205 matches
-
la fel de greu de acceptat și de către grupul social în care el trăiește. Într-adevăr, formațiunile reacționale citate de Freud au un punct comun: sunt valorizate de societate. Această caracteristică a fost evidențiată de Bergeret (1972/1986), care precizează că formațiunea reacțională se dezvoltă „în folosul valorilor promovate de contextele istorice, sociale și culturale”. Rămâne să precizăm că nu orice trăsătură de caracter este datorată acestui mecanism de apărare (la fel cum nu orice uitare este datorată refulării) și să reliefăm cele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să precizăm că nu orice trăsătură de caracter este datorată acestui mecanism de apărare (la fel cum nu orice uitare este datorată refulării) și să reliefăm cele trei particularități care ne permit să distingem trăsăturile de caracter spontane de trăsăturile reacționale. Mai întâi de toate vom cita exagerarea și rigiditatea trăsăturii de caracter, care conduc la un „fel de a fi stereotip” (Mucchielli, 1981). Trăsăturile de caracter non-reacționale nu prezintă vreo accentuare morbidă, ci rămân flexibile. A accepta să renunți la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este necesar, a suporta dezordinea dacă o sarcină urgentă te împiedică să faci ordine, iar aceasta fără vreo angoasă, fac loc supoziției că la originea curățeniei, caracterului econom sau gustului pentru ordine ale persoanei în chestiune nu se află formațiunile reacționale. În caz contrar se remarcă „deformări de caracter” (Freud, 1915/1981), întrucât „pulsiunea refulată stă mereu trează pentru a-și conserva contrariul” (Freud, 1926/1995). În această situație putem vorbi într-adevăr de formațiune reacțională. Apoi, putem remarca în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
chestiune nu se află formațiunile reacționale. În caz contrar se remarcă „deformări de caracter” (Freud, 1915/1981), întrucât „pulsiunea refulată stă mereu trează pentru a-și conserva contrariul” (Freud, 1926/1995). În această situație putem vorbi într-adevăr de formațiune reacțională. Apoi, putem remarca în mod paradoxal, alături de această rigiditate, o propensiune a instinctelor inhibate spre reapariție, deoarece ele sunt „întotdeauna gata să profite de cea mai mică ocazie pentru a-și asigura satisfacerea” (Freud, 1915/1981). Să ne reamintim de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
O persoană, atinsă de mania ordinii, aranjând minuțios doar câteva obiecte, nu apucă să le pună în ordine pe celelalte. Acest amestec de dezordine, murdărie și rituri de spălare arată că avem de-a face într-adevăr cu o formațiune reacțională intensă, și nu cu un simplu gust pentru curățenie. În sfârșit, pulsiunile instinctive refulate se pot exprima indirect: un bărbat rigid și puritan, care-și refulează dorințele sexuale, „va manifesta un interes - chipurile - dezinteresat pentru lupta împotriva prostituției și pornografiei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refulate se pot exprima indirect: un bărbat rigid și puritan, care-și refulează dorințele sexuale, „va manifesta un interes - chipurile - dezinteresat pentru lupta împotriva prostituției și pornografiei” (J.-L. Faure, 1973). Istorictc " Istoric" Freud utilizează pentru prima dată termenul „formațiune reacțională” în 1905, în Trei studii privind teoria sexualității. El evocase însă deja, în primele sale lucrări dedicate nevrozei obsesionale (1896/1974), scrupulozitatea, rușinea și neîncrederea în sine observate la pacienții săi. Termenul revine de mai multe zeci de ori în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
săi. Termenul revine de mai multe zeci de ori în scrierile lui Freud. În Compendiu de psihanaliză (1940/1967), Freud amintește că tendințele sexuale eliminate (tendințele pregenitale) formează trăsături de caracter. Toate studiile ulterioare despre mecanismele de apărare integrează formațiunea reacțională, cu câteva mici imprecizii (semnalate mai sus) în definirea ei. Exempletc "Exemple" Să analizăm cazul unei fetițe de 10 ani, Isabelle, caz studiat de Corman în mai multe scrieri ale sale. La Isabelle, mecanismul formațiunii reacționale a apărut brusc, în urma
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de apărare integrează formațiunea reacțională, cu câteva mici imprecizii (semnalate mai sus) în definirea ei. Exempletc "Exemple" Să analizăm cazul unei fetițe de 10 ani, Isabelle, caz studiat de Corman în mai multe scrieri ale sale. La Isabelle, mecanismul formațiunii reacționale a apărut brusc, în urma unei cenzuri parentale prea severe. S-a produs astfel un efect de blocaj, în timp ce, în mod normal, schimbarea caracterului unui copil care se socializează are loc progresiv. Corman estimează că acest caracter instantaneu este indiciul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apărut brusc, în urma unei cenzuri parentale prea severe. S-a produs astfel un efect de blocaj, în timp ce, în mod normal, schimbarea caracterului unui copil care se socializează are loc progresiv. Corman estimează că acest caracter instantaneu este indiciul unei formațiuni reacționale patologice (1973). Isabelle a manifestat încă de la 5 ani anumite „tendințe erotice foarte accentuate, atingându-se fără nici o pudoare și mergând până la a-i cere mamei să o mângâie pe pântece. Era vioaie, dar dezordonată și murdară. La șapte ani
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
-și mai dădea jos chiloțelul pentru că-i era silă să-l atingă, își mustra aspru surioara dacă uita să și-l pună pe al său și-i spunea că săvârșește păcatul necurățeniei (1972). Putem evidenția, în acest caz, o formațiune reacțională intensă împotriva pulsiunilor erotice. Or, Isabelle și-a surprins în repetate rânduri părinții făcând dragoste în plină zi, ceea ce explică senzualitatea sa trezită înainte de vreme. La școală, în ciuda unui bun nivel intelectual, ea nu obține decât rezultate medii, fiind neîncetat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
patologie și în cazul următor, prezentat de Marc (1987), care arată că pulsiunile refuzate (aici, agresivitatea) izbucnesc din când în când intempestiv. Autorul redă mărturia unui bărbat de 30 de ani care, după 4 ani de psihanaliză, a conștientizat caracterul reacțional al inalterabilei sale amabilități: „Am descoperit, în timpul analizei, cât de tare îmi reprimam agresivitatea. Înainte, toată lumea mă vedea ca pe o persoană foarte amabilă, foarte blândă; eram practic incapabil să zic «nu», să mă opun direct cuiva, eram terorizat de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
rare. De asemenea, el se simte mai dinamic, întrucât energia pe care o utiliza în reprimarea agresivității îi stă acum la dispoziție. Acest exemplu ilustrează observația făcută de N. Jeammet (1993) în legătură cu contrainvestirea sentimentelor negative într-o extremă amabilitate. Formațiunea reacțională împiedică stabilirea unei experiențe relaționale reale, în care „s-ar trăi, în funcție de agresivitatea resimțită, sentimente de culpabilitate, incitând la a da sau la a primi reparații morale, în ritmul fiecăruia dintre partenerii aflați în interacțiune”. Cu următorul caz, prezentat de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
bineînțeles, la bucătărie, „nu se poate atinge de mașina de spălat rufe, care a fost în contact cu hainele murdare și mânjite cu excremente”. Giniewski (1978) expune cazul filosoafei Simone Weil, care manifestă încă din copilărie o pudoare excesivă, deci reacțională, antrenând refuzul oricărui contact corporal. Când un prieten de familie i-a sărutat mâna, ea a fugit strigând: „Apă, apă, vreau să mă spăl!”. Pacienta nu voia să intre în contactcu anumite lucruri și nici să atingă lucruri atinse de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și de celelalte trei simțuri (...), să fiu insensibilă la orice fel de durere și bucurie, să nu fiu în stare de iubire pentru vreo ființă, pentru vreun lucru, nici măcar pentru mine însămi, precum bătrânii complet ramoliți”. Putem detecta oare formațiunea reacțională cu ajutorul unor teste proiective? „Subiectul prea amabil, prea cooperant, prea încrezător poate utiliza formațiunea reacțională împotriva ostilității sau a nevoii de dependență.” Anumite tipuri de răspuns sunt la fel de revelatoare, dar „este evident că armătura defensivă poate comporta unele slăbiciuni și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să nu fiu în stare de iubire pentru vreo ființă, pentru vreun lucru, nici măcar pentru mine însămi, precum bătrânii complet ramoliți”. Putem detecta oare formațiunea reacțională cu ajutorul unor teste proiective? „Subiectul prea amabil, prea cooperant, prea încrezător poate utiliza formațiunea reacțională împotriva ostilității sau a nevoii de dependență.” Anumite tipuri de răspuns sunt la fel de revelatoare, dar „este evident că armătura defensivă poate comporta unele slăbiciuni și că un conținut net pulsional («explozie», «nervi») poate fi găsit chiar într-un ansamblu pe cât
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
unele slăbiciuni și că un conținut net pulsional («explozie», «nervi») poate fi găsit chiar într-un ansamblu pe cât posibil neutralizat” (Rausch de Traubenberg și Boizon, 1976). Răspunsuri moralizatoare date la testul „Lăbuță-Neagră” ne permit de asemenea să intuim o formațiune reacțională, după cum subliniază Corman (1974) în legătură cu cazul Maryvonne. Extrem de anxioasă, tânăra manifestă în răspunsurile la testul „Lăbuță-Neagră” o reacție violentă contra sexualității. Ea respinge imaginea reprezentând „Sărutul”: „Este indecent, spune ea, să te săruți în plin câmp, în plină stradă, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
indiscreție privindu-i”. La fel se întâmplă și în cazul imaginii reprezentând „Alăptarea”, respinsă „pentru că Lăbuță-Neagră suge de la mama sa și, potrivit pacientei, o asemenea scenă în care mama își arată sânii hrănindu-și copilul este indecentă”. O altă formațiune reacțională, gustul excesiv pentru curățenie, poate fi evidențiată în răspunsurile la testul CAT. Un bun exemplu este răspunsul, citat de Boekholt (1993), la planșa reprezentând hrănirea puilor de găină: „Puișorii mănâncă foarte curat, fără să împrăștie mâncare peste tot”, sau la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
-uri, unde se remarcă insistența pacienților asupra faptului că acestea sunt curate, foarte albe și „miros frumos”. Relațiile cu alte mecanisme de apărare și cu alte conceptetc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare și cu alte concepte" Distincția dintre formațiunea reacțională și sublimare nu se face cu ușurință, deoarece în ambele cazuri se produce o înlocuire a unei pulsiuni primitive, inadaptate în raport cu viața în societate, printr-o conduită valorizată din punct de vedere social. Astfel, copiii cărora le place să se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
joace cu propriile excremente pot sublima această plăcere făcând ceramică, pictând ori frământând aluat, dar pot să aibă și reacții ce denotă gustul pentru curățenie. Freud, la care Porret (1994) remarcă „tergiversarea (...) în a afirma dacă socotește că refularea, formațiunea reacțională și sublimarea sunt sau nu niște procese radical separate unele de altele”, nu ne ajută deloc să adoptăm o poziție tranșantă. Deși dă asigurări că de obicei este posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987) revine apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a afirma dacă socotește că refularea, formațiunea reacțională și sublimarea sunt sau nu niște procese radical separate unele de altele”, nu ne ajută deloc să adoptăm o poziție tranșantă. Deși dă asigurări că de obicei este posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987) revine apoi asupra acestei păreri în cadrul aceleiași lucrări, încredințându-ne că „reprimarea prin formațiune reacțională (...) este cu siguranță o subspecie a sublimării”. „Dificultatea teoretică în a distinge formațiunea reacțională de sublimare în perioada copilăriei” este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu ne ajută deloc să adoptăm o poziție tranșantă. Deși dă asigurări că de obicei este posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987) revine apoi asupra acestei păreri în cadrul aceleiași lucrări, încredințându-ne că „reprimarea prin formațiune reacțională (...) este cu siguranță o subspecie a sublimării”. „Dificultatea teoretică în a distinge formațiunea reacțională de sublimare în perioada copilăriei” este recunoscută de Chiland (1971), care oferă două exemple de copii a căror reacție la frică este greu de interpretat. Lui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
obicei este posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987) revine apoi asupra acestei păreri în cadrul aceleiași lucrări, încredințându-ne că „reprimarea prin formațiune reacțională (...) este cu siguranță o subspecie a sublimării”. „Dificultatea teoretică în a distinge formațiunea reacțională de sublimare în perioada copilăriei” este recunoscută de Chiland (1971), care oferă două exemple de copii a căror reacție la frică este greu de interpretat. Lui Henri, un băiețel pe care cercetătoarea l-a ținut sub observație, îi este teamă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
noi despre reptile, dintr-o carte care i-a fost cumpărată la cererea lui. Reich (1933/1971) formulează aceeași întrebare în legătură cu adultul. Cum pot fi diferențiate la adult cele două forme de apărare? Răspunsul dat de Reich este clar. Formațiunea reacțională are un caracter compulsiv, deoarece este o „fugă fără odihnă”. După cum spune unul dintre pacienții săi: „Simt nevoia să muncesc”. El nu poate să se oprească, la fel ca funcționarul căruia i se întâmpla să lucreze până la ora 3 dimineața
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dintre pacienții săi: „Simt nevoia să muncesc”. El nu poate să se oprească, la fel ca funcționarul căruia i se întâmpla să lucreze până la ora 3 dimineața. În schimb, sublimarea este spontană și pune accentul pe rezultat, pe când în formațiunea reacțională esențial este faptul de a munci. Cel care sublimează se poate opri în orice moment și știe să se odihnească. Creația sa nu esteo obligație, ci îi procură plăcere (1933/1971). Pe de altă parte, Reich admite pe bună dreptate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Reich admite pe bună dreptate că în acest contrast nu ar trebui să vedem o opoziție simplistă între patologie și normalitate. Individul nevrozat este capabil de sublimare, la fel cum omului sănătos i se poate întâmpla să recurgă la formațiunile reacționale. Această nevoie irepresibilă de a munci a fost studiată recent de mai mulți autori (în Charlot, 1994) sub denumirea de dependență de muncă, o „dependență respectabilă”, dar distructivă. Astfel a fost propusă o scală de evaluare conform căreia medicii, dentiștii
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]