403 matches
-
să se concretizeze În strategii pe termen mediu și apoi, neapărat, În strategii pe termene foarte lungi (25-50 ani) pentru a asigura continuitatea și complementaritatea acțiunilor economice. De obicei când se prezintă conceptul despre Noua Economie se face o interpretare reducționistă, În sensul că se accentuează numai anumite laturi ale acesteia, ca Societate Informațională, Societate a Cunoașterii și altele. Consider că pentru o analiză interpretare corectă a conținutului conceptului de Nouă Economie trebuie luate În considerare două aspecte fundamentale: infrastructura și
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
să se concretizeze În strategii pe termen mediu și apoi, neapărat, În strategii pe termene foarte lungi (25-50 ani) pentru a asigura continuitatea și complementaritatea acțiunilor economice. De obicei când se prezintă conceptul despre Noua Economie se face o interpretare reducționistă, În sensul că se accentuează numai anumite laturi ale acesteia, ca Societate Informațională, Societate a Cunoașterii și altele. Consider că pentru o analiză interpretare corectă a conținutului conceptului de Nouă Economie trebuie luate În considerare două aspecte fundamentale: infrastructura și
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
asupra culturii În general, despre cultura organizației se poate vorbi din perspective diferite (complementarea). Viziunea colectivist-normativă privește cultura organizației ca un dat, acționând prin constrângeri normative asupra membrilor organizației. Culturismul - explicarea Întregii vieți sociale doar prin cultură - este o simplificare reducționistă care autonomizează cultura și o transformă În unicul factor activ În societate. Dar la fel de eronată este și poziția care neagă culturii orice rol generator, transformând-o Într-un efect pasiv. Unul dintre primii specialiști care au folosit sintagma „cultura Întreprinderii
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
a lumii ("Les représentations en géographie" in A. Bailly et al., Encyclopédie de la géographie, Paris, Économica, 1992; Michel Roux, Géographie et complexité. Les espaces de la nostalgie, Paris, L'Harmattan, 1999). 3. O a treia privire 3.1. Refuzul unei viziuni reducționiste asupra activității mentale 3.1.1. Proiectul behavioriștilor La începutul secolului [sec. XX], conduși de o credință fără limite în științe și progresul lor, anumiți cercetători în psihologie, dorind să se îndepărteze de procedurile de analiză introspectivă a conștiinței, considerate
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
romane (1965), întru totul servile ideologiei epocii. Aproape fără vreo excepție, N. rămâne tributar celei mai stricte viziuni materialist-dialectice despre fenomenul literar, pe care o promovează în câteva „îndreptare” pentru uzul scriitorilor și o susține cu obediență și cu spirit reducționist în peisajul cultural românesc. Prin articole și studii precum Chipul lui Lenin în literatură (1949), Eroul revoluționar al literaturii sovietice din primii ani de după Marea Revoluție Socialistă din Octombrie (1963) sau Literatura revoluției și revoluționarea literaturii (1967), apărute în „Viața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288494_a_289823]
-
obiective, precum și poziția bergsoniană care face din imagine o amintire apărută în vis sau poziția sartriană care, pentru a evita reificarea imaginii, vorbește de o cvasiprezență în conștiință, un obiect-fantomă ce trimite la o viață factice 4. Spre deosebire de aceste teorii reducționiste și devalorizante ale școlii din Wurtzburg și Denkpsycologie, Gilbert Durand se situează în prelungirea fenomenologiei poetice bachelardiene care subliniază atât rolul și specificitatea imaginii în viața psihică, cât și coerența sa funcțională. Premisele lui Bachelard constituie fundamentul antropologiei durandiene: 1
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Heidegger arată că toate aceste doctrine nu sunt rodul extravagant al minții bolnave a gânditorului-poet, ci constituie sfârșitul esențial și ineluctabil al metafizicii occidentale, gândită riguros până la ultimele sale consecințe. De aceea, interpretarea lui Nietzsche ca moralist și psiholog este reducționistă și insuficientă, oricât de importante ar fi cuceririle psihologico-morale care îi sunt recunoscute (Klages); sau ca gânditor politic și critic al civilizației, oricât de lucid și clarvăzător ar fi proiectul care i se atribuie (Baeumler); sau ca filozoful existenței ale
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
moral înnăscut sau morala transcendentală sunt contestate, studii empirice dovedind că inclusiv criterii și norme morale (just - injust) sunt o construcție psihologică a actorilor sociali în funcție de parametrii situației, natura și scopul activității, consecințele anticipate. Construcțiile sunt, așadar, contextuale. În versiune reducționistă se ajunge la explicarea prin formula alegerii variantei optime (raționale) de atingere a scopului, ținând seama de costuri și beneficii. Asupra acestei probleme vom reveni. R. Boudon (1994) crede că abordarea cognitivistă de factură neo-weberiană poate rezolva tensiunea epistemică dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
care ne leagă de divin, de ceresc, opus altuia care ne leagă de trivialitatea terestră, nici o parte nemuritoare legată de divin opusă unei părți muritoare, sensibile, ci doar o entitate constituită din atomi și demnă ca atare. Departe de dualismele reducționiste, Democrit utilizează totuși expresiile „suflet” și „trup”: sufletul și trupul țin de artificii ale limbajului care permit pur și simplu semnificarea, desemnarea și caracterizarea a două instanțe corporale, așa cum capul și corpul exprimă două părți ale aceluiași tot, independente în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de înțeles tăcerea lui Protarh, care asistă la un curs emfatic, sub forma unei demonstrații de putere verbală formală și de eficacitate sofistică. Tâmp, naiv, prost și tăcut, Protarh trebuie să se împace și cu apărarea - virtuală! - a unei teze reducționiste și caricaturale. El reprezintă imperativul categoric hedonist: plăcerea se identifică cu binele. Astfel încât el depune mărturie în favoarea vieții fericite. Aici, plăcerea apare ca fiind altceva decât suprimarea sau dispariția durerii. După Philebos, plăcerea nu este negativă, conform modelului exploatat mai
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
să alegi între două imposibilități (o viață de plăceri fără reflecție, o viață de reflecție fără plăceri), un hedonist autentic, un veritabil adversar al lui Platon, pe o scenă filosofică reală, și nu trucată, ar recuza maniheismul, ar respinge dualismul reducționist și ar revendica pentru sine această opțiune a unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se fure ideea uitându-se cum o șterge șmecherul zeflemitor și flecar: ar angaja niște discuții asupra părților ce ar trebui lăsate plăcerii
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
total dezacord cu lumea reală. Se înșală, pentru că numeroase figuri angajate în politica politicianistă a Romei se reclamă de la epicurism sau suferă influența lui. Cicero, căruia îi datorăm acest gen de simplificare, avea numeroase motive să întrețină acest maniheism simplist, reducționist și eronat. Printre altele, pentru că Piso, protectorul lui Philodem, nu l-a susținut într-o afacere de promovare politică. Și a văzut trecându-i pe sub nas guvernarea Macedoniei, la care râvnea, atribuită unui dușman al său. De atunci, el începe
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
emblemă" a sa. Astfel, numind-o pe Selena "Madona mexicană", lectură inadecvată, simplistă, deși, "poate, corectă, din punct de vedere vizual"52, Selena alegând să poarte pe scenă costume strălucitoare și bustiere, media anglofonă îi asociază, în baza acestei lecturi reducționiste a (actului artistic al) Selenei, imaginile "rezervate Madonei"53: ale promiscuității, oportunismului și lipsei de respect. Acest portret, însă, subliniază autorii, stă în vădită opoziție cu cel prin care și-o aproprie cei din cultura sa, care îi asociază valori
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
special ecuații diferențiale sau cu diferențe finite, ajunseseră la o mare dezvoltare. Ulterior, s-a arătat că astfel de modele nu simplifică descrierea sistemului, ci înlocuiesc un tip de descriere cu altul. De multe ori, o astfel de substituție este reducționistă, iar aceasta înseamnă că se renunță la reprezentarea unor proprietăți ale sistemelor complexe modelate, în schimbul obținerii unei simplități în reprezentare. Începând cu anii ’80 ai secolului trecut, teoria sistemelor complexe, fondată pe lucrările lui Herbert A. Simon, s-a dezvoltat
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]
-
celor două noțiuni ar putea prezenta cel mult un interes academic, teoretic, orice diferențiere contribuind la surprinderea specificului fenomenelor analizate, cu condiția ca aceste diferențieri să nu fie absolute și să nu antreneze după ele moduri de gândire fixiste și reducționiste. Opunerea noțiunilor de leadership și management nu rezistă din punct de vedere pragmatic. A treia situație, oarecum de compromis (relația de la parte la întreg), deși la prima vedere pare a fi mai acceptabilă este, în esență, la fel de neconcludentă. Ea presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
conform". Savanți celebri precum Newton, Pascal sau Driesch au trecut de la preștiință la gnoză de la adevăr la Adevăr, pentru a așeza fundamentele științei adevărate. Vechea știință, materialismul, evoluționismul vede lumea pe dos, rămînînd la suprafața lucrurilor și la o înțelegere reducționistă a ființelor, ea reprezintă o simplă pregătire a cunoașterii și nu o cunoaștere propriu-zisă (gnosis). Este, dacă vreți, o preistorie a științei. Adevărata știință începe abia o dată cu relativismul și cu microfizica, cu genetica și teoria generală a continuităților semantice, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
învățării interumane pe care nu a botezat-o cum se cuvine. 8. Teoriile umaniste ale învățăriitc "8. Teoriile umaniste ale învățĂrii" „Skiaî" o!na" a!nqrwpo".” („Omul este visul unei umbre.”) Pindar Psihologiile umaniste au apărut ca reacție la psihologiile reducționiste (freudismul și behaviorismul); adică acele psihologii care reduceau calitățile umane la entități subumane sau fizice. Drept urmare, unii psihologi umaniști, cum ar fi Abraham H. Maslow, au preferat să se refere la orientarea lor umanistă ca la „psihologia forței a treia
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
obiectivul existenței umane în care individul crede cu tărie; 5) sinele, ca o caracteristică esențială a personalității; 6) accentuarea personalității prin experimentare; 7) prețuirea individului prin libertate și demnitate; 8) evidențierea distinctă a calităților umane, dincolo de simpla considerare mecanicistă sau reducționistă a personalității. De asemenea, nu trebuie uitat un interes deosebit pentru curentul și „fenomenul hippy”. Dacă respingerea acestor valori din aproape toată axiologia clasei mijlocii părea normală în anii ’50-’60, atunci ignorarea lor la nivel de individ, ca parte
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
corelația dintre comportamentele lor și consecințele rezultate, adaptându-și comportamentele în funcție de ele. O concluzie evidentă din această constatare ar fi aceea că diferitele forme de condiționare (la niveluri mai simple ori mai sofisticate) pot produce efecte similare (spre exemplu, pare reducționist - și este reducționist - să considerăm că o condiționare de tip pavlovian ar oferi la oameni aceleași rezultate ca și la câinii savantului rus; dar o condiționare mai complexă - care să ia în calcul diferențele dintre cei doi subiecți - ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
80% dacă femeia pe care urmează să o cunoști îți va plăcea sau nu. Orice încercare de abordare a subiectivității, ruptă de obiectivitate, înseamnă despărțirea cunoașterii de conștiință, mutilarea și mistificarea dublei spirale. Încercările de a explica subiectivismul în mod reducționist (la nivel biochimic-molecular sau cuantic), despărțindu-l de obiectivitate, conduc la vulgarizarea lui. Steven Weinberg 7, în cartea sa Reductionism redux, publicată în 1995, enunță: "Nu înțeleg cum cineva, în afară de George, va ști vreodată cum se simte sau ce simte
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
cea inelară. Teza lui Șklovski provoacă o mutație definitivă și în câmpul percepțiilor asupra fenomenului pe care îl avem în vedere. O dată cu ele, parodia nu va mai avea statutul de procedeu inferior, care vulgarizează subiectele nobile, cum apărea în percepția reducționistă aristotelică, ci de mecanism funcțional al literaturii, dar al unei literaturi preocupate și să se autoincrimineze... Așa se întâmplă în Candid, unde Voltaire "parodiind forma romanului, adună în jurul aceleiași mese șase regi detronați", scop în care "scriitorul se vede nevoit
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
al holismului etic, Callicott 110. Acesta pornește de la utilitarismul lui Bentham și de la criteriul suferinței pentru a arăta limitele unei asemenea abordări. Teoria utilitaristă a lui Bentham, care stă la baza tezei eliberării animalelor, așa cum a formulat-o Singer, este reducționistă și individualistă. Ca alternativă, pornind de la land ethic a lui Aldo Leopold, așa cum am precizat deja mai sus, Callicott propune o etică holistă sau un holism etic. Deși tradiția de gândire occidentală este individualistă, Callicott identifică presupoziții holiste în filosofia
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
reducem durerea și să maximizăm plăcerea. Totuși, în cele din urmă, și moraliștii umani trasează o graniță între entitățile naturale care sunt îndreptățite să aibă un statut moral și cele care nu sunt. Dar și moraliștii umani sunt individualiști și reducționiști. Chiar Bentham definea interesul unei comunități ca sumă a intereselor individuale. Comunitatea era definită de acesta asemenea unui corp fictiv alcătuit din părți 120. 3.3.2. Este antropocentrismul inevitabil? O întrebare recurentă în etica mediului este aceea dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
miner care dorește exploatarea minereului din subteran. Cum facem reconcilierea? Este oare posibil să concepem un punct de întâlnire? Rezolvarea la îndemână este aceea a convertirii discuției într-un calcul economic al costurilor și beneficiilor, ceea ce este însă o viziune reducționistă. Marea problemă este aceea a comparabilității diverselor valori și a convertirii lor în valoare economică. Desigur că filosofii mediului vor respinge această rezolvare și vor prefera să susțină că putem discuta despre tipuri de valori, că valoarea are un caracter
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
stranie din punct de vedere metafizic, așa cum o descria Descartes. Dar omul este și deosebit de restul naturii prin aceea că poate constata care sunt consecințele competiției pentru supraviețuire dintre specii. Ca urmare, noua filosofie a naturii este naturalistă, dar nu reducționistă. De aici rezultă și nevoia unei noi etici bazată pe asumarea responsabilității față de natură. Omul este parte a unei comunități biotice în care toți membrii comunității au drepturi. Dar cum trebuie elaborată noua etică? În termenii lui Hume, deosebim între
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]