118 matches
-
al liberalilor după gradul ridicolului manifestat! Și să se bage bine de seamă: aici nu vorbește un personaj din nuvelă, vorbește însuși Caragiale, amestecîndu-se direct în opera sa. În schimb, are Caragiale o singură "pagină eroică" a conservatismului și a reacționarismului romîn? Și repet din nou: atitudinea reacționară nu s-o fi pretând și ea la ridicul?2 Dar, mergem mai departe: Caragiale și-a expus și teoreticește concepțiile sale sociale și politice, pe care, în opera sa literară, numai le
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
o atât de intensă viață intelectuală, ca marele nostru scriitor, să nu aibă nici o opinie în această "materie"? 1 Studii critice, I, p. 363. 2 Eu admit, dealtmintrelea, că cineva poate combate "azi", adică în aceeași vreme, și revoluționarismul, și reacționarismul, cum s-a încercat, fără să reușească, V. Alecsandri. Dar atunci acel care satirizează e un "moderat", și aceasta e și ea o atitudine politică bine definită, care-și găsește și ea satiricul într-un revoluționar, sau într-un reacționar
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
zice. Pesimistul, reacționarul, romanticul (din cauza naturii înnăscute, a vieții sale, a momentului istoric) Eminescu a fost influențat de literatura prin excelență romantică, reacționară și pesimistă a Germaniei. Romantismul german, exprimat de naturi "pesimiste", a fost, ca și romantismul eminescian, expresia reacționarismului medievalist și, deci, a aversiunii pentru ideologia Revoluției Franceze (ori, dacă voiți, expresia acestei aversiuni și deci a reacționarismului medievalist - e indiferent). Din cauza acestei asemănări, influența germană asupra lui Eminescu este una dintre cele mai puternice pe care a suferit
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
prin excelență romantică, reacționară și pesimistă a Germaniei. Romantismul german, exprimat de naturi "pesimiste", a fost, ca și romantismul eminescian, expresia reacționarismului medievalist și, deci, a aversiunii pentru ideologia Revoluției Franceze (ori, dacă voiți, expresia acestei aversiuni și deci a reacționarismului medievalist - e indiferent). Din cauza acestei asemănări, influența germană asupra lui Eminescu este una dintre cele mai puternice pe care a suferit-o poezia română. Dar robustul organism național al acestui culegător de lectură populară - romantică și ea - al acestui pelerin
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
e pseudobaudelairismul, încă o dată, nu numai că nu e nimic, dar e ceva negativ. "Artă" și "imitație caricaturală" este o contradicție între termeni. Amatorii de noutăți cu orice preț se cred foarte înaintați și revoluționari. Și totuși, sunt reacționari, căci "reacționarismul" nu e, nu poate fi altceva decât ceea ce împiedică progresul. Și "noutățile" acestea - nefiind o contribuție reală la îmbogățirea literaturii naționale, mai mult, ener-vînd mereu mișcarea literară, producând confuzie în public, stricîndu-i gustul, abătând unele energii creatoare de la adevărata literatură
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Gambetta, București, 1924; Ochiul de nichel, București, 1927; Clémenceau (1841-1929). Omul, opera, București, 1929; Fundătura cimitirului no. 13, cu desene de Ion Anestin, București, 1932; Domnul Negoiță sau Individul împotriva statului, București, 1932; Băiatul popii, București, 1933; Doctrina bâtei: naționalism, reacționarism, antisemitism, București, 1936; Oameni de ieri..., București, 1938; Prințul, București, 1944; ed. îngr. Constantin Darie și Paul Ion Teodorescu, pref. Valeriu Râpeanu, București, 1998; Scandal, București, 1945; ed. îngr. și pref. Constantin Darie și Paul Ion Teodorescu, București, 1988; Primăvara
TEODORESCU-BRANISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290143_a_291472]
-
la începutul anului 1876. 6. Vasile Boerescu va înceta a mai fi ministru al Afacerilor Străine la 7/19 noiembrie 1875, pentru ca la începutul anului 1876 să îngăduie ca în jurnalul său, Pressa, guvernul Lascăr Catargiu să fie acuzat de „reacționarism“ (Apostol Stan, Grupări și curente, p. 426). 7. În realitate guvernul Lascăr Catargiu pierduse încrederea chiar și a unor elemente conservatoare moderate prin eșecul politicii sale economice și financiare, care adusese țara în pragul crizei (în 1876 deficitul bugetar va
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
o parte, „Cuvîntarea de la Bistrița-Năsăud”, în care se repetă, că reforme de genul celor ce s-au produs în Ungaria și Polonia vor fi „implementate” la noi „cînd o face plopul mere și răchita micșunele” (exces de siguranță?, manifestare de reacționarism?); pe de altă parte, articolul academicianului Oleg Bogomolov („De la PSMU la PSH”) din „Nouvelles de Moscou” (nr. 42/1989), în care sînt evaluate (e drept, cu prudență) evenimentele petrecute în țara vecină. *Promisiunile cu care sîntem momiți au ajuns să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
este o astfel de carte de metafizică politică, antimodernă În sensul lui Compagnon (adică, să nu uităm, cu atît mai modernă, fără ca acest atribut să conote axiologic) care are toate motivele să suscite dezbateri și să provoace contestații pornind de la reacționarismul ei, În sensul deja definit. Critica stilului, făcută de pildă de Ciprian șiulea În Retori, simulacre, imposturi, vine să sancționeze exact retorica imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare Însă În momentul În care antimodernii, numiți de Julien
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dispreț, mai târziu cu teamă. Iată-i la o cotitură a istoriei, față în față, unii vrând cu orice preț să rupă o dată cu un trecut de amintiri urâte, alții apărându-l cu încăpățânare - unii liberali până la radicalism, alții conservatori până la reacționarism (articolul apărea în organul Partidului Conservator!). La început lupta este stearpă, fără aplicații practice: nu suntem pe deplin stăpâni la noi acasă, puternicii noștri vecini ne acoperă așa de bine cu greoaia lor aripă protectoare, încât nu putem face nici o
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
semnul delimitării de fanatism și de în chi stare, ca o terapie menită să încurajeze modernizarea organică a societății românești. Ca și în alte spații geografice (cum este cel francez, în care moderația „doctrinarilor“ a fost demonizată ca simptom al „reacționarismului“), această prudență critică sfârșește prin a fi denunțată ca lipsă de atașament față de cauza nobilă a progresului. Având drept piloni contribuțiile lui Maiorescu și Carp, dar încluzândui în arhipelagul ei ideologic și pe Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Mihai Eminescu
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
ultima generație post junimistă de dinainte de comunism (de la Șerban Cioculescu la Vladimir Streinu și Pompiliu Constantinescu) este și cea care reabilitează, prin echilibru și luciditate, imperativul seninătății umaniste pe care junimismul îl impusese ca standard cultural. Ceea ce putea apărea ca „reacționarism“ devenea, în circumstanțele liberticidului de după 1940, o parte esențială din canonul rezistenței. Examinat din acest unghi de abordare al anului 1940 și al anilor de până la 1947, junimismul își relevă natura autentică: discurs al moderației și al umanismului, este menit
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
deveneau inseparabile. Discursul de la 1914, pandantul celuilalt discurs memorabil, consacrat problemelor externe, ilustrează profesiunea de credință liberal conservatoare a unui ju nimist impenitent. Mai mult decât un elogiu necritic și pătimaș al marii proprietăți, mai mult decât o probă de „reacționarism“, textul oratoric al lui P.P. Carp este îndatorat unei linii de reflecție care urcă până la 1870- 1871, atunci când Junimea alegea să intre în politica mili tantă. Acum, la 1914, ca și la 1871 sau 1884, gân direa lui Carp se
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
procesul ideologic prin mijlocirea căruia a fost înșelată vigilența de clasă a atâtor luptători progresiști” (pp. 227, 233). Pe un ton asemănător continuă și Pavel Apostol, doi ani mai târziu: „Maiorescu înfățișează încarnarea desăvârșită a filistinismului strâmt, neputincios, aliat cu reacționarismul masiv al feudalismului”. Demersurile istoriografice rămân integral ideologice și nu pot fi decât așa, pentru că Maiorescu nu se mai poate apăra, întrucât toate edițiile din Critice, precum și Istoria contimporană a României, ultima apărută după moartea criticului, în 1925, la editura
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
doilea război mondial, receptarea lui Maiorescu, ca și a atâtor alți scriitori și ideologi din trecut, înregistrează o curbă sinuoasă de-a lungul căreia un prim moment este acela al respingerii «ân bloc» a activității acestora, considerată global, sub specia reacționarismului. O asemenea etapă de dogmatism în reevaluarea critică a moștenirii noastre culturale este, însă, urmată de o alta în care se inițiază, în spiritul constructiv al ideologiei marxiste etc., etc.”. Aprecierea la adresa lui L. Rusu este puțin ironică: „L. Rusu are
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
act insuficient motivat, chiar de naivitate diplomatică. Or, sub acest aspect apare o contradicție între acțiunile lui Poggi în orizontul polonez și cel de la noi. Desigur că Vaticanul trebuie să-și apere și să urmărească interesele sale, dar pe poziția reacționarismului catolic. Dar, în aceste condiții, îi servește sau nu intențiile? Poggi agită problema greco-catolicilor. Când a fost primit de președintele Gheorghe Nenciu, a pus problema așa: «ân chip neoficial, particular, ca un act de umanitate, vă rog să-mi permiteți
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
pentru că"... Enunțarea e scuzată prin explicații și garanții de inocență: după un discurs mai îndrăzneț al personajului, apare precizarea care să-l disculpe: Se vedea că nici el nu credea în propria-i viziune neagră pe care i-o inspirase reacționarismul maurrasian din cartea..." (tiparele formulării ar merita comparate cu strategiile textuale ale supunerii la cenzură relevate de N. Mecu în analiza versiunilor Bietului Ioanide, v. România literară, nr. 1 a.c.). S-ar putea dovedi astfel acceptarea de către literatură a unui
Enunțare și asumare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15590_a_16915]
-
lui Radu Boroianu a avut un debut mai mult decât interesant. La prima conferință de presă a noii echipe, Nicolae Breban a fost prezentat ca un fel de președinte de onoare. Cu ocazia asta a ținut un discurs de un reacționarism incredibil și înveselitor. Cine nu l-a citit, să-l caute pe internet, e prea lung ca să-l postez eu aici. Dacă asta e direcția spre care se-ndreaptă ICR din acest moment, zic si eu ca noul val din
Scandal în lumea literară: Nicolae Breban, dezlănțuit împotriva lui Patapievici și Liiceanu. Replica lui Cărtărescu () [Corola-website/Journalistic/102069_a_103361]