644 matches
-
tăiat capul ca trădător. — Că bine zici - zise Iovănuț. Și-au făcut boccelele și-au coborât în sala de mese unde erau adunați toți, chiar și Laura, cea cu piaptănul, parcă mai frumoasă ca oricând. — Bună dimineața! îi întâmpină ea radioasă. — Bună să vă fie inima - răspunse Metodiu. Se dă ceai! - îi anunță vesel bătrânul Toto. — Din păcate nu-i putem gusta dulceața, căci trebuie să plecăm - grăi Metodiu. — Vai, dar se poate?! - zise atunci signora Maxima, intrând pe ușă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la ea și știu eu unde bate cînd Îmi repetă apăsat ca să pricep: „N-ai vrut să te cobori pînă la mine“. Sună. — Ce faci, soro, de nu deschizi, te-ascunzi de mine, așa-i? Doamna Oprișan are o mină radioasă, a fost la coafor și tunsoarea ei modernă netezește Întrucîtva distanța dintre noi. Tonul ei familiar nu prevestește nimic bun. — Eram În balcon, am acolo niște sticle de care vreau să mă debarasez. Poate trece vreo țigancă să i le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ai fi vrut să vorbim despre ce a zis Claire duminică despre tine. Că Lee a făcut parte din comitetul care a refuzat grantul pentru proiectul la care lucrai. Lăsându-se în scaun pe spate, Paul a afișat un zâmbet radios. —Ești extrem de suspicioasă, Sam, doar nu crezi că m-am certat cu Lee în legătură cu asta, nu? Sunt șapte oameni în acel comitet. Votul unei singure persoane nu contează așa de mult și nici nu știu cum a votat. M-am gândit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vinovați. Deschizându-și brațele cu atâta foc, încât picioarele i se îndoiră din genunchi, el o porni în întâmpinarea nou-sositei. Își ținea burta înainte și cânta ceva cu glasul lui behăit de bețiv. Apoi își întrerupse behăiala și se opri radios. În momentul acesta între mine și stăpâna apartamentului avu loc următorul dialog: Ea. Colegul dumneavoastră cântă minunat. Dar de ce-și închide ochii? Ah, da: ca să nu vadă cum îmi acopăr urechile. Eu. Cuvântul de duh este pentru spiritul femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Când am auzit-o, m-am întors pe partea cealaltă și am oftat - chipurile, ce greu îmi este. De fapt, mă simțeam excelent și eram fericit. Intenționam să adorm din nou, dar știam prea bine că, în starea de neliniște radioasă în care eram, mi-ar fi fost imposibil nu numai să dorm, dar și să stau culcat. Din bucătărie, ajungea până la mine zgomotul apei care curgea din robinetul deschis și care, căzând pe o farfurie din chiuvetă, răpăia strident. Zgomotele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mai generos fiind când eram singur decât în prezența Soniei), glumeam permanent cu dădaca, iar odată, noaptea târziu, pe când mă întorceam acasă, am luat chiar apărarea unei prostituate pe care trecătorii o jigneau. Dar această nouă relație cu oamenii, această radioasă dorință de a îmbrățișa lumea întreagă, cum se spune, scoase imediat la iveală și dorința de a distruge această lume, în caz că i-ar veni cuiva ideea, fie și indirect, de a se opune apropierii mele de Sonia sau sentimentelor mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
suna cam așa: „Aceștia vor fi cei mai frumoși ani din viața lui“. Urmau apoi imagini condensate ale copilăriei, reduse, ca să spun așa, la semne ideografice: numele Învățătorului, ale colegilor, „cei mai frumoși ani“ ai băiețelului În succesiunea anotimpurilor; chipul radios pe care șiroiau picăturile de ploaie, scalda la rîu, datul cu săniuța pe dîmbul troienit, vînătoarea de păstrăvi, ca apoi imediat - sau În același timp, dacă așa ceva este posibil - Întoarcerea ostașilor de pe cîmpurile de luptă europene, bidonul din mînuțele băiețelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
or să sfîrșească prin a ne transforma pe toți Într-un neam de bigoți și de batracieni. Bună ziua, am zis Încetișor. Vă mai amintiți de mine? Cerșetorul Își ridică privirea, iar chipul i se lumină dintr-o dată Într-un zîmbet radios. CÎt mă bucur să vă revăd! Ce mai e nou, stimate prietene? O să acceptați o dușcuță de negrișor, nu-i așa? — Astăzi e rîndul meu să ofer, am zis eu. Aveți chef? — Domle, n-aș zice nu la niște fructe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
faptul că bătrâna sa minte cumpătată este de fapt dezorientată și că tânjește după o proptea solidă, cum este biserica, de care să se ancoreze. Primul prânz luat Împreună a fost unul dintre evenimentele notabile ale tinereții lui Amory. Era radios și radia o strălucire și un șarm deosebite. Prin Întrebări și sugestii, Monsignor a extras din Amory cele mai bune gânduri, iar Amory a vorbit cu strălucirea ingenioasă a unui milion de impulsuri și dorințe și repulsii și credințe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
niciodată gândit independent de ceea ce a realizat. E ca o bară de oțel pe care atârnă o mie de fleacuri - lucruri uneori strălucitoare, ca ale noastre, dar pe care le folosește cu o mentalitate rece. — Iar câteva dintre cele mai radioase lucruri pe care le posedam au căzut de pe bară tocmai când aveam mai mare nevoie de ele, a continuat Amory, incitat, metafora. — Da, așa este. Când știi că prestigiul tău tezaurizat și talentele tale și așa mai departe sunt expuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cordă discretă a memoriei. Unde...? Când...? Pe urmă parcă a auzit alături o voce șoptind, o voce dulce, vibrândă: „Of, ce prostuță mai sunt! Te rog, atrage-mi atenția când greșesc“. Răspunsul a venit instantaneu sub forma unei imagini vii, radioase, a Isabellei. A găsit un spațiu alb pe programul de sală și a Început să noteze repede: „Privesc o piesă-n bezna cu linii apăsate, Cortina pune anii să treacă fără rost. Doi ani de ani - și ce zi leneșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
prin „arte gospodărești“ ca broderia sau tricotatul), dar la scurt timp după aceea lua În mână o carte și-și lăsa imaginația să zboare, ca un nor neformat, suflat de vânt. Calitatea cea mai puternică a personalității ei era aerul radios pe care-l degaja. Așa cum focul din cămin proiectează Într-o cameră Întunecată luciri romantice sau patetice pe fețele liniștite ale celor din preajmă, Își arunca și ea luminile și umbrele personale În Încăperile În care zăbovea, până când a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
oglindă, și nu nepăsătoare, ci mereu concentrată, chiar și când surâde. Ușa se deschide brusc și apoi se trântește În spatele lui AMORY, calm și chipeș ca de obicei. Văzând-o, el se zăpăcește instantaneu.) EL: O, scuze, credeam... EA (zâmbind radios): Ești Amory Blaine, nu-i așa? EL (privind-o atent): Iar tu ești cumva Rosalind? EA: Am să-ți spun Amory... Hai, intră... Nu se Întâmplă nimic... Vine și mama imediat... (șoptit) din păcate. EL (aruncând o privire În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
-i pătrundă În suflet o dată cu soarele. O POEZIE TRIMISĂ DE ELEANOR LUI AMORY DUPĂ CÂȚIVA ANI „Aici, copii ai pământului, peste a apei cântare duioasă, Ce-și susură muzica, purtând a luminii povară, Ziua-nflorește ca o fiic-a surâsului, prea radioasă... Aici putem șușoti neștiuți, ne-nfricoșați de noaptea de vară. Plimbări singuratice... Oare splendoarea sau ce ne-a legat Adânc În vreme, când vara părul și l-a despletit? Umbre iubeam și tiparul de ele pe sol aruncat, Tapițerii mistice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu după această Rosalind, mai bătrână și mai călită, dar nici măcar după vreo altă femeie Învinsă, bătută de soartă, pe care imaginația o Întrevedea ciocănindu-i la poartă pe la patruzeci de ani. Amory Își dorise pentru el tinerețea lui Rosalind, radioasa prospețime a corpului și a minții ei, mărfuri pe care ea le vindea acum pentru veșnicie. Din punctul său de vedere, Rosalind cea tânără Încetase să mai existe. După Încă o zi, a primit o scrisoare scurtă și seacă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
secrete. Și-a adus aminte cum o dată, călătorind cu metroul, un mesager a intrat În vagon cu o cunună mortuară imensă, iar mirosul florilor a curățat imediat aerul și i-a făcut pe toți cei prezenți să fie un moment radioși. „Îi detest pe săraci“, și-a spus pe neașteptate Amory. „Îi urăsc pentru că sunt săraci. Poate că sărăcia a fost cândva romantică, dar acum nu-i decât mizerabilă. E cel mai urât lucru din lume. În esență, e mai curat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sentimentele negative, care mă făceau să cred că e prea târziu pentru mine, și am Început să urmez niște cursuri de balet modern. Astfel am căpătat mai multă Încredere În mine, și, puțin câte puțin, privirea Îmi devenea tot mai radioasă și eram pe cale să-mi regăsesc adevăratul eu. Am botezat-o pe fiica mea Nao pentru că sună la fel ca now, Înțelegeți? Și Nao se simte acum mult mai bine - e mai stabilă din punct de vedere psihologic de când merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Plăcerea de a fi și de a exista ca individualitate solară, liberă, independentă, autonomă, inaccesibilă violențelor venite de altundeva: un tiran, trupul, dorința, socialul, natura sau familia. Plăcerea definește în consecință bucuria de sine ca o suveranitate realizată, cucerită și radioasă. MOMENTUL AL DOILEA îNTREBUINȚĂRI TERAPEUTICE ALE CUVÂNTULUI: SOFISTICA ANTIPHONIANĂ V ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire” -1Reparații pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și în privința femeilor: nici prea mult, nici prea puțin. Am greși privându-ne de ele; dar, de asemenea, ne-am înșela dacă le-am consacra partea cea mai importantă a timpului nostru. Nici călugăr benedictin, nici libertin depravat, ci filosof radios și solar: adică om liber, în stare să se bucure de un moment fericit dacă acesta nu va trebui plătit cu cine știe ce necaz viitor. învățăturile câtorva anecdote: Aristip iese dintr-un bordel și, când cineva îl dojenește pentru că a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
însuși și, mai ales, fără să se întineze... Adevărata plăcere constă în a-ți râde de plăcere - altfel spus: plăcerea filosofului implică disprețul pentru plăcerea omului de rând. Cea autentică presupune o bucurie neîncetată, absența tristeții, pacea sufletească, seninătatea, spiritul radios și alte dovezi dinamice ale jubilației în act. Contrafacerile sporesc chinul, amplifică dorința și alimentează nevoia pe principiul eternei întoarceri a răului. Cui îi spune că a trăi este un rău, Diogene îi răspunde: nu, nu a trăi, ci a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
inversul supunerii față de imperativele gregare ale momentului? Ale noastre trimit la consumerismul care traversează secolele și se metamorfozează în funcție de nevoi. Numai filosofia ne permite să facem o triere, să distingem plăcerile care alienează de cele care eliberează și dezvăluie semnătura radioasă a unui efort reușit asupra propriei ființe. MOMENTUL AL CINCILEA SALVAȚI PRIN POLEMICĂ: TREI MUȘCHETARI HEDONIȘTI VIII PHILEBOS și „viața fericită” -1Luptător și dramaturg. Dacă Diogene Laerțiu spune adevărul despre Platon - și niciun argument nu arată contrariul... -, filosoful a participat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
sau ratată... -, moartea nu-i o catastrofă. Cel mult o ocazie de a pune punct final unei experiențe pline de veselie sau de a termina odată cu o vale a plângerii. Celor îndărătnici, gata să obiecteze că, tocmai, ipoteza unei existențe radioase poate suscita dorința de a-i mai adăuga ceva și a beneficia de o prelungire, Lucrețiu le răspunde dinainte afirmând că moartea este o necesitate, o evidență căreia nu i te poți sustrage. Este ridicol să vrei să te agăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
detașează de natură și se îndreaptă din ce în ce mai mult spre cultură. în acest tablou istoric al progreselor spiritului uman, Venus marchează puncte, chiar dacă Marte nu dă îndărăt. Odată cu nașterea muzicii, Lucrețiu semnalează deschiderea oamenilor spre tot felul de plăceri: o intersubiectivitate radioasă în relație directă cu natura, râsetele sub frunzișul copacilor, bucuria și dansul; muzica vocală și instrumentală triumfă, proprietatea se dezvoltă odată cu prosperitatea pe mări, încheierea primelor tratate permite contractele, dreptul, așadar întrajutorarea și alianțele, tot atâtea logici hedoniste în perspectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nu mai pot!”. Deschid și îl văd pe amic roșu-congestionat la față. „Ce-ai pățit?” îl întreb. „Mă c... pe mine! Nu mai pot... Mama ei de zeamă acră...!” și o ia ață spre baie, dezbrăcându-se din mers. Iese radios după vreo juma' de oră: „Acum mă simt ca un nou născut. Am eliminat tot trecutul bolșevic din mine!”. Își ia textilele de pe jos, se îmbracă, mă „bogdabrostește” și pleacă. Peste două zile ne revedem la „Chinezu”. Domnul Pîcă tot
DECENIUL ŞAPTE. BULEVARDUL MAGHERU, BUCUREŞTI. de GEORGE ROCA în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364369_a_365698]
-
pare că este vorba de Vinerea Mare sau chiar Sâmbăta din Săptămâna Mare a acelui an, pentru că autorul scrie: "Astăzi încă Iisus Hristos este în mormânt, mâine se va înălța din giulgiul alb ca floarea de crin, ridicându-și fruntea sa radioasă la ceruri". Despre cea mai înaltă formă a existenței umane Vorbind despre Evanghelie și mesajul ei adus lumii, Mihai Eminescu așază creștinismul pe prima treaptă în istoria evenimentelor care au schimbat lumea. În comparație cu celelalte învățături religioase apărute, mai apropiate sau
DESPRE MIHAI EMINESCU, CREDINŢA CREŞTINĂ ŞI BISERICA ORTODOXĂ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361274_a_362603]