197 matches
-
de vreo cinci minute voia să-mi spună ceva. El s-a ridicat, răsturnând cu trupul lui de uriaș scaunul, și a început să străbată sala cu pași mari în bocancii ostășești vechi, oprindu-se pe la tejghelele de pe margini să râcâie melamina soioasă cu unghia crescută a degetului mic, pe urmă s-a oprit în dreptul meu, umflându-și umerii ca să ia toată lumina: Nu vrei să te-nsori, bă? a rostit ca un ventriloc. Ți-o dau eu pe împărăteasa Ecaterina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
îi sporea bucuria, încântarea și speranța. PASAJ RETRAS Începutu la 8 ore seara precis. FINAL PASAJ RETRAS Da, la 8 ore seara precis va fi „începutul”, șopti Iancu. Nu-i mai păsa de zgomotul infernal pe care îl făcea feciorul râcâind cu vătraiul grătarul sobei, în căutarea tăciunilor din cenușă. Parcurgea mental textul. Îl regăsea imprimat în memorie, în carnea și în sângele lui care pulsa acum ceva mai repede. PASAJ RETRAS Duminică 3 janvier 1812. Reprezentațiune extraordinară dată de domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
iarbă verde... Nu bani din ăia de vile, de jeepuri ori sejururi la Paris. Uite că ea n-a avut noroc să atârne la bani din ăia, deși de bună seamă c-ai fi meritat, Mirelo, chestia asta o cam râcâia pe suflet, păi, la prezența și aspectul ei și uite că n-avea încotro, trebuia să se rezume, să se strângă și să se înghesuie în ea însăși... Deznădejdea și resemnarea, deh, la o adică e bun și bănuțul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
revista-i pe gustul lui Rafael, revoltat și veșnic nemulțumit. Se regăseau după opt luni și după o Revoluție cam debilă. Ea nu zguduise lumea până într-atât încât să-l scape de Școala Specială nr. 2. Chestia asta îl râcâia pe suflet, mai cu seamă revăzându-l pe Milică pe care, uite, l-a dus mintea să-și aranjeze ceva mai acătării. Au mers pe jos mai multe stații de tramvai, cu namila aia de câine după ei. Milică nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pe sforăit la unison. A doua zi, Khayyam se duce la marele vizir. În Piața Zarafilor, călători și neguțători de toate originile, andaluzi, greci sau chinezi, forfotesc În jurul prețuitorilor de monede, care, Înzestrați cum se cuvine cu balanța lor regulamentară, râcâie un dinar de la Kirman, Nishapur sau Sevilla, adulmecă un tanka de la Delhi, cântăresc În palmă un dirham de la Buhara sau strâmbă din nas În fața unei subțiri nomisma de la Constantinopole, căreia de curând i-a scăzut prețul. Portalul divanului, sediu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
burta să fie plină, mănânc direct din cratiță, inhalez vaporii amărui, toată gura mea nu este decât o mare arsură, din pricina intensității durerii, nici nu o mai simt, o voi simți numai dacă mă opresc, dar eu nu mă opresc, râcâi toată arsura de pe fund, până ce nu mai rămâne nimic, apoi mă prăbușesc pe pat, poate faptul că sunt sătulă mă va ajuta să adorm, trebuie să dorm, iată cum mâinile mele își caută ezitând drumul printre picioare, poate în felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de a privi pe oricine cu aerul de a-i sfida posibilitățile amoroase, dar Într-un fel curios, ca și cum ar fi sugerat: „Te vreau, dar numai ca să-ți arăt că ți-e frică”. În seara aceea, auzind zgrepțănatul, unghiile care râcâiau vopseaua de pe tocul ușii, am Încercat o senzație nouă: mi-am dat seama că o doream pe Lorenza. Mi-am vârât capul sub pernă și m-am gândit la Lia. Vreau să fac un copil cu Lia, mi-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
am văzut acasă, în spatele gardului de tablă verde, m-am dezbrăcat de blugi și i-am aruncat pe pat. Am pus la încălzit niște apă, să mă spăl. Toată talpa piciorului drept mi-era roșie. De nu știu unde a apărut Zuza - râcâia ușa cu ghearele, să-i dau drumul înăuntru. Hai fetițo, repede! S-a tolănit mulțumită, eu am început să mă îmbăiez. În mai puțin de trei minute a sărit în patru labe scuturându-și capul și urlând ca la mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cântând un marș marțial... Câinele lătra să se omoare. Ploua vârtos. ― Ia ieși, măi bărbate, să nu muște cățeaua pe cineva, să mai pățim altă poznă! Ignat Cercel se urni de pe laviță bombănind. Când deschise ușa spre tindă, porcul, care râcâise întruna să intre, dădu buzna printre picioarele lui în odaie. Ieși făcînd: "Acu lasă-l dracului!" In ușa tinzii strigă: ― Huo, potaie, fire-ai a dracului să fii tu cu neamul tău! De-acolo văzu în mijlocul ogrăzii, bălăcind prin noroi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un ocean de tentații publice. Și astfel o problemă personală de gust și afinități elective... România rustică — Ăsta nu-i di pi la noi !..., zice omu’ către mine, plecînd nedumerit, după ce a examinat oul pe toate fețele și l-a rîcîit puțin cu unghia ca să vadă ce-i cu el. Păi ce să fie, e „oul lui Flutur”, cum îi zice lumea, „cel mai mare ou tradițional pictat din lume”, plasat în piața centrală din Suceava, să-l vadă și să
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
i se întîmple ceva rău..." Mai mult nu aveam de oferit. A venit acasă pe la cinci dimineața. Bătuse străzile. (Aici tu faci o mutră atât de rea și de plină de o ipocrită milă față de mine, încît înțeleg cât te râcâie povestea asta. Ești geloasă pe Măria, îmi spui: "Ești incredibil de naiv, Vali. Chiar crezi că s-a plimbat pe străzi toată noaptea?" Îți explic încă o dată că așa era firea ei, dar tu insinuezi mai departe că de fapt
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ochii spre celălalt capăt al salonului, acolo unde stă ea, în jețul italian, înfășurată în obișnuitul ei șal alb de mătase. Pe catifeaua gheridonului, mâna osoasă încă mai șovăie nehotărâtă și, ca și când ar voi să mai câștige timp, unghia uscată râcâie abia auzit conturul unui nufăr brodat. Tânărul Titi Ialomițeanu se simte apăsat de tăcere. Doar incapacitatea lui mondenă l-a gonit pe Profesor înapoi la scrisori. O clipă pe care tânărul o suportă greu - cea de acum -, când, cu mâinile
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bulion. Improvizez. Cumpăr o jumătate de kilogram de bomboane sfărîmicioase și grețos de dulci, o jumătate de pîine (rația oficială), care aici se vinde fără cartelă, și o sticlă de nectar de piersici a cărui dată de expirare a fost rîcÎită. Încep festinul Înainte să ies pe ușă. Bănuiesc că excesul de zahăr nu reușește să-mi astîmpere chimia deranjată, parcurg cei 2 kilometri de drum prăfos Într-o stare de exaltare periculoasă. Nu-mi cumpăr bilet de la canton, deși am
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care se găseau acolo de atâta vreme, încă de pe timpul lui Alan. Flăcările din cămin lingeau flămând buturugile, și se micșorau, ca tot atâtea imagini ale gândurilor ei. Cât de diafană și de curată era cenușa pe care Ruby o râcâia zilnic, scoțând-o pe făraș și amestecând-o cu praful; era ușoară și diafană și curată ca moartea. Pasărea continua să-și cânte afară viersul elegiac, acut - „cocoșul furtunii“ obișnuia să-i spună Alan. El iubea păsările. Alex se îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în ochi. Cele mai multe fete aveau părul lung și era ciudată și șocantă brusca transformare a cozilor uscate, pufoase, în șerpi lungi, întunecați, care se învârtejeau în apa din cadă, în timp ce degetele puternice ca niște gheare de oțel ale domnișoarei Adkin râcâiau fiecare scăfârlie aplecată într-un gest de implorare. Pe urmă un prosop, alb, moale, era înfășurat în jurul fiecărui cap ud și victima cu turban și obrajii aprinși fugea, chicotind de zor. Lui Hattie nu-i plăcea să i se spele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
picase ca un balsam. De ce n-ar încerca să-i aranjeze căsătoria, să intervină în viața și în viitorul ei? Una dintre cele mai ascunse și mai caracteristice dintre suferințele lui, un gând care se reconstituia întruna pentru a-i râcâi sufletul, era acela că el, John Robert Rozanov, nu va putea ști niciodată când și cu cine avea să-și piardă Hattie virginitatea, spărgând ireversibil cercul magic în care o îngrădise el. Va trebui să aștepte și să ghicească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
atît de lung, dar Își dădu seama pe loc că trebuia să fie mai prudent altădată fiindcă Fernandito Ranchal y L de G, așa-și semna caietele, Îl săgeta cu privirea. Del Castillo Își plecă ochii, ba chiar Începu să rîcÎie cu unghia o pată imaginară de pe pupitrul băncii. Pe Fernandito l-au pus În ultima bancă din primul rînd. Banca bătăușilor. Maica stareță Îi arătă locul Înainte de a ieși din clasă. Măicuța Mary Joan, călugărița fotbalistă, Îi spuse că putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Doru mă amenința că la un moment dat, în mijlocul seminarului din sala Zaciu, burta mea se va umfla atât de mult, încât mă voi ridica de la pământ ca un zepelin și mă voi lipi pe tavanul înalt, de unde mă vor râcâi îngrijorați oamenii de serviciu, după care mă vor scoate pe geam și de acolo dusă voi fi (cum a și scris apoi Ruxandra în povestirea ei „Zepelinul Ursulina“). Pe Nona o așteptam de destulă vreme și aveam senzația că toți
Despre natură, anotimpuri, animale tofelul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Mihaela Ursa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1783]
-
al salonului, în timp ce fermierul și copiii lui luau masa în fața șemineului. Mama îmi cînta încet în ureche: Micuța păsăruică, tra-la-la A făcut un ou la fereastă în pervazu’ la. Pervazu’ la a-nceput a se crăpa, Micuța păsăruică țipa și rîcîia Curînd am început să mîncăm cu toții împreună, iar eu dormeam în cămăruță de unul singur. Mama își petrecea mai tot timpul într-o cameră de la etaj, în care nu puteam intra, iar o bătrînă venea să se ocupe de gospodărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vîrful unei pante pentru a descoperi alta mai înaltă și muntele apropiindu-se tot mai mult de fiecare dată. Uneori se cățăra pe un bolovan și rămînea minute în șir ascultînd zvonurile care puteau veni de la copita vreunei oi care rîcîia pămîntul sau lăbuța grăbită a vreunui iepure sau chiar foșnetul sîngelui în urechea lui. De pe aceste înălțimi, vîrful lui Rua părea golaș, dar, mai tîrziu, simțind o împunsătură în inimă, vedea punctul alb sclipitor. Urcă mai sus pe cărarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
păturii și se frecă peste tot. Apoi își răsuci o pătură uscată în chip de togă, își spălă lenjeria de corp de mai multe ori în vasul de toaletă și o atîrnă pe margine pentru a se usca. Cu unghile rîcîi crusta de vomă de pe cracul pantalonului și frecă locul cu pătura udă. Materialul mototolit îl dezgusta. Deși îi era sete, nu fusese în stare să golească mai mult de o cană cu ceai rece. întinse pantalonii pe platformă și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
M-am așezat lângă el, pe ciment, cu spatele rezemat de perete, și am rămas un timp așa, fără să scot o vorbă. Acum îi deslușeam lamentațiile : „Nathalia“, spunea, „deschide, Nathalia !“... Vedeam cum întindea mâna, ca pe un peduncul, cum râcâia, cum se retrăgea apoi în sine cu peduncul cu tot, ca într-o scoică. Aș fi putut să stau acolo mult și bine să mă vait sau să râcâi și eu. Spinarea mea adera perfect la perete, un fluturaș albastru
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
deschide, Nathalia !“... Vedeam cum întindea mâna, ca pe un peduncul, cum râcâia, cum se retrăgea apoi în sine cu peduncul cu tot, ca într-o scoică. Aș fi putut să stau acolo mult și bine să mă vait sau să râcâi și eu. Spinarea mea adera perfect la perete, un fluturaș albastru se lipise pe conturul umbrei mele și mi-am amintit cât de ostenită era Zenobia... „O strigi degeaba“, i-am spus lui Petru. „Nu vrea să-ți deschidă.“ El
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
surprins. După un timp, a clătinat din cap. „A, tu erai“, a șoptit. Pe urmă și-a reluat tânguirea : „Nathalia ! Deschide, Nathalia !...“. „Nu vrea să-ți deschidă“, am repetat. Petru și-a răsucit iar capul spre mine. Întinsese o mână, râcâia în aer. „Tu nu înțelegi, Laurențiu“, mi-a spus (am acceptat cu oarecare neplăcere numele care nu era al meu), „ea nu deschide pentru că au bătut-o. Au tuns-o și îi e rușine... Au încuiat-o înăuntru. Nu poate
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
tablă de joc se despleteau drumuri care înălțau praf, iar Omar, de la fereastra bistroului, văzu două motociclete, apoi o furgonetă cu mobilă și, în cele din urmă, o femeie în rochie verde, pedalând pe o bicicletă. Topometriștii își simțiseră foamea râcâindu-le în stomac: N-am putea să mâncăm de prânz? zise cel care purta șapcă. Nu știa când trecuseră două ore. Mai întâi stătuseră sub salcâm, după asta fugiseră de căldură. Ustensilele lor, rămase în câmp, semănau cu catargul smuls
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]