169 matches
-
proaste. Ne-am spălat în apa canalului la lumina farurilor și ne-am retras în mașină pentru a ne odihni. Beam toți patru cafea instant rece făcută cu apă minerală și coniac, fumam și ne simțeam bine. Pe acoperișul mașinii răpăia ploaia continuu. Am ajuns la Gorgova. Apele Sulinei erau tulburi și ni se păreau neprietenoase prin sita de ploaie de-afară. Valurile, în bătaia vântului, se izbeau de mal cu un zgomot surd. Gazda ne-a întâmpinat bucuroasă, dar s-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
se potrivea cu sunetul straniu al flauturilor. Apăru și Minotaurul, un actor purtând un cap de taur din papier-mâché. Fără nici o urmă de psihologie clasică, actorul Își juca personajul de jumătate-om ca pe un monstru cinematografic autentic. Urlă; tobele răpăiră; dansatoarele țipară și fugiră care Încotro. Minotaurul le urmări și, evident, le prinse pe fiecare și le devoră sângeros, și le târî trupurile albe, fără apărare, și mai adânc În labirint. Și apoi cortina coborî la loc. În rândul al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
domnilor, a sosit momentul următoarei atracții aici, În Grădina Caratârtiței! Da, da, văd că băieții de la Acvariul Steinhardt tocmai o aduc. Băgați fisele În aparate, doamnelor și domnilor, e ceva ce nu trebuie să ratați! Se poate, vă rog, puțin răpăit de tobe? De fapt, dacă mă gândesc mai bine, aș prefera niște ropote de aplauze. Începu muzica Zorei. Uvertura ei. ― Doamnelor și domnilor, din timpuri imemoriale marinarii au spus povești despre făpturi incredibile văzute de ei, jumătate femeie, jumătate pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și totuși îi invidiez câteodată din tot sufletul. Se făcuse toamnă adâncă, venea un curent îngrozitor de pe malul Ij-ului plin de pescăruși, pe care în fiecare zi îl treceam cu bacul în drum spre facultate. Nopțile auzeam rafalele de ploaie răpăind pe pereții mei de tablă. într-una dintre dimineți (nu era încă șase și era complet întuneric) m-a trezit un țârâit la ușă. Niciodată, nimeni nu suna la ușa mea neanunțat, nici ziua, darmite noaptea. Mi s-a făcut
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
un avocat care să-l sfătuiască ce să facă, aș fi scos adevărul de la Wilt cu o grămadă de ore în urmă. Când se lăsă noaptea peste Eel Stretch, vântul se înteți, ajungând până la șaizeci-șaptezeci de kilometri pe oră. Ploaia răpăia pe acoperișul cabinei, iar valurile se loveau de carena și de cabina ambarcațiunii, înclinând-o la tribord și înfundând-o și mai tare în noroi. înăuntrul cabinei aerul era îmbâcsit de fum și de sentimente apăsătoare. Gaskell deschisese o sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
profil, sprijinit de partea din față a saniei, curbată ca un semn de întrebare. Când ne-am apropiat, a ieșit din nemișcare și, după ce ne-a cercetat de parcă ar fi luat la ochi un vânat care nu stătea locului, a răpăit cu glas răgușit: - Domniță, haideți să vă plimb. Și, convins că a nimerit ținta și că nu-i rămâne decât să-și ridice vânatul, a coborât din sanie - o namilă măreață, verde, fără picioare, cu mănuși albe uriașe, cât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mai scurt), stând, deci, așa ca o femeie, frânt dizgrațios, dar nicidecum caraghios, exprimând cu glasul lui o grabă care-l purta înainte prin prisosul de cunoștințe și sugerând un neglijent dispreț pentru întrebările ce i se puneau, Stein își răpăia plin de sine răspunsurile excelente. Cu gândul la binecuvântatul „treci la loc“, încerca să privească mereu dincolo de clasă - pe fereastră -, mestecând parcă ceva sau șoptind nu știu ce. Tot așa de dezarticulat trecea apoi la loc, pășind pe parchetul lunecos, se așeza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de neliniște radioasă în care eram, mi-ar fi fost imposibil nu numai să dorm, dar și să stau culcat. Din bucătărie, ajungea până la mine zgomotul apei care curgea din robinetul deschis și care, căzând pe o farfurie din chiuvetă, răpăia strident. Zgomotele pe care le percepeam mă iritau atât de mult, încât, pentru a mă descărca de bucuria care mă inunda, m-am ridicat și, mișcând acul care mi se înfipsese în inimă și scuturând din creștet durerea surdă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Fragson. Terminând, își potrivi rochia pe deasupra, ca un șorț. - Cred c-o să-mi stea bine! Vrei s-o încercăm? Hai s-o încercăm. Și Otilia luă iarăși pe Felix de mâini și-l tîrî în goană prin curte, și apoi, răpăind pe scară în sus, până la odaia ei. Acolo, fără nici o jenă, își trase peste cap rochia ușoară de casă, rămânând într-un jupon prins de umeri cu două panglici, și îmbrăcă rochia albă de tul. Părea un fluture alb care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
viața mea e... complicată. Iar unele lucruri legate de ea sînt foarte delicate. Înțelegi ? Nu, Îmi vine să-i spun. Nu, nu Înțeleg. Eu ți-am spus absolut totul despre mine. Cred că da, spun, ridicînd vag din umeri. Ploaia răpăie din ce În ce mai tare pe acoperiș și-mi intră În sandalele argintii ale Jemimei. Dumnezeule, sper să nu i se păteze. — Îmi pare rău că seara asta te-a dezamăgit atît de tare, spune Jack, ridicînd glasul pentru a acoperi zgomotul. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
o ceașcă din poșirca lui fără să mă mai Întrebe. Am golit-o dintr-o Înghițitură. Avea gust de benzină călduță. Tomás mă observa În tăcere, cu privirea impenetrabilă și Întunecată. — Ați auzit domniile voastre? zise Fermín dintr-o dată. Ca un răpăit de tobe la un salt mortal. Nu. — Mațele slugii dumneavoastră. Uitați-vă, deodată mi s-a făcut o foame... Vă supărați dacă vă las singuri o țîră și dau fuga pînă la cuptor să văd dacă pot să fac rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
experiență. Secretarul lăsă să-i scape un vaiet prevestitor de rău. — Of... — Ce te văicărești ca o babă? îl repede bătrânul. Ianuarius își împreunează mâinile a rugă. — Mărite Doamne, la mine se centralizează doar cheltuielile, nicidecum toate veniturile. Enervat, cezarul răpăie cu degetele în tăblia de lemn. — Tezaurul lui Saturn e creditat cu totalitatea veniturilor din Egipt și a celorlalte surplusuri care se află în evidența birourilor de fisc din provincii și la companiile de publicani care au luat în arendă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
asurzesc Roma cu vrajba și disputele dintre ei? Scena nu le mai ajunge! Nu, Bathyllus n-a jucat ieri. De unde a pornit răzmerița atunci? Un zgomot surd, amplificat de mii de voci, îi răsună din ce în ce mai clar în urechi, ca un răpăit de tobe: „Capul lui Celer! Capul lui Celer!“ Și dintr-odată se face lumină. Mulțimea s a răsculat la teatru împotriva fostului consul Propertius Celer, însărcinat cu îngrijirea malurilor și albiei râului Tibru. Or Tibrul a crescut din pricina ploilor neînCetate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prin surprindere în câmp, tăietorii de lemn și păstorii și-au pus șalurile pe cap și-au fugit să se adăpostească. Apoi, ca o reacție în lanț, norii s-au apropiat, ploaia a pus stăpânire pe poalele dealului stingând focurile, răpăind pe acoperișuri, aducând zâmbete pe fețele oamenilor care dădură fuga afară să întâmpine apa după care tânjiseră atâta vreme. În cele din urmă, ajunge și în deșert. Până să înceapă ploaia, Forrester ascultase taclalele acelui brahman soios și, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
gâfâind, și prin minte îi trece un singur gând: care va să zică, e tânără! Picăturile de ploaie se preling din tavan și-i cad în poală, lăsând pe mătasea roșie urme negricioase. Amrita își ridică fața în sus și scoate limba. Ploaia răpăie în continuare. Afară s-a întunecat și parcă i s-a făcut cam frig, deși nu e sigură. Pentru a scăpa de această senzație, își imaginează că-i e cald, aducându-și aminte cum se suia pe acoperișul haveli-ului tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoțește și dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, și în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie... Ploaia răpăia pe acoperișul cerdacului, aspru, poruncitor, ca niște ciocănituri grăbite la o poartă zăvorâtă. Ascultând pierdut, Apostol Bologa se pomeni deodată cu o întrebare înfricoșătoare, pe care știa deslușit că a purtat-o în suflet toată viața, fără să o privească
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
secțiune a coloniei. Newt își păstra mai ușor echilibrul decât adulții și le-o luă înainte. ― Pe-aici, pe-aici! striga. Veniți, am ajuns! ― Așteaptă, Newt! Ripley grăbi pasul pentru a o ajunge din urmă pe fetiță. Bătăile inimii îi răpăiau în timpane și plămânii scoteau un șuierat chinuitor. Pereții deveneau neclari. Percepea vag prezența lui Hicks care alerga în urma ei suflând ca o mașină cu aburi. În pofida handicapului reprezentat de harnașament, bărbatul ar fi putut să o întreacă. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cele din urmă observă găicile de la nivelul taliei, ce serveau la agățarea instrumentelor. Reuși să se prindă de una din ele și trase cu nădejde. Își vârî un picior În costum, apoi pe celălalt. — Norman! Se Întinse după cască. Aceasta răpăi un staccato pe peretele sasului până când reuși s-o desprindă de pe cârlig și să și-o pună pe cap. O răsuci până auzi declicul siguranței. Continua să-i fie foarte frig. De ce nu se Încălzea costumul? Își dădu seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
să fie în apropierea slujitorilor lui, a celor ce sînt reprezentanții zeului Vulcan pe pămînt." Coriolan Popa schiță un zîmbet amuzat, ceea ce permise tuturor să rîdă în hohote, Balbo își roti privirea încîntat și apoi rosti fraze scurte, ca un răpăit de mitralieră: Pacea poate fi garantată numai pe această cale! Înarmați-vă, fiți stăpînii cerului, ai apelor și pămîntului!" Cînd Corvino își termină traducerea cineva bătu din palme, înainte de vreme, urmă o pauză penibilă, nimeni nu urmase îndemnul, însă Coriolan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sunt erori. DOAMNA CONNAGE (socotind că și-a spus păsul): În orice caz, fă-ne mândri de tine deseară. ROSALIND: Ce zici, sunt frumoasă? DOAMNA CONNAGE: Știi bine că da. (dă jos răzbat tânguirea unei viori care este acordată, un răpăit de tobă. DOAMNA CONNAGE se Întoarce iute spre fiica sa.) DOAMNA CONNAGE: Vino! ROSALIND: Un moment. (Mama ei iese. ROSALIND se Îndreaptă spre oglindă și se contemplă cu multă satisfacție. Își sărută vârfurile degetelor și le pune pe gura din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Hoo!... Și o ploaie de plesnitori, aruncate din fundul sălii, încep să se spargă în peretele din spatele tribunei. Îngrozit, zăpăcit, bietul Moș Tăbârcă scoborî repede catedra și fugi pe ușă, urmărit de huiduielile, țipetele și plesnitorile din sală, care acum răpăiau ca o descărcătură de mitralieră. în altă zi a fost atacat însuși omul care era cauza acestei mișcări. Se știa că doctorul Romniceanu va veni la Spitalul Colțea. Aci studenții îl așteptau. Manifestația era pregătită din vreme, camerele, coridoarele, curtea
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
în sălbăticia din Salmon, era exact așa cum sperase - întunecos, rece și pustiu. În parcarea de la Avanpostul lui Duncan nu era decât o singură camionetă. Trecând peste un podeț din lemn, fragil și cu o singură bandă de mers, ploaia cădea răpăind pe parbriz. Această ultimă strâmtoare îi ducea către capătul drumului, către locul de unde aveau să-și lanseze ambarcațiunea. Zach a condus cu grijă, cu toate că Jina stătea aplecată înspre în față, chinuindu-se să distingă ce venea după fiecare curbă. Jina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
sub cap și privea cerul magic. Iar fecioara aceea Încântătoare se numește Genoveva. Nu-i așa că-i frumoasă? Adam a Înclinat capul În semn de aprobare. S-a Întins și el În pat pe spate, cu ochii la cer. Ploaia răpăia pe acoperiș, iar vuietul mării frământate era Îndulcit de depărtare. — Era a mea, a spus Karl. Cred că aveam vârsta ta, poate că eram chiar mai mic. Ai mei plecaseră din Indonezia și pe atunci locuiam la Haga. Eu nu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Da, se iubiseră. Sau, nu, doar unul Îl iubise pe celălalt. Sau nu fusese niciodată ușor! Karl avea dreptate, fuseseră multe altele mai arzătoare de luat În seamă decât iubirea. Seara a adus cu ea o ploicică domoală, care a răpăit monoton pe acoperiș. După ce terminase de mâncat, Adam părea mai În lar gul lui. Zâmbea din nou și voia să afle de la Margaret o mulț ime de lucruri despre Statele Unite și despre Europa. — Eu aș zice c-ar trebui să
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
doarmă în Paris, iar la hotel nu s-a dus în speranța că mă voi întoarce acasă. Îmi venea să plâng când o auzeam povestind. Ea plângea cu sughițuri și cu hohote în rafale, ca o ploaie de vară care răpăie de nu crezi că poate să țină, dar ea nu se lasă și tot ține. O luam din când în când în brațe și o strângeam până când nu mai puteam eu. Parcă doream să mă răzbun pe indolența cu care
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]