1,181 matches
-
deplină fără fracții pe care războiul a spulberat-o definitiv. Lecția de civilitate, de împăciuitorism, cu contraexemplele ei exagerate și ele în scop didactic, dăunează filmului care pierde profunzimea complicatelor relații umane, astfel că uneori chiar defectele aduc nota de relativism necesar, unei linii clar trasate fiindu-i de preferat linia ce se pierde în necunoscut. Regizorului îi ies mai bine o serie de interludii familiale, precum discuția dintre bunic și nepot la un borcan de compot din care bătrînul soarbe
Capul cocoșului decapitat by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8612_a_9937]
-
își dorise el însuși cândva, Nicolae Ceaușescu are șansa de a deveni - peste noapte & pe sub mână - și critic, și istoric literar, și autor, și grafician, și Dumnezeu-mai-știe-ce. Șansă glumeață, convivială, într-adevăr, dar - până la urmă - șansă și nimic altceva. Că relativismul acesta nu e străin de anume pericole care pot conduce la o mitologie kitsch sau camp mi se pare de la sine înțeles. N-ar fi deloc exclus, într-o logică lipsită de impurități, să dăm cât de curând peste un
Ceaușescu, biograf by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8646_a_9971]
-
noi, cei de azi, știm ce-i adevărat, bun și frumos. Poate că cei vechi, indiferent din ce epocă și din ce loc, știau ceea ce este adevărat, bun și frumos pentru ei, pentru vremea lor - sigur, mă refer la un relativism cultural limitat. Să nu uităm totuși că lumea medievală avea o coerență și o rigoare care a dat temelia optimistă necesară succesului european și pe scheletul ei s-a construit mentalitatea modernă. Dar cercetarea literaturii vechi are și un rol
Cum să învii un "text mort" by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/7994_a_9319]
-
publicată și predată; mai ales pentru cele susținute de o ideologie națională mai mult sau mai puțin transparentă și care favorizează anumite teme, interzic altele, impun dogme și mituri. Modernitatea gîndirii sale antidogmatice nu este însă una "postmodernă", relaxată, a relativismului absolut - ci una obsedată de căutarea adevărului și a autenticității. Autorul constată că nu au fost suficient puse în valoare diferențele dintre limba și cultura română și celelalte limbi și culturi romanice: depărtarea de latinitatea culturală, dezvoltarea într-un mediu
"Cealaltă latinitate" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8120_a_9445]
-
pentru coagularea tuturor secvențelor disparate, în măsură să ofere imaginea coerentă a unei conștiințe artistice și simbolice consolidate. Numai că această aparentă unitate este subminată de înseși contradicțiile profunde ale secvențelor care o compun: aspirația spirituală este zădărnicită chiar de relativismul mijloacelor puse la dispoziție de către modernitate și de filosofia sceptică a acesteia, iar deschiderea către spațiile oferite de noile tehnologii tinde să suspende cu totul criteriile morale și centrele unificatoare. Din această combustie lăuntrică, amestec de dogmă morală și libertate
Un artist revoltat: Alexandru Trifu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7048_a_8373]
-
în legătură cu mine într-o împrejurare la care voi ajunge în aceste pagini." (pag. 22) Cum, necum, cererea era făcută. (Să notăm că întâmplarea se petrece în 1973, în preajma plecării lui Matei Călinescu din țară, ceea ce poate constitui o premisă a "relativismului moral" de care, în câteva ocazii, Ion Vianu se învinovățește cu subliniată exigență.) Răspunsul cinic al unui activist, entuziasmat că din acel moment situația urma să depindă exclusiv de el, va genera din partea lui Vianu o adevărată întoarcere a armelor
Un epilog by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7058_a_8383]
-
apărut la Editura Albatros (1982) și îi publică ample fragmente din Poemul Invectivă pe care nici autorul nu încercase să le reediteze. E împotriva închistărilor și stereotipurilor critice atât în literatură, cât și în arta filmului. Riscurile criticii hedoniste și relativismul axiologic sunt evidențiate de eseist. Cum va constata și Lucian Raicu, "omul-text de o extraordinară însuflețire a inteligenței palpită în fiecare frază și în fiecare întorsătură de frază: umanitatea și calitatea intelectuală a prezenței lui N. Steinhardt se percep împreună
O carte unică by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Journalistic/7083_a_8408]
-
marcată responsabilitate constructivă: "Cum esențial observa G. Călinescu, menirea istoriei literare este să lege, să coreleze, să închege. Să petreacă laolaltă generațiile și să descurajeze discontinuitatea, fragmentarea, sincopele. O calitate de-a dreptul vitală prezentului literar, atât de alterat de relativism, radicalitate contraproductivă, teribilism corosiv, fragmentarism sterilizant, când tot mai puțini își asumă fertil trecutul și tot mai mulți contribuim frenetic la disoluția generală." (pag. 213) Ce fel de istorie va fi fiind, totuși, aceasta în care defilează - aleg fără vreo
Luna de miere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8090_a_9415]
-
colegilor de generație și a unor nume consacrate de pe scena literară autohtonă avem și în Nu al lui Eugen Ionescu, apărut tot în 1934. Ionescu e însă în război cu toată lumea, inclusiv cu propriile teze avansate pe parcursul deconstrucțiilor, într-un relativism... absolutizat. În comparație cu acest sofist sclipitor, mai tânărul Steinhardt este un spirit mai conservator și mai constructiv. Săgețile otrăvite pe care le lansează vizează ținte precise și urmează anumite direcții, pentru a apăra niște valori sociale și instituționale burgheze. Steinhardt ar
Un burghez incomod by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8094_a_9419]
-
o iubire. Intervine apoi scriitorul și o deturnează cu instrumentar propriu, ocolind abil parodia (ironia lipsește din peisaj), dar și pastișa, deși avem de-a face cu un exercițiu mărturisit de afecțiune. În cele din urmă, e o pledoarie pentru relativism și diversitate. Nicio întâmplare cu oameni nu are final unic și absolut, mai încape un rest, o nuanță, o prelungire. Literatura lumii e plină de remake-uri și repovestiri. Într-o paranteză fugară, aș zice că intertextualitatea nu e departe de
Proză pe teme date by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4285_a_5610]
-
Care nu este un teolog absolut, nici un cenzor al moralei comune din perspectiva celei creștine, ci un gânditor care rămâne, și după ce îmbracă rasa monahală, fidel unor idei și concepte de sorginte liberală, conciliind (în asta constă, cred, geniul său) relativismul filosofic cu bunătatea și smerenia ortodoxă. A-l reduce, așadar, la înfățișarea spirituală, oricât de substanțială, a monahului tipic înseamnă a-l sărăci tocmai de ceea ce constituie bogăția operei sale. Și anume, capacitatea de a uni domenii și aspecte aparent
Integrala N. Steinhardt, aproape de final by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4455_a_5780]
-
la epoci revolute, figurativul revine ostentativ în artele plastice etc.etc). Starea postmodernă marchează trecerea la vizualizare în domeniul comunicării (computerul); centrele de putere se modifică într-o lume care a încetat de a fi bipolară. Postmodernismul, introducînd scepticismul și relativismul cu privire la valorile tradiționale, pune totul sub semnul întrebării; însăși religiozitatea începe să fie considerată un vestigiu perimat al trecutului. Totuși exegetul nu cade în disperare („Postmodernitatea nu e nicidecum o condiție diabolică. E doar una periculoasă”, p.32). Această aserțiune
De partea lui Nemoianu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4478_a_5803]
-
lui Eros” (P.H.L.) ale unui sexagenar (sau, oricum, apropiat de această vârstă). Un subiect (literar?) pe care nu cred că l-aș fi „prizat” cu același interes când aveam vreo 25-30 de ani. Cât de greu învață omul să depășească relativismul și toate limitările subiective în înțelegerea celuilalt!... Își dă seama mereu prea târziu că viața este atât de scurtă încât nu are vreme nici ca să îmbătrânească! Și cu cât se apropie de sfârșit, cu atât mai mult simte că ar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o mobilitate progresivă. Dualități ce fac ca „Homo” să fie mai mult „sapiens” și „faber”, lăsându-se mai laterală, trăirea afectivă, ca fiind fragilă, trecătoare. O lucrare care convinge, prin extrapolare, cu distanțările ce rezultă din cartezianismul esenței divine și relativismul, aleatorismul socio-uman. Iar între astea două, interogativul dramatic uman: „dar eu, încotro s-o iau?” Un încotro, de care depinde infinitul de dincolo. Un altfel de „out... out”. Deși lucrarea gravitează, competent, la normativul unui atribut cotidian al omului dintotdeauna
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
să nu izvorască dintr-o indecizie). Să luăm în considerare și posibilitatea ca limba română, în creuzetul căreia ni se formează conștiința, să nu suporte rigoarea nemțească. Poate că avem prea multe cuvinte care ne atrag mintea către lene, către relativism. Peste cuvintele șansă și risc încă nu s-a așezat umbra axiologiei, ele fiind folosite într-o totală devălmășie axiologică; spre exemplu, auzi deseori spunându-se în media: cineva care a suferit un accident "are multe șanse să moară", ca și cum
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
alegerea e cum nu se poate mai potrivită. Însă un tradiționalist... relativist, temperînd individul prin societate și societatea prin istorie. " Poate afirma cineva că a rămas același de-a lungul întregei sale vieți?" rezumă Vianu, printr-o întrebare, teza acestui relativism. Răspunsul pe care-l așteaptă e nu, însă acela care se poate da, citind ideile unui Maurras din tinerețe, e mai degrabă afirmativ. O gîndire radicală, mai curînd decît relativizantă, cum o vede Vianu, n-are nevoie decît de contextul
Inteligență and utopie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8752_a_10077]
-
multe rânduri, de-a lungul anilor, romanele mele ar fi fost mult mai ratate decât le-au sancționat anumite critici. În Noaptea lui Iuda (și nu numai), storc din postmodernism și din postmodernitate exact cât pot și cât trebuie. Flagelez relativismul și inconsistența lumii contemporane numai în măsura în care atitudinea mea severă are un impact estetic. Nu pot să mă tranform într-un inchizitor penibil care țipă în pustiu. Disoluția actuală are o anumită vrajă crepusculară și merită s-o privim cu toată
Dan Stanca - "Adevărata miză a cărților mele este erosul, nu logosul" by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/8705_a_10030]
-
profunzime par încă necunoscute ? Sau, dacă nu complet necunoscute, cel puțin inexprimabile. În acest sens, titlul - frumos, neîndoielnic - se dovedește a fi și bine ales, ca metaforă extinsă și chiar contextuală a imposibilității nevinovate, a unui antipozitivism funciar, a unui relativism de cursă lungă. Într-un fel, depășind delimitarea impusă de copertele volumului, titlul spune ceva - și nu puțin - despre relația cititorului cu textul. Un ludic utilitar, un defect oricând disculpabil, un exotism stilistic obligatoriu, o elegantă incompatibilitate în pofida apropierii - toate
Cumințenia pământului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8835_a_10160]
-
retorica obsedantă a lui dar. Tot ce se întâmplă e contrabalansat - nu și anulat - de ceea ce va urma. Iată dovada formală a organicității scrisului lui Vișniec și a coerenței structurale care-l protejează de tentația - istorică, în fond - a absurdului. Relativismul sistematic practicat de autorul Ușii îl distinge net și de Ionesco, și de Slawomir Mrozec. Din cele două texte care alcătuiesc volumul, putem izola contrariați doar câteva pasaje care - tulburătoare și frisonante - nu se încadrează în datele acestora deduse până
Matei Vişniec, dar... by Cosmin Ciotloş () [Corola-journal/Journalistic/9889_a_11214]
-
100 de șanse, 2000) și Eight Days a Week (Opt zile pe săptămînă sub fereastra ta, 1997) se joacă convingător cu convențiile, nu se lasă dominat de ele, le utilizează inteligent fără a le repudia, conferindu-le o doză de relativism: este forma de inteligență a filmului american al ultimului deceniu.
Pistoliada: foc cu foc by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9146_a_10471]
-
Până aici toate bune și frumoase. Mai puțin calitatea restituirilor, cu precădere a celor vocale care confirmă astfel superficialitatea și neglijența din abordarea muzicii contemporane de către cântăreții noștri (unii dintre ei aflați, vai, și în postura de pedagogi). Intonația precară, relativismul din tratarea raporturilor ritmice, aproximarea nuanțelor și a modurilor de atac m-au convins că una este partitura compozitorului și alta versiunea interpretului. Oricât l-ar omagia pe părintele dadaismului, aceste muzici nu sunt nici improvizații colective, nici însăilări suprarealiste
Muzici pentru Tristan Tzara by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9340_a_10665]
-
să ne avertizeze că ne găsim la lecția despre contraste - de cantitate, de complementaritate ș.a.m.d. -, la cea despre compoziție și culoare ori chiar la aceea despre linia statică, linia activă și linia dimanică, dar gravitatea formulărilor, absența oricărui relativism și desăvîrșita lipsă de umor ne alimentează prompt puterea de a nu ceda în fața ispitelor credulității. însă această rezistență hotărîtă nu împiedică, finalmente, un alt șir de observații. Deși își refuză orice exterioritate și face o implicită apologie a impersonalității
Despre Arta concretă (o rememorare) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9366_a_10691]
-
în adâncul ființei ne e indiferentă și logica cererii, și etica ofertei. Îi datorăm lui Caragiale și compromiterea noțiunii de trădare. Cum să mai vezi în ea o plagă morală, când Nenea Iancu a coborât-o între păcatele veniale? Supremul relativism al lui Farfuridi (, Dacă e trădare, adică o cer interesele partidului, fie!") e întrecut doar de fandoseala gnoseologică a lui Brânzovenescu (,Dar cel puțin s-o știm și noi."). Trădăm la scenă deschisă, în sunet de fanfare, sub răpăit de
De ce și pe cine trădăm? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7749_a_9074]
-
repudiere a modelului călinescian, persistentă de vreo trei decenii, din mai multe pricini declarate, alcătuind un adevărat rechizitoriu: clișeizarea unor formule critice transmise pe cale didactică până la sațietate, absolutizarea criticii estetice într-un moment de expansiune a culturalului postmodern și a relativismului, prea marea libertate de expresie a criticului ce duce interpretarea spre o literaturizare excesivă, în dauna conceptualizării și a scientizării, lipsa de ancorare a călinescianismului într-o metodă unanim acceptată, posibil a fi racordată la una din căile "acreditate" de
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
câștiga "demnitatea etică" ("Artiștii sunt eroi, criticul trebuie să fie rege"), înseamnă ascensiune pe calea unei detașări de sine, o continuă ridicare în sus, pentru a depăși "orgoliul de a judeca". E un mod de a evita, nu numai teoretic, relativismul impresionist. G. Călinescu se disocia în acest fel de modul subiectiv lovinescian de a înțelege critica. O va face uneori explicit, alteori indirect, ca în această afirmație din 1927: "Un critic este raportor al umanității, o monadă cu fereastră a
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]