152 matches
-
fi urcat pe scara autobuzului, s-ar fi așezat pe scaunul acoperit cu vinilin și s-ar fi lăsat dus către acei ani pe care n-avea să-i mai regăsească nicicând. Era o zi de toamnă însorită. Umbra frunzelor rărite le păta genunchii. Știi, spuse dintr-odată, Alexe nu mi-o iartă, nu mi-o iartă, continuă el și pocni din degete. Am fost mai demult pe la ei în vizită, știi, era acasă doar Nina, am prins-o într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
altcineva, citind textul, va fi nemulțumit de comentariile dumneavoastră. Pe măsură ce Carmina îi vorbea, omul se ridica în picioare, cu sângele scurs din obraji, cu pleoapele plecate, puțin încruntat, exact ca un elev prins cu cine știe ce șotie. Printre firele de păr rărite se vedea pielea capului galbenă. Vă rog să mă scuzați, murmură Matei, vă rog foarte mult, nu se va mai întâmpla, m-a luat valul, nici nu mi-am dat seama. Nu e chiar o tragedie, încercă ea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în casă. Închise ușa, puse cu zgomot zăvorul. Lumina se stânse. Iar în răsărit, prin îngrămădirile de nouri zdrențuiți, curgeau izvoarele de foc ale zorilor trandafirii, peste apa și peste munții de neguri din baltă. Ploaia tot cădea, dar din ce în ce mai rărită, glasul aspru din lunci contenise - și în liniștea care învăluia singurătatea, prin ceața nelămurită a zorilor, încălecai și pornii ca alungat de ceva spre Sărățeni. IVtc "IV" Dragostea înflăcărată, cea dintâi dragoste, mă ardea! Tremuram ca scuturat de friguri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prima oară, când îl cunoscusem. Din pricina numelui, care îmi amintise de fratele meu? Numele era totuși destul de frecvent. Mai frapantă era poate coincidența ținând de ceea ce se numește "aerul" fiecărui om. Ochii cenușii, cu un început de miopie, părul blond, rărit oarecum de vârstă, fața cu trăsături frumoase, dar bătrânicioasă înainte de vreme, gesturile moi, șovăielnice m-au făcut din primul moment să mă gândesc că așa ar fi putut arăta la maturitate fratele meu. Și mai ales vocea. O voce caldă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bretelelor. Aude zgomotele străzii și ghicește numai ce se întâmplă. Nu-i place. Așa încât preferă să stea în pijama la biroul masiv de stejar încrustat, din camera cealaltă. De la fereastra din fața biroului se poate uita în stradă prin fruzișul acum rărit al arborilor, stând pe scaun, fără nici un efort, numai puțin aplecat înainte peste tăblia lustruită, pe care și-a pus telefonul, fără să sune pe nimeni. Clădirea de peste drum, cu mortarul ros de vreme și găurit ca de alice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
prea venea să zâmbească. Încerca doar să epuizeze momentul jenant al primului contact. Cursese prea mult timp, se petrecuseră o groază de evenimente de când nu se mai văzuseră. Împăratul se schimbase. Gâtul i se îngroșase. Capul i se micșorase. Părul rărit și tuns scurt păstra doar o mică șuviță rebelă pe frunte. Numai hotărârea din priviri rămăsese la fel de îndârjită. ― Ai vești despre băiatul meu? L-ai văzut? Dragă marchize, mergeți să vă culcați! Ați trăncănit destul! Plecăm într-o jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe o scoarță de cristale de-a lungul căreia gonesc funigei de platină. La dreapta, cerul violet, fără game, pare o ficțiune, așa cum e lăsat, ca un fond ultramarin în filigrama de argint a brazilor eșalonați pe un singur front rărit. Și deodată îmi simt dorința confiscată, împreună cu durerea aceea, ca de dinte găunos. A rămas undeva, departe, și chinul și Gloria”. O clipă mai târziu, Ferdinand Sinidis își prezentă toate scuzele, mărturisind că visase cu ochii deschiși. „Țineam să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Domnișoara Trixie stătea în capul oaselor pe divan. Obrazul îi fusese șters de cremă. Gura îi era mânjită cu ruj portocaliu. Ochii ei miopi erau accentuați cu fard de pleoape. Doamna Levy aranja o perucă neagră frumos coafată peste părul rărit al bătrânei. Ce naiba îmi mai faci acum? o întrebă domnișoara Trixie pe binefăcătoarea ei. Am să mă răzbun și pentru asta! — Nu-ți vine să crezi, nu-i așa? îl întrebă mândră doamna Levy pe soțul ei, cu un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de ani. În ziua aceea Însă timbrul Îi coborîse mult, vorbea rar. Mi se adresa cu seriozitate, ca unui om În toată firea, În stare să Înțeleagă și să reziste la un pumn al destinului. Mai degrabă vocea ei Încetinită, rărită și Înnegurată decît sensul cuvintelor m-a făcut să pătrund gravitatea noutății. Era În octombrie 1962, Împlineam opt ani, iar asupra planetei stătea să se năpustească războiul nuclear. La sfîrșitul verii lui 2013 Însă, după ce traversasem Carpații Orientali, urcasem În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
se trezi Într-un hol gol. Ocolind liftul, localiză scările, urcă prima serie de trepte și se așeză pe ultima treaptă. Câteva minute de odihnă și Își recăpătă nivelul de oxigen, deși ceva Înlăuntru se simțea atenuat. Pur și simplu rărit. Înainte de a se Întoarce În stradă (nu exista ieșire prin spate), aduse umbrela Înăuntrul hainei, agățând-o de gaura mânecii și legând-o cu cureaua, mai mult sau mai puțin fix. De asemenea făcu un efort să-și schimbe forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Știind că moșul e olog și nu poate coborî, se țineau scai de caleașcă până la ieșirea din sat. Moșul striga nestingherit ca într-o procesiune a umbrelor înserate: -Câââârpe!... Cââââââââââââârpe!.... Aveam, an de an, pregătită bocceluța cu diferite cârpe (fineturi rărite de timp, hăinuțe din barchet cadrilat, rămase mici, șosete , rochițe decolorate etc). În schimbul lor primeam păpușa stranie cu ochii de sticlă care nu-mi devenea niciodată prietenă, pentru că mă privea ciudat cu ochii ei morți. Pe atunci, anii mei se
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
va rânji sau va privi prin mine ca prin sticlă? Mă rugam să rânjească. Era mai suportabil. Când privea în gol, ochii lui deveneau reci, ca două bucăți de gheață tulbure. Odată a venit fără pălărie și fără perucă. Părul rărit nu mai văzuse foarfeca demult. Cădea în neorânduială. Individul nu se pieptăna, probabil, decât cu degetele. Atunci mi s-a părut și mai cunoscut, iar noaptea m-am lămurit. Semăna întocmai cu călăul pe care-l văzusem într-o stampă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ea încetișor. Am închis ușa și mi-am lăsat țigara în scrumiera de pe masa din hol. — Așteaptă aici, i-am spus. M-am dus în dormitor și am scotocit pe sub pat după valiza în care păstram cămăși vechi și prosoape rărite, ca să nu mai zic de toate cârpele de praf de rezervă. Când m-am ridicat și m-am scuturat, ea stătea rezemată în ușă, fumând din țigara mea. Suflă cu insolență un inel perfect din fum în direcția mea. Credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
luminase, brusc: somptuoasa sală solemnă de judecată. Consiliul de Cultură Model și Educația Handicapatilor. Comitetul pentru Refugiații Nevrotici. Oficiul de Securitate a Gândirii. Sase bărbați lustruiți. Cel din capul mesei își trecuse micuța palmă albă plină de pistrui prin părul rărit, blond. Deschisese dosarul, închisese dosarul. Avea, ca și ceilalți, în fața sa, două dosare. Dosarul roșu, Dosarul verde. Deschidea când unul, când altul. Ceilalți repetau mișcarea. Deschideau Dosarul roșu, cu voluminosul manuscris. Îl frunzăreau, atenți, cum procedase și Înaltul Comisar, ridicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lui Cel dintâi țipăt ‐ despică noaptea în bloc, țipătul lui își face loc pe fereastră, primul lui țipăt ce spune mumii și lumii: Eu sunt! Sunt stăpân pe pământ! Primii pași îi va face între scaun și masă, pe scoarța rărită și roasă ce ‐ am adus‐ o cu noi ... Colțul dulapului va păstra amintirea primu lui cucui, ‐ Usciorul ușii, semnele creșterii, fereastra îi va aduce ‐ nainte lumea de schele unde încă zidim ‐ să dureze pereții - anii și sufletul generației mele ... Iar
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare; În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste, Căci se clatină rărite șiruri lungi de bătălie; Cad Arabii ca și pâlcuri risipite pe câmpie, În genunchi cădeau pedestrii, colo caii se răstoarnă, Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă, Și lovind în față-n spate, ca și crivățul și gerul, Pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
desprimăvărat pădurea, E-o nouă vieață-n orice svon, Și numai tu gândești aiurea, Ca tânărul Endymion. De ce dorești singurătate Și glasul tainic de izvor? S-auzi cum codrul frunza-și bate, S-adormi pe verdele covor? Iar prin lumina cea rărită, Din valuri reci, din umbre moi, S-apar-o zână liniștită Cu ochii mari, cu umeri goi? {EminescuOpI 229} Ah! acum crengile le-ndoaie Mânuțe albe de omăt, O față dulce și bălaie, Un trup înalt și mlădiet. Un arc de aur
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
spunând la televizor că a avut un an foarte bun, plin de împliniri, că urmează să facă Regele Lear. Insomniac, lipsa de somn marcându-l, îmbătrânindu-l mai tare, pungile-i atârnau sub ochi, ridurile se adânceau, sprâncenele albe, părul rărit și, evident, vopsit, dinții stricați, îi lipseau deja măsele. Iubitor de bani. Doar că strălucea pe scândura teatrului, ea îl aducea la tinerețea de începuturi. Fermecând lumea. Subjugând femeile. Regulând studentele... * — Am rămas în casă cu regizorul ăla tânăr, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
acest fel; medicul șef a fost asistat de chirurgii șefi Battarel și Montgrand, de pe navele "Vauban" și "Suffren" și de chirurgul maior Gourrier, de pe vasul "Friedland"402. Rămășițele diviziei 1, cea mai grav atinsă de holeră, ca și efectivele mult rărite ale diviziei a 2-a și a 3-a s-au reîntors la Varna în primele zile ale lui august, după ce și-au pierdut viața zadarnic, în funesta expediție din Dobrogea, aproape 3 500 de oameni 403. Avatarurile corpului expediționar
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
pe care eu nu-l aflu decât în clipa cea mare. părinți și copii între mamă și fiu, ochiul larg deschis al tandreței, maldărele de albeață solidificându-se sub pleoape. mame cu osul rarefiat și sufletul subțiat, de străveche pânză rărită, strecurând griji și tăceri ca pe o miraculoasă băutură interzisă. tați opriți din ticăitul diurn, la ceasul când fiii, colorați violent de-a vieții guașă, de ei se rup indolenți, pășind avântat pe sârma întinsă, de parcă ar fi primii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
neauziți în târlici spre camera cu televizorul. Arghiropol e un tip scund pentru un bărbat, cu capul pus de-a dreptul pe umeri, cu tendința de a-și scoate bicepșii și pectoralii în față, crăcindu-și picioarele. Părul încă blond, rărit bine în creștet, se revarsă la spate peste gulerul hainei negre, de om al dosarelor. La șaizeci de ani nu poartă ochelari și se laudă cu o vedere de invidiat, „de trăgător de elită“. Când se simte în largul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
salută, înclinând capul. Îndoindu-și piciorul infirm, Kanbei se așeză pe podea. În timpul captivității sale din Castelul Itami, luase o boală cronică a scalpului, care nu i se mai vindecase niciodată pe deplin. Când se așeză lângă lampă, părul său rărit păru aproape transparent, dându-i o înfățișare grotescă. — V-am primit chemarea, stăpâne. Ce poate fi atât de urgent, la ora aceasta din noapte? Hideyoshi răspunse: — Îți va spune Hikoemon. Și își încrucișă brațele, lăsând capul în piept, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și tu ce poate să discute o turmă de coaie ca alea adunate la Fancy Rat Dar, de regulă, există și un sâmbure de adevăr... Vrei să arunc o întrebare? Am privit fața aprinsă a lui Terry - părul cârlionțat și rărit, jumătate de ureche mușcată, nasul mic. Dinții strâmbi seamănă cu cioburile de sticlă din zidurile de la mahala. Terry face parte din categoria noilor prinți și o face pe geniul feroce. Visul lui curent e să-și angajeze un șofer handicapat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
niște cruste. Ochii înșiși (odată umezi, strălucitori, plini de viață) erau ochii unei ființe captive, trăind în interiorul prietenului meu, cu privirea fixată stăruitor în depărtare, pentru a vedea dacă nu e nici un pericol să iasă afară. Avea părul lung, neîngrijit, rărit, răsucindu-se spre interior sub fălci... Aici era Pentonville, Închisoarea Majestății Sale, și Pentonville era un loc diferit de toate celelalte asemănătoare - nu era ca Brixton, unde se purtau prevenitor și-ți treceau unele chestii cu vederea și unde te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-i tot. E ceea ce se cheamă supraviețuire. Nu-i destul. Am luat prânzul cu Butch. Am mâncat și am băut de-am spart. Stăteam chiar în fața ei, fioros, îngrețoșat, tăcut, oferindu-i partea cea mai puțin seducătoare a mea. Părul rărit? Da. Spaima provocată de dinți - activă. Groaza pe care mi-o provoacă inima: incandescentă. Nu plutea nimic în aer. I-am răsturnat un coniac în poală. Am înjurat, iar chelnerii și-au râs de mine și m-au înșelat. Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]