504 matches
-
pune mai multă bază pe religie legând faptele eroilor militari de percepte creștine. Bunătatea, dreptatea și chiar punctualitatea sunt merite pe care eroii le au în prim plan în activitatea lor. Și românii au o mitologie proprie dar nu și rapsozi ca Homer care să o fi popularizat. Ea cultivă vitejia haiducilor care jefuind îmbogățiții vremii împart necăjiților averile dobândite. Totodată cântă eroismul țăranului, îndeosebi a păstorului care singur singurel își paște mioarele pe creste muntoase, împotriva unor hrăpăreți răuvoitor care
UN OM ÎNTRE OAMENI de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1648 din 06 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384496_a_385825]
-
Costin, președintele Grupării Colecționarilor de Medalii și Insigne “Mihai Eminescu “a Societății de Numismatică din România, publică un interesant articol despre expozițiile numismatice dedicate Poetului Național. Profesoara Maria Toma-Damșa dezbate problema poetului ca erou literar în romanele lui Cezar Petrescu, “Rapsozii “( 1911) de V.Eftimiu, “ Caragiale în vremea lui“(1957 ) de Camil Petrescu și “Eminescu “ de Mircea Ștefănescu. Începând cu anul 1864 în casa lui Titu Maiorescu, cum subliniază Nicolae Iosub în articolul “Mihai Eminescu și Junimea- 150 de ani de la
REVISTA EMINESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1186 din 31 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383443_a_384772]
-
ca să nu se piardă spiritul de mahala atât drag lor. Deci, foarte trist, Vergică redeveni consumatorul banal huiduit acum de toți și alungat de Brabete când nu mai avea bani. Era și timpul deoarece se vehiculase chiar ideea că „marele rapsod al poporului” să fie introdus ca materie de studiu în școli, așa cum se mai întâmplase și cu alții. Probabil însă că lui Dumnezeu îi place poezia și din când în când ne mai ajută... Mihai Batog-Bujeniță Referință Bibliografică: ARS POETICA
ARS POETICA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383456_a_384785]
-
Toate Articolele Autorului Se spune din povești c-a fost odată, Cândva, nici nu mai știm niciunde, când , In larga-mpărătie înstelată, O nuntă cum nu-i alta nici în gând. Când Soarele și Luna se-nsotiră Si-avut-au nuntă mare cu alai, Rapsozii din vechime povestiră: Nuntașii-aveau cu toți un nobil strai. Sosiseră din vremi îndepărtate Pulsari și stele duble, galaxii, Fuseseră din vremuri vechi chemate Să poarte în lumină gânduri vii. Cometele cu plete-n trenă ruptă Târând cu ele praf de
NEOCOSMOGONIE de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1381 din 12 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383540_a_384869]
-
profunzimea ființei cu întrebarea dacă ne mai este teamă de păcate? Desigur, nu pe cei care veniseră să asculte cât de „dulce-i vinul”, în situația când trăim într-o permanentă mare de amar. Aplaudată a fost și revederea cu rapsodul din Voloca, profesorul școlar Nicolae Mintencu, vechile sale cântece așternându-se ca balsamul pe rană, la fel ca și melodiile (una tristă, alta veselă) interpretate de tânărul talent răsărit la Ropcea, Ilie Caraș. Domnișoara Marinela Nedelcu din Carapciu ne-a
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92332_a_93624]
-
poetului național va include recitaluri bilingve, în limbile română și turcă, susținute de copii, o prezentare multimedia cu date biografice și opera lui Mihai Eminescu, precum și un concert de muzică autentică românească în interpretarea vocală și instrumentală, la cobză, a rapsodului popular Ion Crețeanu. Totodată, pentru a marca ziua poetului național, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul va transmite, în data de 15 iunie, un poem tradus din limba română în limba turcă tuturor contactelor din baza de date pe
Mihai Eminescu, comemorat de Institutele Culturale [Corola-blog/BlogPost/93469_a_94761]
-
putem vorbi oare despre o evaluare a prezentului ca probă a Viitorului? Semnul fatal al Uitării, incultura, neputința „aleșilor noștri” de a pricepe și apăra valorile ființei românești ne așează sub anatema poetului: „...De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii/ Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii....” Memoria, Educația, Învățământul rămân gravele noastre întrebări fără răspuns! În lumea mileniului trei, în care se vorbește despre o societate a cunoașterii, noi am desființat ori am lăsat în paragină școli. Desigur
Despre Educaţie, Memorie, Uitare…et quibusdam aliis.. [Corola-blog/BlogPost/93525_a_94817]
-
îNDUIOȘĂTOARE Și cum hălăduiau cei trei prin stepă și vorbeau (adică, mai bine zis, numai doi vorbeau, deoarece, cum aminteam mai înainte, celui de-al treilea tovarăș, printr-una din acele nefericite întâmplări care au hotărât de-atâtea ori soarta rapsozilor dunăreni, i se tăiase o bună bucată din limbăî, ajunseră în fața unui luminiș. Deodată, iapa spătarului Vulture sforăi și se ridică în două picioare. — Hooo, Laika, hooo, că nu dau tătarii! - își domoli iapa spătarul Vulture, bătând-o ușurel pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tătarul tuns scurt, cu urechile atente, pe care l-am zărit o clipă la începutul povestirii noastre și care, deși n-a participat la acțiunea propriu-zisă, s-a învârtit mereu în preajma ei, și ne așezăm în sfârșit în dreapta lui Broanteș, rapsodul căruia, de nu îți fi uitat, i se întâmplase acel năcaz cunoscut în popor prin expresia „că i s-a tăiat limba”. Locul unde ne-am pus e cam la colțul mesei. Dar nu ne pare rău: de mâncat avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Vodă - zise turcu. — Mda - zise Vulture. Și mai vrei să mănânci? Mai vreau, bre! - zise turcul. Atunci du-te și anunță-l pe viziriu. — Iaca mă duc - zise turcu și dispăru. Peste câteva clipe, cei trei, Barzovie-Vodă, spătarul Vulture și rapsodul Broanteș pășeau pe coridoare moi spre camerele viziriului. La un colț, fâlfâind, le tăie drumul o cadână. Spătarul Vulture o privi cu ochi critic și, facându-și semnul crucii, scuipă mult în sân. în sfârșit, după alte câteva colțuri, apăru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că fusese instalat pe un tron cu totul și cu totul de aur, dându-și apoi seama cu groază că, de fapt, stătea pe tron ținându-și capul în poală, ca o minge, Barzovie-Vodă fu condus împreună cu spătarul Vulture și rapsodul Broanteș la palatul sultanului, o clădire albă, impunătoare, recent renovată, care astăzi găzduiește celebrul muzeu Topkapi, unde, zilnic, puteți petrece câteva clipe de destindere admirând hangerele, pumnalele, iataganele, săbiile cu unul sau două tăișuri, adevărate opere de artă care și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bună zi, o zi oarecare, simți așa, deodată, cum te calcă tramvaiul! Modestele cugetări de mai sus și altele asemenea lor (pe care numai spațiul restrâns ne împiedică să le emitemî ne-au venit în minte gândindu-ne la Broanteș, rapsodul tăcut ce-i însoțea la Stambul pe Barzovie-Vodă și pe spătarul Vulture. Măritul cetitor își aduce, desigur, aminte de soarta tristă a acestui bard căruia, în momentul de vârf al creațiunii sale i se retezase în mod samavolnic limba, deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spătarul. Luminăția-ta, pe unde ar veni asta... cum îi zice... — Pe coridor tot înainte și prima curte la stânga - răspunse viziriul. Broanteș mulțumi din ochi și ieși. — Mi se pare - spuse viziriul tranșând cu dexteritate mari bucăți de șnițel - că rapsodului vostru i-a căzut cu tronc țigăncușa armeanului. Am spus corect? — Corect, luminăția-ta - răspunse spătarul. Vădiți o uimitoare cunoaștere a limbii noastre.. — Natura meseriei mele și-o frecventarea asiduă a ținuturilor dunărene m-au ajutat mult în descifrarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spătarul. Vădiți o uimitoare cunoaștere a limbii noastre.. — Natura meseriei mele și-o frecventarea asiduă a ținuturilor dunărene m-au ajutat mult în descifrarea și aprofundarea frumosului dumneavoastră idiom. Mai știu și alte expresii: puteam să spun, de pildă, că rapsodului „i s-au aprins țurloaiele”, nu? — Călcâiele, luminăția-ta - îl corectă spătarul Vulture. — Da? - se încruntă viziriul. Inițial am fost informat că „țurloaiele”. înseamnă că am fost indus intenționat în eroare. Nu-i nimic, lasă că verific eu. Pe când cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acest oraș unde mulți soldați purtau în raniță bastonul de pașă, iar alții chiar capul vreunui pașă căruia sperau să-i ia bastonul, se spălară pe ochi, se îmbrăcară pe trup și se duseră pe furiș în camera unde dormea rapsodul Broanteș. Broanteș, ia-l de unde nu-i! — Măria-Ta - grăi spătarul Vulture privind cu ochi critic așternutul gol - mă tem că tânărul nostru dă obol acelor nevoi de care și noi în junețe, într-o joi, avut-am parte, dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai grea a Poveștii ce-și duce povestea pe două căi este de a reface în chip firesc atmosfera unui drum când pașii Săi au călcat mai mult pe celălalt. Vă mai aduceți dumneavoastră aminte de Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul rapsod Broanteș și de nu îndeajuns descrisa țigăncușă Cosette, pe care cu aproape șapte săptămâni în urmă lăsatu-i-am călătorind pe Marea Neagră, spre casă, în corabia eruditului Ianis? Poate că da, poate că nu, căci multe s-au întâmplat de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
umplând-o de zgomotele și foșnetele unei familii fericite. în sfârșit, aproape de intrare, erau paiele pentru oaspeți, peste care dânșii se așezară deîndată în această ordine: la perete Barzovie-Vodă, lângă el Cosette, în dreapta ei spătarul Vulture, iar în dreapta spătarului bietul rapsod Broanteș, pe bruma de paie ce-i mai rămăsese de le ceilalți. Covaliov așteptă ca doamna Știucî să bea apă și să ajungă la locul ei, aruncă doi-trei pești câinelui, stinse opaițul și îl auziră escaladând salteaua. în colțul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai onestul, dezinhibantul Broanteș. Cât despre Broanteș... Ehei, Broanteș!... Tăcutul Broanteș stătea covrig pe mâna, pe bruma, pe mai nimicul de paie rămas și privea. Fie privirea lui Broanteș privirea noastră. în cazul în care urmărim traiectoria dreaptă a privirii rapsodului, constatăm că vedem la 2,5 cm spatele mătăhălos, greu încercat în 1623 (octombrie - Podul Negruî, 1627 (februarie - Poiana Surăî și 1631 (tot octombrie, dar la Ilișeștiî al spătarului Vulture. Admițând cazul particular când privirea se face tot una cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu un roi de endecasilabi rotindu-i-se fără-ncetare printre aliterații în cap, și țigăncușa Cosette, cu tot ce are neamu-i mai frumos, șezură și ținură sfat. La picioarele lor, șăgalnic și somnoros susura plin de știuci Siretul, gândi rapsodul Broanteș. — Iată-ne acasă! - suspină Barzovie-Vodă. O, ce n-aș da să pot rămâne mereu pe pământul acesta! — Păi, dă tribut, Măria-Ta - zise spătarul Vulture - și-aice-ți rămân oasele, precum dorești. Dă un tribut mai mare decât cel de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Ia chipul celui ce-o adusese, porecliră noua legumă barabulă. Spre acest boier se îndrepta acum Barzovie-Vodă cu suita sa. Episodul 174 LA MOȘIA LUI RADU STOENESCU-BALCÂZU De cum pășiră hotarele moșiei boierului Radu Stoenescu-Balcâzu, Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și rapsodul Broanteș observă cu plăcere pretutindeni semnele unei harnice mâini de gospodar: șanțuri proaspăt săpate prin care curgea gâlgâind o apă firească, limpede, lanuri dreptunghiulare, parcă trase cu sfoara, de grâu cu spic greu, gunoi așezat în mici piramide pe pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
iedera, șindrila putrezește și-n timpul crizei dinastice din 1866, cu un trosnet memorabil, conacul se prăbușește. De aceea nu vom insista asupra descrierii lui, mărginindu-ne a spune că în momentul când Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și tăcutul rapsod Broanteș intrară pe porțile larg deschise ale curții boierești, din pridvorul în stil ce mai târziu se va numi brâncovenesc, coborî să-i întâmpine, probabil vestit mai înainte de-o slugă iute de picior, însuși Radu Stoenescu-Balcâzu, un om despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și-o luaseră în cap. Episodul 196 A DOUA VENIRE îN SCAUN A LUI BARZOVIE-VODĂ (Iî în vremea când vestea fugii lui Sima-Vodă se preumbla pe ulițele târgului, dinspre sud, trecând lunca Bârladului, se apropiau de Ieși Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, rapsodul Broanteș și țigăncușa Cosette însoțiți de boierul Radu Stoenescu-Balcâzu și de-un pâlc de slujitori călări ai acestuia. Veneau în două căruțe cu coviltir, ca și cum ar fî negustori, iar în a treia aveau ascunși sub boarfe zece desagi cu barabule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de-o firească emoție, mergea Barzovie, călare pe un admirabil armăsar pag, făcut lui cadou de vel-postelnicui Gherman ca Vodă să uite treaba cu iapa. După Vodă, călărind în dreapta și-n stânga lui, puțin mai în spate, veneau spătarul Vulture, rapsodul Broanteș, țigăncușa Cosette, boierul Radu Stoenescu-Balcâzu, apoi ceilalți boieri de rang. în spatele alaiului alerga un numeros public de copii și slujitori pedeștri. Când Vodă ajungea în dreptul lor, oamenii de pe margine se descopereau, fluturau mâinile sau își făceau cruce. Câțiva slujitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ducă până aici această frumoasă, dar nu scutită de dificultăți întreprindere epică. Au participat: Barzovie-Vodă, Sima-Vodă și soția sa Ruxăndrița, sultanul Beșiktaș Mehmet Hamzá și viziriul său, spătarul Vulture, Hantătar cel Tânăr și sora sa Huruzuma, călugării Metodiu și Iovănuț, rapsodul Broanteș, țigăncușa Cosette, vistiernicul Ximachi, Husain Ramza-Pașa, bi-vel-vornicul Drăguțescu și jupâneasca lui Păulina, vel-logofatul Samoilă și ciudata lui fiică, medelnicerul Bucșe, vel-comisul Agache Natriul, sărdariul Basile Neaoșu zis și Urechilă, mitropolitul Nazazarie Iscariotul, hatmanul Scorbură, paharnicul Surdu, armașul Abăluță, vel-postelnicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
editură de prestigiu și, se zvonea, compunea versuri de erotică crepusculară, pe care le publica sub pseudonimul Rodolfo Pitón. În raporturile personale, don Anacleto era un bărbat afabil și Încîntător, Însă În public se simțea obligat să Întruchipeze rolul de rapsod și afecta un mod de a vorbi care Îi atrăsese porecla „Gongorinul“. În dimineața cu pricina, profesorul avea fața purpurie de tulburare și mai că-i tremurau mîinile, În care Își ținea bastonul de fildeș. Ne-am uitat la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]