238 matches
-
strânge trupul tot! (...) am zăcut bolnav în tine, / dar acum zăresc lumine, / Soarele s-o înălța, / vine moartea și mă ia, / Soarele s-o înălța, / vine moartea și mă ia!" (Bucuroasa moarte). Credinciosul V. Voiculescu e ortodoxul în absolut; Arghezi, psalmistul, se sfâșie între adorație și îndoială; Cezar Ivănescu (în al său Rosarium) se autoculpabilizează: dă semne de umilitate, de pietate și pocăință, vizează lepădarea de sine, dar se simte împresurat de demoni; chinuit, așteaptă grația divină, tinde spre puritate și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
că arta găsește în sine însăși propria rațiune de a fi și propria justificare”. Trebuie să ținem cont întotdeauna de faptul că „frumosul nu este un absolut în sine, ci un itinerariu spre Absolut”. Pe toți preoții, slujitori ai Cuvântului, Psalmistul îi in-vită: «Cântați imnuri lui Dumnezeu cu artă» (cfr. Ps 47,7-8). A descoperi frumusețea Bibliei, pentru preoți nu este o pierdere de timp sau o sustragere de la misiune, ci un început de înaintare pe „calea frumuseții” care se revarsă
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
și strălucirea întregului univers, se mai numește cu termenul aristotelic entelechie. De aceea Sergiu Bulgakov numește frumusețea sofianică „entelechia lumii”, înțelegând prin aceasta, ca și scolasticii, „splendoarea formei peste părțile proporționate ale materiei”. Același înțeles răsare din cunoscuta exclamație a Psalmistului: „Cât de minunate sunt lucrurile tale, Doamne, toate cu înțelepciune leai zidit”! Expresia: cât de minunate sunt lucrurile tale, Doamne, s-ar putea lua drept o apreciere subiectivă, dar constatarea: toate cu înțelepciune le-ai zidit arată tocmai caracterul obiectiv
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
la acest asalt, cel mai nobil după acela al sfinților, care a dus la făurirea atâtor strălucite simboluri artistice ale credinței. Privind dezvoltarea culturii europene, în veacurile ei de înflorire și în epocile de scăzământ, e locul să spunem cu psalmistul David, cel mai mare poet al lui Dumnezeu. „Dacă le retragi tu suflarea, ele mor și se întorc iarăși în pulbere; dacă le trimiți din nou Duhul tău, ele din nou se creează și primenești fața pământului”. Cărți apărute la
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cuvânt al fiecărei grupe prezintă rezultatele cercetării, sintetizate prin posterul realizat * la finalul fiecărei prezentări se face o evaluare orală și se notează concluziile ce se impun * profesorul va ghida discuția, focalizând asupra următoarelor aspecte: * Care e adevăratul Arghezi: ludicul, psalmistul, răzvrătitul, îndrăgostitul, cel din Florile de mucigai? * Care e Eminescu cel adevărat: cel care se dezvăluie în poeziile de tinerețe, romanticul, clasicul, îndrăgostitul, filozoful, titanul, geniul? * Care e Ion Barbu cel adevărat: parnasianul, orientalul, ermeticul? Concluzia firească, care se impune
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
263 Rugăciunea trebuie să Înceapă cu un cuvânt de mulțumire către Dumnezeu, urmând apoi recunoașterea păcatelor și abia după aceasta trebuie Înfățișate cererile noastre Înain‑ tea Lui. Când ne gândim la rugăciunea de cerere, ne aducem aminte cu precădere de psalmistul David care cerea Îndu‑ rarea și milostivirea lui Dumnezeu din varii motive. În rugă‑ ciunile de cerere către Dumnezeu, era formulat mai Întâi motivul cererii, apoi promisiunea că vor fi păzite poruncile lui Dumnezeu. „Graiurile mele, ascultă‑le Doamne ! Înțelege
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
le Doamne ! Înțelege strâmtorarea (strigarea) mea ! Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu și Dumnezeul meu, căci către Tine mă voi ruga Doamne” (Psalmul 5, 1‑2). La gândul că ar fi putut fi trecută cu vederea cererea sa, psalmistul insistă la Dumnezeu să‑și „plece urechea” la rugă‑ ciunea lui : „Până când, Doamne, mă vei uita până În sfârșit ? Până când vei Întoarce fața Ta de la mine ? Până când voi grămădi gânduri În sufletul meu, durere În inima mea ziua și noaptea ?” (Psalmul
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
până În sfârșit ? Până când vei Întoarce fața Ta de la mine ? Până când voi grămădi gânduri În sufletul meu, durere În inima mea ziua și noaptea ?” (Psalmul 12, 1‑2). În clipele de grea Încercare, când suferința și necazurile i‑au Înăbușit sufletul, psalmistul cere ușurare și mângâiere. Izbăvirea din abisul suferințelor, a Încercărilor și a necazu‑ rilor este dorită și cu scopul de a se Învrednici din nou de posibilitatea de a‑L preamări pe Dumnezeu pe Care Îl uitase sau Îl mâniase
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
vremii (I)”, în Mitropolia Banatului, Anul XXXIV (1984), Nr. 5-6, p. 300. footnote>. Scriptura sfântă indică și starea de păcat a pruncilor, cu referire nu la păcatele personale, ci la cel originar și, în consecință, nevoia de a fi botezați. Psalmistul David scrie că „iată întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50, 5). Celor care consideră acest păcat moștenit descris de psalmist fiind mai puțin grav, evaluarea făcută de Dumnezeu inimii omului, chiar
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
la cel originar și, în consecință, nevoia de a fi botezați. Psalmistul David scrie că „iată întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50, 5). Celor care consideră acest păcat moștenit descris de psalmist fiind mai puțin grav, evaluarea făcută de Dumnezeu inimii omului, chiar de la naștere, ar trebui să le schimbe părerea: „cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinerețile lui” (Fac. 8, 21). O traducere literală a cuvântului „copilărie” aici s-
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
și bunăstare oferită de aceștia. Noul Avraam trebuie să-și înceapă "aventura": să-și părăsească "țara", "familia" și vechii săi dumnezei, pentru a porni întru regăsirea de sine, la chemarea transcendenței. Pe acest drum ritual, "bunătățile" la care se referă psalmistul pot fi o povară pentru pelerin. Tentația puterii, bogăția de dragul bogăției și plăcerea de dragul plăcerii, înăbușă în om vocația sa fundamentală: înălțarea spirituală, desensibilizîndu-l și deresponsabilizîn-du-l atît în trecerea vieții, cît și în petrecerea morții. Omul este un poem pe
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
publică o primă serie de meditații sub titlul Pensées pour la suite des jours, în prefața volumului, Francis Jammes definindu-l pe G. drept „prințul făcut păstor de o mână și mai puternică decât aceea care l-a înălțat pe psalmist la demnitatea supremă”. Alte grupaje de reflecții vor fi publicate în 1928 și 1930, toate fiind adunate într-o carte apărută în 1936. Pentru autor, punctul de sosire în viața spirituală e copilăria, „sufletele simple” ale copiilor fiind întotdeauna „mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287262_a_288591]
-
încredințează conducerea unei reviste care trebuia să contribuie la unificarea spirituală a neamului. În „Cugetul românesc” (1922-1924), alături de N. Iorga, Lucian Blaga, G. Bacovia, Camil Petrescu, V. Voiculescu, N. Crainic, Urmuz ș.a., A. este prezent cu Duhovnicească, Întoarcere în țărână, Psalmistul singuratic, cronici, pamfletul Cum se scrie românește, vizând stilul romancierului Liviu Rebreanu, și „Literatura nouă”, în care apără, contradictoriu, de loviturile lui N. Iorga, curentul de primenire din poezie. „Națiunea”, „foaia intelectualității”, apărută în 1923 din inițiativa lui I. G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
șoc mai mare supunerii: „Ți-am auzit cuvântul zicând că nu se poate.” Atitudinile cele mai adverse sunt conținute în „pânda” necontenită a lui Dumnezeu: „Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.” Exasperat de hieratismul lunecos al semnelor divinității, strigătul psalmistului cerând evidența senzorială echivalează cu o revoltă ieșită tocmai din esențialitatea setei lui de certitudini: „Vreau să te pipăi și să urlu: «Este»!” Între credință și tăgadă, nici una biruitoare, încordarea către nemărginire („Sunt, Doamne, prejmuit ca o grădină,/ În care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
acum poezie a regretului și amintirii, e de o mare puritate. Se continuă „dialogul” cu divinitatea, rostirea întrebărilor fără răspuns asupra hotarelor de nedepășit din condiția umană. Acceptarea misterelor inaccesibile (Psalmul mut), afirmarea necesității interioare căreia îi răspunde „fantoma” divinității (Psalmistul) stau alături de răzvrătirile când vitalist-dionisiace (Marele Cioclu), când patetice în tragismul viziunii de chin absurd, sisific, prin care este interpretat destinul (Haruri), și de certitudinea pribegiei și a căutării. Morții i se opune sacrificiul salvator, împlinit prin poezie (Poetului necunoscut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Cine ar ști să descrie toate perfecțiunile, tot farmecul acestor trei opere, / cine ar putea să rostească tot ce spun ochiului și minții, // acela ar face cel mai minunat panegiric al acestei arte, / acela ar fi totodată rapsodul, trubadurul și psalmistul seminției lui Nimrod. (Odobescu) Din punctul de vedere al lingvisticii textuale, perioada este unul dintre planurile de organizare a textualității (prag maxim al descrierilor lingvistice), fiind rezultatul mai multor forme majore de conexiuni: a) conexiuni ritmice ale propozițiilor (prin repetarea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pom răsădit lângă izvoarele apelor), deus absconditus (Dumnezeu care se ascunde), Dumnezeu nu poate fi cunoscut de către om, Dumnezeu este numai un gând, o concepție, poetul îndoindu-se de existența Lui, De la credință la tăgadă, de la resemnare la cutezanță. Ipostazele psalmistului 1. Un protejat al divinității; 2. Poetul se simte chinuit și confuz, singur; 3. Poetul se răzvrătește și-l acuză pe Dumnezeu de inconsecvență, de înstrăinare față de om; 4. Însetat de absolut, poetul îl caută pe Dumnezeu; 5. Poetul este
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
câmpie", "cu fruct amar", țepos și aspru în îndârjirea vie. Este un psalm al însingurării, al părăsirii (N. Balotă). De astă dată, tonul fundamental este acela al tânguirii în legătură cu absența divinității, al lamentației pe tema singurătății omului în univers. Destinul psalmistului e simbolizat de copacul blestemat "Tare sunt singur, Doamne, și pieziș/ Copac pribeag uitat în câmpie". El se înalță către cer, "pieziș", în speranța unei atingeri a divinității, tânjind, în zadar, după semnele sacralității pozitive. Prin opoziție, sunt relevate atributele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pribeag uitat în câmpie". El se înalță către cer, "pieziș", în speranța unei atingeri a divinității, tânjind, în zadar, după semnele sacralității pozitive. Prin opoziție, sunt relevate atributele copacului pribeag și atributele pomilor de rod: amar-dulce, aspru-gingaș, singurătate-comuniune. În final, psalmistul reproșează faptul că a fost abandonat (" În rostul meu tu m-ai lăsat uitării"), că s-a produs ruptura de Părintele ceresc. Poetica argheziană are un aspect de monolog adresat, cuprinde o inversiune sintactică: "Tare sunt singur", vocativul "Doamne", interogația
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
apare imaginea cerului răsturnat în apă (demitizare). Confuzie, incertitudine în universul acvatic: stele, pești, taurul care se adapă ca semn al tulburării apei? În finalul psalmului, Dumnezeu îl înfruntă pe Iacov și din această "mare poveste" nu iese nimeni învingător. Psalmistul nu urmărește desacralizarea ci, mai degrabă, are nevoie de corporalizarea divinității, vrea o experiență a atingerii senzoriale a lui Dumnezeu: "Vreau să te pipăi și să urlu: Este!" Dar această concepție antropomorfică despre "divinitate" (mitologia greacă) aduce pe zei în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
degrabă, are nevoie de corporalizarea divinității, vrea o experiență a atingerii senzoriale a lui Dumnezeu: "Vreau să te pipăi și să urlu: Este!" Dar această concepție antropomorfică despre "divinitate" (mitologia greacă) aduce pe zei în sfera omenescului, desacralizându-i. În intenția psalmistului deslușim orientarea spre straturile arhaice ale existenței umane, spre experiența originară a omului. Pentru acest vânător de absolut, tragerea cu arcul e o încercare de a ajunge la transcendență. Numai comunicarea fățișă l-ar putea elibera de incertitudine. Psalmistul arghezian
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
intenția psalmistului deslușim orientarea spre straturile arhaice ale existenței umane, spre experiența originară a omului. Pentru acest vânător de absolut, tragerea cu arcul e o încercare de a ajunge la transcendență. Numai comunicarea fățișă l-ar putea elibera de incertitudine. Psalmistul arghezian nu a reușit să descopere sacralitatea cu ajutorul simțurilor și al rațiunii, s-a mutat în spațiul visului, care reprezintă o rămășiță a puterilor noastre primordiale: Pentru credință sau pentru tăgadă,/ Te caut dârz și fără de folos,/ Ești visul meu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
gestul prometeic, încercarea de străpungere a misterului divin. Acesta nu trăiește în real, ci în imaginar, sacrul dobândind semnificație estetică. Dumnezeu nu poate fi găsit într-un "cer" metafizic, ci într-unul al imaginației poetice. Cu gândirea populată cu mituri, psalmistul se pregătește pentru marea confruntare: "Singuri, acum, în marea ta poveste/ Rămân cu tine să mă mai măsor". Psalm ( Aș putea vecia cu tovărășie) Revoltat împotriva lui Dumnezeu care-a părăsit omul, poetul creează în felul lui, lumea, sfidează divinitatea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
moară numai dacă va pieri și Dumnezeu în el, și totul se va cufunda în beznă: "Să nu se știe că mă dezmierdai/ Și că-n mine însuți tu vei fi trăit". În lipsa lui Dumnezeu (marea absență din viața poetului), psalmistul are resentimente, se lamentează, sfidează având ispita adamică de a se identifica, mereu, cu divinitatea, în sensul creației: "Noi viori să farmec, nouă melodie/ Să găsesc și stihuri sprintene și grele", creație în complicitate cu vecia. Izvorând din sensibilitatea artistului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sprintene și grele", creație în complicitate cu vecia. Izvorând din sensibilitatea artistului, arta înveșnicește sufletul, înfățișează fenomenul de ruptură față de Dumnezeu, fenomen poetizat, cu mari valențe estetice. Convins că de el ar depinde o nouă Geneză, dar și mântuirea lumii, psalmistul își descoperă calități soteriologice: "Port în mine, semnul, ca o chezășie/ Că am leacul mare-al morții tuturor". Dacă psalmistul biblic exprima în psalm rugă și cânt, psalmistul arghezian refuză umilința, asceza, sfidează porunca divină, își asumă libertatea, convins că
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]