210 matches
-
cas, musicalitatea poesiei englese este ilusorie, pentru că o poesie, oricât de ciselată, nu poate fi musicală când poetul usează de monosilabe nemusicale. Această frasă vă place? Este ea musicală sau nemusicală? Această chinezească este mai curând păsărească, căci nu se razimă pe nici o bază. În orice cas ași vrea să știu care sunt acele base? Nu înțeleg că ortografia noastră să intre în asemenea farsă? Pe ce ne basăm? ipotesă antreprisă prosă rosalb rosă, dosă, usanță e un adevărat amuzament și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și a rezemat-o de un copac. Și vine pădurarul și-l întrebă: Cine a tăiat copacul ista mă ? ".Gavril Veleșcă răspunde: "Eu ! ". Dă toporul încoace ! "zice pădurarul. Veleșcă zice: "Ți-l dau numai mută tu lemnul cela și-l razimă de cellalt copac ! ". Se necăjește pădurarul și nu poate nici de feli să-l mute. Și atunci Gavril Veleșcă zice către pădurar: "Măi bicisnicule ție să-ți dau eu toporul că nici nu-l poți muta, și eu îl duc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
urmă este însă un produs al instinctelor inumane, care degradează atât obiectul cât și subiectul cunoașterii. Principiul suprem al comportamentului uman trebuie să fie iubirea: „Șterge-ți ochii, nu mai plânge!... A fost crudă-nvinuirea, a fost crudă și nedreaptă, fără razim, fără fond. Suflete! De ai fi chiar demon, tu ești sântă prin iubire, Și ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond” (1870). Întreaga istorie a omului, în măsura în care ea înseamnă progres, este o sporire a cunoașterii prin cuvânt
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Spicuim din acest bruion: „... neclaritatea celor mai elementare noțiuni despre limbă și poezie de care suferă prezentul nostru autohton, astfel încât cu știință și conștiință cu greu ai putea găsi un sprijin, iar în găsirea dreptei cărări ești nevoit să te razimi încă pentru mult timp pe tine însuți. Astfel, încă din fragedă [tinerețe] mi-au fost citați drept mari scriitori unele spirite pieze rele. Față de aceștia, am preferat să mă consider pe mine lipsit de pricepere decât să-i socot pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și au motivele lor să nu poată aprecia și să respingă, din poziția lor feudală, intervențiile imperialului Eminescu în zonele controlate de ei cu acte doveditoare de competență. Dacă în demersul său pentru știința română Eminescu nu s-a putut „răzima decât pe sine însuși”, noi astăzi îl avem ca sprijin și confirmare pe el, care singur a înfruntat Academia și a deschis, sacrificându-și viața, calea spre cunoașterea adevărului românesc. Chestiunea fundamentală care îl detașează pe Eminescu de știința oficială
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
defunctului se pune «o bâtă cât el de lungă, ca să se sprijine în lunga lui călătorie». În alte regiuni ale Ardealului, răposatul este înzestrat cu «o măciucă nouă, cu care să se apere de dușmani și în care să se razime»”. Pericolele pe care trebuie să le înfrunte cel plecat spre altă lume pot fi depășite numai cu ajutorul acestui alter ego ce stilizează ființa umană pentru a o întări. Uneori, instrumentele deplasării sunt hiperbolice: „Să faci opinj dă hier cu urzoape
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
asupra-mi. Am avut momente când am simțit din plin bunăvoința Creatorului și poate că și de aici mai departe nu voi fi lipsit de această bunăvoință Divină. Aceasta a fost de multe ori singurul sprijin pe care s-a răzimat de multe ori existența mea. Numai trăind anumite momente de ordin sufletesc poți să simți puterea nevăzută ce lucrează asupra-ți, ori care acționează asupra celor de care depinzi. Am trecut în ultimul timp prin momente oarecum critice și am
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
capitală și tocmai fiindcă nu transpira nimic din conciliabulele lor, lumea se întreba îngrijită ce scop aveau acele întruniri. O atmosferă grea apăsa asupra spiritelor; aveam simțimântul intim că întreaga stare de lucruri clădită la 5 și 24 ianuarie se razimă pe un vulcan. Pe lângă nemulțămiții în contra lui Vodă Cuza care se agitau și nu se sfiau a spune pe față că doresc căderea lui, erau separatiștii care rădicau capul și căutau să ațâțe ura între moldoveni și munteni. În fine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fost atins: îți mânjesc ochii cu câțiva euro, numai să nu produci, să stai pe podișca de la poartă și să cumperi produse virusate pe care ți le dau tot ei. Cine n-a înțeles trebușoara asta, nare decât să se razime în coada sapei la marginea ogorului și să viseze la cai verzi pe pereți. Când te vei trezi din visare, n-o să mai ai nici cenușă-n vatră, vei duce o viață vegetală la marginile Europei cu care zadarnic politicienii
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
axiome universal-valabile de o gravitate fără de seamă: Luna pe cer trece-așa sfântă și clară,/ Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,/ Stelele nasc umezi pe bolta senină,/ Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină/ [...]/ Ne-om răzima capetele-unul de altul/ Și surâzând vom adormi sub înaltul,/ Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogată,/ Cine pe ea n-ar da vieața lui toată?71. Sub acest impuls, Mihai se hotărăște să trăiască pe picioarele sale; se angajează copist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
nostru afirmă Mircea Eliade este salvată 162: Luna pe cer trece-așa sfântă și clară,/ Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,/ Stelele nasc umezi pe bolta senină,/ Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Ne-om răzima capetele unul de altul/ Și surâzând vom adormi sub înaltul,/ Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogată,/ Cine pe ea n-ar da viața lui toată?163 Melanjul omului real cu cel poetic transpare atât din viața propriu-zisă trăită jumătate în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și toaca se izbea de stâlpii clopotniței 110. Sau: Intrarăm, prin crucile și mormintele ninse, lângă o galbenă groapă săpată din nou, astfel încât din fundul ei ieșea încă un ușure abur din căldura pământului, pe când bulgării prinsese brumă. Cioclul își răzimase bărbia unei fețe adânci și posomorâte pe sapa cea lată și plină de lut, luna trecea ca un vis prin norii palizi și reci, preotul cânta un "Pomenește, Doamne...", iar bătrânul tată își descoperise capul 111. Când trece în vis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de ceară. Prin hainele argintoase îi transpar membrele ușoare; picioarele-i de omăt abia atingeau podul... Întocmai ca atunci când rătăceau împrejurul laculului, noaptea, la Ipotești, căci despre acest spațiu este vorba, tinerii se comportau ca doi îndrăgostiți... lunatici: El își răzima fruntea încununată cu flori albastre de genunchii ei, iar pe unărul ei cânta o pasere măiastră 298. Ca și în poezie, descrierea iubitei ipoteștene este aievea: părul cel blond și împletit în cozi cădea pe spate; o roză de purpură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
albi ce se încrețeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și, tremurând bolnavă, își răzima din cînd în când undele sclipitoare de țărmii adormiți 307. Comparând cele două atitudini, cea a tinereții și cea a erosului sublimat din Cezara, până într-un punct lacul și insula par a fi identice celor din codru: El s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o viorie lumină răsăritoarea lună. El își grăbi pașii, până ce intră în târg. O uliță strâmtă, cu case vechi și hârbuite a căror caturi de sus erau mai largi decât cele de jos, așa încît jumătatea catului de sus să răzima pe stâlpi de lemn și numai jumătate pe cel de jos, cerdacuri înalte, înaintite sub șandramale lungi, apăsate, pline de mușchi negru-verde; iar în cerdacuri șed bătrânii vorbind de {EminescuOpVII 101} ale lor; fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părul a cărui aur se strecură prin mînuțele-i de ceară. Prin hainele argintoase îi transpar membrele ușoare; picioarele-i de omăt abia atingeau podul... Sau adesea, așezați într-o luntre de cedru, coborau pe ascultătoarele valuri ale fluviului. El își răzima fruntea încununată cu flori albastre de genunchiul ei, iar pe umărul ei cânta o pasere măiastră. Fluviul lat se adâncea în păduri întunecate, unde apa abia mai sclipea din când în când atinsă de câte - o rază: trunchii pădurilor se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
va sta ani întregi sub torentul curgător, ca un bătrân rege din basme, adormit pe sute de ani într-o insulă fermecată". Ieronim privi păreții sculptați cu scene de amor, văzu cărți vechi și scrieri multe pe polițele unui dulap răzimat de-un părete și, mirosind apa din ulcior, văzând că ea-i răsuflată și băhnită, presupuse că bătrânul trebuia să fi murit. Astfel el, moștenitoriul firesc al acestui locaș de pace, a acestei grădini închise ca o odaie, răscoli cărțile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchizul Bianchi, muri de apoplexie în mijlocul păharelor și a conmesenilor săi. Când ea-l văzu întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, gura plină de spume, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru care nu-și trăise decât sie și care, spre a-și împlini patime cari aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, chipul de Madonă, omului pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce se-ncrețeau țeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și. tremurând bolnavă, își răzima * din când în când undele -sclipitoare de țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii * a nopții lasată asupra unui rai încunjurat de mare trecea Oceana, ca o-nchipuire de zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tâmpite momente de uitare, de neconștiință, de o viață vegetativă și fără înțeles. {EminescuOpVII 153} [X: MOARTEA CEZAREI] 2284 În sara aceasta se-nnourase și Cezara, închisă în chilia ei, plecîndu-și capul între oalele cu flori cum ședea lângă fereastă, își răzima fruntea de geamuri și trăncănea cu degetele în ele. Ea zâmbea cu șireție. Niciodată Ieronim nu fusese cu sufletul mai deschis, niciodată n-o iubise atâta, decât acuma când știa sigur ce păstrează ea sub inimă-i... Și de ce zâmbea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dorință. VIII În ziua în care era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchizul Bianchi, muri în mijlocul păharelor și a comesenilor săi. Când ea-l văzu întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru care nu-și trăise decât sie și care, spre a-și împlini patime ce aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, chipul de Madonă, omului pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
va sta ani întregi sub torentul curgător, ca un bătrân rege din basme, adormit pe sute de ani într-o insulă fermecată. Ieronim privi păreții sculptați cu scene de amor, văzu cărți vechi și scrieri multe pe polițele unui dulap răzimat de-un părete și, mirosind apa din ulcior, văzând că ea-i răsuflată și băhnită, presupuse că bătrânul trebuia să fi murit. Astfel el, moștenitorul firesc al acestui locaș de pace, a acestei grădini închise ca o odaie, răscoli cărțile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchisul Bianchi, muri de apoplexie în mijlocul păharelor și a comesenilor săi. Când ea-l văzu întins în pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, gura plină de spume, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru {EminescuOpVII 176} care nu-și trăise decât sie și care, spre a-și împlini patime cari [ce] aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, chipul de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
gălbui a unei mansarde scunde și lungărețe, osândite de-a sta în veci nemăturată, locuiam cinci inși în dezordinea cea mai deplină și mai pacifică. Lângă unica fereastră stătea o masă numai cu două picioare, căci cu partea opusă să răzima de părete. Vro trei paturi, care de care mai șchioape, unul cu trei picioare, altul cu două la un capăt, iar la celălalt așezat pe pământ, astfel încît te culcai pe el pieziș, un scaun de paie în mijloc cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
spre cimitiri. Intrarăm, prin crucile și mormintele ninse, lângă o galbenă groapă sapată din nou, astfel încît din fundul ei ieșea încă un ușure abur de căldura pământului, pe când bulgării prinsese brună. O-nmormîntare într-o sară de iarnă. Cioclul își răzimase bărbia unei fețe adânci și posomorâte pe sapa cea lată și plină de lut, luna trecea ca un vis prin norii palizi și reci, preotul cânta un "Pomenește, Doamne... ", iar bătrânul tată își descoperise capul. Pielița [feței lui] era galbenă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]