170 matches
-
bazată pe încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale și a demnității victimelor. Victimele - care, conform Declarației Universale a Drepturile Omului, sunt „născute libere și egale în drepturi” - au fost discriminate și exploatate de personalul armatei nipone în bordeluri denumite „locuri de reconfortare”. Faptul că statul japonez a înființat și finanțat în mod explicit aceste case de toleranță, după modelul tradițional al sistemului de bordeluri publice, este inacceptabil și ilustrează la modul extrem transformarea femeilor de către statul și societatea nipone în bunuri de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
în particular, a contribuit la justificarea acestei încălcări evidente a drepturilor femeilor. Conform principiilor universale acceptate de toate țările democratice, statul japonez trebuie să răspundă pentru acest caz de sclavie sexuală militară, adică pentru situația „locurilor și a femeilor de reconfortare”. Responsabilitatea statului și a poporului nipon a devenit obiect de dezbatere publică după o jumătate de veac. În toți acești ani, existența unor astfel de femei a fost vag cunoscută, ascunsă opiniei publice, iar victimelor le era rușine să își
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
a iscat o dezbatere publică în Japoniaxe "Japonia", ceea ce a contribuit la exteriorizarea diferitelor judecăți de valoare ale cetățenilor japonezi cu privire la sclavia sexuală. Poziția guvernului nipon a fost următoarea: legislația internațională nu cere statului japonez să plătească despăgubiri „femeilor de reconfortare”. Executivul a încercat să domolească obiecțiile ridicate de avocații victimelor în propriile țări, dar și în Japoniaxe "Japonia", prin instituirea unui Fond al Femeilor Asiatice. Prin intermediul acestuia, guvernul nipon sprijinea acordarea de plăți compensatorii victimelor, din banii adunați de la cetățenii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
evitarea acordării de către stat a despăgubirilor și recunoașterea publică a vinei sale (Yoshiakixe "Yoshiaki, Yoshimi", 1997, pp. 38-45). Însă o asemenea violență instituționalizată a statului împotriva femeilor nu era doar greșeala lui, ci și a societății civile, deoarece „locurile de reconfortare” erau o variantă a sistemului public de bordeluri, sector ascuns, în care bărbații din această societate profund patriarhală mai practică încă sclavia sexuală. Deși tipul de bordeluri și modul lor de reglementare de către stat au variat în funcție de regim și de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
bărbații din această societate profund patriarhală mai practică încă sclavia sexuală. Deși tipul de bordeluri și modul lor de reglementare de către stat au variat în funcție de regim și de condițiile istorice, esența sistemului a fost mult timp aceeași. Cazul „femeilor de reconfortare” nu necesită doar compensare; el este și o consecință a practicii instituționalizate a sclaviei sexuale ce continuă să se dezvolte în Japonia contemporană, devenind cu fiecare zi o problemă etică și pragmatică tot mai gravă, pe măsură ce industria sexului se globalizează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
o problemă etică și pragmatică tot mai gravă, pe măsură ce industria sexului se globalizează și se extinde. Definirea din punct de vedere strict legal a modului în care statul și societatea civilă din Japoniaxe "Japonia" trebuie să abordeze chestiunea „femeilor de reconfortare” și a sclaviei sexuale militare de stat nu este suficientă, deoarece e necesară o acceptare a sentimentului privat de discriminare și stigmatizare resimțit de victimele sclaviei sexuale din cauza culturii patriarhale japoneze. Dacă nu apare un nou discurs al grijii față de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
instituției ca un rău necesar, și nu injust în sine, precum și, în același timp, stigmatizarea femeilor care se prostituează. O astfel de etică determină ocultarea. Răul făcut victimelor, adică „femeilor de treabă” devenite „stricate”, trebuia îndreptat, însă bordelurile, „locurile de reconfortare”, nu erau considerate un rău în sine, dacă în cadrul lor lucrau „stricate” (adică prostituate). Simțul moral național ce acționează în cadrul instituțional al ordinii statale existente nu poate recunoaște faptul că politica de creare a instituției „locurilor de reconfortare” este îndoielnică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
locurile de reconfortare”, nu erau considerate un rău în sine, dacă în cadrul lor lucrau „stricate” (adică prostituate). Simțul moral național ce acționează în cadrul instituțional al ordinii statale existente nu poate recunoaște faptul că politica de creare a instituției „locurilor de reconfortare” este îndoielnică și lipsită de etică. În schimb, standardul dublu susține că victimele ar trebui despăgubite, fără a penaliza statul. Conform discursului tradițional menționat mai sus, preocupat de caritate, compasiune și grijă, femeile stigmatizate și brutalizate sunt compătimite și despăgubite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
cazul ideal pentru analizarea dublului standard în sectorul ascuns al prostituției și industriei sexului nu doar din Japoniaxe "Japonia" imperialistă feudală, ci și din Japonia „democratizată” de după cel de-al doilea război mondial. În contextul său istoric, cazul „femeilor de reconfortare” și al sclaviei sexuale militare poate fi descris după cum urmează. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Japoniaxe "Japonia" modernă s-a dezvoltat o nouă ordine internă, corespunzătoare cerințelor de stat capitalist în curs de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
menține „virilitatea (!?)” militarilor și a-i proteja de boli venerice în perioada cuprinsă între 1930, când Armata Imperială a invadat țările învecinate, și 1945, când s-a încheiat cel de-al doilea război mondial. Guvernul japonez a înființat „locurile de reconfortare” ca pe un sistem de bordeluri militare. Victimele, adică „femeile de reconfortare”, și problemele etice ridicate au fost ascunse opiniei publice după înfrângerea Japoniei, în 1945, în vreme ce sclavia sexuală, devenită o industrie de tip comercial în plină dezvoltare, înflorea. La
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
cuprinsă între 1930, când Armata Imperială a invadat țările învecinate, și 1945, când s-a încheiat cel de-al doilea război mondial. Guvernul japonez a înființat „locurile de reconfortare” ca pe un sistem de bordeluri militare. Victimele, adică „femeile de reconfortare”, și problemele etice ridicate au fost ascunse opiniei publice după înfrângerea Japoniei, în 1945, în vreme ce sclavia sexuală, devenită o industrie de tip comercial în plină dezvoltare, înflorea. La începutul anilor ’70, japonezele, îngrijorate de turismul sexual tot mai prosper în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
când sistemul bordelurilor publice a fost abolit, i-au luat locul industriile sexuale globale de tip comercial, care exploatează femei din diverse state în curs de dezvoltare. În acest context istoric al colonialismului și neocolonialismului, dezbaterea pe tema „femeilor de reconfortare” și a sclaviei sexuale militare scoate la iveală un dublu standard etic, ce promovează exploatarea sexuală și rasistă a femeilor din sfera de influență a Japoniei. „Locurile de reconfortare” erau o versiune adaptată situației de război a sistemului japonez de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
context istoric al colonialismului și neocolonialismului, dezbaterea pe tema „femeilor de reconfortare” și a sclaviei sexuale militare scoate la iveală un dublu standard etic, ce promovează exploatarea sexuală și rasistă a femeilor din sfera de influență a Japoniei. „Locurile de reconfortare” erau o versiune adaptată situației de război a sistemului japonez de bordeluri publice, diferită de acesta doar prin aspectul militar brutal și prin finanțarea sa chiar de către stat. Femeile au fost cele mai afectate de Japoniaxe "Japonia" militaristă care a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
etapa sa de expansiune militară, cât și în cea de expansiune economică au ignorat importanța crucială pe care au avut-o diferitele forme de violență împotriva femeilor, mai ales în sfera sclaviei sexuale militare și comerciale, până când problema „femeilor de reconfortare” a atras atenția opiniei publice internaționale, lansând o dezbatere care, în anii ’90, a divizat societatea civilă niponă. Spațiul discursiv al dezbaterii privind despăgubirile acordate de stattc "Spațiul discursiv al dezbaterii privind despăgubirile acordate de stat" Dezbaterea privind despăgubirea „femeilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
atras atenția opiniei publice internaționale, lansând o dezbatere care, în anii ’90, a divizat societatea civilă niponă. Spațiul discursiv al dezbaterii privind despăgubirile acordate de stattc "Spațiul discursiv al dezbaterii privind despăgubirile acordate de stat" Dezbaterea privind despăgubirea „femeilor de reconfortare”, victime ale sclaviei sexuale militare de stat, și rolul Fondului Femeilor Asiatice a dat naștere unor discursuri diferite în ceea ce privește responsabilitatea juridică a statului și obligațiile morale ale societății. Această controversă ne interesează în mod deosebit, deoarece diversele discursuri ne ajută
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
Națiunilor Unite în problema violenței împotriva femeilor, s-a exprimat foarte clar în această privință. „Raportorul special vede în acest fond, în forma în care a fost creat, o expresie a preocupării morale a guvernului nipon pentru soarta «femeilor de reconfortare». Totuși, el constituie și o declarație clară de negare a responsabilității juridice pentru situația acestor femei, ceea ce se observă mai ales din dorința de a colecta fonduri din sectorul privat. Deși raportorul special salută inițiativa din punct de vedere moral
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
femei, ceea ce se observă mai ales din dorința de a colecta fonduri din sectorul privat. Deși raportorul special salută inițiativa din punct de vedere moral, trebuie să se înțeleagă că acest fond nu va satisface pretențiile juridice ale «femeilor de reconfortare» din punctul de vedere al legislației publice internaționale.” (Report of the Rapporteur Special, 1996, alin. 134) Această declarație ne ajută să identificăm trei poziții diferite adoptate de guvernul nipon și de diverse sectoare ale societății civile japoneze în cadrul dezbaterii privind
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
Un asemenea discurs reprezintă latura formală a discursului cu dublu standard privitor la sectorul prostituției. Acesta recunoaște legalitatea prostituției fără a stabili care sunt drepturile femeilor exploatate. Ca atare, declinarea oricărei responsabilități și refuzul de a acorda despăgubiri „femeilor de reconfortare” sunt atitudini corecte din punct de vedere logic pentru cineva care a adoptat acest tip de discurs. Cea de-a doua poziție este cea adoptată de mișcări și intelectuali cu atitudine critică față de politica guvernamentală (printre care se numără și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
politica guvernamentală (printre care se numără și subsemnatul), care au considerat că este esențial să se asigure aplicarea universală a drepturilor omului prin asumarea de către statul japonez a deplinei responsabilități pentru încălcarea în trecut a drepturilor fundamentale ale „femeilor de reconfortare” (Centrul Nihon no Senso Sekinin Shiryo, 1999). Cei care susțin această poziție au fost de părere că despăgubirea individuală a victimelor de către stat nu reprezintă doar o practică validă, ci și reparația ce se așteaptă din partea oricărei părți responsabile, fie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
trebui să fie recunoscută retroactiv. Mai mult, deoarece Japoniaxe "Japonia" a ratificat Convenția din 1923 privind traficul, statul japonez declarase deja prostituția și sclavia sexuală ilegale în momentul în care Armata Imperială a instituit politica de aservire a „femeilor de reconfortare”. Deși au cerut despăgubiri pentru încălcarea flagrantă a drepturilor omului, cei aflați pe această poziție nu au pledat și pentru ca statul să ia măsuri de despăgubire morală, încercând să transforme standardul etic patriarhal din această țară, care continuă să promoveze
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
Fondului Femeilor Asiatice din punctul de vedere al „grijii” umane, și nu al argumentului juridic universalist de tip occidental, care pretindea ca statul să acorde despăgubiri. Mulți dintre cei care au susținut fondul au ales să califice situația „femeilor de reconfortare” drept un caz nefericit de violență pe motive de gen, cauzat de un concurs de împrejurări culturale și istorice particulare. Discursul lor era deci unul privat și de tip Gemeinschaft, care punea accentul pe caritate, compasiune și grijă la nivel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
de către stat din discursul celei de-a treia poziții are un evident efect negativ asupra promovării drepturilor omului și a democratizării, astfel fiind susținută încercarea guvernului nipon de a distrage atenția opiniei publice de la chestiunea despăgubirilor plătite victimelor „locurilor de reconfortare”. Totuși, statul este ținta atacurilor verbale ale mișcărilor de dreapta din Japoniaxe "Japonia" care neagă orice responsabilitate, fie ea juridică sau morală, față de „femeile de reconfortare” și care văd în atenția acordată acestui caz un complot susținut de stânga politică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
nipon de a distrage atenția opiniei publice de la chestiunea despăgubirilor plătite victimelor „locurilor de reconfortare”. Totuși, statul este ținta atacurilor verbale ale mișcărilor de dreapta din Japoniaxe "Japonia" care neagă orice responsabilitate, fie ea juridică sau morală, față de „femeile de reconfortare” și care văd în atenția acordată acestui caz un complot susținut de stânga politică. Concomitent, Ministerul Afacerilor Externe evită în continuare să fie identificat cu această poziție extremistă, grație sprijinului adus Fondului Femeilor Asiatice, la a cărui înființare a contribuit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
de „compensație”, s-au raliat celei de-a doua tabere, spunând că Fondul Femeilor Asiaticexe "Fondul Femeilor Asiatice" e o încercare a guvernului japonez de a scăpa de responsabilitate. Aceasta a dus la o dezbinare dureroasă între fostele „femei de reconfortare” din Filipinexe "Filipine". Pentru a răspunde criticilor ce i s-au adus pentru înlocuirea despăgubirilor acordate de stat, Fondul Femeilor Asiaticexe "Fondul Femeilor Asiatice" a pus la punct un nou program, deosebit de important, numit Songen Jigyoxe "Songen Jigyo, programul" sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
femeile cu familie. O asemenea recunoaștere poate avea loc doar dacă sectorul sexual e definit ca un sector industrial obișnuit, și nu unul clandestin, în care femeile sunt exploatate ca sclave sexuale. Cazul de sclavie sexuală militară al „femeilor de reconfortare” este un exemplu tipic de putere patriarhală care perturbă relațiile de gen, conferind legitimitate sclaviei și exploatatorului masculin, dar nerecunoscând ca legitimă prostituția, ce pune în pericol familia (instituție-cheie în orice societate patriarhală). Această dilemă poate fi depășită numai prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]