219 matches
-
să încercăm să "gândim" limita sub care se constituie, neîncetat, dictatura judicativului. Faptul acesta este semnificativ și în privința stabilirii limitelor logicului, nu numai ale judicativului constitutiv (în măsura în care cel dintâi este mai cuprinzător decât cel de-al doilea, cuprinzând și judicativul regulativ). De asemenea, logos-ul însuși poate reveni la sine, ieșind din forma sa "de-naturată" ca logică. Și ceea ce apare acum ca fiind lucrul cel mai semnificativ, pre-judicativul ar căpăta relief, iar constituirea sa ar putea prelua funcții de întemeiere a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorbește despre constituirea obiectuală originară, aceea a Trupului. A lăsa logos-ul să rămână în urma lucrurilor, trecute, ca obiecte de cunoaștere, în orizont judicativ, înseamnă a bloca tocmai constituirea obiectuală originară; în termeni kantieni, înseamnă a lucra constitutiv cu principii regulative ale intelectului.45 Experiența schițată mai sus, de trecere în "tărâmul deschis vederii", nu este posibilă, așadar, folosind instrumentele și tehnicile din orizontul dictaturii judicativului; de altminteri, odată consumată, ea poate fi recunoscută cu greu în acest orizont; totuși, poate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
non-judicative. Capitolul 3 Aplicații 3.1. Logos-ul trecut în logică; analitică și topică la Aristotel 3.1.1. Ipostaza aristotelică a dictaturii judicativului 3.1.1.1. Introducere Cum trece structura logică originară, S P, în "forma" (și conținutul "regulativ" al) analiticii și dialecticii? Un răspuns a fost schițat mai sus, punând în discuție fenomenul "multiplicității" și indicând "formele" de mijloc în care se "multiplică" S P în mișcarea sa către analitică și dialectică: este vorba despre raționament, în genere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și le prezintă apoi ca fiind, cumva, necesare. Până la urmă, ceea ce capătă semnificație din cercetarea în spațiul topicii (dialecticii) este faptul că regulile privind temeiurile oricărei științe (desigur, și ale filosofiei) sunt constitutive discursului, așadar că ele nu sunt doar regulative. Ele devin elemente formale, totodată "temeinice" (cumva, a priori, apoi "transcendentale", în înțeles kantian), ale rostirii filosofice. Am folosit termenii "dialectică" și "topică", în acest context, ca și cum ar fi sinonimi; așa vor fi folosiți și mai departe, acest mod fiind
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
demers teoretic (contemplativ), speculativ, aporetic. Din această poziție a modelelor reglatorii în orizontul judicativului constitutiv, ele pun ordine gândirii, rostirii și făptuirii, oferind criterii ("rațiuni suficiente") de acreditare pentru orice produs al gândirii, rostirii, făptuirii. Rostul lor și constitutiv și regulativ vorbind în termeni kantieni le înfățișează ca instanțe absolute în zona de întemeiere a rostirii; este vorba, desigur, de o supra-măsură a lor, originată în de-naturarea logos-ului și constrângerea lui formală. Dar supra-măsura este doar "formală"; altfel, adică "funcțional
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândească adevărul în felul acesta, dat fiind proiectul logicii-organon și al celor două modele de discurs desprinse din chiar structura formală originară S P, anume analitica și dialectica. Și tot de aceea, aceste două discipline "logice" sunt, în Organon, toposuri regulative care constituie (intră în constituția), într-un sens prescriptiv, discursul de orice tip. 3.1.1.8. Sensuri non-judicative ale unei meontologii aristotelice Obiectele celor două specii ale cunoașterii, cea veritabilă și cea părelnică, despre care am vorbit mai devreme
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu era posibil acest ultim fapt, date fiind condiționările discursului dinspre dictatura judicativului, căreia tocmai Aristotel, prin proiectul logicii-organon și prin cele două modele de discurs, analitica și dialectica, i-a consacrat puterea și i-a construit "mijloacele" intervenției sale regulative și mai cu seamă constitutive în discursivitatea de orice tip. O meontologie ca o condiție a unei ontologii veritabile: acesta ar fi sensul unei reajustări a topos-ului discursivității, pornind de la ideea adevărului -corespondență, de la cea a corectitudinii, care o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre inteligența divină. Ce legătură are intelectul intuitiv omenesc cu aceasta? Aparent, nici o legătură; dar, în fond, inteligența divină și actul său neîntrerupt reprezintă însăși ținta intelectului intuitiv, în ultimă instanță, ea constituie modelul "inteligenței" omenești. De aceea, "modelul" devine regulativ pentru funcționarea facultății umane de cunoaștere. Desigur, intelectul intuitiv devine, prin ceea ce produce și produce principiile științei (și pe cele ale artei) -, constitutiv cunoașterii și oricărei "metode" de dobândire a acesteia. Nu este vorba aici despre o simplă analogie între
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
totul firesc și justificat. Atunci când ea își arogă însă pretenții constitutive (ca organon al cunoașterii), este trecută granița competențelor sale firești, devenind dialectică, propunând, în fapt, aparență. În această viziune, analitica și dialectica tradiționale nu sunt două corpusuri cognitive și regulative (cumva, chiar constitutive) diferite, care au rol fundamental în orientarea, constituirea și justificarea cunoașterii, ci doar două modalități funcționale ale aceluiași corpus regulativ, numit de Kant "logică generală". Multe dintre elementele dictaturii judicativului stabilite mai devreme în legătură cu logica aristotelică nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
propunând, în fapt, aparență. În această viziune, analitica și dialectica tradiționale nu sunt două corpusuri cognitive și regulative (cumva, chiar constitutive) diferite, care au rol fundamental în orientarea, constituirea și justificarea cunoașterii, ci doar două modalități funcționale ale aceluiași corpus regulativ, numit de Kant "logică generală". Multe dintre elementele dictaturii judicativului stabilite mai devreme în legătură cu logica aristotelică nu par a mai avea valabilitate în noul context. Kant este foarte atent cu stabilirea competențelor diferitelor discipline, fiindcă scopul său este acela de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
stabilește limitele folosirii rațiunii pure (regulile sau principiile folosirii corecte a acesteia), prevenind astfel folosirea ei "hiperfizică" și descoperind netemeinicia pretențiilor de cunoaștere ale rațiunii pure și chiar ale intelectului pur, în absența experienței. Totuși, dialectica transcendentală este un corpus regulativ cu un conținut specific, spre deosebire de dialectica logică, potrivit înțelesului kantian, care doar prelungește ca atare demersul analiticii logice, asumându-și astfel sarcini constitutiv-fenomenale, total nelegitime. Analitica transcendentală este și ea, prin urmare, un canon al intelectului și rațiunii (și nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Kant după schema celei aristotelice, pornind de la terminologie ("paralogism", "antinomie", "teză" etc.) și sfârșind cu structura logică a argumentelor dialectice (structura paralogismului și circumscrierea sa local-epistemică; structura logică aporematică: teză antiteză etc.). E drept că dialectica transcendentală nu poate lucra regulativ decât dacă își asumă, "critic", anumite limite și își recunoaște capcanele în care își poate trimite operațiile, adică raționamentele. Paralogismul, antinomia și idealul rațiunii pure exprimă tocmai operațiile raționale prin care este produsă aparența, aproape într-un mod "natural", și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sine. Legarea unui asemenea obiect de o categorie, într-o judecată, conduce la cunoștința aparentă. La fel se întâmplă și atunci când conceptul pur rațional ("Ideea") primește o asemenea aplicație. De altminteri, conceptul rațiunii pure are el însuși un anumit rol (regulativ) în constituirea cunoștinței veritabile, dar numai prin aplicarea sa la conceptele intelectului, nu și la cele ale sensibilității sau, și mai rău, la lucrurile în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar pentru a reface calea de constituire fenomenală kantiană; în acel context își vor regăsi locul și conceptele de la acest subcapitol, atât cele referitoare la elementele analitice (ale constituirii fenomenale veritabile), cât și cele care se referă la elementele dialectice (regulative și falacioase). Rațiunea reprezintă etajul superior al facultății de cunoaștere și este gândită de Kant asemenea sensibilității și intelectului, adică într-un sens logic și, apoi, într-unul transcendental. Pe de o parte, rațiunea este facultatea raționării, a construcției de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sale firești prin raportare la funcționarea facultății de cunoaștere, adică a sensibilității, intelectului și rațiunii. Pe această posibilitate de a gândi (de a lua) necondiționatul în sine ca obiect al rațiunii (al unei Idei transcendentale) se întemeiază distincția dintre rolul regulativ al Ideilor rațiunii pure (rol legitim) și rolul lor constitutiv, vinovat de aparență (în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic). Dacă sinteza rațională (prin Ideile transcendentale), posibilă pe temeiul necondiționatului, exprimă doar posibilitatea înaintării infinite în lanțul condițiilor pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cel sensibil, cel schematic-imaginativ și cel sintetic-conceptual; (b) principiile judicative proprii proiectului critic sunt: 1) judecata este, și aici, forma logică fundamentală; sarcinile ei sunt, însă, cu mult mai semnificative constitutiv decât în logica organon, unde acestea aveau un rol regulativ preeminent; judecata este condiția "logică" necesară a cunoștinței, ca și pentru logica organon, dar, mai mult, ea condiționează forma concept și forma raționament. Pentru a pune în evidență aceste condiționări către categorii, Kant operează deducția transcendentală a acestora, oferind, altfel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condiționatul; Ideile transcendentale nu se raportează direct la obiecte sensibile, ci la categoriile intelectului. A face parte în această modalitate din structura constitutiv-judicativă a fenomenului nu înseamnă a fi constitutiv fenomenului ca atare, ci, așa cum spune Kant, a fi doar regulativ. Ceea ce îndreptățește afirmația că funcția regulativă asigurată de Ideile transcendentale nu presupune timporizare, timpul neavând nici un sens "regulativ". Având o asemenea funcție, Ideile rațiunii pure sunt transcendentale, realizând unitatea conceptelor intelectului, adică a tuturor condițiilor unui constituiri fenomenale realizate de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
această modalitate din structura constitutiv-judicativă a fenomenului nu înseamnă a fi constitutiv fenomenului ca atare, ci, așa cum spune Kant, a fi doar regulativ. Ceea ce îndreptățește afirmația că funcția regulativă asigurată de Ideile transcendentale nu presupune timporizare, timpul neavând nici un sens "regulativ". Având o asemenea funcție, Ideile rațiunii pure sunt transcendentale, realizând unitatea conceptelor intelectului, adică a tuturor condițiilor unui constituiri fenomenale realizate de intelect; dar ele sunt transcendente, fiindcă nu intră în structura "condiționată" a oricărei constituiri fenomenale, fiindcă ele nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intră în structura "condiționată" a oricărei constituiri fenomenale, fiindcă ele nu sunt imanente acesteia, deși sunt prezente ca atare în sensul precizat: ca un necondiționat care completează condiționatul ca element al unei experiențe posibile; așadar, ca ceva ce intervine doar regulativ (dar necesar). Avem deja două direcții din care poate fi descrisă o Idee transcendentală: una este cea propriu-zis transcendentală, cealaltă, transcendentă. În fond, este vorba despre două aspecte ale sensului raportului necondiționatului cu condiționatul, necesare, iar nu aleatorii. Rațiunea, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cum trebuie să căutăm, sub conducerea lui, natura și înlănțuirea obiectelor experienței în genere." Ideile transcendentale funcționează "nu ca principii constitutive ale extinderii cunoașterii noastre la obiecte mai multe decât cele pe care le poate oferi experiența, ci ca principii regulative ale unității sistematice a diversului cunoașterii empirice în genere, care, în felul acesta, este mai bine consolidată și rectificată în propriile ei limite decât ar putea fi fără astfel de Idei, prin simpla folosire a principiilor intelectului."153 În felul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
categoriilor intelectului. De aici rezultă aparența dialectică. Constitutiv, Ideea transcendentală nu poate opera. Pentru aceasta ar trebui ca unitatea posibilității experienței să aibă în propria structură ceva de natura Ideii; dar ea nu poate avea decât categorii aplicate obiectelor experienței. Regulativ, însă, Ideea transcendentală intervine chiar în legătură cu unitatea experienței posibile, dar în sensul că îi oferă acesteia o perspectivă de evoluție care nu face niciodată parte ca atare din structura sa, dar care, pe de altă parte, îi este cu totul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fiecărei specii de Idei (psihologică, cosmologică, teologică), ca un fel de schemă imaginativ-temporală. Precizarea lui Kant în privința aceasta este deosebit de semnificativă pentru o posibilă cercetare a legăturii Ideii și a tuturor sensurilor cu care ea este luată (necondiționatul, unitatea rațională, regulativul, modalitatea ca și cum etc.) cu timpul. Cercetarea nu poate conduce decât către ceea ce deja a fost semnalat: timpul nu timporizează prin intervenția unității raționale a tuturor condițiilor unui subiect, ale unui fenomen sau ale obiectelor în genere. De aici am putea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutiv. Însă așa stau lucrurile numai pentru funcționarea regulativă a Ideilor transcendentale, nu și pentru funcționarea lor constitutivă prin care este creată aparența dialectică. Ceea ce înseamnă că dialectica nu scapă reglementărilor amintite. Funcționarea regulativă a Ideilor transcendentale nu este dialectică. Regulativul, în înțelesul kantian, nu este dialecticul, pentru că el nu produce aparență. E drept, el nu produce nimic, adică nu constituie fenomenal nimic. Atâta vreme cât Ideile transcendentale se mențin în registru regulativ, ele au o semnificație prin raportare la fenomen, în genere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reglementărilor amintite. Funcționarea regulativă a Ideilor transcendentale nu este dialectică. Regulativul, în înțelesul kantian, nu este dialecticul, pentru că el nu produce aparență. E drept, el nu produce nimic, adică nu constituie fenomenal nimic. Atâta vreme cât Ideile transcendentale se mențin în registru regulativ, ele au o semnificație prin raportare la fenomen, în genere, la constituirea fenomenală ca act. Mai mult, regulativul stabilește un sens, care, ce-i drept, nu are nici el funcție constitutivă, dar se definește el însuși numai prin raport cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el nu produce aparență. E drept, el nu produce nimic, adică nu constituie fenomenal nimic. Atâta vreme cât Ideile transcendentale se mențin în registru regulativ, ele au o semnificație prin raportare la fenomen, în genere, la constituirea fenomenală ca act. Mai mult, regulativul stabilește un sens, care, ce-i drept, nu are nici el funcție constitutivă, dar se definește el însuși numai prin raport cu aceasta. Regulativul, prin urmare, nu are de-a face cu aparența. Ideile transcendentale o creează pe aceasta numai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]