1,100 matches
-
fonemelor și a structurilor fonetice specifice fiecărei limbi), lexicul (cuvintele care formează vocabularul unei limbi) și structura gramaticală (setul de reguli care se aplică în realizarea construcțiilor lexicale pentru o exprimare verbală corectă și inteligibilă). depresie - stare psihică morbidă, fenomen psihopatologic caracterizat printr‑o scădere a tonusului activității psihice și motorii însoțită de stări de tristețe, deprimare, fatigabilitate, anxietate, încetinirea proceselor cognitive, incapacitate decizională, astenie, insomnie, tulburări somatice, lentoare psihomotorie etc. dezinstituționalizare - termen aflat în relație directă cu cel de normalizare
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
creativă, fiind mereu deschisă experienței și având o sensibilitate ridicată, acumulează mereu informații și vibrează la emoții, uneori peste limitele rezistenței psihice. Este posibil ca la un moment dat normalul și patologicul să coexiste, dar aceasta nu înseamnă că procesele psihopatologice sunt cele care generează creativitatea. Există în acest sens cazuri celebre în multe domenii: A. Dürer, Goya, Cezanne, van Gogh, Toulouse-Lautrec, Modigliani - în pictură, J.J. Rousseau, G. Sand, E.A. Poe, N.V. Gogol, F. Dostoevski, S. Mallarme, Ch. Baudelaire, M. Eminescu
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
explicat că au aflat despre ei Înșiși multe lucruri noi, la care nu meditaseră până atunci. Psihologul român Radu Clit (2010) a examinat „fenomenul Pitești” utilizând paradigma Milgram și a ajuns la concluzia că la Pitești a funcționat o clinică psihopatologică. Foștii deținuți evocă impresia că cei ce-i torturau aveau un comportament neomenesc, dețineau parcă puterea unor roboți implacabili, se comportau ca niște automate incapabile să-i Înțeleagă pe alții, Încât creau o situație fără ieșire: deținuții torturați Încercau sentimentul
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
primitivă a lumii, un fel de filosofie sau știință naturală de cel mai rudimentar nivel. În plus, trebuia explicată din punct de vedere social sau economic, dacă nu chiar, cu atât mai regretabil, ca rezultat al unor procese psihice și psihopatologice. Faptul că, de atunci, atmosfera din cadrul cercetărilor asupra religiei (religionsforskiningen) a trecut printr-o radicală schimbare nu se datorează, cu siguranță, unui singur cercetător. Dar este inevitabil să asociem, într-un mod cu totul aparte, marea restructurare a acestei științe
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
Până și religia împărțea oamenii în buni și răi, după păcatele pe care le săvârșeau, astfel că drumul după moarte era spre Rai sau Iad, eventual în Purgatoriu. Obiectivul lucrării de față e centrat pe tulburarea de personalitate în perspectiv psihopatologică a psihiatriei și sănătății mintale. Această problemă se cere plasată în contextul său care, în mod tradițional, e preocuparea față de persoana umană. Nici această trimitere nu e însă una simplă. Recent, Glas (2006Ă se întreba într-un articol: „Cine este
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
variantele normale, deviante, anormale și patologice ale dezvoltării psihismului de-a lungul ontogenezei. Problema vulnerabilității, a raportului diateză/stress, a non-vulnerabilității și elasticității (reziliențeiă de-a lungul dezvoltării sunt, de asemenea, abordate, împreună cu ansamblul funcțiilor ce pot condiționa apariția manifestărilor psihopatologice, compensarea și decompensarea lor. Psihologia și psihopatologia developmentală se prezintă, de obicei, sub formă de monografii ce relevă diverse fațete ale psihismului persoanei, fără o teorie interpretativă dominantă. Această viziune se află în legătură cu doctrina ciclurilor vieții, inițiată de Erikson și
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
fazele precedente. Astfel, când A devine B, A încetează să mai existe. Doar nivelul A poate interacționa cu mediul, iar în condiții de stres el poate regresa la un nivel inferior care ignoră achizițiile anterioare și se manifestă prin simptome psihopatologice sau tulburări de comportament. Ca exemple pot fi menționate succesiunea etapelor ontogenezei insectelor, descrisă de PIAGET (1952Ă: omidă → larvă → fluture. La fel se întâmplă și în cazul dezvoltării inteligenței, în care abilitățile senzoriale și motorii sunt înlocuite de operațiile logice
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
a eredității nu presupune faptul că ar exista gene care predetermină trăsături ale personalității, ci asocieri de gene care modulează aceste trăsături, contribuția genelor izolate fiind de o extremă variabilitate. Este cunoscut rolul dopaminei în patologia personalității și în tulburările psihopatologice, deci și rolul probabil al celor cinci gene corespunzătoare receptorilor dopaminergici. În 1996, s-a stabilit legătura dintre receptorul dopaminergic D-4 și dimensiunea căutării noului. Există deci diferențe genetice în transmisia dopaminergică (Cloninger et al., 1996; Hamer și Copeland
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
antisocialității. Cu toate acestea, nu există gene „bune” și „rele”, pentru că un D-4 crescut e dezavantajant în patogenia alcoolismului, dar este util în manifestarea creativității. În ansamblu, genele condiționează variabilitatea dimensională și temperamentală, deci, indirect, și vulnerabilitatea pentru tulburări psihopatologice (Paris, 1999Ă. Corespunzător modelului stress-diateză (Monroe și Simons, 1991Ă, variabilitatea genetică influențează răspunsurile individului la mediu, care, la rândul său, condiționează expresivitatea genetică. Factorii genetici influențează atât dezvoltarea trăsăturilor personalității, cât și a simptomatologiei bolilor Axei I. Astfel, rudele de
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
impulsivă (Zanarini, 1993Ă sau afectivă (Siever și Davis, 1991Ă. Rudele pacienților cu tulburări de personalitate de cluster C sunt predispuse la tulburări din spectrul anxietății (Paris, 1997Ă. Sunt cunoscuți, de asemenea, unii markeri biologici comuni tulburărilor de personalitate și tulburărilor psihopatologice corespunzătoare Axei I. Astfel, în tulburările de personalitate de cluster A sunt descrise mișcări anormale ale globilor oculari, ca și în schizofrenii (Siever și Davis, 1991Ă. La tulburările de personalitate de cluster B - TP antisocială cu precădere - apar anormalități ale
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
substanței cenușii corelabilă cu impulsivitatea (Raine, 2000Ă. În același context, la pacienții cu TP antisocială și TP de tip borderline sunt descrise deficiențe ale funcțiilor executive (O’Leary, 2000Ă. Experiențele și particularitățile copilăriei au o contribuție descrisă de toate școlile psihopatologice în structurarea tulburărilor de personalitate. Astfel, personalitatea părinților și starea lor de sănătate influențează atenția diferită acordată copiilor la fel ca și durata prezenței părinților alături de copii. Disfuncționalitatea rolului parental, cu părinți agresivi și instabili, favorizează apariția unor trăsături de
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
PERSONALITATE. DATE ISTORICE Istoria lumii - altfel spus, acea înșiruire de descrieri mediate temporal a biografiilor individuale și a evenimentelor comunitare marcante - a reliefat mereu intoleranța față de persoanele cu tulburări psihice și comportamentale, corespunzător ignorării cunoașterii sau recunoașterii lor. Adeseori manifestările psihopatologice se raportează direct sau indirect la dimensiunile temperamentale și caracteriale, mai mult sau mai puțin intens exprimate și conștientizate. Ele sunt mai rezistente la tratament în cazul prezenței unor structuri dizarmonice ale personalității sau își modifică expresivitatea clinică. Astfel, personalitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
tipuri de relații și roluri existențiale și sunt, mai mult sau mai puțin, eficiente și performante în acestea. Toate aceste atribute poartă amprenta reperelor socioculturale și istorice. Dacă istoria omenirii consemnează și descrie, încă din Antichitate, diverse variante de tulburări psihopatologice, acestea, la rândul lor, integrează sau fac trimiteri la atributele firii umane și la structurările sale dizarmonice, exteriorizate prin tulburări de comportament și adaptare. Cunoașterea lor devine o condiție fundamentală a perceperii și înțelegerii evenimentelor istorice, a căror dinamică sau
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
tipuri personologice într-o manieră diferită decât a altor descrieri ale anormalității tipologice. Sunt surprinse cu finețe manifestările comportamentale deviante, relevându-se caracterul lor imoral, precum și trăirile afective și atributele relațional-adaptative corespondente. Tablourile caracteriale prezentate, deși asociază trăsături și simptome psihopatologice, au o deosebită acuratețe și prin reliefarea rolului adaptativ sau maladaptativ al unor repere în funcție de context. Astfel, flecarul, înfumuratul, grosolanul, zgârcitul, brutalul, neîncrezătorul sunt printre cele mai bine conturate. De fiecare dată este evidentă raportarea la dinamica și valorile sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
patologie - psihoză: schizotim - schizoid - schizofrenie; ciclotim - cicloid - psihoză maniaco-depresivă. A descris și caracterul ca o structură ce coalizează reacțiile afective și volitive individuale. Cunoașterea lor - în condiționare reciprocă și interdependență cu variabilele sanguine - ar putea oferi repere predictive pentru tulburările psihopatologice. Jaspers (1896Ă a adus o contribuție decisivă în diferențierea dintre personalitățile normale și cele patologice. Ultimele includeau și tulburări de adaptare, dar și sindroame de serie nevrotică, fiind subîmpărțite în două categorii. Prima integrează personalități cu trăsături patologice care reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
categoriei personalităților accentuate, la care s-a renunțat ulterior. Conceptul își are originile în formulările lui Morel, citat de Tyrer, și ale lui Leonhard (1968Ă. Primul a susținut că persoanele cu predispoziții temperamentale de serie nevrotică pot să se decompenseze psihopatologic sub influența unor factori de mediu, care, în alte condiții, ar fi inofensivi. Curran și Mallinson au descris, de asemenea din aceeași perspectivă, personalitățile vulnerabile sau cu trăsături accentuate pe care le-au situat într-o poziție intermediară între personalitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Faptul se datorează persistenței unei opinii diferențiate, în pofida contribuției lui Kraepelin, Kretschmer și Cleckley. Ea a fost fundamentată pe conceptul de moral insanity al lui Prichard, care postula faptul că pacienții respectivi nu au tulburări de judecată sau alte simptome psihopatologice majore. De asemenea, tulburările de comportament care le caracterizează debutează în adolescență și durează toată viața. Definiția psihopatiilor din ICD-8 mai subliniază și faptul că personalitatea este anormal structurată prin prisma raporturilor dintre componentele sale și a modalităților de expresie
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
dintre componentele sale și a modalităților de expresie. Datorită acestei particularități, individul respectiv suferă, reprezentând o sursă de suferință și pentru cei din jur. Cu vârsta, intensitatea componentului dizarmonic se poate diminua. Distincția dintre tulburările de personalitate și alte tulburări psihopatologice rămâne încă oarecum arbitrară, având în vedere intercondiționările etiologice și patoplastice reciproce. Faptul este susținut și de dispariția ciclotimiei și a personalității patologice afective din DSM-II și ICD-9, entități personologice din spectrul bolilor afective. O situație contrară au avut-o
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cadru, Murray (1938Ă subliniază condiționarea reciprocă dintre personalitate și psihismul individual, pe terenul interferențelor motivaționale interne și ambientale. Atât în varianta sa normală, cât și în cele patologice, personalitatea reprezintă componenta obligatorie a terenului pe care se instalează diversele tulburări psihopatologice. Evoluția acestora este, de asemenea, favorizată, agravată sau nuanțată de dominantele structurale ale personalității. Ele se regăsesc și în formulele moderne ale diagnosticului psihiatric și influențează evident calitatea strategiilor și relațiilor terapeutice. Personalitatea umană, în genere, este rezultatul unui îndelungat
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
temperamentale sau structuri personologice de tip astenic, schizoid, ciclotimic sau cicloid, care reprezentau stări precursoare sau forme atenuate ale psihozelor schizofrenice sau afective. Pe de altă parte, Schneider (1923Ă descrie o categorie de personalități psihopatice complet distincte de celelalte tulburări psihopatologice. Aceste descrieri clasice, deși au fost estompate timp de decenii de orientarea psihanalitică și de școlile postpsihanalitice, au devenit fundamentul clasificărilor categoriale moderne. Trebuie amintite contribuțiile lui Freud, Alexander și, mai recent, ale lui Otto Kernberg. Ele au sugerat ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
congruență cu varietatea comentariilor de factură nosologică, trebuie subliniată importanța demersului diagnostic și a criteriilor folosite. Aceasta deoarece, psihiatri - chiar beneficiind de calea din urmă - sunt adeseori dubitativi în formulările diagnostice. La acestea se adaugă și controversa dintre importanța contribuției psihopatologice și maladaptative a factorilor situaționali, raportată la aceea a trăsăturilor personalității (Mischel, 1986Ă. Argumentul major în favoarea definirii și delimitării tulburărilor personalității rămâne faptul că atributele structurale individuale, deci variabilele personale, domină în majoritatea experiențelor vieții comportamentul și condiționează relațiile cu
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
de management aferente domeniului. În acest context și în pofida apelului la interviuri structurate și semistructurate, cota de subiectivism a diagnosticului rămâne semnificativă (Dolan și Coid, 1993Ă. Se explică astfel de ce tulburările de personalitate sunt relativ deficitar prezentate în raport cu restul entităților psihopatologice în orice sistem diagnostic (Sartorius et al., 1993Ă. Totuși, trecerea în revistă a acestora din urmă confirmă, sub o formă sau alta, importanța acordată modificărilor de comportament și personalitate. Astfel, dacă în DSM-I (1952Ă erau prezentate tulburări de dezvoltare
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
1998Ă. Acesta integrează trăsături dominante cu determinism biologic, dar ale căror manifestări clinice sunt condiționate social și cultural. Ele aparțin unui model structural personologic foarte bine definit, dar dezavantajat - în sens categorial - de dispersia criteriilor care sunt integrabile majorității sindroamelor psihopatologice, datorită, printre altele, și tendințelor toxicomanice și potențialului anxiogen și depresogen. Orice alianță terapeutică este iluzorie în cazul TP antisociale. 5.3.2. Tulburarea de personalitate de tip borderline Aceasta integrează o accentuată instabilitate afectivă, a imaginii de sine și
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Instabilitatea sinelui, tendințele autodistructive, teama de singurătate și stilul resentimentar permit conexiuni cu stările de stres posttraumatic cronicizate, deci cu o variabilă de o gravitate aparte a caracteriopatiilor secundare. În ansamblu, TP de tip borderline se detașează prin gravitatea manifestărilor psihopatologice și a deficitului adaptativ, din cauza ratei înalte de comorbiditate cu celelalte tulburări de personalitate (Gunderson, Zanarini, Kisiel, 1991; Zanarini, 2005Ă. 5.3.3. Tulburarea de personalitate histrionică Principalele criterii diagnostice includ: un stil hiperexpresiv, teatral, seducător, erotizant și manipulativ, care
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
personalitate se înscriu în această paradigmă de gândire medico-psihiatrică privitoare la teren. Din punct de vedere istoric, la începutul secolului XX a fost descrisă de către Jaspers reacția comprehensibilă. Pentru perspectiva terenului este exemplară concepția lui Kretschmer (1949Ă, care diferențiază reacțiile psihopatologice produse de evenimente de viață trăite (elerbnisreactionă în: reacții suprapersonale, așa cum sunt „reacțiile primitive” explozive sau conversiv-isterice, de leșin; „Reacții ale personalității” (personlichketisreactionă, care apar la oameni predispuși în mod specific, potrivindu-se acestora „ca și cheia la broască”. Psihologia
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]