să acorde întâietate modelului prozodic strict decasilabic. Ceea ce l-a împins la eliminarea hiaturilor, aproximativ 50 de versuri fiind „corectate” prin colaționarea cu prima variantă a textului. În mod paradoxal, dorința de corectitudine față de o ipotetică „poetică” a lui Ion Budai-Deleanu l-a determinat pe
Ion Budai-Deleanu în ediție critică (II) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5133_a_6458]
-
experimentele de laborator spre ne întreba dacă Antioh Cantemir fusese nepotul sau unchiul lui Dimitrie Cantemir, dacă Dante trăise înaintea lui Petrarca sau invers, dacă știm etimologia oximoronului sau a calamburului, și dacă, în limba română, terținele sunt de preferat prozodic catrenelor. Mai mult, Zeletin aplica fără șovăire metoda pedagogică a stupefierii studenților, punîndu-i în situații neașteptate spre a le trezi, prin întîlnirea cu insolitul, reacția de gîndire. De pildă, întindea mîna spre perete și întreba: „Ce e acesta?" Răspunsul venea
Picături savante by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6513_a_7838]
-
va constata că autorul are două trăsături definitorii. Mai întîi, Vladimir Tismăneanu este un spirit academic care încalcă regula aridității tagmei, reușind să scrie neplicticos și fără lespezi de poncife moarte. Într-un cuvînt, este un universitar atipic prin instinctul prozodic cu care își ritmează frazele. {i, fiindcă nu scrie lemnos, profesorul de la Maryland posedă o manieră aparte de a-și așterne gîndurile. Discursul lui - și aceasta e a doua trăsătură definitorie - nu se construiește pe niveluri ascendente, ci pe felii
Fler ideologic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6560_a_7885]
-
nu le poți închina epopei decît știind din capul locului că întreprinderea ta e îndoielnică. Și totuși, conform criteriilor estetice, orice bîrlog poate fi subiect de roman și oricărei zvîrcoliri șerpești i se poate însăila un sonet de ireproșabilă înlănțuire prozodică. Atîta doar că înrîurirea formei asupra sufletului cititorului aduce cu o adiere superficială. O deguști fără să te miște, și o admiri fără să te frămînte. E o simplă virtuozitate tehnică ivită din ușurința unui intelect căruia, lipsindu-i viziunea
Literatura de cîrtiță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6589_a_7914]
-
sub forma unei prodigioase activități gazetărești, de unde și prezența cvasi-ubicuitară în revistele din țară. Și astfel, arătând o râvnă literară de cruciat umanist, venerabilul critic continuă să sperie prin cantitate și să intimideze prin ritm: un viețaș trăgând la galerele prozodice ale mai tuturor genurilor, de la critica literară la poezie și de la aforistică la comentariul politic. De aici senzația deconcertantă pe care o lasă, aceea că ființa îi este însuflețită de un duh de infatigabilă revărsare scriitoricească. Ar fi așadar în
Un meticulos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6451_a_7776]
-
lor imaginară./ Și-aceasta încă nu-i decât un gând,/ Un joc târziu la masa ta de lucru." (p. 5) Ion Horea pomenește tot mai frecvent scrisul, cartea, pe care o închide, o deschide sau o pritocește după puteri. Retorismul prozodic s-a diminuat deja și, chiar dacă în scurtele poeme care punctează în chip de borne Calea Târgului el va reveni, n-o va face decât pentru a întreține o mai veche iluzie. Un poem cum e Pietre de hotar e
Ardeleanul definitiv by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6322_a_7647]
-
are nimic a face cu punctul de plecare. In scurta lui existență terestră, Iosif și-a perfecționat continuu instrumentul. Încă din tinerețe, instinctiv, poetul a căutat suavități sonore, indiferente la tema aleasă; după întoarcerea de la Paris, în 1901, subtilitatea lui prozodică a progresat continuu, atingînd în ultimul volum de versuri, Cîntece (1912), formele cele mai reușite. Chiar în poezii intens-autobiografice (multe dintre Cîntece plîng despărțirea de Natalia Negru), sentimentale și romantice, talentul lui Iosif-muzician pune hotărît în umbră suferința individuală: „Nu
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
apoi răbufnirea sa paroxistică. Sub unghiul profunzimii, doar viciul întrece în intensitate vigoarea deprinderilor fanatice. Un poet este prin excelență un fanatic al exaltării lirice, viața avînd sens numai în măsura în care, în momentele de inspirație, simte cum un imbold de vehemență prozodică îi inundă pagina. A-i cere să-și privească arta ca pe o manufactură zeloasă de încropire a versurilor după criteriu metric și pe temei de rimă i se pare un afront personal și o pîngărire simbolică a muzelor. De
Dicteu din înalt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6355_a_7680]
-
liberatate lăuntrică, Ilie Constantin spălîndu-și toate păcatele adunate în celelalte pagini ale volumului, căci spiritul în care a fost scris descinde din încrengătura de rasă a lui Horațiu. Nu munca îl face pe poet, ci inspirația. A asuda făcînd exerciții prozodice e pierdere de vreme, poetul fiind un receptacul căruia inspirația îi vine de sus și îl încarcă cu un timbru mistic, și din acest motiv e de prisos a te căzni cioplind versuri inerte. Iar semnul recunoașterii unei poezii e
Dicteu din înalt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6355_a_7680]
-
la cazul lui. Criteriul se sprijină pe postulatul de a privi orice text ca pe o îmbinare de patru elemente: tema, vocea, orizontul și timbrul. De pildă, în Trilogia cunoașterii, tema lui Blaga e cunoașterea, vocea îi vine din nervul prozodic, orizontul ține de viziunea proprie (cu distincția dintre „viața întru mister” și „viața în lumea concretă”), iar timbrul ține de umoarea lirică care îi impregnează cărțile. Sau, În declinul Occidentului, tema lui Spengler e mozaicul de culturi privite ca organisme
Cabotinism lexical by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4544_a_5869]
-
euforie suspectă, pornită dintr-o umoare care și-a pierdut busola. De aceea, pe Nietzsche îl savurezi în tinerețe. După o vîrstă, nemaiputînd să intri în spiritul hiperbolelor de piramidă, nu te mai atrage decît stilul lor. Îi urmărești dansul prozodic, salturile lexicale, ruperile de ritm, dar în nici un caz sensurile. E ca un copil talentat căruia îi admiri grația mișcărilor fără a-i mai putea lua în serios nuanțele. Un ghepard care, țîșnind în sprinturi fulgerătoare, obosește repede și renunță
Spiritul ditirambic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5537_a_6862]