1,472 matches
-
lui Pitagora și Platon... Să fie atunci gnosticii niște platonicieni? Nu, pentru că Platon afirmă răspicat că detestă viața, trupul, dorințele și plăcerile, câtă vreme gnosticii licențioși se instalează dincolo de bine și de rău și cer trupului, dorințelor, plăcerilor, pasiunilor și pulsiunilor ocazii de mântuire filosofică. Dacă hedonismul definește orice gândire care contează ca atare prin trup, ține cont de el, preferă viața morții și bucuria pasiunilor triste, atunci gnosticii aparțin într-adevăr continentului hedonist. în această privință, urmele platonismului persistă și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
troc cu altă voluptate. Simon inaugurează o gândire pe care filosofia alternativă o preia adesea ca fiind a sa: negarea liberului arbitru, relativismul și arbitrarul moralei, ideea de a te folosi de trup ca de un prieten, indexarea existenței cu pulsiunea trăirii celei mai radicale și în formele sale cele mai primitive: dorința statornicită în plăcere. II VASILIDE și „dezmățul” Râsul sardonic al lui Isus. Vasilide moare prin anul 130. Despre el nu se știe aproape nimic, cu excepția unui periplu de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
afirmarea unei alte vieți, ignorând moartea și negativitatea, după venirea lui Mesia și după ispășirea pe cruce, dar pe pământ, nu părea lipsită de fundament. Isus revenit la Ierusalim sub formă carnală va cunoaște domnia pasiunilor și a dorințelor, a pulsiunilor și a plăcerilor unui trup omenesc în așa măsură încât va deveni sclavul lor, afirmă Cerinthe. Imaginea retro a figurației picturale multiseculare a unui Dumnezeu făcut om, dar incapabil să exploreze ce anume definește umanitatea unui om în activitățile sale
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sate, de recolte și de regiuni, jafuri și violuri, impunând sacrificii imense populației civile; ca o consecință a tuturor acestor catastrofe, și-a făcut apariția și foametea. Și atunci, de ce să mai adăugăm calamităților mortificări ale trupului, suferințe și celebrarea pulsiunii morții? Proximitatea cotidiană a cadavrelor zăcând în Soare ori expuse ferocității fiarelor hămesite, duhoarea lor de hoituri fără morminte, numărul incredibil, interminabil, de înmormântări grăbite în gropi comune, frica de brutalitățile și de violența soldățimii, jugul feudal, teama zilei de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
hămesite, duhoarea lor de hoituri fără morminte, numărul incredibil, interminabil, de înmormântări grăbite în gropi comune, frica de brutalitățile și de violența soldățimii, jugul feudal, teama zilei de mâine, incertitudinea supraviețuirii lipsei de hrană, epidemiilor, bolii, justifică o compensație dinspre pulsiunea vieții și a dezmățului. în mod reactiv, atâtea parfumuri ale morții trezesc dorința de a epuiza viața, atâta vreme cât te mai poți bucura de ea, inclusiv pe teren sexual. 2. Un tantrism belgian. Willem van Hildervissem vine dinspre acest versant al
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
reactiv, atâtea parfumuri ale morții trezesc dorința de a epuiza viața, atâta vreme cât te mai poți bucura de ea, inclusiv pe teren sexual. 2. Un tantrism belgian. Willem van Hildervissem vine dinspre acest versant al Evului Mediu care-și propune celebrarea pulsiunii vieții, combaterea ascetismului prin slăvirea meritelor iubirii, edificarea paradisului aici, pe pământ. Toate acestea îndeosebi prin transformarea trupului într-un prieten - niciodată în dușman. Relația sexuală este numită Plăcerea paradisului. Ea se numește și acclivitate, un neologism care le permite
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vrea să ți se facă ție. O revoluție radicală... Cu un astfel de îndemn, hedonismul și logica contractuală pe care el o presupune își găsesc titlurile de noblețe. în afara cazului de delicvență relațională a vreunui individ care consideră ca dezirabilă pulsiunea morții - și, prin aceasta, neagă orice posibilitate de intersubiectivitate -, oricine vrea să se bucure și să nu sufere. Prin urmare, făcându-i altuia ce ar dori pentru sine, el face ca cineva să se bucure și îl scutește de o
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
că litera ucide în timp spiritul dă viață. întrucât Dumnezeu le dă oamenilor posibilitatea să trăiască în plăcere, oare ce anume justifică faptul că ei renunță la așa ceva? Care-i strania perversiune, dacă nu o neobișnuită ură de sine, o pulsiune a morții întoarsă împotriva propriei persoane? Așa cum Eloi, meșterul de acoperișuri s-a adresat lui Luther, Quintin Thierry îl întâlnește pe Calvin, alt amator de ideal ascetic. Reformatorul care va trimite la rug pe Michel Servet scrie o broșură, Contra
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Este de înțeles că doctrina lui Epicur a devenit simbolul a tot ceea ce trebuie detestat: hedonismul, materialismul, necredința. De asemenea, se cunosc motivele pentru care corpusul epicurian constituie un adevărat rezervor de idei utile pentru combaterea ideologiei dominante. Creștinismul celebrează pulsiunea morții, adevărul lumilor din spatele celei reale, disprețul pentru un trup, pasiunea doloristă, frica de osânda veșnică, catastrofa păcatului originar? Epicur susține exact contrariul: dragostea de viață, bucuria de a trăi aici pe pământ, înrădăcinarea înțelepciunii în trup, gustul pentru plăceri
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
secundare, inexistente în comparație cu ele. Trupul cere, sufletul răspunde acestei exigențe: puternic, demn, mare și frumos, el poate înjosi dar poate și mântui. Când rezistă în fața negativității, a necazului, a suferinței, a morții, sufletul excelează; când consimte la manifestările instinctelor, a pulsiunilor primitive, el își pierde forța. Bogățiile, onorurile, satisfacțiile senzuale grosiere, dansurile și cântecele, parfumurile și vinurile dau naștere unor satisfacții iluzorii și trecătoare. Odată aceste dorințe satisfăcute, ele reapar și antrenează o adevărată sclavie care împiedică sufletul să se bucure
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de a regăsi semnul mesajului evanghelic ascuns sub un morman de glose oficiale. Luther și Calvin duc lupta lor în interiorul unui organism corupt. Valla și Erasmus, printre alții, ar fi putut servi unei reînnoiri a creștinismului mai puțin legat de pulsiunea morții, mai grijuliu față de pulsiunea vieții, mai preocupat de puterea spirituală decât cea temporală, mai puțin obsedată de Cezar și mai întoarsă cu fața către Dumnezeu. Trecând de partea de potențialitățile creștinismului epicurian, Biserica se privează de o șansă de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
evanghelic ascuns sub un morman de glose oficiale. Luther și Calvin duc lupta lor în interiorul unui organism corupt. Valla și Erasmus, printre alții, ar fi putut servi unei reînnoiri a creștinismului mai puțin legat de pulsiunea morții, mai grijuliu față de pulsiunea vieții, mai preocupat de puterea spirituală decât cea temporală, mai puțin obsedată de Cezar și mai întoarsă cu fața către Dumnezeu. Trecând de partea de potențialitățile creștinismului epicurian, Biserica se privează de o șansă de a se revitaliza umanizându-se
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
familiei sale. Inventează o filiație cu scopul de a-și constitui o identitate - în psihanaliză, simptom al onor nevroze legat de complexul lui Oedip care, conform teoriei analitice, presupun înjosirea și apoi exaltarea părinților, dorința de mărire, aspirația spre ocolirea pulsiunilor incestioase expresia rivalității fraterne - ah! acest frate mort într-un accident de pelotă, probabil amant al soției lui Montaigne! Nu putem înlătura cu un simplu dos de palmă această ipoteză a romanului familial. De n-ar fi decât aceasta, și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
asociații libere, un joc intelectual... 7. Ura de cărți a autorului cărții. Eroul nostru citește puțin. O declară el însuși. O face doar atunci când e amenințat de plictiseală, când melancolia dă târcoale. Și nu din vreo pasiune devorantă sau cine știe ce pulsiune maladivă. Nici din dorința de a face cărți dintr-ale altora, o manie pe care o disprețuiește de-a lungul multor pagini și pe care o găsește foarte virulentă la cei care-i desființează în capitolul intitulat Despre pedanțe. Glosa
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Eseurilor, Montaigne atacă, foarte de aproape un anumit număr de concepte cheie ale psihanalizei moderne. în afara intuiției inconștientului activ într-un corp făcut din carne și sânge, el arată cu degetul un instinct spre inumanitate care seamănă foarte mult cu pulsiunea morții freudiene... Desigur, Montaigne vede în jur masacre, războaie, persecuții, execuții prin spânzurare, torturi, arderi pe rug, violențe catolice și protestante, violențe laice și religioase, dar de aici până la a conchide la existența unei forme instinctive, adică înrădăcinate visceral în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
diversiunea în fața evidenței morții: hedonismul însuși considerat ca diversiune: iată niște piste majore și de o redutabilă modernitate. A se citi și a se reciti Eul și „Asta” în care Freud arată cum poate fi recitită o energie mortiferă în pulsiune de construcție... într-un alt moment al meditațiilor sale, Montaigne îndeamnă la purgația creierului ca remediu al unor boli considerate greșit ca fiziologie - îndeosebi al afecțiunilor gastrice. Contra medicilor șarlatani care recurg la invocații și la leacuri băbești el propune
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
inventatorul psihanalizei, el nu este decât precursorul ei. Nu găsim în Eseuri psihanaliză în germene și desigur nici ca disciplină constituită, așa cum va deveni aceasta odată cu Sigmund Freud. Dar intuițiile mantaigniene asupra psihologiei adâncurilor nu încetează să ne minuneze: inconștientul, pulsiunea morții, idealul eului, sublimarea, catharsis-ul, actele ratate denegarea - oricare ar fi cuvintele pentru a le numi... - îl reprezintă ca pe un filosof, un gânditor dar și ca pe un psiholog, un antropolog desăvârșit. 29. Ființa pentru moarte. Așadar, marea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
desigur, dar numai pentru a se hrăni, niciodată în mod gratuit or, oamenii asasinează, și o fac chiar cu rafinament, practicând tortura, masacrează - în timpul acela era suficient să te uiți pe fereastră, războaiele religioase fac ravagii. Numai oamenii jubilează la pulsiunile morții - acest instinct al inumanității, amintiți-vă... - ale căror victime pot fi și alții, dar și propriile lor persoane. De la primele pagini ale Eseurilor și până la ultimele, Montaigne declară război durerii: niciuna nu este admisibilă, el nu justifică niciuna, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în melancolie. A experimentat-o de zeci de ori pe propria-i persoană. După o boală, niște dureri sau o suferință - să ne gândim la numărul incalculabil al crizelor sale de gută și de litiază renală... - plăcerea pare mai intensă. Pulsiunea vieții și pulsiunea morții par să țină de două logici care se îmbină. Durerea pare să existe pentru a-i da voluptății întregul ei preț. Ciuma, de exemplu: în fața atâtor trupuri care cad ca muștele și putrezesc chiar pe locul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
experimentat-o de zeci de ori pe propria-i persoană. După o boală, niște dureri sau o suferință - să ne gândim la numărul incalculabil al crizelor sale de gută și de litiază renală... - plăcerea pare mai intensă. Pulsiunea vieții și pulsiunea morții par să țină de două logici care se îmbină. Durerea pare să existe pentru a-i da voluptății întregul ei preț. Ciuma, de exemplu: în fața atâtor trupuri care cad ca muștele și putrezesc chiar pe locul unde s-au
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
celebrează puterea dobândită asupra propriei ființe prin solicitările la care este supus trupul. Odată trupul și sufletul reconciliate în, prin și pentru efort, filosoful cinic îndeamnă la o stăpânire absolută de sine: fie că este vorba de dorințele, instinctele sau pulsiunile individului, scopul este de fiecare dată același: cunoașterea și stăpânirea propriei ființe. Pentru aceasta, el îndeamnă și la o purificare a plăcerilor: de unele trebuie să te îndepărtezi, să fugi ca de ciumă, altele se manifestă exact în acel moment
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ca o ocazie de reconciliere... -2Un platonician hedonist! Platinician și hedonist! Performanța merită să zăbovim puțin... Evident, platonismul lui Eudoxiu nu poate fi ortodox: nu dualism maniheist, nu ură față de trup dublată de o glorificare a sufletului, nu pasiune pentru pulsiunea de moarte, nu desconsiderare a cărnii senzuale, ci o poziție ontologică și metafizică cu totul diferită. Ceea ce se cunoaște ca esențial pentru înțelegerea articulării acestor două opțiuni filosofice a priori contradictorii constă în negarea de către Eudoxiu a separației dintre o
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
s-au lăsat așteptate. Legenda unui filosof monstruos s-a născut încă din timpul vieții lui. Evident, stoicii pregătesc terenul, ei care contribuie la afânarea solului creștin, în așa măsură încât dolorismul lor intră în simbioză cu știuta religie a pulsiunii de moarte și o constituie. Patrologia stigmatizează până la exces epicurismul ca fiind o filosofie a plăcerii grosiere, bestiale, triviale, fără să țină seama de viața filosofului și de învățăturile lui, între care există o strânsă relație. Iată „faptele”: Epicur este
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
prin calitate. Scurtă, dar densă și filosofică, ea face mai mult decât dacă ar fi lungă și plină de inocență. A trăi bine duce și la a muri bine. Iar sarcina filosofului constă nu atât în a parazita cotidianul cu pulsiunea de moarte, cât a organiza o perpetuă celebrare a pulsiunii de viață. Pe cei care se plâng de neajunsul de a se fi născut, Epicur îi învață că ține numai de ei să pună capăt calvarului. Sinuciderea astfel sugerată și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mult decât dacă ar fi lungă și plină de inocență. A trăi bine duce și la a muri bine. Iar sarcina filosofului constă nu atât în a parazita cotidianul cu pulsiunea de moarte, cât a organiza o perpetuă celebrare a pulsiunii de viață. Pe cei care se plâng de neajunsul de a se fi născut, Epicur îi învață că ține numai de ei să pună capăt calvarului. Sinuciderea astfel sugerată și justificată ca un mod de a scăpa de tirania negativului
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]