199 matches
-
întări cu sânge legământul de credință față de regele alungat, el înlătură din cale o nălucă lipsită de viață (II, p. 51). Clienții înarmați porniți în urmărirea conjuraților refuză să-l atingă pe acest Nimeni în togă roșie (II, p. 58) ; regalistul Vitellius respinge și el o siluetă care pătează imaginea viitorului, sărmană umbră (III, p. 68). Însăși condiția umană a lui Petronius este pusă de câteva ori la îndoială. Uimit că o făptură nevăzută îl cheamă pe nume pe el, un
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
pe care vrei să urci... - II, p. 54). Ironic, el ia în râs apelul lui Publicola de a dezarma dușmanii prin înfășurarea togii în jurul beregatei (or să moară cu dureri de gât - II, p. 59) și persiflează declarațiile emfatice ale regalistului Aquillius care încearcă să se salveze de la moarte denunțând tentativa republicanilor de a înăbuși conștiința romanilor (Tu ameninți statul cu conștiința ta ?... Asta-i bună : e ca și cum ai vrea să dai șah-mat cu nebunul... - III, p. 74). Uneori, comentariile lui
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
rasa. Patricianul Vitellius, susținător al tradițiilor, care va prefera să moară pentru a-și salva onoarea și convingerile, îi răspunde cinicului adept al soluției exilului că a greșit epoca (II, p. 60-62). Așa cum va arăta în discursul său final, conducătorul regaliștilor este de părere că doar democrații pot pleca din țară motivând că nu le mai convine contractul încheiat cu cetatea. Cei care au încheiat un legământ cu zeii nu cunosc însă drepturi, ci datorii, astfel că preferă să moară ca
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
el o statuie a intervenției neputincioase, de vreme ce omul acesta, ca toți marii democrați, va muri în patul său (III, p. 60). E drept, omnisciența lui nu e întotdeauna infailibilă. Când asistă la sacrificarea celui menit să consființească prin sânge legământul regaliștilor, el anunță că acesta va muri fără a scoate vreun sunet. Previziunea este contrazisă imediat de țipătul victimei calificat de Petronius drept o greșeală a direcției de scenă (II, p. 51). Aprecierea lui reamintește dihotomia realitate / ficțiune care se suprapune
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
arătând că au mai fost bătuți alături de el Alexandru Bogdanovici, Gheorghe Calciu și Iosif V. Iosif de către un 'comitet' condus de Vasile Pușcașu și Gheorghe Roșca. Mărturisește că a avut senzația unui ușor avantaj datorită faptului că era condamnat ca regalist, nefiind la fel de chinuit ca și alții. A mai trecut prin două celule în primăvara lui 1950 înainte de a fi transferat la Târgu Ocna la sfârșitul lunii mai. A fost eliberat în 1954 din închisoarea Caransebeș, un an mai târziu înscriindu
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
amatorii, ne va fi din ce în ce mai greu să murim, liniștiți, în pat... În iulie 1794, la 10 Thermidor, o oră după moartea lui Robespierre, bunul său prieten, cetățeanul Dumas - președintele tribunalului care pronunțase sentința în procesul contrarevoluționarului Saint-Prix, în procesul câinelui regalist, dușman irecuperabil (vezi 18 noiembrie 1968) ș.a.m.d. -, este condamnat la ghilotină. Aveam pașaportul în buzunar pentru San Diego. Biletele de avion. Biletele de tren. Biletele de trotinetă. O îngrozitoare indispoziție reumatică (combinată cu un guturai) m-a împiedicat
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
și înțelege să lucreze pe cont propriu, iar într-o țară de milenar democratism izbânda lui e apropiată, când inteligența românului găsește un punct psihologic vulnerabil. Spyros e crunt venizelist și românul îl provoacă în fața femeii: "- Recunosc... că acest înfocat regalist a fost mai tare ca mine!" Indignat, grecul protestează: "- Eu, regalist?... Trăiască Venizelos! Cu el e toată Grecia!" Popi, constantinistă fanatică, dezgustată de politica lui Spyros, cade în brațele românului. F. ADERCA F. Aderca e un umorist impenetrabil, plin de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de milenar democratism izbânda lui e apropiată, când inteligența românului găsește un punct psihologic vulnerabil. Spyros e crunt venizelist și românul îl provoacă în fața femeii: "- Recunosc... că acest înfocat regalist a fost mai tare ca mine!" Indignat, grecul protestează: "- Eu, regalist?... Trăiască Venizelos! Cu el e toată Grecia!" Popi, constantinistă fanatică, dezgustată de politica lui Spyros, cade în brațele românului. F. ADERCA F. Aderca e un umorist impenetrabil, plin de sarcasm. Punctul săude vedere e umanitar, internaționalist. Emoția e înlocuită cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în prefața Teatrului său etc.), așa încît teoriile lingvistice devin un reflex al luptelor naționale și sociale. 1 Scrieri, I, p. 267. 2 "Romînia literară", p. 226. 3 Eliade în "Curier de ambe sexe", 1844, Literații români, are această clasificare: "regaliști", "juste-milieu" și "radicali". Eminescu denumește și el curente lingvistice cu termeni politici. Vezi mai departe capitolul consacrat lui. Și de aceea "liberalii" în politică au fost și "liberali", cum zice C. Negruzzi, sau "radicali", cum zice Asachi și Eliade, în
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
erau obiectul suspiciunilor pentru cei care îi vedeau trecând dintr-o provincie în alta, escaladând pante dificile și făcând uz de cele mai ciudate instrumente, astfel încât nu e de mirare că au fost închiși ca spioni, luați drept șarlatani sau regaliști fugari sau arestați pentru datorii. Aventurile lor s-au încheiat în 1799, când metrul a fost stabilit în mod oficial: "Unitate în limbă, unitate în guvernare, unitate împotriva tuturor dușmanilor străini sau din țară: timp de trei ani toată lumea era
Geografiile simbolice ale diferenței ideologice by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
mult decât în teologie. Reforma engleză a netezit calea spre răspândirea anglicanismului în biserică și alte instituții. Perioada cunoscută ca Războiul Civil (1642-1651) a fost martora uneltirilor politice și conflictelor armate între suporterii Parlamentului Lung (Roundheads) și regele Carol I (Regaliștii) între 1642-1645 și 1648-1649, urmată de conflictul dintre suporterii Parlamentului Rump și regele Carol al II-lea între 1649-1651. Războiul s-a terminat cu victoria parlamentară prin Bătălia de la Worchester la 3 septembrie 1651. Ea a condus la procesul și
Anglia () [Corola-website/Science/296827_a_298156]
-
dovadă în scrierile și în operele sale de un mic respect față de parlamentarism și îi preferă în schimb un regim mult mai puternic și mai rigid. Pînă la sfîrșitul vieții el va evidenția admirația sa față de personalitatea și operele istoricului regalist Jacques Bainville. Ideile sale se vor ciocni totuși, pe de o parte, cu un conservatorism profund al comandanților militari, și, pe de altă parte, cu principialii republicani. Totuși de Gaulle a frecventat multe mitinguri socialiste și mișcări non-comformiste a anilor
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („"Commonwealth"”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa,a Noului Model,i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658. Cromwell provenea din
Oliver Cromwell () [Corola-website/Science/298573_a_299902]
-
de toleranță pentru toate cultele protestante, iar catolicii au fost mai puțin persecutați decât în vremea conducerii prezbiteriene. Ca orice puritan, el a privit învățămîntul cu seriozitate și l-a sprijinit cu bani și prin donații din pământurile bisericești. Când regaliștii au revenit la putere în 1660, cadavrul său a fost exhumat, atârnat în lanțuri, și decapitat. Cromwell a fost o figură controversată în istoria Britaniei și Irlandei - un dictator regicid conform unor istorici (precum David Hume sau Cristopher Hill) și
Oliver Cromwell () [Corola-website/Science/298573_a_299902]
-
creat lagăre de concentrare pentru antifasciști, comuniști, sârbi, rromi, evrei și croații care care se opuneau ideologiei. Încă de la începutul ocupației, forțele de rezistență au fost formate din două facțiuni: una condusă de comuniști - partizanii iugoslavi - și a doua a regaliștilor naționaliști - mișcarea cetnicilor. Partizanii iugoslavi pro comuniști au beneficiat de recunoașterea tuturor Aliaților doar după Conferința de la Teheran din 1943, după ce gradul de colaborare a cetnicilor cu ocupantul german a crescut treptat. Partizanii au inițiat o campanie de gherilă, ce
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
toate timpurile. Alte forme de literatură scrise în această perioadă au majoritatea un subtext politic sau autorii lor fac parte din grupări politice. Poeții cavaleri, activi mai ales înaintea războiului civil, datorează mult școlii poeților metafizici. Trecerea în inactivitate a regaliștilor după execuția lui Carol I a fost un lucru bun în cazul lui Izaak Walton, deoarece i-a permis să lucreze la “Ghidul Pescarului Desăvârșit”. Publicată în 1653, acest declarat ghid de pescuit, este mai mult decât atât; e o
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
promit încetarea focului; Pierderi: 16 august 1969 -> 150 de case au fost incendiate (8 morți, 300 răniți); 1970 -> 5 morți, 300 răniți; 1972 -> 474 morți Datare: 3 dec 1944 - feb 1945; 17 sep 1946 - 16 oct 1949 Tabere: comuniștii vs regaliști (+ 40.000 soldați britanici) Rezultat: comuniștii depun armele Pierderi: 11.000 sate devastate; 50.000 morți; Datare: 1992-1996; 1997-1998 Tabere: albanezi vs sârbi și muntenegreni Rezultat: Slobodan Milosevici trimite în Kosovo o forță de securitate de 20.000 oameni; confruntări
Lista războaielor civile () [Corola-website/Science/297808_a_299137]
-
regimului monarhic și Revoluția Franceză a fost mai mult o sursă de inspirație pentru scriitori străini decât o experiență la prima mână a scriitorilor francezi. Prima figură proeminentă a fost [[François-René de Chateaubriand]], un mic aristocrat care a rămas un regalist pe parcursul Revoluției și s-a întors în Franța din exilul din Anglia și America pe vremea lui Napoleon cu al cărui regim a avut o relație incomodă. Scrierile sale, scrise toate în proză, includ ficțiuni ca de exemplu romanul René
Romantism () [Corola-website/Science/297855_a_299184]
-
Leonora înainte ca ea să se dăruiască lui Dumnezeu. Sosește Leonora însoțită de călugărițe. Dar imediat, Manrico, cu oastea sa, o răpește pe Leonora, dejucând planurile lui De Luna, a cărui furie atinge paroxismul. Ne aflăm mai întâi în tabăra regaliștilor comandați de Contele de Luna, care asediază fortăreața Castellor, ocupată de Manrico. Este adusă Azucena, capturată în apropierea taberei. La lumina unei torțe, Ferrando o recunoaște ca fiind aceea care în trecut l-a răpit pe fratele contelui. Interogată, ea
Trubadurul () [Corola-website/Science/307633_a_308962]
-
o curiozitate, doi dintre fii lui Mihailovici luptau de partea comuniștilor împotriva propriului tată. În 1943, autoritățile britanice, care îi sprijiniseră până în acel moment pe cetnici, au decis să-l ajute pe Tito, după ce se aflase că, în anumite ocazii, regaliștii au luptat de partea germanilor împotriva comuniștilor și că, mai rău, participaseră la masacre împotriva populației bosniace. În 1944, guvernul regal iugoslav din exil i-a ordonat lui Mihailovici să se pună cu oamenii săi sub comanda lui Tito, ordin
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
Ludovic al XVII-lea () este numele dat lui Louis Charles de France (27 martie 1785 - 8 iunie 1795), fiul lui Ludovic al XVI-lea și al Mariei Antoaneta, considerat de regaliști ca fiind rege al Franței de la moartea tatălui său din 1793. După moartea acestuia, micul Louis Charles a fost smuls de către revoluționari din grija mamei și pus sub supravegherea lui Antoine Simon, un pantofar bețiv, temnicer al închisorii Temple. Acesta
Ludovic al XVII-lea al Franței () [Corola-website/Science/307480_a_308809]
-
fără incidente. Unul din deputații opoziției ar fi strigat: „"Mai tare!"”. Fără a se emoționa, Vaublanc i-ar fi răspuns: „"Iar Dumneavoastră, mai încet."” Alegerile din anul V (mai 1797), care reînnoiesc o treime din membrii camerelor, răstoarnă situația în favoarea regaliștilor care devin majoritari în ambele consilii. Astfel, pe 20 mai 1797 (20 prairial anul V), Pichegru este ales președinte al Consiliului celor Cinci Sute și Barbé-Marbois președinte al Consiliului Bătrânilor. Vaublanc este numit membru al biroului Consiliului celor Cinci Sute
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
al Consiliului celor Cinci Sute și Barbé-Marbois președinte al Consiliului Bătrânilor. Vaublanc este numit membru al biroului Consiliului celor Cinci Sute. În aceeași zi, corpul legislativ trece la înlocuirea directorului republican Le Tourneur care a fost tras la sorți de regalistul moderat François de Barthélemy, pe atunci ambasador al Franței în Elveția. Vaublanc votează împotriva acestei nominalizări, preferându-l pe generalul de Beurnonville. Noua majoritate susține libertatea presei, ceea ce permite atacul liber asupra Directoratului. Clubul Clichy, în care Vaublanc este membru
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
ordine brigadierilor consiliilor. Barras, mâna forte a regimului, spune despre Vaublanc că are aceleași opinii despre colonia din Saint-Domingue: Pe 16 iulie 1797, sub presiunea consiliilor, cei trei directori republicani "Barras", "Reubell" și "La Reveillière-Lépeaux", decid o remaniere ministerială în defavoarea regaliștilor. Pe 3 septembrie, Vaublanc, împreună cu colegul său amiralul Louis Thomas Villaret de Joyeuse și alți membri ai clubului Clichy, este la doi pași de a reuși lovitura de stat împotriva celor trei directori republicani. Planul care l-a convins pe
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
persoanele prezente în tribune se ridică repetând: De la 2 octombrie 1815, el trimite o circulară tuturor prefecților reamintindu-le prioritățile funcțiilor lor în această perioadă tulburată de teroarea albă: Profită de această situație pentru a controla corpul prefectoral, în profitul regaliștilor, mutând și înlăturând 22 de prefecți, în așa fel încât nu mai era niciun prefect care să fi fost în activitate, în timpul celor „o sută de zile”, la sfârșitul ministeriatului său. La 18 noiembrie, semnează o ordonanță care viza înlocuirea
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]