KorAP: Find »[drukola/base=psihometric & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...14 >

336 matches

Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387

inteligența sau supradotarea. În al cincilea rând, vor fi evaluate criticile aduse abordării psihometrice și, într-un final, va fi dezbătută contribuția cercetărilor psihometrice precedente la viitoarele cercetări asupra creativității pe plan psihometric sau metodologic. Evoluția abordării psihometrice Prevalența perspectivei psihometrice este uimitoare dacă luăm în considerare convingerea larg răspândită că fenomenul creativ este imposibil de definit și de măsurat (Callahan, 1991; Khatena, 1982). Încercările de explicare a impactului metodologiei psihometrice vizează, în general, paralela dintre evoluția cercetării creativității și cea

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
pe plan psihometric sau metodologic. Evoluția abordării psihometrice Prevalența perspectivei psihometrice este uimitoare dacă luăm în considerare convingerea larg răspândită că fenomenul creativ este imposibil de definit și de măsurat (Callahan, 1991; Khatena, 1982). Încercările de explicare a impactului metodologiei psihometrice vizează, în general, paralela dintre evoluția cercetării creativității și cea a cercetării inteligenței (Gardner, 1988b, 1993a). Din moment ce utilizarea tehnicilor psihometrice predomină în cercetarea ambelor fenomene, paralela este relativ depășită. De exemplu, metodologiei antropometrice care a marcat stadiile anterioare ale cercetării

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
că fenomenul creativ este imposibil de definit și de măsurat (Callahan, 1991; Khatena, 1982). Încercările de explicare a impactului metodologiei psihometrice vizează, în general, paralela dintre evoluția cercetării creativității și cea a cercetării inteligenței (Gardner, 1988b, 1993a). Din moment ce utilizarea tehnicilor psihometrice predomină în cercetarea ambelor fenomene, paralela este relativ depășită. De exemplu, metodologiei antropometrice care a marcat stadiile anterioare ale cercetării inteligenței nu i s-a acordat o importanță deosebită în investigarea creativității. Principala cauză a prevalenței perspectivei psihometrice este, probabil

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
utilizarea tehnicilor psihometrice predomină în cercetarea ambelor fenomene, paralela este relativ depășită. De exemplu, metodologiei antropometrice care a marcat stadiile anterioare ale cercetării inteligenței nu i s-a acordat o importanță deosebită în investigarea creativității. Principala cauză a prevalenței perspectivei psihometrice este, probabil, faptul că primii cercetători interesați de creativitate abordaseră deja alte fenomene cognitive din prisma psihometriei și și-au păstrat practica metodologică uzuală în investigarea fenomenului creativ (vezi Cramond, 1993; Gardner, 1993a). Indiferent de motive, abordările psihometrice datează cu

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
prevalenței perspectivei psihometrice este, probabil, faptul că primii cercetători interesați de creativitate abordaseră deja alte fenomene cognitive din prisma psihometriei și și-au păstrat practica metodologică uzuală în investigarea fenomenului creativ (vezi Cramond, 1993; Gardner, 1993a). Indiferent de motive, abordările psihometrice datează cu mult înaintea discursului prezidențial la APA al lui J.P. Guilford din 1950, în mod tradițional considerată debutul cercetării științifice îndomeniul creativității. Publicarea lucrării lui Galton Inquires into Human Faculty în 1883 a atras atenția asupra modalităților de măsurare

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
inițiativei lui Guilford de mobilizare a forțelor s-au distins printr-un volum mare de cercetări legate de creativitate (prima epocă de aur a cercetării creativității; vezi Taylor și Barron, 1963a). Aproape toate contribuțiile au fost realizate sub egida viziunii psihometrice. Este vorba despre lucrările Conferințelor Utah de Identificare a Talentului Științific Creator - sponsorizate de National Science Foundation (Taylor, 1964; Taylor și Barron, 1963b; Taylor și Williams, 1966), care, împreună, au alcătuit nucleul cercetărilor legate de creativitate de la sfârșitul anilor ’50

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
Foundation (Taylor, 1964; Taylor și Barron, 1963b; Taylor și Williams, 1966), care, împreună, au alcătuit nucleul cercetărilor legate de creativitate de la sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60. Trecând în revistă lucrările perioadei respective, Torrance (1979) a sugerat că metodele psihometrice de cercetare a creativității erau dominate de o dihotomie: Există două tipuri de teste de creativitate - teste care implică abilități cognitiv-afective, precum Testul Torrance de Gândire Creativă (...) și teste care intenționează să exploreze un sindrom de personalitate, precum Inventoriul biologic

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
coeficiente de inteligență superioare (p. 360). În mare parte sub influența contribuțiilor lui Amabile (1983), Torrance (1979) și ale cercetătorilor și teoriticienilor care au avansat sisteme teoretice de dezvoltare creativă mai complexe (ca, de pildă, Csikszentmihalyi, 1988; Wahlberg, 1988), abordările psihometrice în cercetarea creativității au depășit granițele orientării tradiționale cognitive și de personalitate descrise de Torrance. În timp ce decenii de-a rândul puțini cercetători (printre care J.P. Guilford, E.P. Torrance și C.W. Taylor) au abordat creativitatea din prisma psihometriei, în prezent

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
creativității au depășit granițele orientării tradiționale cognitive și de personalitate descrise de Torrance. În timp ce decenii de-a rândul puțini cercetători (printre care J.P. Guilford, E.P. Torrance și C.W. Taylor) au abordat creativitatea din prisma psihometriei, în prezent varietatea abordărilor psihometrice este egalată doar de diversitatea perspectivelor empirice și filosofice ale cercetătorilor. În ultimii 15-20 de ani, de exemplu, cercetătorii au recurs la metode psihometrice în evaluarea creativității produselor (vezi, de exemplu, Besemer și O’Quin, 1986; Reis și Renzulli, 1991

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
E.P. Torrance și C.W. Taylor) au abordat creativitatea din prisma psihometriei, în prezent varietatea abordărilor psihometrice este egalată doar de diversitatea perspectivelor empirice și filosofice ale cercetătorilor. În ultimii 15-20 de ani, de exemplu, cercetătorii au recurs la metode psihometrice în evaluarea creativității produselor (vezi, de exemplu, Besemer și O’Quin, 1986; Reis și Renzulli, 1991), în investigarea condițiilor mediului ce influențează creativitatea (Amabile, Conti, Coon, Lazenby și Herron, în presă), în vederea perfecționării tehnicilor de generare și evaluare a ideilor

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
elaborarea unor metode noi de evaluare a trăsăturilor de personalitate specifice comportamentului creator și inventiv (Colangelo, Kerr, Hallowell, Huesman și Gaeth, 1992). Totuși, multe lucrări din acea perioadă s-au remarcat prin aplicarea altor metodologii, unele considerabil diferite de abordarea psihometrică. Comparații cu alte abordări Aproape toate studiile de creativitate pot fi clasificate în cinci categorii: psihometrice, experimentale, biografice, istoriometrice și biometrice. Fiindcă toate metodele - cu excepția abordării biometrice - sunt tratate în amănunt în alte capitole ale cărții, în secțiunea de față

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
Kerr, Hallowell, Huesman și Gaeth, 1992). Totuși, multe lucrări din acea perioadă s-au remarcat prin aplicarea altor metodologii, unele considerabil diferite de abordarea psihometrică. Comparații cu alte abordări Aproape toate studiile de creativitate pot fi clasificate în cinci categorii: psihometrice, experimentale, biografice, istoriometrice și biometrice. Fiindcă toate metodele - cu excepția abordării biometrice - sunt tratate în amănunt în alte capitole ale cărții, în secțiunea de față ne vom concentra asupra comparației orientărilor de mai sus și a abordării psihometrice. Abordarea experimentală se

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
în cinci categorii: psihometrice, experimentale, biografice, istoriometrice și biometrice. Fiindcă toate metodele - cu excepția abordării biometrice - sunt tratate în amănunt în alte capitole ale cărții, în secțiunea de față ne vom concentra asupra comparației orientărilor de mai sus și a abordării psihometrice. Abordarea experimentală se aseamănă într-o mare măsură cu cea psihometrică prin faptul că experimentaliștii utilizează aceleași instrumente de măsurare a creativității ca și psihometriștii. De exemplu, au fost utilizate metode experimentale în scopul evaluării efectului strategiilor de transfer asupra

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
metodele - cu excepția abordării biometrice - sunt tratate în amănunt în alte capitole ale cărții, în secțiunea de față ne vom concentra asupra comparației orientărilor de mai sus și a abordării psihometrice. Abordarea experimentală se aseamănă într-o mare măsură cu cea psihometrică prin faptul că experimentaliștii utilizează aceleași instrumente de măsurare a creativității ca și psihometriștii. De exemplu, au fost utilizate metode experimentale în scopul evaluării efectului strategiilor de transfer asupra procesului de rezolvare a problemelor (Cramond, Martin și Shaw, 1990), a

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
folosesc designul corelațional și cauzal-comparativ, adepții investigației experimentale utilizează designul experimental și cvasiexperimental. De aceea, paralela celor două abordări vizează inconvenientele designurilor nonexperimentale și costurile suplimentare financiare și logistice impuse de utilizarea designurilor experimentale. O altă diferență semnificativă dintre metodele psihometrice și cele experimentale are în vedere tendința experimentaliștilor de a manipula în cadrul experimentelor aspectele cognitive, rezolvarea unor probleme și, într-un grad mai redus, aspectele produselor creativității, în timp ce psihometriștii se axează pe corelația dintre variabilele personalitate, mediu și creativitate și

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
următoare. Abordarea istoriometrică este cel mai bine redată în prolificele lucrări ale lui Simonton, care a îmbunătățit considerabil metodologia aplicată decenii de-a rândul în cercetarea excelenței (de exemplu, Cattell, 1963; Dennis, 1956; Lehman, 1953; Roe, 1952). Ca și abordarea psihometrică, istoriometria implică măsurarea creativității, însă, spre deosebire de metodele psihometrice, care presupun evaluarea aspectelor creativității prezente sau din trecutul apropiat, datele cantitative selectate de istoriometriști provin în exclusivitate din documente istorice (de exemplu, Ludwig, 1992; Root-Bernstein, Bernstein și Garnier, 1995) și nu

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
în prolificele lucrări ale lui Simonton, care a îmbunătățit considerabil metodologia aplicată decenii de-a rândul în cercetarea excelenței (de exemplu, Cattell, 1963; Dennis, 1956; Lehman, 1953; Roe, 1952). Ca și abordarea psihometrică, istoriometria implică măsurarea creativității, însă, spre deosebire de metodele psihometrice, care presupun evaluarea aspectelor creativității prezente sau din trecutul apropiat, datele cantitative selectate de istoriometriști provin în exclusivitate din documente istorice (de exemplu, Ludwig, 1992; Root-Bernstein, Bernstein și Garnier, 1995) și nu depind de variabilele autoevaluării prelucrate de obicei în cadrul

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
presupun evaluarea aspectelor creativității prezente sau din trecutul apropiat, datele cantitative selectate de istoriometriști provin în exclusivitate din documente istorice (de exemplu, Ludwig, 1992; Root-Bernstein, Bernstein și Garnier, 1995) și nu depind de variabilele autoevaluării prelucrate de obicei în cadrul investigației psihometrice. Simonton a aplicat metode istoriometrice, printre altele, și în studiul corelației dintre creativitate și leadership (1988a), invenție și descoperire (1979), creativitate și vârstă (1984a), creativitate muzicală (1984b) și excelență (1986a, 1994). O altă distincție dintre abordarea psihometrică și cea istoriometrică

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
obicei în cadrul investigației psihometrice. Simonton a aplicat metode istoriometrice, printre altele, și în studiul corelației dintre creativitate și leadership (1988a), invenție și descoperire (1979), creativitate și vârstă (1984a), creativitate muzicală (1984b) și excelență (1986a, 1994). O altă distincție dintre abordarea psihometrică și cea istoriometrică constă în interesul față de aportul creatorului în dobândirea recunoașterii creațiilor sale, ca obiect al studiului creativității (Simonton, 1988a). În timp ce în plan istoric au existat multe considerații teoretice referitoare la rolul stimulării creativității (Albert, 1975; Amabile, 1983; Plucker

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
la rolul stimulării creativității (Albert, 1975; Amabile, 1983; Plucker, 1993; Stein, 1974, 1975), studiile empirice privind inducerea producției creatoare se limitează, în principal, la metodologii istoriometrice (și, într-o proporție redusă, biografice). Probabil că abordarea cea mai apropiată de orientarea psihometrică este prezentă în investigațiile recente de biometrie, prin dependența de factorii cognitivi. Gardner (1993a) a definit valoarea analizei creativității la nivel „subpersonal”, afirmând: ...se cunosc puține lucruri despre genetica și neurobiologia indivizilor creatori. Nu cunoaștem nici dacă indivizii creatori posedă

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
metabolismul glucidic reprezintă una dintre variabilele prin care se exprimă activitatea cerebrală, cercetătorii pot identifica și evalua activitatea în zone specifice ale creierului, din moment ce fiecare zonă este implicată în activitatea cognitivă. Deși o abordare „neurometrică” poate întâmpina probleme similare abordării psihometrice tradiționale (definirea sarcinii „creative”, precizia măsurării ș.a.), acest apendice la abordarea psihometrică este promițător pentru studiul viitor al creativității. Abordarea biografică sau studiul de caz, unde cercetătorul alcătuiește studiile de caz ale creatorilor de marcă prin intermediul metodologiei cercetării calitative, se

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
cercetătorii pot identifica și evalua activitatea în zone specifice ale creierului, din moment ce fiecare zonă este implicată în activitatea cognitivă. Deși o abordare „neurometrică” poate întâmpina probleme similare abordării psihometrice tradiționale (definirea sarcinii „creative”, precizia măsurării ș.a.), acest apendice la abordarea psihometrică este promițător pentru studiul viitor al creativității. Abordarea biografică sau studiul de caz, unde cercetătorul alcătuiește studiile de caz ale creatorilor de marcă prin intermediul metodologiei cercetării calitative, se deosebește net de abordarea psihometrică (Gedo și Gedo 1992; Gruber și Davis

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
precizia măsurării ș.a.), acest apendice la abordarea psihometrică este promițător pentru studiul viitor al creativității. Abordarea biografică sau studiul de caz, unde cercetătorul alcătuiește studiile de caz ale creatorilor de marcă prin intermediul metodologiei cercetării calitative, se deosebește net de abordarea psihometrică (Gedo și Gedo 1992; Gruber și Davis, 1988). În afara avantajelor și limitelor examinării calitative, metodele biografice sunt, de asemenea, indispensabile cercetării creativității prin referința lor la situațiile excepționale (prin urmare, incontestabile) de creativitate (de exemplu, Gruber, 1981; Wallace și Gruber

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
și cea istoriometrică. Fiindcă metodologia este încă în proces de formare, comparația ei cu alte orientări ar fi prematură. Totuși, în practică, este dificil să diferențiem o nouă abordare de acest gen de modelul biografic, iar compararea ei cu abordarea psihometrică ar corespunde comparației dintre metoda biografică și cea psihometrică. În concluzie, deși studiul creativității din diferite perspective prezintă numeroase trăsături comune, există multe deosebiri fundamentale prin care se diferențiază. Tipul de design de cercetare utilizat (corelațional și cauzal-comparativ versus calitativ

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
de formare, comparația ei cu alte orientări ar fi prematură. Totuși, în practică, este dificil să diferențiem o nouă abordare de acest gen de modelul biografic, iar compararea ei cu abordarea psihometrică ar corespunde comparației dintre metoda biografică și cea psihometrică. În concluzie, deși studiul creativității din diferite perspective prezintă numeroase trăsături comune, există multe deosebiri fundamentale prin care se diferențiază. Tipul de design de cercetare utilizat (corelațional și cauzal-comparativ versus calitativ și experimental), aspectele specifice centrale selectate în cercetare (individ

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]