747 matches
-
al orașului, cu izvoare În latina medievală. Rivulus Dominarum, adică RÎulețul Doamnelor... CÎnd a fost Întemeiat orașul, În secolul al XIII lea, pentru minerii germani aduși la scos aur și argint, mă mir ce fel de doamne or fi bîntuit pustietățile locului... Judecător absolut fusese ochiul onomastului. Să fi văzut el În trăsăturile femeilor care or fi spălat rufe la rîu atîta distincție, Încît nu s-a putut opri să nu le numească „stăpîne“ ca pe niște contese? Poate că da
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
agale pe drumeagul care șerpuia de-a lungul izlazului și se pierdea undeva în zare. De când se pomenise singur, fără prietenul său, pe care-l înghițise parcă pământul, nu se mai întâlnise cu nimeni și tot rătăcise în neștire prin pustietatea luncii. Cu privirea el cerceta zarea, făcându-și mâna streașină la ochi, și uneori i se părea că se afla pe drumul cel bun, iar alteori, că se rătăcise de-a binelea. Până la Argeșul cel cu ape mari și învolburate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Dar mai bine să revenim la ale noastre, la acel Petrescu-Petre, profesorul de germană de la Voievodeasa, care mi s-a părut un caz ceva mai deosebit. * * * Măi Petre-tată! De ce n-ai învățat și tu mai bine ca să nu ajungi în pustietatea asta a codrilor? L-a dojenit directorul pe profesor. Și vezi că și organili s-au interesat ce hram poartă profesorașul de germană, l-a atenționat... Sper să nu fi fluierat în biserică ori să fi spart nuci cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cea mai bătătorită, aceea pe care au apucat-o și alții înaintea ta și care lor le-a adus negreșit câștig și beneficii trainice, care satisfac oricând. Nu te aventura pe poteci îndoielnice și vagi, care ar putea sfârși în mijlocul pustietății. Este, de departe, cea mai înșelătoare cale, din cauza căreia puținii temerari, ce o aleg - adică scriitorii și artiștii, în general -, sunt oricum socotiți de cea mai multă lume tot numai niște nebuni, niște minți neînțelese, niște suflete continuu rătăcite, care
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
permanență în cap, i-a înveșmântat viața în negru și, trecând peste o limită pe care n-o mai suporta, ieșea afară reproșând cerului. Aruncând pălăria în sus își manifesta mâhnirea de atâta pustiu, alungând cu pălăria doar simbolic, către pustietate, arăta prin acest gest că este atât de nemiloasă încât a reușit să o lase doar în compania cucuvelei care atunci când se așează pe casa cuiva anunță prin cântec omului că trebuie să se pregătească să plece în a doua
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
punctul final. Și aceasta trebuie să se întâmple aici, în Norsjö, pentru că aici se cuvenea s-o facă. într-o iarnă de demult, din cauza unor împrejurări care nu țineau de ea, a fost silită să îngrijească doi frați muribunzi în pustietatea de lângă Norsjö. Locuiau fiecare în casa lui, erau bătrâni și erau legați unul de celălalt prin legături puternice de ură, amărăciune și dragoste. Nici unul dintre ei nu putea să se înduplece sau să-și îngăduie să moară înaintea celuilalt. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
prin cap îi trecuse această din urmă ipoteză, se simțise în mod ciudat cuprins de o adâncă tristețe, deși știa și își propusese în mod expres să nu își plângă vreodată singur de milă. O bătaie de pendulă, prelungită în pustietatea existenței sale solitare. Puse mâna pe telefon și formă, cu degete febrile de adolescent aflat la prima lui întâlnire de dragoste, numărul ei. Auzind cum sună la celălalt capăt al legăturii, pentru o clipă el chiar se bucură, apoi îl
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
cînd înviate de o spornică verdeață, cînd ofilite sub pîrlitura soarelui nu-i insuflă îngrijorarea nestatornicului ocean. în depărtare, pe linia netedă a orizontului se profilează, ca moșoroaie de cîrtițe uriașe, movilele, a căror urzeală e taina trecutului și podoaba pustietății." Ceea ce evoci în cadențe iscusite e o înlănțuire de voluptăți leneșe, o vînătoare contemplativă; "căci mie unuia - cum mărturisești singur -, dacă cumva mi-a plăcut vreo vînătoare, apoi a fost tocmai aceea în care picioarele și mînile au mai puțin
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
primăvara, se întețesc în lupte amoroase, sau cînd, toamna, ei duc turmele de pui să pască țarinile înțelenite". Spațiul acestor deplasări circulare e vegheat, la orizont, de niște stranii proeminențe ale terenului, ,a căror urzeală e taina trecutului și podoaba pustietății. De la movila Neacșului de pe malul Ialomiței pînă la movila Vulturului din preajma Borcei, ele stau semănate în pre largul cîmpiei, ca sentinele mute și gîrbovite subt ale lor bătrîneți." Cu adaosul unei tîlcuiri a ciudatelor vestigii, același peisaj va tenta, mai
Epistolă către Odobescu (IX) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7874_a_9199]
-
contexte epice este că, aici, protagonistul își simte acut apropierea sfârșitului. E tema obsedantă din Raport asupra singurătății. Uzat de boli, cu un organism aproape ruinat, cu reacții lente și într-o derută "jalnică", medicul altora se retrage într-o pustietate montană în care va putea, departe de lume, să-și lingă rănile; și să scrie. Evadarea e însă relativă. Lumea lăsată în urmă continuă să trimită semnale către pustnicul îndărătnic, explicat de propriul fiu (și el, medic psihiatru) cu diagnosticul
Viețile altora by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7519_a_8844]
-
are cam treizeci de kile. Abia îl mai duc... Ajuns înaintea vameșului, care mă așteaptă și mă privește voios, fredonând o romanță - mă predau!, terminat de oboseală. Vameșul se uită la mine vesel, îmi ia pașaportul, îl cercetează, în aceeași pustietate și cu aceeași veselie. Văzându-mă amărât, prost dispus de atâta cărat, spune: - Dar vă numiți Constantin... aveți un nume de împărat... De ce sunteți așa de trist... ma per che??? - se uita în pașaport, se uita și la mine, nu
Linia a cincea... (1968) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7478_a_8803]
-
Holban Noimann, protagonistul celui de-al doilea roman al seriei epice începute de Nichita Danilov în 2004, era în prima carte, Tălpi. Șotronul, un personaj secundar; acolo era numit cînd Paul, cînd Edward și, membru al grupului de la "Corso", trăia "pustietatea bîntuită de pantofi și costume" și folosea alcoolul ca pe un vehicul care să-l poarte "în marș" pe "drumul spre stele": atît era Noimann într-o lume a bizarului Bikinski. în Locomotiva Noimann (Editura Polirom, 2008), doctorul Noimann "gestionează
Un roman al dedublării by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/7135_a_8460]
-
chiar această existență. În spațiul nostru românesc poate fi evocată în acest sens, spre exemplu, ~nchisoarea de la Pitești. Cineastul a evocat în schimb, în una dintre secvențele filmului său, un coșmar cunoscut de el, deportările în Siberia, iarna, în plină pustietate de zăpadă, unde au putut supraviețui doar cei deveniți neoameni, cei care s-au putut hrăni cu carne de om. Wim Vandekeybus este unul dintre puținii intelectuali din vestul Europei conștienți de coșmarul trăit de cei din est și care
Explore Dance Festival 2010 (I) by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5974_a_7299]
-
doar pentru o clipă!) Pentru toate femeile, da!". Însă elansările fanteziei nu suplinesc lipsurile dure, dezamăgirile istorice notificate fără ocol: "De pe 27 nu mai am serviciu. Iar trebuie să bat pe la toate ușile inspectorilor pentru un umil post în cine știe ce pustietate! M-am săturat! Tu n-ai rezolvat nimic pe la București? Mai ai post în comuna? Am să încerc să caut și altceva". Ori atît de dezarmant concret: Cred că iarăși te-ai supărat pe mine că n-am mers în
Scrisori, scrisori... by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6735_a_8060]
-
un moment dat acesta dispare și, după 10 ani, autorul îl zărește la Moscova, sănătos, într-un metrou. Vrea să-i vorbească, dar acesta coboară. 0 lampă la fereastră relatează vizita autorului în casa unei bătrâne ce trăiește singură în pustietate, înconjurată de pisici. Inteligentă, ospitalieră, cultivată, femeia are, în schimb, un congelator plin cu pisici înghețate. În Mojave, o femeie căsătorită de treizeci de ani cu un bărbat bogat, cade în depresie după nașterea celor doi copii pe care nu
Fabuloasa realitate by Dana Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/6489_a_7814]
-
obiectele există independent și solitar. O mică barcă cu aburi taie apele liniștite ale canalelor Nevei, un tramvai traversează un pod peste Neva lăsând să se vadă în fundal profilul catedralei Sfântul Issac, o locomotivă scoțând aburi denși străbate iernatic pustietățile stepei rusești și, de fiecare dată, mișcarea are ceva impetuos, solemn. Scena fabuloasă, de insert suprarealist, în care tramvaiul cu abur traversează podul purtându-i pe melancolic-imberbul Putilov, în costumul său cu carouri, și pe Johan, cu zâmbetul său mefistofelic
Despre monștri și cinema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6083_a_7408]
-
exemplar de tigru tasmanian relevă o ferocitate calculată și aproape esoterică. Peisajul memorabil imortalizat de Robert Humphrey te aruncă într- o lume care-și trăiește separat condiția virginală, nu foarte departe însă de cupele excavatoarelor sau de joagărele electrice. În mijlocul pustietăților de piatră și ierburi, presărate cu mici lacuri, vânătorul își întinde capcanele așteptând pe una dintre cele mai timide creaturi să-și facă apariția. Singurătatea lui Martin rezonează cu cea a ultimului exemplar ascuns privirii indiscrete, „vânând, ucigând, așteptând să
Vânat și vânător by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4807_a_6132]
-
cele știute dincolo. Altfel de azur, mai adânc, iarbă până la brâu și ape iuți de cleștar. Altfel de poame, chiar și altă dulceață a a aerului...”. Și, pe urmă, ca în Deșertul tătarilor, celebrul roman al lui Buzzati: „Dar și pustietate cât vezi cu ochii, de care poți să-ți dai seama ce înseamnă cu adevărat doar dacă încep să sufle vântoasele iernii...”. Și, desigur: „Tu nu vei înțelege niciodată ce-a fost cu adevărat. Istoria, mă tem că și ea
Radu Mareș – topografiile de ieri și de azi by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/4669_a_5994]
-
măritată - sugerîndu-i acesteia că o vede pentru ultima oară (Floricica); oamenii care, în prima parte a cărții, populau paginile se răresc, se fac tot mai puțini, devenind simple umbre ocazionale; ultimul om întîlnit, înainte ca peregrinul să se cufunde în pustietatea necunoscută, este o făptură simbolică, un călugăr, întruchipare a singurătății monahale, Părintele Ghermănuță; despărțindu-se de acesta la poarta schitului Nichit, Hogaș își ia într-un fel adio de la întreaga umanitate. Aluzii la acest viitor „proiect al singurătății“ sunt împrăștiate
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
și un râs stins, umbra părului ne anula trupurile înainte de căderea nopții, mama încercând să fugă cu lădița și tata împingând-o cu calul - Înăuntru ca și cum ar fi gonit un animal, singura femeie care ne rămăsese pentru că o tăcere de pustietate la bucătărie, paturile slujnicelor nefăcute, farfuriile și paharele în spălător fără o cârpă care să le șteargă și casa în mijlocul ruinelor lăsate de comuniști, oi și vaci pe care am fost obligați să le tăiem și ne urmăreau resemnându-se
António Lobo Antunes - Arhipelagul insomniei () [Corola-journal/Journalistic/5672_a_6997]
-
un belciug sforăind tare, în jurul fermelor lăsate în voia Domnului și bucata de hambar care rezistă în al cărui colț un bursuc sau o nevăstuică se ascundeau la cel mai mic zgomot pentru că totul se temea de tot în acea pustietate încremenită, inclusiv țipetele tucanilor repetând necontenit ceva ce eu nu înțelegeam așa cum nu l-am înțeles pe tata când s-a îmbolnăvit acum doi ani și ne-a cerut să-l culcăm în patul de la mansardă în care nu mai
António Lobo Antunes - Arhipelagul insomniei () [Corola-journal/Journalistic/5672_a_6997]
-
memoriei tribului prin schițele pe care le face, Voss este sacerdotul care stă ascuns în umbra unei crime, Janusz este liderul, „pakhan”, un fel de Moise ghidându-și poporul către tărâmul făgăduinței, cel care știe să se orienteze prin vastele pustietăți, Valko devine războinicul, singurul posesor al unui cuțit, iar Mr. Smith un fel de bătrân al tribului a cărui înțelepciune este făcută din experiență, inteligență, scepticism și mizantropie. Chiar dacă există tentația canibalismului, chiar dacă epuizarea îi ucide pe o parte dintre
Odiseea siberiană by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5606_a_6931]
-
să mai scriu, să mai țin cursuri, după ce l-am auzit pe el. Ieri a sosit Al. Dima, de la Iași, care va ține două lecții, una despre Tragic, alta despre Alecu Russo. Cum vezi, avem și noi puțină variație în pustietatea asta, plină numai de intrigi și meschinărie, am reușit să mai spargem un geam, să vină puțin aer. Dima (tu îl știi) nu e Vianu, bine înțeles, totuși e un om interesant și un oltean dat dracului, în alte privințe
Mircea Zaciu: Scrisori către Octavian Șchiau by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/3296_a_4621]
-
tatăl se sinucide la sfârșitul primei povestiri. Viața lui Sukkwan este o schimbare radicală pentru Roy, care abia terminase clasa a șaptea, smuls de lângă mama și sora lui și decis să-l ajute pe tatăl lui să se adune în mijlocul pustietății. Descrierile de natură sunt fermecătoare și sunt prilejuite de incursiunile celor doi în necunoscut, la vânat, la pescuit sau în căutarea unui urs care le distruge cabana. Focalizarea narațiunii este când internă, când externă, și de fapt în asta și
Exorcizarea prin ficțiune by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/2927_a_4252]
-
rătăcire prin capcana construită anume pentru el. Umilit, cel scăpat din labirintul ucigaș își prinde adversarul și îl poartă în mijlocul deșertului unde înainte de a-l abandona îi înfățișează cel mai cumplit labirint: infinitul de posibilități către nimic, golul imens al pustietății. Acest gol în filmul lui Alfonso Cuarón este spațiul sideral având drept fundal imensitatea planetei albastre care accentuează senzația de insignifianță pe care o au aceste minuscule ființe laborioase, cosmonauții unei misiuni americane. Ei devin puncte flotante în spațiu în urma
Zero și infinitul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2906_a_4231]