161 matches
-
ca lacul. Privi în sus, la plafonul de nori ca niște vinete tăvălite prin făină. Abia atunci simți stropii de ploaie. —Mda, confirmă Mark. Furtuni. Am văzut pe canalul Meteo că o să vină. —Ai văzut chestia asta? Apa începu să răpăie peste tot în jurul lor. — Și atunci de ce Dumnezeu ai vrut să ieșim la pescuit? —Ei, haide. Nu fi copil. Trei sferturi din ce spun la emisiunea aia e plătit de un sponsor sau altul. Weber începu să se agite, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
OK. Charlie se ridică de la masă și se îndreptă spre scări. Când ajunse în camera de zi, sună telefonul. Erau de la laborator. În laboratoarele lui Radial Genomics Inc., în păduricile de eucalipt ale Universității California din San Diego, Henry Kendall răpăia cu degetele în masă, așteptând ca Charlie să răspundă. Telefonul sună de trei ori. Unde naiba era? În fine, vocea lui Charlie. — Alo? — Charlie, spuse Henry. Ai auzit știrile? — Care știri? — Maimuța din Sumatra, pentru Dumnezeu. — Trebuie să fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
expresie, păru să nu-l recunoască. Belbo tocmai voia să-l Întrebe, desigur, pe Agliè ce voiau să-i facă, dar nu avu timp. Din fundul naosului, dinspre zona unde se aflau casa și standurile de cărți, se auzi un răpăit de tobe și niște note stridente de flaut. Dintr-o dată portierele a patru dintre automobile se deschiseră și din ele ieșiră patru făpturi pe care le mai văzusem, și pe ele, pe afișul lui Petit Cirque. Cu pălării de fetru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la o parte, amestecându-se printre ceilalți din asistență. „Haide“, zise el sfidător, „să Încercăm, atunci“. Madame Olcott mișcă brațul ca și cum ar fi dat startul unei curse. Muzica luă tonuri din ce În ce mai ascuțite, se frânse Într-o cacofonie de disonanțe, tobele răpăiră dezordonat, dansatorii, care deja Începuseră să-și miște busturile Înainte și Înapoi, la dreapta și la stânga, se ridicaseră În picioare, aruncându-și mantiile și ținând brațele rigide, ca și cum urmau să-și ia zborul. După o clipă de imobilitate Începuseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
noapte. „Vreau să omor un bărbat.“ Cu câtă dezinvoltură pronunțase Endō aceste cuvinte înfiorătoare. Gaston nu și le putea scoate din minte. A închis ochii și încerca să doarmă, dar nu putea. Îi rămăsese in urechi sunetul ploii mohorâte care răpăia pe acoperiș. I se plimba ceva pe picioare... purice? păduche? Nu se poate. „Visez probabil, am un coșmar îngrozitor“, își spuse Gaston. Mai stătea la Tomoe. Avea probabil acest vis înspăimântător din pricina plapumei japoneze care i se lăsa greu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
longobard născut arian? IV La domeniul gintei, Vibana a avut grijă de casa mea și de lucrurile mele cu aceeași tragere de inimă cu care Penelopa s-a îngrijit de cele ale lui Ulise. Multe zile-n șir ploaia a răpăit deasupra caselor, urmată de vântul negru de la răsărit, și totul a fost îngropat sub zăpadă. Ansoald s-a întors la Concordia. Și s-a petrecut ceva la care nu m-așteptam: m-am îndrăgostit de Vibana. N-a fost vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
văzduh și desena nori imaginari care erau balauri, zmei, dihănii înfricoșătoare sau zâne uneori. Cânta fetița cântece numai de ea înțelese, alerga desculță prin roua dimineților, adormea legănată de vânturi călduțe și de vise plăsmuite în umbra pleoapelor. Când ploaia răpăia în drâmbe dese, culegea picuri în căușul palmelor și-si răcorea tâmplele cu apa prelinsă printre degețelele roz și reci. Oaze de verdeață și flori vopsite în pensule muiate în curcubeu îi erau culcuș știut numai de ea. Când umbra
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o săptămâna pentru o întreagă țărișoară africană. — Ai dreptate ! Trish plescăie din limbă. Văd că-ți merge mintea ! — Am să vă pun din fiecare pe o farfurie, îi sugerez. Și am să v-o aduc în seră. — Extraordinar. Nathaniel ! Trish răpăie ușor cu degetele în fereastra de la bucătărie. Intră să mănânci un sandviș ! Împietresc. Nu. Nu vreau să mai dau cu ochii de el. — Doar nu vrem să aruncăm toată mâncarea asta. Își arcuiește sprâncenele spre mine. Dacă aș avea ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
iau ziarul. Doamnă Geiger, aș dori să-mi văd de ale mele. Încă sunt menajera dumneavoastră... — Ești unul dintre cele mai mari talente avocățești din țară ! Trish îmi arată cu degetul isterică în ziar. Scrie aici ! — Samantha ? Se aude un răpăit în ușă și Nathaniel intră în bucătărie, cu brațele pline de cartofi abia culeși. Crezi că îți ajung pentru prânz ? Mă uit la el tâmp, cu inima strânsă. Nu are nici cea mai mică idee. Nu știe nimic. O, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
viața mea e... complicată. Iar unele lucruri legate de ea sînt foarte delicate. Înțelegi ? Nu, Îmi vine să-i spun. Nu, nu Înțeleg. Eu ți-am spus absolut totul despre mine. Cred că da, spun, ridicînd vag din umeri. Ploaia răpăie din ce În ce mai tare pe acoperiș și-mi intră În sandalele argintii ale Jemimei. Dumnezeule, sper să nu i se păteze. — Îmi pare rău că seara asta te-a dezamăgit atît de tare, spune Jack, ridicînd glasul pentru a acoperi zgomotul. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
vopsitorii și tapițerii și ridicau tribuna și se zvonea în oraș și se rostogoleau rulourile de postav roșu... Ați văzut vreodată postav roșu? Și când începea fanfara și cum mai cânta, încă de dimineață, în așteptarea osânditului... Și tobele, cum răpăiau tobele și tot orașul, îmbrăcat în ce avea el mai bun... Și ce învălmășeală și cum se băteau pentru locuri și cum se cățărau pe acoperișuri și prin balcoane... Și jidanii care aveau ferestrele spre piață... luau bani frumoși, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
noi? Cu ce ți-am greșit? Și după ce terminau de cântat, izbucneau în strigăte! Vivat! Vivat guvernatorul! Vivat generalul! Vivat osânditul! Apoi... se făcea liniște... și se auzea... ARTUR (Cu degetul la buze.): Psst! GARDIANUL: Hârști! (Puternic.) Și din nou răpăiau tobele! Și capul osânditului era dus încet, încet... prin oraș... peste case... cu tristețe... se lăsa luna... se închideau ferestrele... și toată lumea... pâș-pâș... în spatele capului... ARTUR (Atent, compătimitor.): Ce trist! Mai vrei o țigară? GARDIANUL: N-ați putea mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
valuri de nisip Lipăit de tălpi goale-n băltoacele reci - ploaie de toamnă Sunetul toamnei - dintre castane ce iar cad culeg amintiri Ursuză ploaia plânge-n grădini hohotind greierii-au tăcut Fluturi galbeni se desprind ușor de copaci - valsul frunzelor Răpăit de stropi reci și castane arămii - jazz-ul toamnei Clepsidra vegetală - ultima frunză cade din copac Trecut pastelat în zbor - vântul șuieră desfrunzind copacii Ploaie-ndârjită cu șiroaie la streșini - tulbure vreme Noiembrie - lumina arțarilor în liniștea clipei Troiță cu
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
dar poliția este pe urmele mele. Și nu numai poliția. Sunt mulți pe urmele mele, domnule... Numai dumneavoastră știți cum se va termina povestea asta și de aceea am venit... Aruncă o privire peste umărul individului. Curtea era pustie. Ploaia răpăia pe acoperișul de țiglă, iar vântul își bătea joc de frunzele umede, ridicându-le în aer, amețindu-le și dând cu ele de pământ. Asta-i mâna Luciei, își spuse în gând, ea a citit manuscrisul. De unde l-o fi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Fragson. Terminând, își potrivi rochia pe deasupra, ca un șorț. - Cred c-o să-mi stea bine! Vrei s-o încercăm? Hai s-o încercăm. Și Otilia luă iarăși pe Felix de mâini și-l tîrî în goană prin curte, și apoi, răpăind pe scară în sus, până la odaia ei. Acolo, fără nici o jenă, își trase peste cap rochia ușoară de casă, rămânând într-un jupon prins de umeri cu două panglici, și îmbrăcă rochia albă de tul. Părea un fluture alb care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de ațică. Și-acum, o împinge naiba și putrezește!..." Răsuci, ca unui pui, gâtul unei sticle de șampanie și, catapultîndu- i cu un bobârnac dopul, își răsturnă jumătate de conținut de sus, pe gâtlej. Năzărindu-i-se că licoarea îi răpăie, ca o ploaie de primăvară, pe tăblăria interioară a șezutului. Iar cealaltă jumătate a sticloanței, după ce-o trambală, inutil, prin hanul unei căni îmbîcsite cu zaț de cafea, o sorbi nespectaculos, apropiindu-și-o de buze. Plescăi. Uscă pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fapte comise afară, prin care nu dovediseră c-ar fi dat chiar în brânci, de entuziasm, față de politica Partidului de făurire a socialismului în patria noastră. Erau ghinioniștii despre 275 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI În rufăria Ierbii Fiarelor răpăia muniția, precum grindina pe tabla casei și săreau înapoi cartușele goale, precum floricele de porumb din tigaie. Când s-a mai împrăștiat lăstărișul de fum din curtea interioară și-au priceput că nu muriseră, și-au înțeles că turbații ăștia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-i faci. Cel mai rău și mai rău e la loz în plic, când iese „mai trage o dată“. Mă simt de parcă s-ar fi apăsat maneta de la spânzurătoare și trapa n-a funcționat. Iar tobele încep din nou să-mi răpăie în urechi. De ce nu-ți cauți altă slujbă ? Doar ești inginer de tecemeu. — ăsta-i banc sau ce ? întrebă, cu obidă, Jenică. Nu sunteți cu toții ingineri ? Tehnologia construcțiilor de mașini, cine se mai ocupă acuma de asta ? Poate doar la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
loveau În carne și oase nu se putea nici fotografia, nici picta. Unele sunete erau perfecte prin ele Însele și aveau culoare: verdele temperat În tonurile medii și lungi ale unei viori, albastrul-Închis al vântului de noapte, cenușiul ploii care răpăia În ferestre. Dar pocnetul acela era imposibil de compus pe paletă. Contururile i se pierdeau precum planurile În culoarea lui Cézanne. - Nu i-ai convins, ai dreptate - Markovic Îl privea atent. Deși mărturisesc că m-a mirat să te văd
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
urâtă, numai cu doi dinți în gingia de sus". Coșmarul este implacabil prin recurență; simțurile eroului se ascut atât de tare, încât simpla utilizare a organelor senzoriale devine inutilă: "Astă babă mă lua la goană, și eu fugeam de-mi răpăiau tălpile; sfărâmam bolovanii, săream șanțurile, treceam prin mărăcini; oasele călcâielor mi se înjunghiau și mi se oprea răsuflarea. Și baba, după mine, în spatele meu, cu mâna de umerii mei; îi simțeam suflarea ei de gheață și îi vedeam, fără să
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
proaste. Ne-am spălat în apa canalului la lumina farurilor și ne-am retras în mașină pentru a ne odihni. Beam toți patru cafea instant rece făcută cu apă minerală și coniac, fumam și ne simțeam bine. Pe acoperișul mașinii răpăia ploaia continuu. Am ajuns la Gorgova. Apele Sulinei erau tulburi și ni se păreau neprietenoase prin sita de ploaie de-afară. Valurile, în bătaia vântului, se izbeau de mal cu un zgomot surd. Gazda ne-a întâmpinat bucuroasă, dar s-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
în același galop nebunesc. La un semn, seimenii călări, strângând ca o coardă frâiele și arcuind gâturile cailor se aliniară și, în două șiruri pe marginile drumului, porniră îndată în pas de manej. Turcii care se apropiau încetiniră trapul. Tobele răpăiau ritmat iar bidiviii, ridicând grațios copitele din față, se încadrau perfect în bătaia lor. Dulamele roșii ale seimenilor păreau și mai colorate în lumina soarelui de prânz. Când distanța dintre cele două cete de călăreți a fost cam de douăzeci
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ei simțind împletirea bătăilor inimii celuilalt cu ale sale și se pomeni că-i soptește tânărului: — Ce mare te făcuși, Constantine, și ce frumos..., apoi, des prinzându-se din îmbrățișare, spuse tare: — Și voi să trăiți întru mulți ani! Tobele răpăiră scurt și se opriră. Dinspre cetate venea tânguită chemarea muezinilor. Musulmanii se întoarseră cu fața spre răsărit, încredințând mișcării mute a buzelor tainele rugăciunilor lor. Creștinii, respectându le reculegerea, lăsau gândurilor toată emoția regăsirii. „De ce fel de grijă și spaime
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ultima oară: în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin! Toți șase își însemnară trupurile făcând larg semnul crucii. Din spate, șase ajutoare de călăi le prinseră puternic mâinile în lațuri dinainte pregătite. Tobele începură din nou să răpăie. Neica Ianache nu le auzea, doar glasul suspinat al voievodului său spunându-i „ai grijă să moară și ei creștinește”. Bum, bum, îi făcea sângele. Acum rămăsese doar atât, bătaia inimii lui. Făcu un pas înainte, și încă unul. Dar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
reușise fără greș. Nu și-ar fi iertat să-l facă să sufere pe acest copil minunat. Dintre privitori mulți încă se mai uitau să vadă și ei Preoții cu Potirele de aur. Nimeni nu se uita spre voievod. Tobele răpăiau într-un entuziasm funebru nemaipomenit până atunci. Cine a spus că Damad Ali Pașa, marele vizir, era nebun a greșit. Nu se sfârșise încă execuția și contramandă ordinul dat în zori de a fi purtate capetele executaților în vârfuri de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]