99,080 matches
-
emancipării, a spiritului 80. "Cu această spiritul este dat că libertate absolută: el este conștiința-de-sine care înțelege că în certitudinea de sine stă esență tuturor maselor spirituale ale lumii reale, ca și ale lumii suprasensibile sau, invers, că esența și realitate sunt cunoaștere a conștiinței despre sine. Ea este conștientă de personalitatea ei pură și, cu această, de orice realitate spirituală; și orice realitate este numai ceva spiritual; lumea este pentru ea, în mod strict, propria să voința, si aceasta este
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
certitudinea de sine stă esență tuturor maselor spirituale ale lumii reale, ca și ale lumii suprasensibile sau, invers, că esența și realitate sunt cunoaștere a conștiinței despre sine. Ea este conștientă de personalitatea ei pură și, cu această, de orice realitate spirituală; și orice realitate este numai ceva spiritual; lumea este pentru ea, în mod strict, propria să voința, si aceasta este voința universală. Și anume această voința nu este gândul gol al voinței care este situat în asentimentul tăcut, adică
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
esență tuturor maselor spirituale ale lumii reale, ca și ale lumii suprasensibile sau, invers, că esența și realitate sunt cunoaștere a conștiinței despre sine. Ea este conștientă de personalitatea ei pură și, cu această, de orice realitate spirituală; și orice realitate este numai ceva spiritual; lumea este pentru ea, în mod strict, propria să voința, si aceasta este voința universală. Și anume această voința nu este gândul gol al voinței care este situat în asentimentul tăcut, adică reprezentat, ci este voința
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
susținute de autori precum Faisal Kutty: "It is important to acknowledge and appreciate that other societies may have equally valid alternative conceptions of human rights"19 . Comparând, însă, acest model musulman cu cel vestic, opinia lui Huntington pare mai aproape de realitate, fiindcă se observă nu doar o diferență de nuanță, semantica sau declarativa, ci o incompatibilitate profundă și o ireductibilitate între cele două. Dacă e să ne referim doar la Declarația Universală a Drepturilor Omului, știm că, în 1948, Arabia Saudita s-
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de guvernământ sunt foarte diverse (democrații parlamentare, republici autoritare sau teocratice, monarhii absolute sau junte militare 24), iar jurisprudența și pedepsele aplicate, de asemenea. Occidentalii traduc uneori Șaria că pe "legea sfântă" a Islamului, dar Bernard Lewis arată că, în realitate, alăturarea substantivului "lege" și a adjectivului "sfântă" nu apare în textele islamice clasice, utilizarea să în arabă modernă fiind de data relativ recentă și mai degrabă de import. În limbajul vestic, adjectivul "sfânt", precedând cuvântul "lege", este necesar, fiindcă sunt
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
4:127 și 4:176 (ultimul incluzând o discriminare de gen prin consacrarea principiului că, în cazul unui bărbat care moare fără copii, moștenirea se împarte inegal între frați și surori, fiecare bărbat primind cât două femei), era făcută, în realitate, în sensul îmbunătățirii considerabile a situației femeilor față de vechiul drept cutumiar, conform căruia acestea n-ar fi primit nimic. Coranul rămâne, însă, tributar vremurilor sale, iar considerarea să de către Islam ca fiind imprescriptibil și insistența de a-l aplică ad-literam
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
direcție îl reprezintă încercarea de a dezambiguiza presupusa relație egalitate sau cel puțin de continuitate dintre cosmopolitism și neoliberalism: "în ciuda faptului că termenul "cosmopolitism" este asociat uneori cu cel de "neoliberalism" și criticat totodată pentru pretinse culpe ce revin în realitate ultimului (cum ar fi pretenția de universalitate a valorilor promovate, occidentalo-centrismul, tendințele colonialiste sau promovarea globalizării economice), cosmopolitismul manifestă de fapt o puternică rezistență față de neoliberalism. Accentul pus pe interesele și nevoile grupurilor sociale marginale ale societăților "periferice", pe diversitate
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
situează cosmopolitismul în raport de opoziție cu neoliberalismul" (p. 243). Pe termen lung însă, noile probleme globale ale omenirii reclamă un nou tip de politică, la rândul ei globală, neînchistată în particularități politice și culturale, fără a neglijă însă aceste realități. Cosmopolitismul are toate șansele să devină acest nou tip de politică. Emanuel COPILAȘ Prin "gigantică bibliotecă a utopiei" (Through "the gigantic library of utopia") Teodora Prelipcean, Utopia. Imaginarul social între proiecție și realitate, Editura Adenium, Iași, 2015. Utopiile n-au
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
și culturale, fără a neglijă însă aceste realități. Cosmopolitismul are toate șansele să devină acest nou tip de politică. Emanuel COPILAȘ Prin "gigantică bibliotecă a utopiei" (Through "the gigantic library of utopia") Teodora Prelipcean, Utopia. Imaginarul social între proiecție și realitate, Editura Adenium, Iași, 2015. Utopiile n-au avut niciodata "presă bună" în mediile intelectuale, pentru că au fost contrapuse mereu realismului. Genul literar al utopiei a fost alăturat mai curând dramaturgiei moralizatoare și românului de aventură decât filosofiei politice. Multă lume
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
dintr-o lume viitoare mai bună. Paginile acestei cărți mi-au sugerat însă o cu totul altă grila de lectură: utopia este un riț integrator, o formă socială de adaptare la șocurile prezentului. Câți dintre noi pot rezista la asaltul realității fără doză zilnică de utopie? Cartea Teodorei Prelipcean seamănă, că structura, cu o abordare clasică din lumea franceză - Que-sais-je? -, în care un cititor mediu poate ajunge, cu un efort rezonabil, la o cunoaștere decentă a unui întreg domeniu intelectual, pe
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
un discurs argumentativ, coerent și consistent, profund și subtil, ce răspunde unei necesități vis-à-vis de modul în care mai știm astăzi să citim și să interpretăm operele fondatoare ale literaturii utopice. Drept urmare, considerăm că Utopia. Imaginarul social între proiecție și realitate reprezintă o lucrare teoretică de nivel academic, valoroasă prin sinteză oferită, lectură cărții putând fi profitabilă atât pentru publicul avizat, cât și pentru publicul mai puțin avizat. Cristian BOCANCEA Eric Voegelin despre dimensiunea religioasă a râului politic (Eric Voegelin about
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ani. Fără a mai socoti valoarea introductiva a cărții în gândirea unui autor aproape neutilizat în știință politică, acestea ar fi două motive pentru care această carte nu merită lăsată uitării. Punctul de plecare al lui Voegelin l-a constituit realitatea "colectivismului politic". Apărând pentru întâia oară în aprilie 1938, la Viena (adică la foarte scurt timp după Anschluss, momentul începând cu care a fost tot mai greu că cineva să pună la îndoială adevărată natură a ideologiei național-socialiste și a
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
oportunității acestei traduceri, ci și asupra pertinentei observațiilor lui Voegelin (mai precis, a modului în care istoria evenimențiala a confirmat sau a infirmat intuițiile autorului discutat). Modul general de argumentare pe care lectură cărții îl sugereză este următorul: Voegelin stabilește realitatea de la care pleacă ("colectivismul politic"); propune cadrul general de discuție; oferă definiția de lucru; anunță "condițiile prealabile pentru existența religiilor politice"; iar apoi susține întreaga discuție pe situații de practică și teorie politică (de aici reiese probabil opțiunea lui Voegelin
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
aici reiese probabil opțiunea lui Voegelin pentru dublă natură a actului de a gândi: theoria, sau contemplare care poate produce concluzii de natură propoziționala, si praxis, sau deliberare în vederea acțiunii). În ceea ce privește modul general de abordare, Voegelin pleacă de la distincția dintre "realitatea în sine" și "simbolismul lingvistic" care se aplică termenilor religie și politică. Deosebirea "simbolismului lingvistic" (ce are rădăcini adânci în istoria continentului european) de "realitatea în sine" explică motivul pentru care, la sfârșitul anilor '30, nu era deloc acceptat să
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
praxis, sau deliberare în vederea acțiunii). În ceea ce privește modul general de abordare, Voegelin pleacă de la distincția dintre "realitatea în sine" și "simbolismul lingvistic" care se aplică termenilor religie și politică. Deosebirea "simbolismului lingvistic" (ce are rădăcini adânci în istoria continentului european) de "realitatea în sine" explică motivul pentru care, la sfârșitul anilor '30, nu era deloc acceptat să se vorbească "despre religii politice" și să se interpreteze "mișcările timpului nostru nu doar că mișcări politice, ci de asemenea (și mai ales) că mișcări
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
motivul pentru care, la sfârșitul anilor '30, nu era deloc acceptat să se vorbească "despre religii politice" și să se interpreteze "mișcările timpului nostru nu doar că mișcări politice, ci de asemenea (și mai ales) că mișcări religioase" (p. 77). Realitatea în sine" reprezintă o noțiune importantă, daca nu chiar noțiunea-cheie a gândirii lui Voegelin. Desigur, prin "în sine" Voegelin nu înțelege acea realitate noumenală care a cucerit o bună parte din mințile secolului al XIX-lea, datorită contribuției lui Kant
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
nostru nu doar că mișcări politice, ci de asemenea (și mai ales) că mișcări religioase" (p. 77). Realitatea în sine" reprezintă o noțiune importantă, daca nu chiar noțiunea-cheie a gândirii lui Voegelin. Desigur, prin "în sine" Voegelin nu înțelege acea realitate noumenală care a cucerit o bună parte din mințile secolului al XIX-lea, datorită contribuției lui Kant și Hegel, care reflectă o realitate existența dar incognoscibila. Dimpotrivă, premisa fundamentală în cazul de față este una existențialista și, în măsura în care se poate
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
importantă, daca nu chiar noțiunea-cheie a gândirii lui Voegelin. Desigur, prin "în sine" Voegelin nu înțelege acea realitate noumenală care a cucerit o bună parte din mințile secolului al XIX-lea, datorită contribuției lui Kant și Hegel, care reflectă o realitate existența dar incognoscibila. Dimpotrivă, premisa fundamentală în cazul de față este una existențialista și, în măsura în care se poate vorbi despre o dificultate majoră, atunci aceasta stă tocmai în faptul că subiectul politic nu se apleacă asupra realității. Această realitate nu doar
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Hegel, care reflectă o realitate existența dar incognoscibila. Dimpotrivă, premisa fundamentală în cazul de față este una existențialista și, în măsura în care se poate vorbi despre o dificultate majoră, atunci aceasta stă tocmai în faptul că subiectul politic nu se apleacă asupra realității. Această realitate nu doar că există (deci nu este o impresie sau un simplu fenomen), dar chiar, mai mult, se lasă cunoscută. În mod indirect, Voegelin pare să indice acuzatoriu inadecvarea la realitate: "Pentru cel deschis la totalitatea experienței, porțile
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
reflectă o realitate existența dar incognoscibila. Dimpotrivă, premisa fundamentală în cazul de față este una existențialista și, în măsura în care se poate vorbi despre o dificultate majoră, atunci aceasta stă tocmai în faptul că subiectul politic nu se apleacă asupra realității. Această realitate nu doar că există (deci nu este o impresie sau un simplu fenomen), dar chiar, mai mult, se lasă cunoscută. În mod indirect, Voegelin pare să indice acuzatoriu inadecvarea la realitate: "Pentru cel deschis la totalitatea experienței, porțile existenței stau
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
că subiectul politic nu se apleacă asupra realității. Această realitate nu doar că există (deci nu este o impresie sau un simplu fenomen), dar chiar, mai mult, se lasă cunoscută. În mod indirect, Voegelin pare să indice acuzatoriu inadecvarea la realitate: "Pentru cel deschis la totalitatea experienței, porțile existenței stau larg deschise, oferind o perspectivă asupra treptelor Ființei care se întind de la natură lipsită de viață până la Dumezeu; lumea se desfășoară în fața sa, relațiile raționale dintre componentele ei devin evidente și
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
sa, relațiile raționale dintre componentele ei devin evidente și formează o ordine a Ființei în care nivelurile sunt clasificate într-o ierarhie, iar ca răspuns la întrebarea privind rațiunea ființării formează o ordine a creației. Un maximum de absorbție a realității este îmbinat cu maximum de raționalitate în ceea ce privește ordinea și interrelaționarea și este încoronat de dezvoltarea dogmatica perfectă a experienței spiritual-religioase în termenii unei idei referitoare la Dumezeu, așa cum s-a dezvoltat ea în Occident în analogia entis" (pp. 85-86). Ar
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
deloc întâmplător faptul că primele critici intelectuale ale totalitarismelor politice (nazist și stalinist, în înțelegerea Hannei Arendt) apar din orizontul existențial, mai precis al personalismului. Dacă în acest opuscul (care nu-i scade cu nimic calitatea) Voegelin lasă cumva neproblematizată "realitatea în sine", această sarcină o îndeplinește cu asupra de măsură Gregory Vlastos într-un alt opuscul intitutlat Christian Faith and Democracy 3 și publicat la doar un an după The Political Religions (în 1939). Despre "realitatea în sine" și despre
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Voegelin lasă cumva neproblematizată "realitatea în sine", această sarcină o îndeplinește cu asupra de măsură Gregory Vlastos într-un alt opuscul intitutlat Christian Faith and Democracy 3 și publicat la doar un an după The Political Religions (în 1939). Despre "realitatea în sine" și despre "simbolismul lingvistic", Voegelin scrie următoarele: "Acum înțelegem mai clar care este miza: problemă fundamentală nu este corectitudinea unei definiții; ea reprezintă o chestiune de viață și de moarte. Și mai mult decât atât, problemă fundamentală este
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Robert C. Tucker ce califica filosofia statală a lui Hegel drept demonodicee în disertația de doctorat pe care a depus-o la Universitatea Harvard în 1958 (trei ani mai târziu a fost publicată în volum 4). Prin realisssimum, Voegelin înțelege realitatea fundamentală sau prima care este substituibila (fie de un popor, fie de o persoană anume, ori chiar pur și simplu de o doctrină), insă niciodată delebila: "Oriunde o realitate se dezvăluie pe șine drept sacra în experiența religioasă, ea devine
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]