428 matches
-
permanenta tentație de alunecare spre „impersonal”. În franceză, de altfel, termenul „personne” înseamnă „nimeni”. Conceptul de „psihism al persoanei umane” le include pe toate, cu specificația că psihismul uman pornește de la dimensiunea biologică și se prezintă ca o continuitate a psihismului biologic. Noțiunea de „minte” (mindă s-a impus mai recent, mai ales în cadrul cognitivismului filosofic (mind body problemă și al studiilor neurofiziologice privitoare la biologia conștiinței. Dar ea are o mare încărcătură de „impersonal”. Toate acestea fiind spuse, este evident
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
-se pe căi laterale, „surogat”, fapt ce conduce la simptome nevrotice. Concepția psihanalizei cu privire la omul individual e deosebit de complexă și nu poate fi rezumată în câteva rânduri. Dintre dificultățile de înțelegere fac parte și limbajul special în care sunt comentate psihismul și problemele sale, multiplele simboluri și mituri ce sunt evocate și, mai ales, nevoia unei inițieri deosebite, ce presupune în mod tradițional faptul de a fi analizat de către un psihanalist, ritual ce seamănă cu cel al unei convertiri. În continuare
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
parte a instanței psihologice a sinelui (idă. Contactul interpersonal stimulează și formațiunea psihică a ego-ului. „Celălalt” există însă relațional pentru individ atât în mod concret, situațional, cât și sub forma reprezentată, astfel încât imago-ul celuilalt poate fi „introjectat” în propriul psihism, ca parte componentă a acestuia. Cu această dublă existență, mama, care e principala sursă de satisfacții, este dorită nu doar ca prezență, ci și ca ceva ce aparține exclusiv copilului. Ea este însă și a tatălui, care o răpește și
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
este interzis, iar în fantasmele sale copilul își imaginează că tatăl îl va castra, trăire inductoare de anxietate (anxietate de castrareă. Oricum, părinții (adulțiiă sunt sursă nu doar de satisfacții, ci și de interdicții. Prin asimilarea imago-urilor acestora, în interiorul psihismului se instituie instanța supraeului, sursă de interdicții și reprimare a pulsiunilor libidinale. Apare astfel un conflict intrapsihic, între id și supraego, sursă de anxietate, conflict mediat de ego. În plus, ego-ul mediază și rezolvă adaptarea la exigențele realității, la realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
mai ales, a celor interioare. Cele dorite, intenționate, proiectate, imaginate sunt astfel reprimate. Ele nu mai au acces nici la conștiința subiectivă, sunt refulate. Inconștientul conține deci nu doar zona inițială a id-ului pulsional, ci și pe cea a psihismului refulat. În plus, el include o bună parte din supraego. Omul individual - persoana - are o mică zonă de conștiință și libertate și o mare zonă de inconștient. Ego-ul, care ține cumpăna între conștiința individuală și exigențele realității, tinde și spre
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
forțe motrice a acesteia o serie de imago-uri simbolice, ce acționează prin intermediul „inconștientului colectiv”. Acestea apar ca „arhetipuri” în interiorul subiectului ce trăiește într-o cultură dată. Jung folosește curent termenul de „persoană”, ca aspect reprezentativ, orientat înspre exterior, a psihismului individual (secondat de „umbra” orientată spre interioră. El acordă, de asemenea, o mare importanță dezvoltării omului la vârsta adultă, când subiectul se autodetermină tot mai mult în specificitatea sa - dar și în echilibru și armonie -, în mijlocul lumii sale, prin „individuație
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Erikson și Levinson. Adler, celălalt mare opozițional psihanalizei clasice, a pus accentul pe dinamismul condiționat de complexele de inferioritate și pe stilul de viață. În ansamblu, teoria lui Freud are în vedere omul în individualitatea sa, modul în care funcționează psihismul său - aparatul său psihic - în mod constant, transsituațional, și doar în mod secundar în corelație cu evenimentele de viață tranzitorii. De aceea, psihanaliza are importanță pentru psihologia persoanei, deși nu pune accent pe apariția și manifestările publice. La sfârșitul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
libertățile sexuale actuale, dinamica specială a familiei, modelele particulare, informaționale ale educației, marele acces la mass-media, relativizează o serie de aspecte ale concepției freudiene. În schimb, corpul doctrinar al psihanalizei a stat la baza unor noi arii de investigare a psihismului individual care fac în continuare parte din recuzita înțelegerii psihismului persoanei umane. Metoda hermeneutică, prin care „celălalt” este interpretat pe baza a ceea ce el relatează, se articulează cu actuala psihologie narativă a persoanei. 2.3. Psihologia eului și a relației
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
ale educației, marele acces la mass-media, relativizează o serie de aspecte ale concepției freudiene. În schimb, corpul doctrinar al psihanalizei a stat la baza unor noi arii de investigare a psihismului individual care fac în continuare parte din recuzita înțelegerii psihismului persoanei umane. Metoda hermeneutică, prin care „celălalt” este interpretat pe baza a ceea ce el relatează, se articulează cu actuala psihologie narativă a persoanei. 2.3. Psihologia eului și a relației obiectuale Spre sfârșitul vieții lui Freud, începe să se acorde
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
degrabă ca o căutare a obiectului securizant și gratificant. Plăcerea e găsită și anxietatea redusă prin calitatea relațiilor (interne sau externeă ego-obiect mai mult decât prin descărcarea energiei libidinale. Maher propune o teorie a dezvoltării copilului mic, „individuația”, adică separarea psihismului său de o relație duală indistinctă. Sandler (1962Ă dezvoltă teoria unei lumi reprezentaționale în care, în contextul relației duale, apar la copil reprezentări care vizează sinele în relație reciprocă cu obiectul. Reprezentările sinelui și obiectului în relația lor reciprocă, au
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
lor reciprocă, au loc în permanență, în viața de zi cu zi, și constituie baza reprezentării de sine, a unității sinelui. Se impune tot mai mult ideea - prezentă implicit în psihanaliza clasică - a reprezentării mintale a altor persoane prezente în psihismul subiectului, reprezentări care sunt reactivate situațional. 2.4. Teoria atașamentului Atragerea atenției asupra nevoii primare a copilului de contact și relație umană, precum și asupra autoreprezentării și reprezentării altora în medierea funcționării interpersonale a netezit drumul spre teoria atașamentului. La acest
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
spre teoria atașamentului. La acest nivel, cercetările rezultate direct din continuarea psihanalizei, se întâlnesc cu cele derivate din aplicarea etologiei la om. Focalizându-se asupra primilor ani de viață ai copilului, psihanaliza s-a întâlnit cu cercetările ce studiau structurarea psihismului la puii de animale. Observațiile asupra felului în care se încheagă psihismul în biologie au sugerat mari analogii cu primele faze de organizare a psihismului uman. Teoria atașamentului, elaborată de Bowlby (Carlson, 1995; Bowlby, 1988Ă și bazată pe fapte observaționale
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
se întâlnesc cu cele derivate din aplicarea etologiei la om. Focalizându-se asupra primilor ani de viață ai copilului, psihanaliza s-a întâlnit cu cercetările ce studiau structurarea psihismului la puii de animale. Observațiile asupra felului în care se încheagă psihismul în biologie au sugerat mari analogii cu primele faze de organizare a psihismului uman. Teoria atașamentului, elaborată de Bowlby (Carlson, 1995; Bowlby, 1988Ă și bazată pe fapte observaționale și studii experimentale, arată cum, după 8 luni, copilul devine foarte sensibil
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
primilor ani de viață ai copilului, psihanaliza s-a întâlnit cu cercetările ce studiau structurarea psihismului la puii de animale. Observațiile asupra felului în care se încheagă psihismul în biologie au sugerat mari analogii cu primele faze de organizare a psihismului uman. Teoria atașamentului, elaborată de Bowlby (Carlson, 1995; Bowlby, 1988Ă și bazată pe fapte observaționale și studii experimentale, arată cum, după 8 luni, copilul devine foarte sensibil la prezența sau absența figurii persoanei semnificative pentru viața sa, precum și la tipul
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
persoana semnificativă e resimțită ca prezentă într-un anumit fel, chiar și atunci când ea nu e percepută direct. Un atașament sigur condiționează stabilitatea afectivă, calmul, lipsa anxietății, siguranța de sine, comportamentul de investigare, joaca și, în general, dezvoltarea armonioasă a psihismului. Atașamentul poate fi însă și nesigur sau ambivalent. Absența îndelungată a unei figuri semnificative de atașament are consecințe grave. Copilul reacționează prin proteste, apoi agitație, în sfârșit, depresie, refuz de comunicare, indiferență. Lipsa atașamentului este chiar mai gravă decât un
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
este chiar mai gravă decât un atașament nearmonic. Prin atașament - celălalt și, mai apoi, ceilalți semnificativi - sunt prezenți în memoria și reprezentarea copilului, în lumea sa reprezentațională, cu o anumită semnificație afectivă, care modelează atitudinile și comportamentul său. Astfel, în interiorul psihismului individului apare un „model interior de lucru” (internal working modelă al persoanelor și al relațiilor dintre acestea, se va integra în psihismul său și cu care individul abordează noi relații interpersonale. Vechiul concept al psihanalizei de introiecție capătă noi înțelesuri
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
copilului, în lumea sa reprezentațională, cu o anumită semnificație afectivă, care modelează atitudinile și comportamentul său. Astfel, în interiorul psihismului individului apare un „model interior de lucru” (internal working modelă al persoanelor și al relațiilor dintre acestea, se va integra în psihismul său și cu care individul abordează noi relații interpersonale. Vechiul concept al psihanalizei de introiecție capătă noi înțelesuri. Constituirea a ceea ce Freud numea „complexul lui Oedip” poate fi astfel, într-un fel, înțeleasă. Procesul atașamentului participă la constituirea unui eu
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
relațiilor interpersonale a lui Sullivan. 2.5. Psihologia interpersonală a lui Sullivan Teoria interpersonală a lui Sullivan a fost dezvoltată la mijlocul secolului XX, fără a deriva direct din psihanaliză, dar cu unele influențe din partea acesteia (Feist, 1985Ă. Ea susține că psihismul individual se formează și se afirmă prin relații interpersonale directe și constante. Desigur, în copilărie acestea sunt între mamă și sugar, apoi între părinți și copil. Într-o etapă ulterioară, devin tot mai importante relațiile cu educatorii și colegii de
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
al alteia”. Norman divide domeniul în trăsături biofizice stabile, stări temporare, activități, roluri sociale, efecte sociale, termeni evaluativi, termeni antonimici și termeni obscuri. S-au făcut eforturi de a se căuta termeni care să caracterizeze trăsături cât mai stabile ale psihismului persoanei și de a se reduce domeniile la cât mai puține clase. Cattell a pornit de la 4.500 de termeni ce defineau trăsături, ajungând în final la 35 de variabile. S-a folosit metoda matematică a analizei factoriale pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
analizei și studierii sinelui (selfă. Contextul interesului pentru self Această preocupare se corelează cu dezvoltarea cognitivismului în cadrul căruia e dezbătută problema minte-corp (mind-body problemă, care interesează și neuroștiințele, și, la fel, cu preocuparea pentru psihologia developmentală, care urmărește continuitatea dintre psihismul biologic și cel uman, în spatele specificităților antropologice. Această orientare psihologică și antropologică acordă o majoră importanță conceptului de „minte” (mindă. Aceasta nu face parte din recuzita tradițională a noțiunilor ce caracterizează polul individual al umanului - temperament, caracter, subiect, eu, conștiință
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
importanță conceptului de „minte” (mindă. Aceasta nu face parte din recuzita tradițională a noțiunilor ce caracterizează polul individual al umanului - temperament, caracter, subiect, eu, conștiință, personalitate. Totuși, el a fost utilizat în ultimele secole în filosofia anglo-saxonă în locul termenului de „psihism”, iar după 1949, când a apărut lucrarea lui Ryle, Philosophy of the Mind, s-a dezvoltat un puternic curent filosofic centrat în această direcție. Termenul de „minte” este apropiat de un anumit sens al conștiinței cunoscătoare și reflexive, dezvoltându-se
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
abia în psihanaliza târzie, după ce a fost amplu dezvoltată tema eului, se ajunge la self. Sinele în percepția lui Jung și a altor psihologi Interesantă și, aparent, izolată, dar de referință, e concepția lui Jung. În opinia sa privitoare la psihismul persoanei umane, eul conștient joacă un rol relativ redus, deși mai important decât la Freud. Restul psihismului e format din inconștientul personal și colectiv, ultimul integrând arhetipurile. Sinele (ca selbstă e înțeles în primă instanță ca integrare a întregului psihism
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
percepția lui Jung și a altor psihologi Interesantă și, aparent, izolată, dar de referință, e concepția lui Jung. În opinia sa privitoare la psihismul persoanei umane, eul conștient joacă un rol relativ redus, deși mai important decât la Freud. Restul psihismului e format din inconștientul personal și colectiv, ultimul integrând arhetipurile. Sinele (ca selbstă e înțeles în primă instanță ca integrare a întregului psihism. În plus, din arhetipuri ar face parte, pe lângă anima, animus, persona și umbra sa, și un concept
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
psihismul persoanei umane, eul conștient joacă un rol relativ redus, deși mai important decât la Freud. Restul psihismului e format din inconștientul personal și colectiv, ultimul integrând arhetipurile. Sinele (ca selbstă e înțeles în primă instanță ca integrare a întregului psihism. În plus, din arhetipuri ar face parte, pe lângă anima, animus, persona și umbra sa, și un concept al „sinelui perfect”. Acesta e simbolizabil prin figura mandalei, ce reunește ordinea, unitatea, totalitatea. Realizarea de sine a persoanei, pe calea individuației, are
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
mindă. Sinele ar fi instanța care asigură consistență și influențează felul în care oamenii gândesc, simt și se comportă în situații particulare, precum și felul în care gândesc despre ei înșiși. Sinele poate fi considerat, pe de o parte, ca agentul psihismului în sensul că „eu” (I, în englezăă sunt subiectul, „agenția” tuturor trăirilor mele psihice. De vreme ce e implicată reflexivitatea, această componentă activă include și calitatea experienței subiective (qualia; de exemplu, durerea, care e „a mea”Ă și, de fapt, întreaga conștiință
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]