116 matches
-
reacționare. Erai obligat să Îți petreci trei ani desenând după modele de ghips Înainte să ți se Îngăduie să desenezi și să pictezi după natură. Trei ani Întregi! Și chiar și după aceea ți se impuneau tot felul de restricții pudibonde. La Paris era cu totul altceva - aveau un sistem de atelier. Te Înscriai pe lângă un pictor consacrat - eu m-am dus la Gleyre - și, În studioul lui, intrai Într-un grup de tineri plini de speranțe, adunați În jurul unui model
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În loc de bath1, Înainte de a Învăța că class rimează cu arse2. Deși nimeni de aici nu zice „cur“: spun „fund“ sau „popou“. Îi Învăț pe copiii mei să spună „popou“ și de fiecare dată ezit când articulez sunetele acelea durdulii și pudibonde. Îmi simt limba așa cum și-o simte și fata de la bar: Îngreunată de corpuri străine. Tata vrea să mă facă să-i ușurez sarcina de a-mi cere ce vrea, lucrul pentru care a venit. Dar n-o voi face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
-o până la durere, până la epuizare... A lui, a ei... Faptul că Profesorul a întrebat-o ce simte în momentul de „maximă satisfacție” ar putea da seamă despre complicațiile sufletești ale scriitorului însuși. P.H.L. părea multora un sentimental incorigibil și un pudibond. În secret, era obsedat de întrebări privind omul în genere, inclusiv conținutul senzațiilor provocate de instinctul sexual. Ceea ce mi se pare firesc la un scriitor, chiar dacă, presupun, nu era un adept al teoriilor lui S. Freud. Așadar, se întreabă P.H.L.
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
etajul". Treci pe la mine? Acuma! Discuția cu ea este un exemplu de dialog. Fără orgolii imbecile de scriitoare și fără să păstrăm aparențele, ca mîțele în strat. Eu și Magda U. nu sîntem nici milostive, nici smerite, nici maternele, nici pudibonde cînd stăm de vorbă. Îi datorez partide demențiale de rîs. Cu ea pot vorbi despre bătrînețe și boli: Pe măsură ce îmbătrînești, îmbătrînesc și celulele care provoacă anxietatea. Depresia dispare. E un progres al regresului, să recunoaștem, Iordana. Sîc psihanalizei!" Asta, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de uimire pe călătorul francez al perioadei respective. Chiar și noi putem fi surprinși astăzi, având în vedere că ele sunt contrare unora dintre concepțiile noastre apriorice: noi, latinii, îi percepem adesea pe anglo-saxoni ca fiind pudici, dacă nu chiar pudibonzi. Nu trebuie totuși să ne lăsăm înșelați: dacă anglo-saxonii admiteau flirtul, era tocmai pentru că erau puritani. În Franța și în țările anglo-saxone, scopul ultim al educației era identic în secolul al XIX-lea: ferirea tinerei fete de "viciile și primejdiile
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
unite și le asigură coeziunea, existența unei astfel de forțe fiind absolut necesară. Tot el intră în joc în relația dintre hipnotizat și hipnotizator, cînd se pune problema sugestiei. Medicii și psihologii încearcă să îl ignore, acoperindu-l cu vălul pudibond al științei. Ceea ce ar trebui să corespundă acestor relații de iubire se află, la ei, ascuns sub paravanul sugestiei"386. De fapt, asistăm aici la o foarte stranie răsturnare. Începînd cu Mesmer, vreme de mai bine de un veac, mai
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
se citește și ceea ce se studiază este, desigur, subiectul unei alte discuții. Universitatea franceză, conservatoare ca Întotdeauna, promovează curentele literaturii contemporane fidele tradiției modernității, mai ales minimalismul, care continuă Noul Roman, pe de o parte, dar și stilul clasic, pur, pudibond, elegant, care a făcut gloria culturii franceze În urmă cu 350 de ani. Dar literatura franceză de succes nu este aceasta, ci una care, dincolo de influențele istorice, cele venite din receptarea crizei societății franceze de după perioada celor 30 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
gene și gurițe,/ Obraji rotunzi, albi și rumeni, piepturi, sânuri cu mici țâțe/ Sunt a sale vânătoare, și întru a sa trufie/ Mai are încă un lucru -care-l tac, că lumea-l știe", recunoștea, în Cine-i Amorul?, prea puțin pudibond după canoanele epocii, același Costachi Conachi), și religia unei iubiri care îl apropie pe muritor de esența divină ("Ah! Crede-mă-ți, inimioare, că o așa înălțare,/ Dintr-o norocire mică în norocirea cea mare,/ Suie pe om lângă îngeri
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Lipsa de originalitate a teatrului lui Caragiale Flacăra, 1915) în aprecieri minimalizatoare ("Nimicurile sale nu mă mișcă îndeajuns") aș pune-o pe seama atenuării sensibilității estetice față de anume experiențe care îi deranjau seninătatea imperturbabilă iar cantonarea lui D. Murărașu în revoltă pudibondă ("tipul revoltător de trivial al cetățeanului turmentat") ar putea fi îndatorată unor experiențe infantile traumatizante. Lovinescu are însă meritul de a-și fi corijat prima percepție, recunoscînd că în comedii "trăinicia, durata nu stă, așadar, în materie, ci în tratarea
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Paul Lambrino, prezumtiv aspirant la tron, presupusul agent al acestei combinații ar merita, totuși, câteva comentarii. Progenitură a unui bastard regal (m-au amuzat copios reproșurile primite de la diverși patrioți cu epoleți, obișnuiți, de regulă, cu sudalma groasă, dar extrem de pudibonzi la acest subiect, care îmi semnalau sensibilitatea chestiunii!), domnul Paul Philippe "de România" este, neîndoielnic, moștenitorul fratelui vitreg al Regelui Mihai. Nu încape deci nicio îndoială că, în conformitate cu prevederile Codului Civil, este perfect îndreptățit la o parte din moștenirea lăsată
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
în op. cit., p. 20: "[...] tot romanul este construit pe macheta romanelor de senzație și dă impresia de literatură ieftină, mai ales în scenele melodramatice ale dezvăluirii de către Diana Serea a probelor iubirii ei pentru Bizu". 57 Mihail Sebastian sancționează moralitatea pudibondă, naivitatea, artificiul romanelor lovinesciene: "Lovinescu aplică astăzi în experiențele de roman formele pe care le-a studiat în prealabil în lecturile sale de critic" (vezi Mihail Sebastian, " E. Lovinescu. Mili, roman", în Reporter, an V, nr. 41, 19 dec. 1937
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
făcut? Să-i fi dat repede telefon canadianului și să-i fi "turnat" pe scumpii mei nebuni de pe scenă? Cum adică, nebunia lor (nudă) îi ținuse doar cît fusese de față regizorul-tartor? Nu l-am sunat. Cine știe de ce apăruseră, pudibond, sutienul, slipul? Cine știe? Îi voi întreba. Celebrul Stelică, preferatul magistrului Brânzei, se credea Napoleon și, în nebunia lui teribil de adecvat costumată, ținea să ne convingă degajat, fără efort că și era. Ședințele "didactice" cu el deveneau dintr-o dată
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
secol par să intre definitiv în amintirea neguroasă a planetei. Oricum, trăiască diferența! Ne-am închipuit că rufoșii ce năpădiseră străzile după 1989 erau doar o defulare (de altfel și erau) după căderea comunismului, atît de grijuliu să-și ascundă, pudibond, furunculele, o defulare ținînd cît o modă: moda cerșitului la vedere, fără teamă. Ne-am zis că rufosul cerșind pe trotuar, în poziție patmasana, și mișcîndu-se ore întregi ca un metronom dereglat era doar o sordidă modă. O găselniță cerșetorească
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
unui Comarnescu privindu-ne mijit, cu țigaretă în colțul gurii, cu... cravată. Cravată care însă nici măcar în simandicosul dicționar nu se lasă legată ireproșabil. Buzelor gingașe, rumenite de gerul iernii, le vine nu știu cum să pronunțe: pulover (pull-over) și-atunci contractă pudibond: plover. Aceeași imensă șansă am avut cunoscîndu-l pe Henry Catargi, pictorul de respirație palladyană, cu al cărui sînge, de altfel, se înrudea. Poate o dată, de două ori, să-l fi văzut în ținută de gală, în vreun vernisaj al Bienalei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
masca onorabilității, au avut o certă intenționalitate ideologizantă, partinică, festivistă. Autorii acestei recuperări își propun să contracareze operația de „ștergere a urmelor”, pe care unii dintre autorii sau comentatorii acestor opere o încearcă astăzi, prin minimalizarea efectului sau expedierea lor pudibondă undeva la periferie. În realitate, ni se dovedește, aceste producții „infestate propagandistic” au exercitat un rol major în procesul de impregnare a contextului social și ideologic, în „făurirea” (folosesc intenționat un cuvânt mult uzitat în discursul agitatoric) unei gândiri sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
reverie. Culcată pe niște perne pe un divan, cu o moliciune orientală de odaliscă, femeia pare transportată în paradisul artificial al unei feerii opiacee, în timp ce farmecul corpului este expus privirii. Cearșaful îi maschează discret sexul, însă nu dintr-un reflex pudibond, Pallady nu se va reține în a doua perioadă a sa să prezinte sexualitatea feminină de o manieră tranșantă. Este vorba doar de un joc perfid al seducției, făcând din sugestie orizontul infinit al dorinței neîmplinite. Nudul menționat mai sus
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]