428 matches
-
atmosfera de Încredere de bază (basic trust) a cadrului familial. Perturbările dinamicii familiale se reflectă În perturbările procesului stadial al dezvoltării psihice care se pot manifesta uneori tardiv sub forma violenței. În acest mod familia reprezintă cadrul primar al structurării psihismului și socializării primare, dar și al violenței. Caracterul de sistem deschis al familiei către grupul social căruia Îi aparține transformă relația duală mamă-copil Într-o relație lărgită, care se dezvoltă progresiv În procesul de socializare. Interacțiunea complexă cu mediul primar
AGRESIVITATEA ŞI CONDUITELE VIOLENTE – DIMENSIUNI CONCEPTUALE. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by V. Chiriţă, Roxana Chiriţă, C. Ştefănescu, N. Cosmovici () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1459]
-
lansată de C. Păunescu, care distinge în structura psihică a persoanei cu dizabilități mintale dezvoltarea sub limită a unor aspecte ale activității psihice, concomitent cu dezvoltarea peste limita atinsă de copilul normal de aceeași vârstă mentală, a altor aspecte ale psihismului copilului cu dizabilități. 3. Heterogenitatea teză lansată de A. Pieron, prin care argumentează proporția inversă care există între heterogenitatea aptitudinilor și nivelul global mediu al deficienților mentali. Heterogenitatea se poate exprima prin relativa independență a unor aptitudini în raport cu inteligența și
ASPECTE MORFOLOGICE, FUNCŢIONALE ŞI MOTRICE LA COPII CU DIZABILITATE MENTALĂ by Bogdan Constantin UNGUREAN () [Corola-publishinghouse/Science/379_a_654]
-
Aceste aspecte ridică în fața specialistului, cel puțin două direcții de abordare a psihopatologiei. O abordare din perspectiva psihiatriei clinice și o alta din perspectiva științelor umane. Le vom urmări succesiv. Psihopatologia este o interogare asupra fenomenului psihic morbid, sau a psihismului patologic. „Morbidul psihic” și-l dispută atât curiozitatea filozofică, dar și dorința de cunoaștere medico-psihiatrică. Filozofia integrează „existența patologică” în concepția antropologică, pe când psihiatria include „nebunia” în sfera medicinei etichetând-o ca boală. Se pune deci în mod legitim întrebarea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau pierderea limbajului izolează persoana și generează o stare de angoasă. Acest tip de angoasă creează impresia unei bruște dispariții a propriului Eu, prin absența comunicării sau prin izolarea lingvistică. G. Amado vorbește în acest caz de o „eclipsă a psihismului” care generează sentimentul de „dezintegrare a Eului”. În aceste condiții viața psihică normală este resimțită în mod penibil, dureros, ca pe negativul ei, ca pe un „non-Eu”. Ființa își pierde sensul. Vidul psihic datorat necomunicării este invadat fie de angoasă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
H. Ey recunoaște faptul că boala psihică este greu de definit și conceptualizat, preferând ca în locul unei definiții să noteze „patru aspecte tematice” care „subînțeleg” boala psihică și anume: a) tema psihologică, conform căreia boala psihică este implicată în organizarea psihismului uman; b) tema fenomenologică, în conformitate cu care structura bolii psihice este esențialmente negativă sau regresivă; c) tema clinică, după care boala psihică are forme tipice de structură și evoluție, precum și nivele variate de disoluție ale organizării vieții psihice; d) tema etiopatogenetică
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
umană privită din punctul de vedere al sentimentului, tendinței și voinței. După C.G. Jung, personalitatea reprezintă rolul pe care-l joacă individul în lume sau față de el însuși. L Binswanger definește personalitatea în raport cu existența, ea fiind forma individualizată prin care psihismul este capabil de a se manifesta în lumea experienței. K. Jaspers afirmă că toate procesele și manifestările psihice, în măsura în care se leagă de un ansamblu individual și perfect inteligibil, experimentat de un individ în sfera conștiinței Eului său particular, constituie personalitatea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este destul de dificil de făcut. Vom încerca, în continuare, să-i delimităm cadrul psihopatologic. Delirul se prezintă ca o tulburare intelectuală, ca o formă particulară de dezordine a gândirii. În spatele acestei dezordini intelectuale există aproape întotdeauna o alterare profundă a psihismului și a personalității, o veritabilă stare morbidă generală care este starea delirantă. Ea poate fi acută sau cronică, trecătoare sau durabilă. Din punct de vedere psihopatologic delirul prezintă două aspecte: ideile și temele delirante, stările delirante. Y. Pélicier definește delirul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
J. Groen). Existența umană, viața, are o structură și o dinamică unică (M. Heidegger, L Binswanger, V. Frankl). Persoana nu este numai trup, ci și suflet, iar manifestările sale vitale sunt „psihosomatice”, susține V. Frankl. Pentru L. Binswanger, „corpul și psihismul nu sunt decât abstracții ale unității indisolubile ale ființei umane, ale ființei antropologice”. Ele nu pot fi separate decât arbitrar, și numai, din necesități didactice. Sensul bolii nu poate fi separat de sensul general al existenței umane. Acest sens se
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
punctează o zi din viața a două cupluri familiale dintr-un oraș oarecare, unite prin pasiunea pentru partidele duminicale de canastă. Dar jocul se amână, întrucât cineva lipsește din localitate. Stările personajelor, care sunt actorii celor mai banale situații, ori psihismele unei nopți sunt înregistrate cu o minuțiozitate demnă pe alocuri de proza lui James Joyce sau de Noul Roman, îndeosebi de Nathalie Sarraute (Portretul unui necunoscut). În a doua secțiune, Tratat despre simțuri, soțul suportă o intervenție oftalmologică și nu
VLAD-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290600_a_291929]
-
condiție obligatorie fără de care activitatea umană, adaptarea la mediu, crearea de valori etc. nici nu ar fi posibile. Îngemănarea celor trei fenomene (gândire, limbaj, memorie) reiese mai întâi din apartenența lor la ceea ce numim intelect, acel ansamblu de elemente ale psihismului care permite cunoașterea prin detașarea de experiența nemijlocită și care se constituie treptat, în ontogeneză, prin interacțiunea cu mediul sociocultural. Atenția apare ca o condiție primară, de fond, pentru desfășurarea proceselor de cunoaștere, de autoanaliză și autoevaluare, precum și a comportamentelor
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
de deficiență; - evaluarea capacităților de adaptare și integrare socială, școlară, precum și evaluarea capacității de învățare. Activitatea de expertiză și evaluare va avea în vedere tipurile de deficiență determinate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), respectiv: - deficiențe intelectuale; - alte deficiențe ale psihismului; - deficiențe ale limbajului, vorbirii și comunicării; - deficiențe auditive; - deficiențe ale aparatului ocular; - deficiențe ale altor organe senzoriale; - deficiențe ale scheletului și ale aparatului de susținere; - deficiențe estetice (privesc aspectul fizic, postura, mersul); - deficiențe ale funcțiilor generale senzitive; - alte deficiențe. Evaluarea
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
personalității copilului cu deficiență mintală. 2. Heterodezvoltarea desemnează o teză lansată de C. Păunescu, care distinge în structura psihică a deficientului mintal dezvoltarea sub limită a unor aspecte ale activității psihice, concomitent cu dezvoltarea peste limita a altor aspecte ale psihismului copilului deficient, prin raportare la copilul normal de aceeași vârstă mintală. 3. Eterogenitatea este o teză lansată de A. Piéron, prin care argumentează proporția inversă care există între eterogenitatea aptitudinilor și nivelul global mediu al deficienților mintal. Eterogenitatea se poate
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
mici de timp; - de multe ori, dezvoltarea psihomotrice este asincronă la nivelul diferitelor procese și însușiri, unele având ritmuri proprii de dezvoltare în diverse etape de vârstă. Privită sub aspectul formării, dezvoltării, educării și integrării sale în sfera funcțională a psihismului uman, psihomotricitatea 1 îmbracă aspecte foarte variate datorită interferențelor determinate de relațiile permanente ale individului cu mediul înconjurător în procesul adaptiv și educațional la care este supus. Conduitele psihomotorii ale fiecărui individ evoluează în funcție de înzestrarea sa aptitudinală, de gradul de
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
de expresie corporală (dans, gimnastică ritmică, aerobică etc.). Conduitele psihomotorii ale fiecărui individ evoluează în funcție de înzestrarea sa aptitudinală, de gradul de dezvoltare fizică și intelectuală și de influențele educative exercitate asupra sa pe tot parcursul copilăriei. În ontogeneză, relația motricitate - psihism cunoaște o evoluție care marchează anumite etape. Astfel, în perioada antepreșcolară, dezvoltarea având un caracter global, actele motorii reprezintă instrumente de adaptare a individului la lumea exterioară (copilul foarte mic exploatează mediul ambiant prin intermediul actelor motorii, reprezentând instrumente care facilitează
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
actelor motorii, reprezentând instrumente care facilitează experiența cognitivă a acestuia). În perioada preșcolară se diferențiază treptat activitatea intelectuală de cea motorie; astfel, actul motor devine un răspuns adaptiv complex, mișcarea intrând treptat sub dominația psihicului. În perioada școlarizării, relația motricitate - psihism se modifică în sensul detașării componentei intelectuale de cea motrice (aceasta din urmă se automatizează). Psihomotricitatea nu se reduce la activitatea motorie, ea implică și manifestări ale funcțiilor perceptive și intelectuale. Ca funcție complexă ce determină reglarea comportamentului uman, aceasta
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
nea în nopțile de iarnă care inspiră calm și pace, urmate în zori de bucuria și agitația copiilor; oamenii grabiti pe străzile orașului, purtați de viteza roților și a motoarelor etc.). Iată cum forța inerentă a euritmiei contribuie la pregătirea psihismului, la armonizarea trupului și spiritului, la echilibrarea sufletului, la promovarea aptitudinilor sociale, la vindecarea unor dezechilibre somatice și psihice etc.). Disciplinele opționale se stabilesc de către conducerea școlii, la recomandarea profesorului diriginte, în funcție de tipul, de gradul si de asocierea deficiențelor elevilor
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
literar”, unde apar multe dintre piesele ce vor alcătui Pasărea paradisului - indică despărțirea de arghezianism, păstrând „aceeași prelungită atitudine de ironie romantică, același suflu de poetism confiscat, aceleași stopuri moderniste, aceeași frumusețe demonstrativ ocolită” (Virgil Ierunca). Tăcerea și amintirea, oceanul psihismului și călătoria, motivul ruletei, atmosfera ambiguă a boemei cosmopolite, sugestia luxului și a bucuriilor precare, a înstrăinării și melancoliei fără leac, a iubitei mereu îndepărtate/ absente - toate aceste obsesii adună „materia” poemelor în jurul unor imagini-nucleu legate de acvatic: translucidul, ideea
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
clinicianul în analizarea lor, în luarea unei decizii terapeutice și în individualizarea unui tratament. Abordarea psihodinamică Principiile abordării psihodinamice Abordarea psihodinamică se sprijină pe unul sau altul dintre corpusurile teoretice propunând o înțelegere globală a funcționării normale și patologice a psihismului. Tulburările și suferințele au statutul de simptome ce fac dovada disfuncției (conflict intrapsihic) unui „organ virtual”, aparatul psihic, ale cărei cauze și-ar avea originea în istoria developmentală a individului. Modalitățile demersului diagnostic sunt empatice, cu un minim sau cu
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
acestui energetism sunt identificate în „poetica senzitivă” și în „poetica selenară”, prima văzută ca „element de inițiere în cunoașterea poetică” și mijloc privilegiat de conectare a umanului la cosmic, iar cealaltă ca transfer de „potențe inițiatoare” între energetismul lunar și psihismul uman. Criticul interpretează inedit (aruncând, totodată, numeroase sugestii pentru cercetări viitoare) polaritățile eminesciene și armonizarea/transcenderea lor prin vizual, auditiv și olfactiv. Poetica „vederii” (fără legătură cu ceea ce înțelesese Ioana Em. Petrescu prin aceasta) ocupă în demonstrație o poziție centrală
MIHAILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
securitate” propus de Kardiner (1947) și care se compune dintr-un ansamblu de conduite utilizate de indivizii aceleiași societăți pentru a înfrunta aceleași pericole și frustrări. Sistemul de securitate reunește măsuri de apărare instituționalizate la nivel social sau înscrise în psihismul individual, ca modalități obișnuite de reacție la frustrările induse de mediul social. 2. Conceptul de degajaretc "2. Conceptul de degajare" Conceptul de degajare sau mecanism de degajare (working-off mechanism) a fost introdus în 1943 de Edward Bibring, într-o lucrare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pune în valoare, fiindcă este încredințată, prin reacție, de „propriile sale talente și capacități superioare mediei umane” (Adler, 1933/1963). Acesta este complexul de superioritate. În „psihologia individuală”, supracompensarea apare ca fiind „teoria potrivit căreia una dintre motivațiile importante ale psihismului este tendința de a compensa anumite inferiorități organice” (Petot, 1991). Exemplele cel mai des citate sunt cel al lui Demostene, care era bâlbâit, dar a devenit un mare orator, al lui Talleyrand, care, deși șchiop, era celebru pentru eleganța sa
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
identificarea proiectivă. Contribuția lui Lagache (1962b/1982) se referă la participarea identificării cu agresorul la constituirea idealului eului, acest model căruia copilul încearcă să i se conformeze identificându-se cu adultul atotputernic. Exempletc "Exemple" Poveștile sunt rezervoare inepuizabile pentru înțelegerea psihismului. În convorbirile sale cu Sandler (1985/1989), A. Freud amintește de Cartea junglei a lui Kipling, punând accentul pe strigătul cu rol protector - am putea spune chiar defensiv - pe care Mowgli este învățat să-l scoată atunci când traversează jungla. De
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Freud reia ideea câțiva ani mai târziu, când subliniază că uitarea voluntară este o eventualitate curentă. Situația de conflict fiind foarte frecventă, eul încearcă adesea să se apere împotriva amintirilor neplăcute, fără ca acest efort să conducă la un clivaj al psihismului, ca la isterici (1910/1991). A. Freud (1936/1993) nu citează înlăturarea, care lipsește și din majoritatea studiilor consacrate mecanismelor de apărare. Totuși, între 1955 și 1980, mai mulți autori anglo-saxoni au manifestat interes pentru acest mecanism. Vaillant (1977) îl
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
văzut sub aspectul său defensiv. Freud (1894/1974) introduce termenul „proiecție” în legătură cu nevroza de angoasă. Această stare morbidă, în care rolul factorilor actuali ar trebui să fie dominant, este însoțită de manifestări somatice multiple ce s-ar datora faptului că „psihismul se comportă ca și cum ar fi proiectat excitația în exterior. Se înregistrează astfel o recanalizare spre lumea exterioară a excitației sexuale resimțite ca periculoasă”. Autobiografia președintelui Schreber îi dă lui Freud (1911/1979) ocazia să explice paranoia prin proiecția numită apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
propune Freud este reprezentativă pentru calitatea sa de intermediar între subiect (globalitatea sa psihică) și lume. Freud îl plasează la periferia aparatului psihic, între celelalte instanțe psihice (preconștient și inconștient) și realitatea exterioară. Este așadar stratul cel mai superficial al psihismului uman și deci cel mai accesibil. Multă vreme, spiritul a fost redus exclusiv la partea conștientă a sistemului. Din punctul de vedere al psihanalizei totuși, ființa umană adăpostește în ea o lume necunoscută, numită inconștient. Putem spune că, prin comparație
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]