141 matches
-
fost duse pentru reconstrucție obligatorie. Ulterior, nemții rămași în viață, după ce-și executaseră pedeapsa de a fi existat, pe lume, au fost repatriați și în cele din urmă fiind lăsați să-și ia lumea-n cap... Melanie ar fi psalmodiat mult și bine lamentoul despre avatarurile prizonierilor de război, evocând trecutul sfâșietor al mamei ei, însă Vladimir nu mai suportă amintirile pe care i le stârnea femeia asta blondă, chipeșă, adevărată comoară de favoruri neexprimate până la acea oră târzie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
copite, babe cu două capete, păianjeni cu țâțe, muște cu trompe uriașe răsucite peste mașini, copaci cu cap de mâță... orice poți să vezi aici unde eu am pictat, după toate regulile bizantine, sfinții... - Miluiește-mă, Doamne, că sunt neputincios... psalmodiază ucenicul. Miluiește... - Nimic nu prinde! Așa ceva n-am mai pomenit... - Ostenit-am în suspinul meu... nu înțelege ajutorul lui Leonard să se oprească la timp. Prietenul meu apropie urechea de zid, pune amândouă palmele, ca un vindecător pe burta pacientului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
apoi vine spre rampă executând spre public aceeași mișcare. Duce cățuia în colibă, iese, se întinde, cască a lehamite.): Cuvine-se cu adevărat cântare de laudă pre glasul al 7-lea să înălțăm. Asta întâi și numaidecât! (Își drege glasul, psalmodiază cam expeditiv) "Slavă Ție, slavă Ție, slavă Ție!" Gata. Acuma să ne limpezim privirea cu această binecuvântată apă ne-ncepută de mult. Își toarnă în pumn apă din cofă, o aruncă pe față, pufnește și stropește în jur. Se șterge aproximativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cădelnițeze, bălăngănindu-și mâinile. - Dom’le, te rog, aer... horcăia acela. Am aici, la piept, o cutiuță... O tabletă... Mor... Popa Băncilă îi prinse ultimile cuvinte. - Mori, satano, mori, că puterea crucii te-a biruit. Înfrigurat, începu să bată mătănii, psalmodiind tropare alandala, de slavă și bucurie a biruinței. Acela mai horcăi o vreme, apoi dădu ochii peste cap și se liniști. Chiar în clipa aceea controlorul deschise ușa compartimentului, cu un entuziasm pițigăiat: „Biletele la control!“ Popa Băncilă, urcat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se pare iubită dar ireală, absentă, ce-i ațâță doar imaginația, purtându-l prin toate chinurile și înfățișările metaforei, fără să-și semnaleze în vreun fel participarea concretă prin cuvânt sau faptă. Dar ea va rămâne axa în jurul căreia se psalmodiază: „Ca o umbră, ce visare, ca o umbră te apasă/ muzici blânde tempresoare umerii să ți-i mângâie,/ părul tău ca raza lunii, ca o iarbă mătăsoasă/ mi te-arată numai mie, mi se-arată numai mie./.../ Eu cu mâna
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
unor măști grotești și Înarmați cu niște furci de care atârnau niște fâșii de pânză stacojie. La dreapta, sobri În tunicile lor albe Împodobite cu aripi mari din pânză aurie, tot atâția Îngeri, cu fețele prostite Într-o beatitudine idioată, psalmodiau laude Într-o latină anapoda. — Îngerii Încearcă să le smulgă diavolilor sufletul mortului. Ia te uită! mai zise omul de lângă el. Într-adevăr, la stânga era mare agitație. Ceata de diavoli Înconjurase fantoșa, Împungându-l cu furcile și sfâșiind În mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se alătura, pe malurile unor eleștee, populațiilor de broaște, șerpi și șobolani de apă. Pe etajere, cărțile cădeau în genunchi, recitîndu-și cu glasuri gâtuite, pentru început, propriile rânduri, izbucnind apoi într-un cor, pe care, dacă erai atent, îl auzeai psalmodiind: "Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: "Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să le ghemuiască la pământ. Era peste puterile unui om să prăvălească niște năluci la pământ. În spate, sub cerul plafonierii taximetrului, Ho diábolos se abandonase extazului său turistic, rotindu-se, ca un corb, pe deasupra gurilor de vărsare și psalmodiind, ca un popă, un text produs de seriile cele mai proaspete ale scriitorilor bucureșteni. Compunerea trebuie să fi fost doldora de înțelesuri ascunse, după cât de tare rânjea Guzganul. Textul era intitulat: Yagdar nu știe ce e îndurarea... Autorul său se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
chipul mânjit cu funingine, cu părul zbârlit, cu obrajii zgâriați până la sânge, în vreme ce într-un ungher din curtea interioară, bocitorii înveșmântați femeiește, proaspăt rași și sulemeniți, își agitau febrili tamburinele pătrate. Pentru a-i face să tacă, Astaghfirullah reîncepu să psalmodieze, mai tare, mai fals, cu și mai mult zel. La răstimpuri, un poet din cei ce recită pe stradă se ridica pentru a rosti pe un ton triumfător o elegie care slujise deja pentru alți o sută de dispăruți. Afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vreodată cuvântul, nu trebuia nici măcar să le dau impresia că-i băgam în seamă. Cu toate astea, unii dintre ei îmi inspirau milă, mai ales un bărbat vârstnic, slab și pe jumătate chel, care-și petrecea ziua rugându-se și psalmodiind cântări, și care-și îmbrățișa cu dragoste copiii atunci când aceștia veneau să-l vadă. Într-o seară, rămăsesem târziu la biroul meu ca să recopiez paginile unui registru peste care vărsasem din greșeală o ceașcă de sirop. Când am plecat, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Și iată că, nesperat, aflu acum, absolut din Întâmplare, că omul meu nu se topise miraculos În neant, ci Își vedea de treabă, bine mersi, În orașul părinților și al copilăriei sale. Sau pe undeva prin apropiere. M-am trezit psalmodiind În gând, cuprins de o euforie cam deplasată: Adam a Înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, și celor din mormânturi viață dăruindu-le... În același timp Însă, eram puțin contrariat. Promisiunea palpitantei aventuri pe care Începusem s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
după ce am sosit În sudul Crimeii. Familia mea s-a stabilit În apropiere de Ialta, la Gaspra, lângă satul Koreiz. Totul mi se părea complet străin; mirosurile nu erau rusești, sunetele nu erau rusești, răgetul de măgar al muezinului care psalmodia În fiecare seară din minaretul satului (un turn zvelt, albastru, care se profila pe cerul de culoarea piersicii) era categoric un sunet al Bagdadului. Și iată-mă stând pe un drum de călăreți calcaros lângă albia calcaroasă a unui râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
târziu de-acum. Spre tramvai, treceam printr-o piață. Și am văzut ceea ce cu greu mi-aș fi închipuit că voi vedea vreodată. Pe tarabe, lumânări aprinse și, undeva lângă sifonărie, țăranii se strânseseră în jurul unuia bătrân care le citea psalmodiat dintr-o cărțulie slujba Învierii. Aprinseseră nu departe un butuc, năclad bun, cu foc mare, în care din când în când aruncau boabe de tămâie, smocuri de busuioc, câte un pumn de sare zgrunțoasă de săreau steluțe puzderii. Un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
revină la calea de care s-au îndepărtat, cu sau fără voia lor, este natura, amintind de cea a începuturilor, acolo unde fiecare parte componentă a Creației nu încetează să-și înalțe omagiul către Creator: Păsări, albine, greieri - / cu har psalmodiază. / Aripile lor - vii evantaie - / amestecând miresme, fiindcă e un univers traversat de înger, Nevăzut, dar real. Contemplarea celei mai curate și mai aproape de sacru părți a lumii, natura în octombrie, ea însăși Catedrală-n aer liber - cu ecouri, mutatis mutandis
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
se reped În auz, se-ncaieră, se anulează, se continuă; nu mai aud nimic decât voci, vocea ei Într-o mie de variante sughițând, scrijelind, nechezând, râșgâind, șoptind, urlând, silabisind, bubuind, demarând, frânând, lovind, tăind, Înjunghiind, mângâind, mârâind, mototolind, morfolind, psalmodiind, dorind, refuzând, susurând, simulând, cerând, plângând; rugându-se, jeluindu-se, prefăcându-se, copilărindu-se, ascunzându-se, alintându-se, jucându-se, rostogolindu-se, Îndepărtându-se, rănindu-se. (sâmbătă) În primul capitol din eseul Mitul reintegrării (Editura Vremea, 1942), intitulat „Simpatia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să-l adori pe Satana, să te prosternezi în fața demonilor mânjiți cu sânge de animal și înzăuați cu podoabe drăcești. Liturghia se prefăcea, ca și obiectele de cult, într-un șir de scârnăvii, de obscenități pe care iluminații întunericului le psalmodiau pe nas. Iar noi eram nevoiți să repetăm, bătând mătănii. Și iată, într-o zi de Paști, ce minune, ni s-a arătat Mântuitorul pe care ni-l aminteam ca prin ceață. Numai că de data asta nu am mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
au fost construite din pavilioane deja existente, altele din încăperi și grădini. Fiecare locșor e înțesat cu pagode și altare. — Concubinele în vârstă și-au transformat locuințele în temple, îmi șoptește An-te-hai. Își petrec viața nefăcând nimic altceva decât să psalmodieze. Fiecare dintre ele are un pat micuț în spatele statuii lui Buddha. Vreau să știu cum arată concubinele, așa că urmăresc sunetul psalmodiilor: cobor pe o cărare care duce la Sala Tinereții Debordante. An-te-hai îmi spune că e cel mai mare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Debordante. An-te-hai îmi spune că e cel mai mare dintre aceste temple. Când intru, văd că pardoseala e acoperită cu siluete care se roagă. Fumul de tămâie e gros. Credincioasele se ridică și se lasă în genunchi precum valurile oceanului. Psalmodiază fără voce, cu mâinile ocupate de mătăniile înșirate pe ață cerată. Îmi dau seama că An-te-hai nu e cu mine. Am uitat că eunucii nu au voie în anumite zone religioase. Sunetul psalmodierii devine din ce în ce mai puternic. Uriașul Buddha din mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
doamnele mele imperiale“. Păunii trăiesc și se înmulțesc în grădina mea. Când mă vede că ies afară, An-te-hai suflă într-un fluier, și păunii se strâng să mă întâmpine. E minunat. Păsările scot un soi de cloncănit, care parcă ar psalmodia. Dacă se află în toane bune, își desfac „rochiile“ verzi-albastre și se iau la întrecere în a se grozăvi cu frumusețea lor. — Fie ca norocul să vă fie alături mereu, doamnă! mă salută An-te-hai cu adânci plecăciuni în dimineața asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
peste noapte. Nuharoo reușește să afișeze zâmbete superbe în public, însă bârfele eunucilor și ale doamnelor ei de onoare dezvăluie că este nefericită. Se adâncește tot mai mult în credința budistă și vizitează temple de trei ori pe zi, ca să psalmodieze cu maestrul ei. Împăratul Hsien Feng mă sfătuiește „să nu mă uit la oameni prin gaura acului de cusut“. Însă instinctul îmi spune să nu iau în joacă gelozia ascunsă a lui Nuharoo. Yuan Ming Yuan nu e defel un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
departe de a se fi încheiat. După ce cada este golită de apă, Tung Chih e pus înapoi, fără însă a fi trezit. Câțiva lama îmbrăcați în robe de culoarea soarelui se așază jos, în cerc, în jurul copilului și încep să psalmodieze. — Darurile! strigă eunucul-șef Shim. În frunte cu împăratul Hsien Feng, oaspeții vin să-și ofere omagiile. Pe măsură ce cutiile sunt deschise una câte una, eunucul-șef anunță ceea ce conțin: — De la Majestatea Sa, patru lingouri de aur și două bucăți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Nuharoo plânge de fericire. În perioada lunilor în care împăratul Hsien Feng și cu mine pierduserăm șirul zilelor, Nuharoo devenise precum o fantomă ambulantă. Chipul ei trebuie să fi avut, cu siguranță, culoarea razelor de lună și trebuie să fi psalmodiat rugăciuni budiste ca să adoarmă. Gelozia ei s-a potolit acum, că nu mai sunt în grațiile împăratului și am devenit o concubină la fel ca și ea. Îi fac complimente lui Nuharoo pentru frumusețea și norocul ei și o întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
întinde. Mânerul este făcut din jad incrustat cu pietre. În clipa în care degetele mele ating arma, o senzație ciudată îmi străbate trupul. E deja amiază când Nuharoo ne anunță că trebuie să plece în camera dedicată lui Buddha, ca să psalmodieze și să numere mătănii. Pentru ea, ceea ce discutăm Yung Lu și cu mine este neinteresant. Mă uimește că ei i se pare important să psalmodieze la nesfârșit. Am întrebat-o o dată dacă ar putea să mă lumineze în ceea ce privește budismul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
amiază când Nuharoo ne anunță că trebuie să plece în camera dedicată lui Buddha, ca să psalmodieze și să numere mătănii. Pentru ea, ceea ce discutăm Yung Lu și cu mine este neinteresant. Mă uimește că ei i se pare important să psalmodieze la nesfârșit. Am întrebat-o o dată dacă ar putea să mă lumineze în ceea ce privește budismul, și ea mi-a spus că se referă la „existența nonexistenței“ sau „șansa care nu este fructificată“. Când am insistat să-mi dea mai multe explicații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
greu să te pui cu Nuharoo când îi intră ceva în cap. Tot ce reușesc să fac este să-l pun pe An-te-hai să-l strecoare pe Tung Chih la căpătâiul tatălui său atunci când Nuharoo se duce cu budiștii să psalmodieze sau se bucură de momentul de operă de la vremea ceaiului, de care s-a ocupat Su Shun și care se desfășoară în apartamentul lui Nuharoo. Spre dezamăgirea mea, Tung Chih nu vrea să fie cu tatăl său. Se plânge de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]