2,050 matches
-
se cațere ca mâțele. Inima-i bătea cu putere. Nu simțea nici urmă de frică. Numai grijă să nu fie zărit și să nu cadă. Vântul subțire, încărcat de parfumuri de iarbă uscată și cenușă, îi trecea prin păr. Sus, răsuflă ușurat. Se orientă orbește după direcția vântului, fără să ridice capul, și coborî ca-ntr-o fântână, în întunericul din cabina proiectoarelor. Conurile de lumină îndreptate spre scenă făceau de acolo, de jos, bezna de nepătruns. Se înălță întinzând gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de fum, în noaptea sărbătorită de strigătul morții, prin care cumnată-sa se plimbă ca o regină detronată. Se înclină peste balconul căptușit cu pânze de păianjen și privi în jos, ca la cinematograf. Fumul și praful îl făceau să răsufle scurt. Se uită și-o văzu chiar sub el pe Erika. Stătea la o masă încărcată cu sticle și farfurii pline, lângă un tânăr cu profil nordic, flegmatic și deșirat, fercheș ca un mire, cu păr blond, luminându-i fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
trase cu urechea: auzi întâi huruitul metalic, greoi și hurducat de pe drum, apoi sforăitul lui Miluță, lângă ușă, cu întreruperi, ca și cum s-ar fi înecat, și-și spuse că totul e bine. Inima îi bătu repede, ușurată de povară. Cerboaica răsufla ușor, abia se-auzea. Se cunoaște și după asta că nu-i muncită, își spuse și, foindu-se prin casă, începu să se îmbrace. Cu ochii încordați, nimeri geamul și-l crăpă încetișor. Lumina lăptoasă năvăli buimacă înăuntru, cenușie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-ți place ție la câmp și nu te pricepi. De ce să te mai târâi după mine degeaba. Ia traista și du-te acasă. Mă descurc singură. Vorbea încet și ochii ei se umeziseră și luceau de plăcere, duioșie și bunătate. Răsuflă liniștită, ridică fața, împăcată în gândurile ei și, întorcându-le spatele, păși hotărâtă spre poartă cu pas cumpănit și măsurat. Zăpăcită și speriată de schimbarea bătrânei, Cerboaica se repezi pășind hotărâtă după soacră-sa. CAPITOLUL 8 Șoseaua și orașul rămaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de puterea aceea tânără, ar fi lucrat de la sine, fără nici o legătură cu trupul bicisnic și ostenit. Și ce era și mai uimitor, aproape de necrezut, nu se ridica deloc să se odihnească, să-și tragă răsuflarea, părând că nici nu răsuflă. Până n-o să mai răsuflu nici eu", își spuse Cerboaica ascultând foșnetul câmpului în adâncimea zilei, și se ridică. Își șterse sudoarea cu capătul basmalei și, mișcându-și brațele-n sus să se destindă, privi în zare, pe câmp, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fi lucrat de la sine, fără nici o legătură cu trupul bicisnic și ostenit. Și ce era și mai uimitor, aproape de necrezut, nu se ridica deloc să se odihnească, să-și tragă răsuflarea, părând că nici nu răsuflă. Până n-o să mai răsuflu nici eu", își spuse Cerboaica ascultând foșnetul câmpului în adâncimea zilei, și se ridică. Își șterse sudoarea cu capătul basmalei și, mișcându-și brațele-n sus să se destindă, privi în zare, pe câmp, lumina despuiată, care pâlpâia luându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
spicele grele în vârf. Harști! făcu secera. Un mănunchi! harști! Alt mănunchi, harști! Fată! Ziceai de-un om. Unde-i? Ce om? Își încordă ochii și-l văzu. Uite-l! Doamne, fată, aista... nu-i el? Bătrâna își dezdoi șalele, răsuflă puternic, toată numai o apă, parcă se îneca, apoi tot mai lung și mai liniștit, ca prin somn, se uită la umbra care se clătina locului. Parcă vedea ceva la care se gândise neîncetat, de mult, și ce vedea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
bulgari și cei din urmă nenorociții de evrei, pe care-i bagă zilnic pe coș ca pe Astrid, să nu vezi din ei decât un nor de fum negru și rânced care urcă spre cer. Se lăsă moale în țărână, răsuflând greu și-ntretăiat, cu privirile înecate-n lacrimi. Rămase nemișcată privind fața golită de sânge, cuprinsă de sudoarea morții, cu pielea înăsprită, tăbăcită și-nnegrită de fum și cărbune. Ședea și-l privea, ședea și-l privea, nu-și mai lua ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de seamă. Cocârjat, cu lada de chei franceze în brațe, n-auzea decât pașii lor în urechi și gâtlejul lui, ca o locomotivă sub presiune. Se strecură prin gard. Ascultă. Nu se-auzea nimic. Aruncă, icnind, lădița. Se-ndreptă să răsufle. Ce-o zvârli așa! îl luă la rost Ghiță Todireanu. Stătea aplecat lângă stiva de zgură și scotea o așchie din palmă. Cămașa aruncată neglijent pe el atârna răsfrântă din pantaloni, lăsându-i bustul gol. Miluță își aminti valul uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mai ajung. De unde vii? Nu mai pot! Tudore, șopti, și-i apucă strâns mâna. Am nevoie de ajutorul tău. Repede! Doctorul! Unde-l găsim? Pentru ce? Nu ți-am spus? Am întâlnit un rănit pe câmp. A rămas cu bătrâna. Răsuflă tot mai greu. Cine-i? Cum s-a-ntâmplat? Trebuie să-mi spui mai multe. Nu știu, nu mă-ntreba. Hai, repede, că moare. A fost împușcat în burtă. Are hemoragie. Împușcat! Haide... sau du-te! Fă ceva. Luna în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o cenușă a pasiunii lor consumate, învăluită în mirosul acela de sevă de mesteacăn exprimând mai bine decât orice voluptate spaima de-ndepărtare și singurătate și-i prăbușise de-a dreptul în somn. El întâi, cu brațul sub capul ei, răsuflând tot mai liniștit și mai prelung, scufundându-se în moartea aceea aparentă care-l despărțea de ea, apoi ea însăși risipindu-se moale, sfârșită, adormind și visând cai albi alergând pe-o câmpie înzăpezită, cu coamele-n vânt. Cai albi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de fericire și pierdere, pentru că și simțea neliniștea pe undeva dându-i târcoale, și neliniștea venea de jos, din mulțimea aceea de pași alergând într-o parte și alta prin piața centrală. Ce strigă oamenii aceștia? Ce s-a întâmplat? Răsuflă greu în întuneric. Se ghemui la pieptul ei, apoi sări, înainte ca ea să-l rețină sau să-l cheme, să-l înlănțuie cu brațele și să-l soarbă în vârtejul ei alb de liniște și flacără. Sări din pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să treacă Înainte să vadă ce era de văzut. În Încăperea cu războiul de țesut, Încă În lucru se afla un preș țesut din zdrențe, cum se Flora Stănescu - mai poartă Încă prin casele de oameni săraci dar curați. A răsuflat ușurat inspectorul, că nu-i plăcea să tot facă la procese verbale de constatare și impuneri pe orice fleac. Și-a terminat controlul financiar pentru care venise În comună și a plecat. În mintea lui și astăzi stăruie acea Întâmplare
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
Rar avea ocazia să facă acest lucru cu fiica sa, și era Întrecută de fiecare dată. Lăsaseră În urmă mai multe grupuri zgribulite, așezate pe pături să nu mai simtă vântul rece. Numai după câteva zeci de metri, Andreea abia răsuflând arătă mamei cu mâna Întinsă; Uite! Uite! Mașina aceea roșie ... vezi? este aici... Nu poți fi sigură că este el, mergem mai departe sugerase mama, Încetinind alergarea. Totuși portiera se deschisese și din mașină ieșise băiatul cu tricoul alb de la
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
curând un exercițiu de imaginație. * * * Cam astfel de aspecte, observații și comentarii citesc în caietele lui P.H.L. Poate că unora ar putea părea, să zic, cam desuete reflecțiile sexagenarului autor. Eu aș spune că doar unele expresii par un pic „răsuflate”. Esența lucrurilor este, în mare, aceeași, indiferent de „epoca istorică” în care se plasează cuplul. Prejudecățile (învechite sau mai noi), ca și ideile recente, de situare într-un context „modern”, nu schimbă caracterul profund al relației „bărbat-femeie” (sau femeie-bărbat, ca să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ale eliberării ultime, depășind realitățile fundamentale care aparțin ordinei umane. Iată textele esențiale în acest sens: Ah! Cum nu suntem pe atunci când Nici ființă nu era nici neființă , Nimic cuprinzător, nimic cuprins. Nu era moarte, nemurire nu Și fără de suflet răsufla în sine Un ce unic ce poate nici n-a fost. "O, de-am fi fost ca la 'nceputuri, Chaos/ Plutind etern în cosmicul abis!" (ms.2290). Iar în Archaeus: "O lume ca nelumea este posibilă, neîntreruptă fiind de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
duci acasă din prima. Îți faci jobul mai departe. Și intri pe net. Navighez. Navighez ca Ulise. Ulise și blogosfera. O mare invadată de literatură enormă, revărsată, cu episoade banale, sau letargice, sau intense, sau geniale, sau, pur și simplu, răsuflate de vieți interioare prin care de-abia răzbat... Navighez un pic invidios. Din ce în ce mai mult, am convingerea că Ulise nu se rătăcise deloc, ci fugea mâncând pământul de Pene lopa lui casnică, spre o Circe mult mai exotică și mai sumar
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cădeau pradă calculelor financiare și groazei lor legendare de „tevatură“. O vreme, proiectul „reparații“ atârna greu în buzunarele tuturor. Trecea un timp până când cineva (Lea, de obicei) se încumeta să decreteze că acum nu avem timp, bani, nervi, spațiu, condiții... Răsuflam ușurat. Nici un intrus la orizont. Nemărturisit, simțeam bucuria difuză de a redeveni incontestabil. Regatul meu redevenea al meu, iar eu îmi reluam aura de unic specialist în compromisuri tehnice. Revizitam mirosurile de umezeală familiare. Îmi reinventariam avutul. Reevaluam picurul neîntrerupt
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
dar tăind aerul ascuțit cu un sunet metalic, fără culoare. — Eu nu mă urc pe vasul ăla. 48. eu Vezi tu, așa se întâmplă în toate poveștile. La un moment dat, acțiunea trenează. Suspans. Moment binevenit de lâncezeală, cât să răsufle cititorul. Sau să caște. Autorul își adună gândurile și o ia, pieptiș, prin vidul narativ. Aerul se umple de cuvinte noi. Se face pâclos sau umed. Sau se curăță de griuri și se deschide, senin, până la linia orizontului. Vezi? Nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
înflăcărat. Simte pe limbă, subit, un gust acru, de murături. Ciudat? Ba nu! Mai curând normal! Să așeze mai întâi borcanele. Locul lor este în bibliotecă, lângă peretele rămas liber, fără rafturi. Abia acum se poate lăsa pe un fotoliu, răsuflând ușurat. Fluieră ușor, privind admirativ cele zece recipiente frumos aliniate. Curios, n-a avut niciodată o mai puternică nostalgie a concretului de cum a avut astăzi, chiar de dimineață. S-a bucurat aproape copilărește când, bărbierindu-se, lama l-a ciupit
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
pretențios decât era cazul, vârsta, bat-o vina...), cu capul cât o bute și puțind de la o poștă a alcool dublu rafinat și se răstigni exemplar și de bunăvoie, în semn de mare recunoștință,la loc între filele romanului, care răsuflară ușurate de vreme ce își recuperaseră personajul principal. Romanul cu „r“ mare, Tristețea fagotului meu, o metaforă a zădărniciei vieții pe pământ, a vieții supuse vremurilor și propriilor ițe genetice, culturale, geografice, geopolitice, ajunsese la desăvârșire. Zilele în care proaspăta autoare de
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ai speriat. Nu știam ce ți s-a întâmplat. Mai întâi nu mi-ai răspuns, apoi îmi intra mesageria. Bine că ești bine, dar să nu-mi mai dai emoții de genul acesta că te bat cu mâna mea! Ana răsuflă ușurată îmbrățișându-și prietena. Karina se gândea dacă să-i mărturisească Anei despre întâlnirea din pădure, sau să păstreze secretul până va afla cine e acel bărbat. Era mai bine să nu-i spună nimic deocamdată, să nu se îngrijoreze
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
blocului, o copleșiră emoțiile. Va găsi o nouă scrisoare? Pașii îi deveniră nesiguri, în contrast cu vitalitatea de care dăduseră dovadă pe stradă când se întorcea acasă în pași de dans, purtând-o tot mai aproape de obiectivul care îi oferea surprize. Nimic. Răsuflă ușurată, dar în același timp o undă de dezamăgire întristă chipul vesel al Karinei. Cutia scârțâia iritant la fiecare mișcare. Se opri întrebându-se de ce aștepta nerăbdătoare un semn din partea lui? Cum reușea să o bulverseze atât prezența cât și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
a tușit În timpul lecturii, nimeni nu și-a ridicat ochii În tavan, În afară de bătrânul Tronaru. Mai toți fumau țigară de la țigară, scrumând pe jos. „Dacă nu voi găsi fericirea“, se intitula ciclul poematic al bardului, iar la sfârșit cu toții au răsuflat ușurați, au tușit, și-au dat coate. Ionela a pus deoparte chitara și i-a cerut lui Spiridon o țigară, iar Spiridon i-a dăruit-o prompt, cu gesturi largi, de parcă ar fi invitat-o În alcov. — Așadar, domnul Ionescu
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
bucure de fiecare ceas. A doua zi, din nou la gară, îmbrățișări și lacrimi. Plecau la Constanța marinarii, însoțiți până la București de fete. Petre și Camelia mai rămâneau câteva zile, să pună casa în ordine pentru închiriere și să mai răsufle după plecarea tinerilor. Într-o dimineață, sună telefonul fix, Camelia ridică receptorul și o voce baritonală, după ce-i urează tradiționalul "La mulți ani", îi spune că ar dori să vorbească cu "domnul Vlaicu, dacă nu deranjează". Petre luă telefonul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]