220 matches
-
de 200 lei la bătaie și poate avem noroc. Dar între timp ce spunea doamnei sale cum vrea să pluseze, că doar e la modă, în cap i se înfiripă o idee năstrușnică, o minciunică pe care să o spună recepționerei, dar numai între patru ochi. Ajuns la recepție, se uită de jur-împrejur să vadă dacă nu e nimeni prin apropiere, apoi șoptit: - Doamnă frumoasă, vă voi face o confidență. Uitați-vă la mine, sunt om serios și nu spun baliverne
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
fac dragoste, ar fi vrut să spună sex, că e la modă, eu cu nevastă-mea, mă manifest urât... Doamnă, să mă credeți! Gem, urlu, schelălăi, fac precum Tarzan în junglă de plăcere, bineînțeles, iar... soața... știți cum faceți... Doamna recepționeră deschide ochii ei negri mari, sânii de sub decolteu încep să pulseze ca și cum i-ar fi străbătut curentul electric. Fața i se schimbă într-un surâs plăcut. Se uită la domnul Tilică, parcă înțelegându-l. El continuă:Spuneți și dumneavoastră, ce
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
vîrstă de 4 ani. E mai bine să nu te aștepți la ceva anume, ca să eviți surprizele. Dar, intrînd În recepție și văzînd-o cît e de fericită că ai venit, te ajunge din urmă neliniștea. Se confirmă cînd te prezintă recepționerelor, al căror zîmbet scremut, pe fețele prelungi, ascunde prost nedumerirea. În timp ce urcați pe scări, prin mirosul de ciorbă care inundă hotelul venind din restaurantul de la parter, și traversați holuri cu plante jigărite care abia dacă Înveselesc decorul uzat, Îți povestește
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
când revenise în Nebraska din Colorado și se angajase la ei. O să te ocupi de reclamații la firma de computere cu vaci? Nu știa să explice. După câțiva ani în care i se păruse că progresează în carieră - avansând de la recepționeră în Chicago la agent publicitar pentru reviste economice în vogă în Los Angeles, apoi la mâna dreaptă și până la urmă la reprezentanta companiei pentru doi furnizori de servicii pe internet din Boulder, care aveau de gând să câștige milioane cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
până acum. Pe biroul de recepție, într-un coș, se aflau zece mere strălucitoare, lucioase, toate de aceeași formă și mărime. Nu putea spune dacă erau adevărate sau de decor până nu-și înfigea unghia într-unul dintre ele. În timp ce recepționera îi procesa cartea de credit, Weber răsfoi teancurile de broșuri pentru turiști. Toate erau înroșite de păsări cu moț purpuriu. Grămezi de păsări, cum nu mai văzuse niciodată. — Unde pot să mă duc să văd păsările astea? o întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
procesa cartea de credit, Weber răsfoi teancurile de broșuri pentru turiști. Toate erau înroșite de păsări cu moț purpuriu. Grămezi de păsări, cum nu mai văzuse niciodată. — Unde pot să mă duc să văd păsările astea? o întrebă el pe recepționeră. Ea păru stânjenită, de parcă lui tocmai i-ar fi fost respinsă cartea de credit. — Au plecat de două luni. Acum sunt toate în nord, domnule. Dar dacă vreți să le vedeți, aveți răbdare. Or să se întoarcă. Îi întinse cardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
medical înainte de plecare. Se întoarse la clinică și se strecură înăuntru. Recepția părea o linie de start pentru o cursă cu cărucioare cu rotile. Weber se apropie de birou și întrebă de Barbara Gillespie. Pulsul i se accelerase, vag vinovat. Recepționera o chemă pe Barbara pe pager. Femeia apăru, tulburată la vederea lui. Ochii ei, semnalul acela verde de alarmă: pleacă imediat. Încercă un ton relaxat. —Aoleu, o somitate medicală. El se pomeni că simte nevoia să-i răspundă cu aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
sticlă pe care erau reviste, dar nimeni nu aștepta. Nu erau nici ghișeuri. Femei și bărbați mult prea eleganți pentru a fi funcționari discutau cu clienții din spatele unor birouri mari, despărțite unele de altele prin plante în ghivece. O tînără recepționeră îl conduse la biroul unei doamne nu prea în vîrstă. Ea îi împinse un pachet cu eticheta FUM ALBASTRU și-i spuse: — Vă rog, luați loc. Inhalați această otravă? — Nu, mulțumesc. Ce deștept sînteți. Spuneți-mi cîte ceva despre dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Unirea a intrat în școlimatorul unor ofițeri de judiciar și 84 criminalistică de la ,,tânărul’’ Inspectorat județțean de Miliție Vrancea. Așadar, în după amiaza unei zile de sâmbătă, din vara anului 1975, ofițerul de serviciu pe Inspectorat este informat, de către o recepționeră, că un bărbat doarme pe copertina scărilor de la intrarea în hotel, fără a se știe cine este și cum Așajuns acolo, cel care îl observase pe ,, intrus’’ fiind un tânăr din echipa care lucra la înălțarea monumentului Unirii, în piața
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
nu reușea să rămână Însărcinată. Ei, da, chestia asta, presupuse Zeliha, putea fi supărătoare, În funcție de punctul de vedere al fiecăruia. Personal, nu vedea infertilitatea ca pe cel mai rău lucru care i se putea Întâmpla unei femei. — Bună ziuuua! ciripi recepționera silindu-se să-și compună un zâmbet fals și prostesc, atât de bine exersat Încât ajunsese să nu mai pară nici fals, nici prostesc. Sunteți pacienta care avea programare la ora trei? Recepționera părea să aibă mari dificultăți În pronunțarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
putea Întâmpla unei femei. — Bună ziuuua! ciripi recepționera silindu-se să-și compună un zâmbet fals și prostesc, atât de bine exersat Încât ajunsese să nu mai pară nici fals, nici prostesc. Sunteți pacienta care avea programare la ora trei? Recepționera părea să aibă mari dificultăți În pronunțarea literei r și, ca pentru a compensa acea lipsă, se chinuia foarte mult accentuând sunetul, ridicând vocea și adăugând un zâmbet În plus de fiecare dată când limba i se poticnea În litera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să facă Într-un mod atât de natural un lucru atât de nenatural, se Întreba Zeliha. Dar alungând Întrebarea, care trăgea de marginile minții ei, răspunse: — Pentru un avort. Cuvântul plutea În aer și parcă așteptau cu toții să cadă. Ochii recepționerei s-au făcut mai Întâi mici, apoi s-au deschis larg, iar zâmbetul de pe chipul ei a dispărut fără urmă. Zeliha nu se putu abține să nu se simtă ușurată. Până la urmă, veselia aia feminină necondiționată, debordantă scosese la iveală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și simți nevoia să repete, puțin mai tare decât avusese intenția, sau poate că nu. — Pentru că trebuie să fac un avort. Sfâșiată Între necesitatea de a Înregistra În mod imparțial noua pacientă și impulsul de a critica o asemenea Îndrăzneală, recepționera rămase nemișcată În fața registrului imens, cu coperți de piele. Avu nevoie de câteva clipe bune ca să-și revină și să Înceapă, În cele din urmă, să noteze În grabă. Între timp, Zeliha murmură: — Îmi pare rău că am Întârziat. Ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ar avea tendința să judece, În astfel de cazuri, o soră agresată. Așa că a preferat să dea un răspuns cât mai scurt, iar ploaia a rămas singurul lucru pe care se putea da vina. — Vârsta dumneavoastră, domnișoară? s-a interesat recepționera. Ei bine, asta era o Întrebare enervantă și complet inutilă. Zeliha se Încruntă la recepționeră de parcă aceasta s-ar fi aflat În semiîntuneric și ar fi trebuit să-și mijască ochii ca s-o vadă mai bine. Brusc, Își aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să dea un răspuns cât mai scurt, iar ploaia a rămas singurul lucru pe care se putea da vina. — Vârsta dumneavoastră, domnișoară? s-a interesat recepționera. Ei bine, asta era o Întrebare enervantă și complet inutilă. Zeliha se Încruntă la recepționeră de parcă aceasta s-ar fi aflat În semiîntuneric și ar fi trebuit să-și mijască ochii ca s-o vadă mai bine. Brusc, Își aminti adevărul trist despre ea: vârsta ei. Ca multe alte femei care fac lucrurile Înainte de vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
tânără decât i-ar fi plăcut să fie. — Am nouăsprezece ani, recunoscu ea. În clipa În care a rostit cuvintele a roșit de parcă ar fi stat dezbrăcată În fața tuturor oamenilor ălora. — Desigur, am avea nevoie de consimțământul soțului dumneavoastră, continuă recepționera pe un ton de data asta lipsit de veselie și, fără să mai piardă timpul, trecu la altă Întrebare al cărui răspuns Îl bănuia deja. — Îmi permiteți să vă Întreb dacă sunteți măritată, domnișoară? Cu coada ochiului, Zeliha observă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În sânul familiei. În Istanbul, un copil fără tată nu era decât un alt bastard, iar un bastard nu era decât un alt dinte care se clătina În maxilarul orașului, gata În orice moment să cadă. — Locul nașterii? a continuat recepționera pe un ton lugubru. — Istanbul! — Istanbul? Zeliha strânse din umeri de parcă ar fi Întrebat, care altul ar fi putut fi? Care alt loc din lume dacă nu ăla? Aparținea orașului ăluia! Nu se vedea destul de clar pe fața ei? La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
putut fi? Care alt loc din lume dacă nu ăla? Aparținea orașului ăluia! Nu se vedea destul de clar pe fața ei? La urma urmei, Zeliha se considera o locuitoare get-beget a Istanbul-ului și, ca pentru a o mustra pe recepționeră pentru că nu fusese În stare să observe un lucru atât de evident, s-a răsucit pe călcâiul pantofului cu tocul rupt și s-a așezat pe scaunul de lângă femeia cu batic pe cap. Abia atunci l-a observat pe soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cele două Îi era necunoscută Lui Zeliha, Însă a făcut oricum testul. Când au sosit rezultatele, s-a dovedit că procentul de zahăr din sângele ei era perfect normal, Însă ea era Însărcinată. — Puteți intra acum, domnișoară! a poftit-o recepționera, stând În ușă și pregătindu-se să se lupte cu un alt r, de data asta, unul destul de greu de evitat În profesia ei. Doctorul... vă așteaptă. Înșfăcând cutia cu serviciul de ceai și tocul rupt, Zeliha sări În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe mucoasa asta auirită de nouășpe’ ani care era pe cale să avorteze copilul cu care Allah ar fi trebuit să o binecuvânteze pe ea. Doctorul era un bărbat masiv care inspira forță prin ținuta sa foarte dreaptă. Spre deosebire de cea a recepționerei, privirea lui nu lăsa impresia că ar judeca-o, din gura lui nu ieșea nici o Întrebare deplasată. Părea să o Întâmpine bucuros pe Zeliha, din toate punctele de vedere. O puse să semneze niște hârtii, apoi altele, pentru eventualitatea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să se simtă frustrată sau lăsată În urmă de parcă viața ar fi fost un iepure iute de picior pe care Îl putea doar privi din depărtare, dar pe care nu-l putea prinde niciodată. — A, ți-ai revenit În sfârșit! Recepționera stătea În cadrul ușii cu mâinile În șolduri. — Dumnezeule, ce spaimă am tras! Ne-ai speriat de moarte! Ai idee În ce hal țipai? A fost de-a dreptul Îngrozitor! Zeliha stătea nemișcată, ascultând-o fără să clipească. — Trecătorii de pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
e vorba de poliția din Istanbul, nu de polițaii ăia mușchiuloși de prin filmele americane, Își spuse Zeliha În sinea ei când Își Îngădui În sfârșit să clipească. Fără să-nțeleagă Încă pe de-a-ntregul cu ce-o supărase pe recepționeră, dar nevăzând nici un motiv pentru care s-o supere și mai tare, Îi trânti prima scuză care Îi trecu prin cap: — Poate că țipam fiindcă mă durea... Însă scuza aia, oricât de puternică, fu imediat demontată: — Nu se poate, domnișoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
operația. Nu te-am atins nici măcar cu un deget! — Ce vrei să spui...? a Îngăimat Zeliha, Încercând nu atât să afle răspunsul, cât să Înțeleagă greutatea propriei Înmtrebări. Vrei să spui că... nu m-ați... — Nu, nu te-am operat. Recepționera oftă, cuprinzându-și capul În mâini de parcă ar fi fost În pragul unei migrene. N-a fost chip să se apropie doctorul de tine fiindcă țipai ca din gură de șarpe. — N-ai adormit, a nu, nici gând, domnișoară; Întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Vrei să spui că nu mi s-a făcut nici un... Cuvântul pe care Îl rostise cu atâta Îndrăzneală În fața unor stăini chiar În după-amiaza aceea Îi părea acum de nepronunțat. Zeliha Își pipăi pântecul În timp ce ochii ei cerșeau mângâiere, Însă recepționera era ultima persoană din lume care i-ar fi putut-o da. — Că e Încă aici... Păi, nu știi Încă dacă e o ea! spuse recepționera pe un ton indiferent. Însă Zeliha știa. Știa pur și simplu. Când a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
părea acum de nepronunțat. Zeliha Își pipăi pântecul În timp ce ochii ei cerșeau mângâiere, Însă recepționera era ultima persoană din lume care i-ar fi putut-o da. — Că e Încă aici... Păi, nu știi Încă dacă e o ea! spuse recepționera pe un ton indiferent. Însă Zeliha știa. Știa pur și simplu. Când a ieșit În stradă, În ciuda Întunericului care se lăsa, a avut senzația că era dimineața devreme. Ploaia Încetase, iar viața părea frumoasă, aproape suportabilă. Cu toate că traficul era Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]