201 matches
-
în pufoaica de lucru a mamei și trec pe lângă grupuri de oameni care se grăbeau către capătul străzii, unde locuiam cu familia mea, curios să aflu ce se întâmplă. Acolo se auzeau voci puternice de bărbați și femei, îmbrăcați cu pufoaice groase, de șantieriști, care au intrat cu încredere într-o lume nouă, pentru care nu au fost pregătiți și care a adus prea multă dezamăgire. După Revoluție, îmi aduc aminte fascinația pe care o aveam pentru pâinea întreagă și albă
Eu știam că portocalele cresc doar iarna. M-a sunat aseară mama: „Sper că e ultimul Crăciun pe care-l mai petrec departe de voi...” () [Corola-blog/BlogPost/338734_a_340063]
-
care o aveam pentru pâinea întreagă și albă, cumpărată fără cartelă. Dacă înainte ne uitam la magazinele goale, acum admiram rafturile pline, dar cu buzunarele goale. Realitatea ne-a lovit în mod sălbatic și ne-a trezit din mirajul capitalismului: pufoaicele au dispărut și împreună cu ele și locurile de muncă, iar cartierul copilăriei mele se întuneca iarna de fumul scos de sobele celor deveniți șomeri, care își ardeau cizmele de cauciuc. Copiii amorțiți de frig, plini de funingine, alergau prin spatele
Eu știam că portocalele cresc doar iarna. M-a sunat aseară mama: „Sper că e ultimul Crăciun pe care-l mai petrec departe de voi...” () [Corola-blog/BlogPost/338734_a_340063]
-
că nu-i nici o șansă de scăpare din ceastă “libertate” cu zăpezi enorme și friguri năucitoare. Unde să fugi când geru-i de minus cincizeci de grade? Când foamea te transformă în umbră? Cui să te plângi când alde Alioșa cu pufoaică și căciulă și pâslari și mitralieră sunt gata oricând să te facă sită, numai să nu-ți ia locul în “calitatea” pe care o ai, dacă te scapă de sub control, dacă te pierd din vedere, dacă nu au “grijă” de
Spaima, regretul, mucenicia şi soarta lui bădia Ion (I) () [Corola-blog/BlogPost/339972_a_341301]
-
uitat la cei doi și nu a comentat nimic. L-a chemat pe Simonică și i-a spus ceva discret. Destul ca Simonică să-și continue dezbrăcarea și echiparea celor doi nou veniți. Paznicul a venit cu două haine de pufoaică mai vechi, dar curate pentru a înlocui cele două elemente vestimentare; tunica și sumanul, care oricum nu li se potriveau celor doi. Simonică i-a întrebat dacă au vreun act asupra lor? Miraculos! Cei doi aveau buletin de identitate, ceea ce
CICLUL TUNICA SI SUMAN; CINE ERA TUNICĂ ŞI SUMAN? de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 718 din 18 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341438_a_342767]
-
scurt interogatoriu și o legitimare obișnuită, a venit dirigintele clasei unde aveam să învăț pentru a ajunge miner, era profesorul de desen Nicolae FLOREA. A venit un pedagog, și am fost dus la magazie unde am fost îmbrăcat cu uniformă, pufoaică cu pantaloni, și tot ce era necesar, cămăși, ciorapi, ghete, toate noi. Când m-am văzut cum arăt, nu-mi venea să cred că sunt eu. Mi-a fost repartizat un dulap, și cineva mi-a oferit un lacăt. Cam
1958 UCENIC LA ŞCOALA PROFESIONALĂ ZLATNA de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 528 din 11 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341971_a_343300]
-
geamantan mare, plin cu haine, dat la check-in. Am rămas doar cu rucsacul. * Traseul: Albuquerque - Atlanta - Buenos Aires - Ushuaia. 22 de ore și 34 de minute de zbor și așteptări. Apoi, vaporul spre Antarctica. * M-am încălțat în bocancii de schi. Pufoaica groasă, căciula cu urechi. După această ieșire, cred că o s-o las mai moale cu excursiile (vorba lui tata mare din Gorunești). Am obosit... * Din Atlanta, poarta E17, unde aștept avionul de Buenos Aires, zborul 101, la ora 21:00, am
EXPEDIŢIE ÎN ANTACTICA (2) – SĂ INCEAPĂ AVENTURA de FLORENTIN SMARANDACHE în ediţia nr. 1868 din 11 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342936_a_344265]
-
stele. Acolo vreau s-ajung.La dragă vieții mele. Și-n timp ce eu visez la fel ca toti băieții Îmi sforăie nevasta de zguduie pereții. E vremea de drum lung.În somn căzând drăcoaica Iau totuși preventiv cuțitul și pufoaica. Curaj să-mi fac, să îmi împrăștii teamă O gură zic să trag.Butoiul? Damigeana? Încet sufletu-mi simt cum dulce se-nfioară Și fără să iau seama pornesc încet pe scara Și simt un foc ce-n inimă-l crezui
FANTEZIE... de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 234 din 22 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/371203_a_372532]
-
de oră se întoarse cu „tovarășii de afaceri”, respectiv încă doi tineri, care începură să cerceteze mașina și pe Mototolea, ca pe un cal de vânzare, căutat la dinți. Cei doi veniți cu Floricel, unul cu bască, blugi și o pufoaică slinoasă, iar celălalt, cu o pălărie jerpelită, pantaloni de dimie, în cizme de cauciuc și cu palton larg, flenduros,mormăiau, fluierau a pagubă și gesticulau larg, dând din mâini a lehamite: --Imposibil, dom’le, imposibil! --Aici e ocnă, bă, tăticule
TUNARII-3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1414 din 14 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376824_a_378153]
-
care se afla. De aceea schelălăi, ca o jigodie trasă de coadă: --Ajutați-mă, bă, flăcăi, ajutați-mă, că vă dau cât cereți! Îi scăpase prostia. Cum să le dea „cât cer”? Pentru că „flăcăii” au remarcat „oferta”. Cel cu bască și pufoaica unsuroasă se grăbi să o „accepte”: --Dacă-i așa, nene, află că nu poți să ieși de aici fără trei milioane! Noi nu suntem miloși ca Floricel. Să te scoată el cu un milion dacă poate! Mototolea începu realmente să plângă
TUNARII-3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1414 din 14 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376824_a_378153]
-
terasă, unde malformatul ăsta se mai oprește câteodată și cere apă minerală, îi spuneam destul de îngrijorați: - Măi, omule, trebuia s-o iei și tu progresiv, ca noi toți, întâi cu droguri mai ușoare, fumat, băutură, de la bere la rachiu de pufoaică, sau hai, la spirt medicinal strecurat prin pâine, sprayuri deodorante, alcool etilic dres cu zahăr ars, da’ câte variante nu aveai, mai apoi la inhalat prenadez, sau aurolac și dacă tot nu te satisfăcea, puteai trece la fumat cânepă, la
UN ET PRINTRE INTELECTUALI de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1468 din 07 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376644_a_377973]
-
cel al lui Don Quijote. Până și vara umbla cu o căciulă țuguiată pe cap, de oaie, rareori mai umbla și cu o pălărie întunecată, cu boruri largi, bătrânești. Și nu l-a văzut nimeni altfel decât cu niște pantaloni de pufoaică, fără ele ar fi tremurat rău de frig în ținutul acesta răcoros de munte din Obcinile Bucovinei. Obiceiurile lui pedagogice erau de pomină. În primul rând, a impus o disciplină de fier, comică totuși, în școală. Mai ales plecarea de la
ÎNVĂŢĂTORUL ANGHEL de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1361 din 22 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/375149_a_376478]
-
putrezit” peste iarnă. Pentru clasa a V-a Mihai a plecat la școala din Moldovița. Se mai întâlnea cu Anghel pe drum. Era tot cu căciula lui neagră pe cap, țuguiată, cu niște șoșoni mari în picioare, cu pantaloni de pufoaică și nelipsita lui cârjă. Pe zi ce trecea, moșul umbla tot mai greu, era mai palid la față, mai gârbovit. Îl saluta pe învățător, plin de politețe, iar el îi zicea: „Măi, Mihai, am auzit că faci minuni acolo, la
ÎNVĂŢĂTORUL ANGHEL de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1361 din 22 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/375149_a_376478]
-
se poate ajunge rapid la bunăstare, distingea foarte clar albul de negru. Cum bulinele din șocantul său papion. Duplicitatea bolșevică, atît de bine încarnată într-un Miron Cozma (ale cărui haite de șoc reperaseră, evident, și casa lui Rațiu). Cu pufoaică demonstrativ murdărită cînd își conducea comandourile groazei. În "ținută obligatorie" cînd teroriza nocturn barul. Ținută prin care bolșevicul anarhist copia, de altfel (psihanalitic), pe cea a lui Rațiu. Viceversa, imposibilă: vi-l imaginați pe Rațiu, măcar în glumă, echipîndu-se în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
soarta tuturor acelor suflete rătăcite... Am văzut-o în mijlocul unor oameni necunoscuți și al unor peisaje căzute în uitare. O femeie tânără, a cărei haină nu se potrivea nicidecum cu eleganța personajelor ce se profilau în alte fotografii. Purta o pufoaică gri-murdar, o șapcă rusească de bărbat cu clapele lăsate în jos. Stătea strângând la piept un copilaș înfofolit într-o pătură de lână. „Cum a putut oare să se furișeze, m-am întrebat cu stupoare, printre bărbații aceia în frac
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mea, sfinxul acela dublu nu-mi dădea nici o atenție și nici nu încerca să scape. Înainte de a-l prinde, am avut timp să-i zăresc petele albe de pe spate, faimosul cap de mort. N-am mai vorbit despre femeia în pufoaică... Am urmărit cu privirea zborul sfinxului eliberat - pe cer, el s-a despărțit în doi fluturi și am înțeles, așa cum poate să înțeleagă un copil de zece ani, de ce fuseseră uniți. Tulburarea bunicii mele îmi părea acum logică. Capturarea sfincșilor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
stingeau. A redevenit un personaj dintr-o reproducere veche, în tonuri cenușii și negricioase. Ca și cum și-ar fi întors privirea ca să-și ascundă taina pe care tocmai o întrezărisem. Un alt crâmpei din trecut a fost femeia aceea. Femeia cu pufoaică și cu șapcă mare rusească, a cărei fotografie o descoperisem într-un album plin cu poze datând din perioada franceză a familiei noastre. Mi-am amintit că fotografia dispăruse din album imediat după ce-mi trezise interesul și îi vorbisem
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
înlănțuite, contopite. Mă gândeam la ele fără să-mi dau seama, în fiecare clipă din zi, vorbind despre altceva. Ca și cum mângâierea febrilă a sfincșilor îmi ardea palma tot timpul. Să o descos pe Charlotte ca să aflu cine era femeia în pufoaică îmi părea acum absolut imposibil. Un obstacol de netrecut se ivea între bunica și mine: trupul femeiesc visat, râvnit, posedat de mii de ori în gând. Seara, când îmi turna ceai, Charlotte mi-a spus cu o voce distrată: - Ciudat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
întrebări Charlottei, să precizez o mulțime de amănunte, să aflu, de pildă, cine era domnul în frac de pe una dintre fotografiile noastre de familie și de ce fusese decupată cu grijă o jumătate din poza aceea. Și cine era femeia în pufoaică, a cărei prezență printre personajele din Belle Époque mă mirase odinioară. Ieșind la sfârșitul după-amiezii, am găsit un plic în cutia mea poștală. De culoare crem, purta antetul Prefecturii de Poliție. Oprit în mijlocul trotuarului, mi-a trebuit mult timp ca să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ta. Ea a vrut să nu ți se spună nimic cât mai multă vreme...” Un plic mic era prins cu o agrafă de ultima pagină. L-am deschis. Era o fotografie pe care am recunoscut-o numaidecât: o femeie în pufoaică, cu o șapcă mare rusească cu clapele lăsate în jos. Pe un dreptunghi mic de pânză albă, cusut lângă șirul de nasturi - un număr. În brațele ei, un copilaș înfășurat într-o gogoașă de lână... Noaptea, am regăsit în minte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trăită în milocul unui luminiș, în bătaia vântului de stepă, în tăcerea senină a acelei femei stând în fața a patru arbuști, sub frunzele cărora ghiceam acum ciorchini fragezi. Din mers, mă uitam din când în când la fotografia femeii în pufoaică. De-acum înțelegeam ce dădea trăsăturilor ei o asemănare îndepărtată cu personajele din albumele familiei mele adoptive. Era un zâmbet ușor, ivit grație formulei magice a Charlottei - „petite pomme”! Da, femeia fotografiată lângă gardul unui lagăr rostise cu siguranță, în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fusese scris cu majuscule: LIBERARE. Încadrat de pereții casetei următoare și prins într-o piuneză, te privea blajin și parcă surprins gornistul. Uniforma era sărăcăcioasă, dar îngrijită și-i venea bine. Purta ghete, moletiere bine înfășurate peste gambe, pantaloni de pufoaică, tunică petrecută cu centură și bandulieră, chipiu. De centură îi atârna o ploscă de metal, îmbrăcată în postav care putea fi umezit pentru a ține apa rece și proaspătă. Stătea drepți într-o poză artificială, dorită de el sau sugerată
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
fusese scris cu majuscule: LIBERARE. Încadrat de pereții casetei următoare și prins într-o piuneză, te privea blajin și parcă surprins gornistul. Uniforma era sărăcăcioasă, dar îngrijită și-i venea bine. Purta ghete, moletiere bine înfășurate peste gambe, pantaloni de pufoaică, tunică petrecută cu centură și bandulieră, chipiu. De centură îi atârna o ploscă de metal, îmbrăcată în postav care putea fi umezit pentru a ține apa rece și proaspătă. Stătea drepți într-o poză artificială, dorită de el sau sugerată
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți. Granița, În mintea ei copilărească, Îi separa pe cei buni de ce răi. Pe credincioși de necredincioși. Aici era raiul, dincolo iadul, plin de cazane de smoală, În jurul cărora roiau oameni În pufoaice și căciuli cu urechi, cu ochi arzând de foame, agitând linguroaie mari de lemn deasupra unor bliduri goale. Dincolo de fâșia de pământ arată și Împrejmuită cu un gard de sârmă, se Întindeau ogoarele fără haturi, dincolo erau colhozurile, foametea, tătucul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Din când În când, soseau În vizită și rude ce veneau din Marea Rusie. Erau atât de slabi și se purtau cu atâta umilință, Încât păreau că vin nu dintr-un tărâm populat de oameni, ci de stafii. Ca și pufoaicele vătuite, ca și cizmele unse cu vaselină, toți păreau făcuți după același calapod, Încât cu greu puteai să distingi bărbatul de femeie și pe omul tânăr de cel bătrân. Erau extrem de atenți, vorbeau mai mult În șoaptă și făceau mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mărunt. Scrisorile miroseau a sărăcie, a teamă și a odecolon. Babulea le Închidea În sipet. Încetul cu Încetul, mirosul se răspândea În toată casa și, odată cu el, și groaza de Siberia. Dincolo de graniță, rareori se zărea țipenie de om. Câteva pufoaice veneau la vremea cositului, coseau iarba dintre cele două fâșii și apoi dispăreau. Niciodată nu răzbătea de acolo nici un glas. Oamenii păreau muți, iar coasa ce foșnea prin iarbă nu se auzea nici ea, de parcă tăișul ei ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]