270 matches
-
a spus Domniei Sale că, Întrucât dumneata umbli prin temple, ai putea lăsa să-ți scape secrete militare față de călugării-războinici. Așa că, ieri, când era În audiență a Domnia Sa, l-am Înțepat puțin ca să i-o plătesc. În orice caz, de când a răposat tata, familia noastră a beneficiat de mult mai multă mărinimie din partea Domniei Sale decât altele, așa că, mă tem că oamenii sunt invidioși. Fii atentă și nu te Încrede În nimeni. Imediat după sărbătorile de Anul Nou, În cel de-al patrulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
pretutindeni, când Îl primi pe Kaisen la noul său castel se arătă dispus să se autoanalizeze, ceea ce, pentru el, o atitudine nefiresc de calmă. Probabil, Însă, că această schimbare venea prea târziu. — N-au trecut decât zece ani de când a răposat tatăl meu și opt ani de la bătălia de la Nagashino. De ce și-au uitat, atât de brusc, generalii din Kai principiile? Îl Întrebă Katsuyori pe preot. Kaisen, Însă, rămase așezat, privindu-l În tăcere, iar Katsuyori continuă: — Acum zece ani, generali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
facă un singur pas În Kai? Cum s-a putut ajunge la o asemenea lipsă de disciplină? Cât de degradați pot fi? Mulți dintre generalii de sub comanda tatălui meu, ca Baba, Yamagata Oyamada și Amakasu, fie sunt bătrâni, fie au răposat deja. Cei rămași sunt niște oameni cu totul diferiți: sunt fie copiii acestor generali, fie războinici care n-au avut legături directe cu tatăl meu. Kaisen nu spuse nici acum nimic. Călugărul fusese mai intim cu Shingen decât oricine altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
pedeapsă divină). Cea mai importantă era legea leviratului (lat. levir „frate al soțului”), potrivit căreia o văduvă fără copii devenea soția fratelui fostului ei bărbat, copilul născut în urma acestei relații (cu ruda cea mai apropiată) fiind pus pe seama defunctului care răposase fără moștenitori și „fără un nume în Israel”43. Deuteronomul (25, 5-10) descrie această „soluție”, vorbind despre frații care locuiesc împreună. Posibilitatea refuzului nu este exclusă: „5. De vor trăi frații împreună și unul din ei va muri, fără să
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pe Olena, cea cu nume ucrainean (care va fi măritată cu cneazul Moscovei, Ivan al III-lea, nutrind o vreme nădejdea că vlăstarul ei, Dimitrie, va ajunge și el cneaz), pe Petru (mort în 1480) și pe Alexandru (care va răposa și el în 1496). Evdochia - al cărei chip împodobit cu o coroană așezată peste un văl pe care îl întrezărim în tabloul votiv de la biserica Mitropoliei din Iași - a murit în 1467 (și cronicarul consemnează: „Pre aceia vréme, noemvrie în
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
țara Ungurească, i-au poprit ungurii, cu-ndemânarea lui Șerban-vodă...”), și după acea lovitură („L-a lovit cataroia de voie rea” - constatase Neculce) au mai trăit până eară marți sara, martie 31; eară marți spre sară înspre miercuri noaptea au răposat Duca Vodă...”. Duca Vodă s-a stins „în robie, în targ în Lvov” (un comando polonez îl ridicase de la Domnești, împreună cu Miron Costin, pentru că leșii aveau un alt Domn, pentru Moldova, pe Ștefan Petriceanu) și a fost autopsiat (precum în
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a vieții” (cum zicea, într-una din propovedaniile sale, Petru Maior), putea veni de la epidemiile care bântuiau cu regularitate (Nicolae Mavrocordat a murit de ciumă, ca și fratele său, Ioan; despre acesta din urmă cronicile ne spun că ar fi răposat de lingoare, adică de febră tifoidă; confuzia era explicabilă, simptomele celor două maladii fiind asemănătoare 95), de la friguri (un vizitator ungar nota: „[...] iar voievodul Sandrin al Moldovei [Alexandru cel Bun] a murit de friguri și au rămas de la el doi
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
dispusă marginal, iar în câmpul central se află un decor rezultat dintr-o savantă combinație de semipalmeti, frunze de stejar și flori” 4. Urmașii lui Ștefan cel Mare (Bogdan al III-lea, mort la 22 aprilie 1517, Ștefan cel Tânăr, răposat la 14 ianuarie 1527 și având pe mormânt o lespede de gresie pusă de Petru Rareș în același an), până la Petru Rareș, și-au găsit odihna de veci la Mănăstirea Putna. Fiul lui Ștefan și al Rareșoaiei și-a zidit
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Vodă Călugărul, ctitorise, Glavaciocul mănăstire ce-i adăpostește, din septembrie 1488, și mormântul, cea de la mănăstirea Dealu 8, unde Craioveștii s-au îngrijit de mormântul (acoperit cu o piatră ce aduce a capac de sarcofag) lui Vladislav al II-lea (răposat la 20 august 1456) și unde-și vor afla odihna, pe rând, Radu cel Mare (într-un mormânt „de piatră cioplită, cum să véde”, „care-l făcuse - știe Gavriil Protul - în tinda bisericii în mănăstirea din Deal; Letopisețul Cantacuzinesc: „Iar
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
restrânsă sau de mari dimensiuni). Văduva trebuia să se îngrijească de mormântul soțului și de locul unde el odihnea. Neagoslava, soția lui Barbu Craiovescu (cel îngropat la Mănăstirea Bistrița 71, unde-și sfârșise zilele ca monah:(trad. din slavonă) „A răposat robul lui Dumnezeu, jupan Barbul marele ban al Craiovei, care și-a schimbat numele în Pahomie, veșnica lui pomenire; în anul 7013 [1520], luna martie 9”)72, a pus un epitrahil (o eșarfă lungă, brodată, aparținând veșmântului preoțesc) cu text
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
anulu” 77. în privința lespezii (azi dispărute) de pe mormântul clucerului Vlaicu, (făcută în 1587-1588), socrul lui Mihnea Turcitul, nu există nici o îndoială. Văduva jupânița Anca, își declară singură participarea (după ce fiica ei, Doamna Neaga, zidise biserica necropolă): (trad. din slavonă): „A răposat robul lui Dumnezeu, jupan Vlaicul clucer, cu patru copii ai săi, în zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Io Mihnea voevod și ale doamnei lui, Neaga, fiica lui Vlaicu; pentru accea, jalnică, cu osârdie au făcut această biserică, iar mama
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
biserica din Brusturi - Târgu Neamț] 7299 [1791], mai 3”82 etc. Erau respectate cu strictețe gesturile comemorative prevăzute de cultul morților (sărindare, comandare, parastase etc.), șirul de slujbe care ușura - în duhul cooperării dintre vii și morți - calea sufletului celui răposat către mântuire. Cei înstăriți facem danii Bisericii, ca un prinos suplimentar și convingător (Voevodul întărea, printr-un act din 27 decembrie 1633, mărturia unei anume Maria, soția lui Dumitrache Chiriță, fost mare postelnic, precum că a dăruit Mănăstirii Bisericani satul
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de mormânt din gropnița bisericii de la Curtea de Argeș, Neagoe Basarab „vorbește”, în ultima parte a textului, la persoana I, se adresează de dincolo de moarte urmașilor (să bănuim și amestecul Despinei?), comunicându-le o veche (chiar și lexicul) măreție voievodală valahă - „A răposat robul lui Dumnezeu Io[an] Neagoe, voievod și domn a toată țara Ungrovlahiei și al Podunaviei, în luna septembrie 15 zile, anul 7029 [1521], crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani și jumătate” -, formulând o
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
presupunerea potrivit căreia acest „hronic” condensat a fost incizat în timpul vieții lui Radu, la porunca lui, este corectă, atunci întreaga „compunere” devine un pseudo reprezentant al categoriei de „exprimări postume”. Dacă însă toate cele trei părți ale pisaniei - „anunțul” inițial („Răposat-a robul lui Dumnezeu și mult milostivul Io[an] Radul, mare voievod [...]”), ce poartă și o dată (în anul 7037 [1529], luna ianuarie, ziua 4 [...]), „enumerarea luptelor” (povestire cadențată, cu totul impresionantă: „Să vă fie știute războaiele ce vă voi povesti
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Nu era „cneaghină”, iar „Doamnă” a ajuns doar prin cinstirea pe care i-a acordat-o fiul ei (l-a născut prin 1438), odată urcat pe tron (tradiția o păstrează ca rezidând în niște Curți domnești), înmormântând-o voievodal (a răposat la 4 noiembrie 1465), lângă Bogdan al II-lea (acesta murise la 15 octombrie 1451), într-unul din lăcașurile cunoscute sub numele de Probota Veche (Sfântul Nicolae din Poiană). Teudora (Tudora), soră cu Iane banul și cu Andronic Cantacuzino, cea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în acel an și fusese îngropat în biserica Mitropoliei din București). La 1 martie 1747, semna - împreună cu fiii ei și în calitate de „soție a răposatului Iordache Crețulescu...” - un zapis prin care dona Mitropoliei din București trei moșii. în scurt timp a răposat și ea, tot în 1747, urmându-și soțul în lăcașul de veci. Ancuța, soție a postelnicului Nicolae Ruset, a murit în 1730 în Ardeal, Bălașa se declara văduvă în 1720 (dăruia o moșie bisericii Domnița Bălașa din București), iar Smaranda
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fostului logofăt Arsenie, și fiul ei Gheorghe vând lui Gheorghe Boțul un sat. Demne de atenție sunt aceste femei active (ele nu-și declară niciodată - sau o fac foarte rar - calitatea de văduve, spun foarte rar că soțul lor a răposat, că le-a lăsat bunurile prin testament ori că este fost [biv]) care vând, cumpără, moștenesc, schimbă, se luptă pentru succesiune. Și istoricii au început, în ultima vreme, să se intereseze de ele... La judecată Unele dintre litigiile în care
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
datori (pe ale lui Miron Costin nici fiul său, cronicarul Nicolae Costin, nu le-a putut achita). Soția lui Miron Costin, Elena, fiică lui Ion Movilă, nepoata Domnului Simion Movilă (zestrea ei îl va îmbogăți pe cel întors din pribegie), răposase cu doar câteva zile înainte, dar pe Anița (fiica lui Toader Palade, cu rubedenii înalte) moartea lui Velicico (după ce l-a omorât, Vodă l-a învinuit și de corupție) a lăsat-o văduvă. Căsătoriile celor doi puse, verosimil, la cale
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fiu făcut cu Vișa (sau Voica), o iubită a Domnului, a crescut la curte, alături de copii Doamnei Neaga (fiică a clucerului Vlaicu, pentru pomenirea căruia ea a ridicat o biserică în satul Buda, scriindu-i pe piatra funerară: (trad) „A răposat robul lui Dumnezeu, jupan Vlaicul clucer, cu patru copii ai săi, în zilele binecinstitorului și de Hristos iubirorului Io[an] Mihnea voievod și ale doamnei lui Neaga, fiica lui Vlaicu; pentru acea, jalnică cu osârdie a făcut această biserică”; iar
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
contractat, pe 9 martie 1714, o tuberculoză galopantă. La câteva zile după ce boala (care îi omorâse cu două veacuri înainte, și pe Neagoe Basarab și, poate, pe Theodosie, fiul lui) a învins-o pe văduva lui Radu Iliaș (Stanca a răposat pe 15 martie), pe 17 martie, îndureratul tată îi relata (am văzut), într-o scrisoare, neașteptata tragedie patriarhului Ierusalimului, Hrisanth Nottaras, descriindu-i simptomele: „Cea întâiu născută a noastră fiică, Stanca, fiind sănătoasă și zdravănă până la 9 ale lunii, a
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ignorate nici mijloacele indicate de o tradiție puternică. Ferindu-se de ciuma „ce să izvodisă în București”, Nicolae Mavrocordat (care, va muri, până la urmă, de ciumă, ca și fratele său, Ioan; despre acesta din urmă cronica spune că ar fi răposat de lingoare, adică de febră tifoidă; confuzia era explicabilă, simptomele celor două maladii fiind asemănătoare), excedat de agresivitatea epidemiei (cu toate că „au ieșit cu toții la Cotrocéni de vreme ce boala ciumii să înmulțisă și în București și în toată țara”), a adus (deși
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pietrei sale de mormânt le imită pe cele de pe lespedea lui Neagoe Basarab), în biserica Adormirii Maicii Domnului de la Curtea de Argeș. Cuvintele în slavonă incizate pe piatra de mormânt contau pe faptul că identitatea monahiei Platonida era cunoscută contemporanilor - (trad.): „A răposat roaba lui Dumnezeu, doamna Platonida monahia, și s-a săvârșit în Sibiu în anul 7062 [1554] luna ianuarie 30 zile; și după 2 ani a adus-o preasfințitul mitropolit chir Anania”582 - și că le va fi știută și urmașilor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și urmașilor. Pregătindu-și singure mormintele (așa cum a făcut Caplea, văduva marelui spătar Dragomir, aflată la Brașov prin 1545-1546, care a poruncit să i se lucreze piatra de mormânt de la Schitul Verbia; inscripția a rămas cu lacunele respective: (trad.) „A răposat roaba lui Dumnezeu, jupâneasa Caplea marea... s-a scris în luna... în... zile, anul 7000”; mai târziu, Stoica Ludescu ne spune că Elina Cantacuzino își pregătise și ea locul de veci în biserica din Mărginenii Prahovei: „care gropniță au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
dorința similară a Bălașei, fiica lui Constantin Brâncoveanu, văduva marelui ban Manolache Lambrino (cu care o cununase, în 1708, stolnicul Constantin Cantacuzino). Și ea a atârnat o candelă de argint la mormântul (se prăpădise chiar în acel an; ea va răposa în 1752) fostului ei soț din biserica Sf. Gheorghe Nou din București: „Această candelă, ce s-au dat la s(ve)ti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnescǔ oasele robu lui Dumnezeu, Manolache Lambrino ce au fost mare banǔ și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
trad.) „Acest mormânt este al roabei lui Dumnezeu Maria, cneaghina lui pan Șendrea portarul, care s-a pristăvit la veșnicele lăcașuri ...” 591. Despre mormântul unei Doamne Cneajna, roabă a lui Dumnezeu și „Doamna lui Ștefan Voevod, Domn al țerii Moldovei” - răposase în anul „7050 [1542], luna lui iulie 31, într-o Duminecă” -, Iorga presupune că trebuie să aparțină soției „nenorocitului de Ștefan Lăcustă, ucis de boieri”. Gestul lui Petru Rareș, care o înmormântează pe văduvă (Ștefan Lăcustă murise în preajma zilei de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]