609 matches
-
cronicii că ochiul neutru poate vedea în aceste eseuri pe unde scurte anumite incongruențe structurale. De fapt, o repet, chestiunea nu se pune în termeni vizuali. Prea puțin contează că unele enunțuri durează câte-o jumătate de pagină, tonul lor, prozodia lor (risc un termen în aparență nepotrivit) nu lasă loc de confuzie. În această Sută de scrisori din Paris, criticul nu omite nici un nume cu greutate al literaturii franceze. De la Pascal, care e primul asupra căruia zăbovește, până la, desigur, Verlaine
Inimitabil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6511_a_7836]
-
unor soluții răspicate. Predilecției pentru păstrarea echivocurilor i se adaugă tiparul eliptic al expresiei scrise, Gh. Vlăduțescu scriind cum vorbește: fraza are bucle, virgule și pauze impuse de ritmul respirației autorului, dar necerute de logica curgerii ideilor. Această supunere a prozodiei la cadența oratoriei încarcă textul cu oțioase ticuri verbale și cu dese divagații. Dulceața lor, pe cît de îndreptățită în cursul vorbirii libere, pe atît de specioasă, cade în chenarul paginii scrise. În concluzie, o carte bine documentată, a cărei
Cu ochii la moarte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6388_a_7713]
-
se simte «asemenea unui zeu» (uneori, chiar corectîndu-i rîsul «fonf» și imperfecțiunea Creației printr-un «joc secund»). În fine, «opera de artă trebuie să dea sentimentul unei ordini matematice, iar mijloacele impunerii acestei ordini să fie universale» (precum limba și prozodia lui Rimbaud, «deduse prin abstragere», simplificată pînă la «un sistem redus de funcții ale discursului», cum spune Ion Barbu)". Cartea Mariei-Ana Tupan, ultradoctă, exprimînd sforțarea neobosită a unei bibliografii a la page, care să umple un gol prezumat cu neliniște
Melancolia cunoașterii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6437_a_7762]
-
engleza pe cont propriu de dragul lui Shakespeare; s-a perfecționat la Paris în franceză cu gîndul la versurile pe care urma să le traducă; a ținut nu doar să refacă direct din original spiritul textului, dar să și respecte scrupulos prozodia marilor poeți. Prima sa carte a fost o traducere din Petöfi (Apostolul și alte poezii). Ca și la Coșbuc, vocația pasională pentru traduceri i-a condiționat însuși regimul creației: Iosif rămîne un poeta faber; poezia a însemnat la el exercițiu
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
rezonanțe ontice și esențe exemplare. Întoarcerea „acasă” devine astfel un gest ritualic, o înscenare a unei inițieri, printr-o coborâre spre sursele mitice ale ființei, spre centrul unei lumi ideale, al cărei miraj însoțește obsesiv trăirile poetului. Recurgând la canoanele prozodiei tradiționale, dar și la o mitologie și la o estetică clasicizantă, Eugeniu Nistor se remarcă prin efortul, mereu reînnoit, de „rescriere”, de refuncționalizare a locului comun, căruia îi conferă un contur nou, proaspăt, neîncetat sugestiv și evocator. Versurile lui Eugeniu
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
baroce al unei perorații făcute parcă pentru sine, în afara oricărei preocupări pentru un ecou imediat, de aici fraza lungă, cu intercalări multiple, în deplin dezacord cu uzul modern al expresiei scurte. Papuc se adresează parcă îngerului păzitor după regulile unei prozodii de pe vremea lui Bossuet și Renan, ceea ce înseamnă că își scrie cărțile fără să aștepte reacții în plan lumesc, dar avînd certitudinea că cuvintele îi sînt păstrate într-un palier superior, unde adevărul nu poate fi stîlcit. L-am socotit
Vultus importunus by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4692_a_6017]
-
Papahagi: „traducerea pe care o propun încearcă să mențină la locul lor obscurităț ile și reține în vers absolut toate trimiterile la nume și locuri, adesea eliminate din versiunile existente ”). Tot Rodica Zafiu spunea că deosebita atenție acordată de traducător prozodiei vine dintr-un mare respect pe care cultura română îl acordă prozodiei - ceea ce, din punctul meu de vedere, este tot o moștenire orientală (în poezia arabă, persană, turcă, forma primează). Acest respect pentru prozodie, preluat și de cultura italiană, i-
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
obscurităț ile și reține în vers absolut toate trimiterile la nume și locuri, adesea eliminate din versiunile existente ”). Tot Rodica Zafiu spunea că deosebita atenție acordată de traducător prozodiei vine dintr-un mare respect pe care cultura română îl acordă prozodiei - ceea ce, din punctul meu de vedere, este tot o moștenire orientală (în poezia arabă, persană, turcă, forma primează). Acest respect pentru prozodie, preluat și de cultura italiană, i-a impus lui Marian Papahagi o hermeneutică în slujba artei, meșteșugul intervenind
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
că deosebita atenție acordată de traducător prozodiei vine dintr-un mare respect pe care cultura română îl acordă prozodiei - ceea ce, din punctul meu de vedere, este tot o moștenire orientală (în poezia arabă, persană, turcă, forma primează). Acest respect pentru prozodie, preluat și de cultura italiană, i-a impus lui Marian Papahagi o hermeneutică în slujba artei, meșteșugul intervenind pentru păstrarea unei medii între „arhaizare” și „familiarizarea” textului. Italienistul a găsit în mod ideal o cale de mijloc, neutră, în care
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
dreptul când am numit a doua operație: citirea atentă a poeziei. Și când le-am cerut s-o recitească. Când i-am invitat să spună ce văd ei cu ochiul liber în poezie (mă refeream la faptul că poezia respecta prozodia, că ritmul era iambic, că versurile aveau rimă și erau grupate în strofe de câte patru și așa mai departe), nici unul nu s-a dovedit în stare să remarce o particularitate, vizibilă cu ochiul liber, extrem de rară în poezia lirică
Poți învăța să scrii literatură? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4558_a_5883]
-
ca punct de reper pe calea autocunoașterii este obsesiv maladivă”, scrie o doamnă, critic literar, despre o mare poetă. Lirica poetei cu pricina ar fi „melancolică și sobră, încărcată de poverile existenței, răsfrângere a realului subiectiv, dar liberă de încadrarea prozodiei, e o lirică a imaginii și a trăirii, a supraviețuirii pe tăiș”. Nu e neapărat neadevărat, dar se putea spune mult mai simplu. Complicația vine din școală, unde suntem învățați că un comentariu critic nu-și merită numele, dacă e
Suferințele criticii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4577_a_5902]
-
Să nu ne îndepărtăm totuși de poezie. Mai ales că aceasta e nu numai genul în care exersează Iulia Militaru, dar și, de fapt, adevăratul subiect al cărții ei. Destul de compozită ca structură, căci îmbină versul liber cu încercările de prozodie clasică și cu poemul în proză (atât de în proză, încât cu greu mai poate fi numit poem), Marea Pipeadă e o continuă tatonare în jurul lirismului. Nimic nu există cu adevărat aici, totul tinde să fie. Evidența lasă locul calculului
Happy end by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5778_a_7103]
-
întregii povești se găsesc în carte. Ca simplă notă: puțin a lipsit ca revizia s-o facă Lamartine.) Traducere care, de fapt, echivalează cu o rescriere. Multe se pierd (inclusiv strofe la care poetul renunță), multe se modifică (în special prozodia), multe se câștigă la trecerea dintr-o limbă în alta. Toate inventariate cu metodă. Intenția lui Mihai Dinu e aceea de a aplica, pe lanțul acesta de transformări, metoda separării efectelor. (Curentă în științele pozitive.) Pe scurt, experimentul se rezumă
Critica de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5556_a_6881]
-
volume de poezii: Trei ierni (1936), Salvarea (1945) (accente catastrofiste, determinate de criza culturii europene, îmbinate cu idei morale), Tratat moral, 1948 (prospectare a situației spirituale postbelice în Polonia), Tratat poetic, 1957 (starea poeziei contemporane). Poetul renunță la versul cu prozodie clasică în favoarea versului liber, a unor forme „mai încăpătoare”. Granița dintre poezie și proză devine extrem de labilă (vezi, de exemplu, poemul Ars Poetica?). Urmează numeroase alte volume: Regele Popiel și alte poezii (1962), Gucio cel fermecat (1965), Poezii (1967), Orașul
Centenarul Czesław Miłosz (1911-2004) () [Corola-journal/Journalistic/5475_a_6800]
-
floare și, în egală măsură, din culoare?!), stilul, „aroma” versului său nu pot duce decât... pe de lături, iar acest spațiu, al „lături”-lui e cel al eșecului. A-ți permite să umbli atât de nerespectuos la factura, la mecanica prozodiei originale, „jumulind-o” de mai toate atributele specifice poeziei, în general, și ale celei rusești, în special, iar în cel mai particular grad - ale Marinei Țvetaeva, înseamnă, pur și simplu, să nu respecți poezia, poetul. Simplificând, prin... jumulit, până la schematism
Necunoaștere și iresponsabilitate (Despre unele „traduceri“) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3518_a_4843]
-
să spun. Se dăruie... Dar nu e chiar așa: orice traducere presupune și un... rest. O doză de... ne-comunicat, ne-spus, ne-tradus. Dar chiar atât de mult, ne-tradusul, ca în cazurile schematizării, simplificării, „jumulirii” marilor texte ale prozodiei universale, dintre care fac parte și cele ale Marinei Țvetaeva?! Stimată doamnă D.. A. C., să nu vă faceți cumva iluzia că chiar ați tradus din Ahmatova, Fet, Bunin, Țvetaeva, Pasternak și ceilalți importanți ruși, de textele cărora v-ați atins
Necunoaștere și iresponsabilitate (Despre unele „traduceri“) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3518_a_4843]
-
cu o frază ale cărei meandre fac lectura dificilă, pentru ca din capitolul al patrulea, rîndurile să prindă ritm, ușurînd cititorului efortul de a le parcurge. Se vede că trecerea anilor i-a înviorat autorului simțul limbii, dar chiar și așa prozodia e lentă și frazele se leagă prin virgule, de aici senzația de masă lexicală căreia îi lipsește cadența. Textul stă pasiv pe pagină, și dacă nu ar fi privirea care să-l miște la lectură, inerția cuvintelor ar înlemni atenția
Antologie interioară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3555_a_4880]
-
în vibrația celestă a corpurilor astrale, „muzica sferelor” fiind realitate nudă, scutită de spoială metaforică. „Pulchra numero placent”, scrie Augustin în Despre ordine, numai că nu atît numerele frumoase plac, ci fenomenele care iau naștere din raportul lor: muzica, cromatica, prozodia, astronomia. Cu două milenii înaintea lui Kepler, Pitagora vede universul ca o simfonie a cărei linie melodică e cîntată cu virtuozitate de planete, după o partitură conținînd raporturi numerice. Mai mult, universul e el însuși un organism înzestrat cu suflet
Arheul numeric by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3761_a_5086]
-
prelungit atît cît este nevoie pentru ca secvența discursivă să poată fi saturată. Prietenii și Cîntec de iarnă, două poezii rimate și ritmate, sînt mult mai palide. Ceea ce la Mircea Dinescu dă centrul de greutate al poeziei (geniu verbal încadrat în prozodie) este marginal și nesemnificativ la Ion Mureșan, întrucît structura lui e expozitivă și răsucită (auto)ironic. Vizionarismul, departe de a exclude retorica, se livrează și se „accesează” prin ea. Șocul cititorului este să asiste la revelații poetice care nu au
Tînărul Mureșan (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3397_a_4722]
-
a unității realului” (p. 149). Și stilistic, și ideatic, lecția din această Carte singură e una acut modernistă (de altfel, critica a sugerat că riscul inactualității e real): aspirația mistică, setea de concept, marota sensului și a osmozei, atașamentul pentru prozodie, marile modele (recoltate dintre marii autori), acestea și altele confirmă alegația. Numai că, spre deosebire de destui, astăzi tot mai greu de citit, Sorin Mărculescu nu procedează așa din epigonism sau din suficiență. Dimpotrivă, el reușește să tulbure istoricitatea unei formule (altminteri
Originalitatea vintage by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3414_a_4739]
-
se corijează prin desfășurarea unei palete multicolore de mijloace stilistice, prin introducerea unei fericite dezordini lingvistice, imagistice și prozodice. Tehnica autorului pare desăvârșită încă de la primele poezii. Aur sterp și Stînci fulgerate demonstraseră neobișnuite disponibilități pentru figurile fonetice, legate de prozodie; în marile poeme din Visuri în vuietul vremii și Monolog în Babilon, pe primul loc urcă figurile sintactice (enumerările, în vaste enclave descriptive), avînd drept scop ultim hiperbola complexă. Prima poezie, deja citată, din primul volum excepțional (Visuri în vuietul
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
limbajului poetic: tot ceea ce reprezenta prozaism, vocabular vulgar, limbaj marginal etc. nu putea găsi înțelegere la adeptul ferm al epurării lingvistice în poezie, la campionul metaforizării multiple. Philippide a coexistat cu expresionismul, dar l-a privit de l-a distanță. Prozodia lui Philippide a urmat un traseu special de-a lungul celor 4 volume antume. Încă din Aur sterp poetul construia strofe de fantezie, alterna metri, profita de armoniile simboliste. Pe măsura compunerii marilor poeme epic-alegorice, importanța prozodiei scade: aici autorul
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
l-a distanță. Prozodia lui Philippide a urmat un traseu special de-a lungul celor 4 volume antume. Încă din Aur sterp poetul construia strofe de fantezie, alterna metri, profita de armoniile simboliste. Pe măsura compunerii marilor poeme epic-alegorice, importanța prozodiei scade: aici autorul urmărește firul acțiunii uneori complexe și, pe parcursul zecilor de strofe, subtilitățile de natură prozodică devin tot mai rare. Talentul de versificator al lui Philippide a rămas însă același: dovadă -apariția unor versuri și a unor distihuri memorabile
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
sub forma profuziunii de figuri fonetice de mare subtilitate. În ciuda vîrstei, viitorul mare poet se afla deja în posesia unei tehnici remarcabile. Nicăieri seria procedeelor muzicale nu va mai atinge varietatea aproape demonstrativă din Aur sterp; plurimetria simbolistă, jonglarea cu prozodia se cuplau cu ingeniozitatea figurilor fonetice (rime incluse, aliterații grupate în lanțuri, anadiploze) utilizate pentru crearea unei melodii subtextuale, indiferentă la tema poeziei: „Și iată dar, Din țîrîit subțire de țînțar Voi făuri fiori ca niște fire, Din țîrîit subțire
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
Tudorel Urian Scandaloasă pentru unii, adulată de alții, dătătoare de dulci visări voluptos-erotice, literatura lui Emil Brumaru se naște dintr-un melanj ,imposibil" între inocență și trivialitate, pălăcere a rostirii vorbelor mustoase și timiditate la nivelul acțiunii, prozodie tradiționalistă și lexic menit să șocheze spiritele pudibonde, nostalgie și grotesc, puritate adolescentină și transformarea frumuseții feminine în înfricoșătoare forme planturoase. Poemele sale (mă refer aici cu deosebire la cele din prezentul volum, Submarinul erotic, sunt o prelungire cu alte
Îngerul cu față de demon by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11131_a_12456]