221 matches
-
și să ne distragă atenția de la altele, mai periferice. Astfel, stiința progresează în special prin învățarea a ceea ce trebuie ignorat din cadrul complexității empirice, pe când, în cazul pozitivismului, aceasta progresa tocmai prin învățarea a ceea ce trebuia inclus. Polemica dintre empiriști și relativiști urmărește să stabilească dacă cercetarea științifică poate sta la baza unor alegeri obiective și exacte din cadrul unei game largi de construcții conceptuale posibile. Pentru empiriști, omul propune, dar lumea dispune ce trebuie eliminat și ce nu. Aserțiunile teoretice pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
de știință dispune eliminarea sau nu, în funcție de metoda de determinare a dovezilor valide specifică teoriei. Cu toate că testarea ar putea fi una empirică obiectivă, ea se produce, de fapt, doar în limitele paradigmei dominante. Văzută din perspectiva istoriei îndelungate știința, susține relativistul, operează de fapt printr-un ciclu hermeneutic de interpretări și auto-confirmări. Nu există ieșire din acest cerc închis în afară de înlocuirea în bloc a unui ciclu interpretativ cu altul.1 O bună parte dintre polemicile filozofiei moderne s-au desfășurat între
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
un ciclu hermeneutic de interpretări și auto-confirmări. Nu există ieșire din acest cerc închis în afară de înlocuirea în bloc a unui ciclu interpretativ cu altul.1 O bună parte dintre polemicile filozofiei moderne s-au desfășurat între empiriști și criticii lor relativiști. Întrebarea principală este dacă există standarde fixe de probe și evaluări prin care să putem afirma că ceva este adevărat sau fals, și nu doar că este adevărat sau fals conform paradigmei conceptuale pe care se întâmplă s-o acceptăm
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
și cred că există căi logice de a se face distincția între convențiile superioare privind design-ul de cercetare și evaluare, și cele inferioare. Totuși, este de asemenea posibil să fii om de știință și să te plasezi în pătratul relativist - bazat pe convingerea că practicile științei curente sunt cele care ne par plauzibile în acest moment istoric, dictate, în general de forțele conformismului social, și că adevărurile noastre pot fi susținute numai atât timp cât paradigmele dominante își mențin controlul asupra conștiinței
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
asupra conștiinței noastre. Oricum, se pare că știința evoluează cu precădere în cadrul jumătății inferioare a tabelului prezentat mai sus. Lumea supusă investigării științifice este una constituită din afirmații teoretice construite și propuse de către investigator. Atât pentru empirist, cât și pentru relativist, faptele în sine nu se organizează singure într-o lume coerentă. În absența unor întrebări specifice nu pot apărea nici răspunsuri empirice. În absența unei conceptualizări intelectuale, tot ceea ce poate exista este un haos observabil. Acest lucru are implicații practice
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
și judecata cercetătorului și de conversația continuă dintre oamenii de știință în ceea ce privește utilitatea unui anumit efort de cercetare. În timp ce empiristul crede că, în final, există o legătură directă între fenomenele obiective și concluziile pe care suntem îndreptățiți să le susținem, relativistul se concentrează asupra standardelor acceptate în prezent de către comunitatea științifică. Totuși, aceste diferențe sunt în mare măsură irelevante pentru strategia de bază a cercetării din științele sociale. Ambii sunt de acord că procesul de cercetare are două etape coordonate, care
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
ea. O spunea recent, într-un interviu publicat de Dilema veche, filozoful și teologul Jean-Yves Lacoste cînd declara abrupt și expresiv : nu mă interesează creștinismul, ci Christos Riscul tîrziu modern este ca, lăsată în grija persoanei, transcendența să se coloreze relativist, să apară drept chestiune de opinie ori de construcție individuală, subordonată subiectivităților limitate la nivelul lor individual. Cum poate fi semnificată în imaginarul public prezența transcendenței veritabile? Cum poate fi pus în evidență caracterul ei suprem obiectiv, obligatoriu, absolut, de vreme ce
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
de polarizare. -Cercetări privind fenomenele de autoorganizare. Procese fizice în plasmele autoconfinate. Studiul fenomenelor neliniare aflate la originea autoorganizării materiei. Studiul fenomenelor de transport anomal de particule și energie. Elaborarea unor tehnologii privind încălzirea unor structuri de plasmă autoconfinate. -Studiul relativist al câmpului gravitațional și al interacțiunilor sale cu alte câmpuri. -Cercetări în domeniul biofizicii. Proprietăți fizice ale nanoporilor artificiali și naturali funcționalizați specific. Particularitățile excitabilității celulare în condiții de rezonanță stochastică. c) Finanțarea activității de cercetare științifică este asigurată în
O privire asupra învăţământului de fizică la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi : file de istorie şi tendinţe de viitor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100991_a_102283]
-
la justa lor valoare. Știința noastră nu poate fi plenar obiectivă, nici în metodele sale, care implică cunoștințe anterioare, nici în rezultate, care presupun un punct de vedere asupra lumii. Subiectivitatea este principala rațiune a relativității sale. Așa cum afirmă mulți relativiști, economiștii scriu întotdeauna sub specie temporis, iar cunoașterea contextului istoric "iluminează" teoriile trecutului. După Roland Barthes, în secolul nostru, nu faptul, ci relația pare a fi dominantă, astfel încît este imposibil de extras din contextul său o atitudine, o conduită
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
eludează problematica "ochiului sceptic" și opune "ochiului bun" al perspectivei istoriei artei tradiționale acel "ochi curios" teoretizat în teoria filmului feminist, insistând în acest context asupra interesului pentru lucrurile mai puțin cunoscute, înțelese și articulate care ar deschide un model "relativist" al analizei culturale. Această turnură care determină schimbarea direcției analizei culturale de la preocuparea pentru obiecte și imagini, specifică istoriei artei, la interesul pentru receptor ori pentru cel care autorizează discursul, specific culturii vizuale, oferă ocazia conștientizării conjuncției dintre cunoașterea situată
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
relativismul moral (post) modern. Conform fundametalismului baptist, Biblia conține în sine totul. Trecutul, prezentul și viitorul sunt prezente deopotrivă în textul revelat. Prin urmare, orice adaptare, modificare sau schimbare a ritualului și a textului creștin în acord cu prezentul postmodern, relativist și desacralizat este refuzată și stigmatizată ca atare. „Fundamentalismul este o reacție Împotriva teologiei liberale și a frecventării bisericii de către oameni puțin interesați de religie.” Plecând de la această primă folosire a termenului, Sandu Frunză detaliază tipologia lui Majid Tehranian privind
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
În al doilea rând, Economia dezvoltării s-a întemeiat pe ideea “imperfecțiunilor pieței” și a necesității intervenționalismului guvernamental pentru a le corecta. Aceasta a făcut loc ideologiilor etatiste iar analiza economică a dobândit în cazul țărilor în dezvoltare un pronunțat relativist și arbitrar. În loc să explice factorii dezvoltării a formulat obiective cu grad ridicat de agregativitate și strategii de management public a activităților economice. Stadiul țărilor occidentale a fost considerat obiectivul dezirabil pentru țările slab dezvoltate iar menirea managementului dezvoltării era să
Capitalul uman şi dezvoltarea economică Influenţele capitalului uman asupra dezvoltării economice by Mircea ARSENE () [Corola-publishinghouse/Science/100960_a_102252]
-
intuit și l-a făcut posibil, poetic. Articolul se încheie cu gândul că George Panu și cei opt care nu înțeleg nimic de la Junimea 71 ar pricepe mai mult din nuvelă, în lumina descoperirilor fizicii din zorii secolului XX72. Entuziasmul relativiștilor eminescieni a fost temperat, se pare73, chiar de A. Einstein însuși. Savantul a primit o scrisoare în 1928 de la o ferventă cititoare a operei eminesciene, tânăra Melania Șerbu, care scrisese la destinatar "domnului Profesor Albert Einstein, descoperitorul teoriei relativității, Berlin
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
profesor Mircea Flonta, cu întreaga mea recunoștință CUPRINS Cuvânt introductiv / 9 I. Preliminarii despre Zeitgeist / 13 1. Argumente și contraargumente în privința unei încadrări în epocă / 13 2. Perspective filozofice, perspective larg culturale / 14 A) Raționalism universalist clasicism / 17 B) Istorism relativist romantism / 19 C) Pozitivism realism / 22 3. Poziția lui Dilthey în epocă / 26 A) Considerații despre evoluția individuală și despre evoluția epocii / 26 B) Criza epocii și/sau criza filozofiei / 30 C) Relația cu filozofia kantiană / 32 D) Relația cu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
răspunsuri parțial valabile. Urmărind o adecvare între lucruri și intelect sau chiar o identificare a planului existenței cu cel al gândirii, filozofia tradițională dorea să obțină o sinteză sistematică, aptă să propună un concept totalizator, universal valabil. În schimb, orientarea relativist istoristă din secolul al XIX-lea pune în lumină faptul că șansa metafizicii rezidă doar în creația liberă, în mod fatal unilaterală, ceea ce îi conferă un caracter relativ în raport cu pretențiile absolutiste ale metafizicii clasice. Din această nouă perspectivă, sistemele filozofice
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pe filozofia culturii sau pe filozofia stilului -, ne vom opri la început asupra aspectului intrinsec, cu care ne situăm în planul diacronic al filozofiei teoretice. Cercetând manifestările intrafilozofice din secolul al XIX-lea, distingem trei orientări principale: raționalismul universalist, istorismul relativist și pozitivismul. Această schematizare, cu toate riscurile ei11, ne-a fost relevată în primul rând de convergența tipologică a unor construcții filozofice, despre care vom vorbi în continuare; în al doilea rând, ea ne-a fost sugerată de evidentele corespondențe
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
filozofice, vom extinde perspectiva și vom reda acompaniamentul discret al celor trei "curente" care domină în plan cultural secolul al XIX-lea, unde ele se regăsesc poate mai evident decât în orice alt veac21. Vom atașa raționalismului universalist clasicismul, istorismului relativist romantismul, iar pozitivismului realismul, înțelese nu neapărat în sens restrâns drept curente literar-artistice manifestate programatic, printr-o estetică bine conturată, într-o perioadă istorică strict determinată 22 -, ci mai ales într-un sens larg, drept moduri de existență și gândire
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
asociată cu ideea de progres o mobilitate care probabil nu-i mai fusese recunoscută gândirii încă de pe vremea lui Heraclit. Iar fiindcă Hegel "legitimează oarecum retroactiv orice filozofie în raport cu timpul său"36, putem spune că el creează premisele unui istorism relativist, fără a păși însă hotărît pe calea acestuia. Ca atare, Hegel rămâne în afara istorismului propriu-zis, pentru că la el se pierde tocmai aspectul esențial al istorismului: relativismul. Dacă ar fi urmat calea amintită, Hegel și-ar fi abandonat credința în continuitate
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
calea amintită, Hegel și-ar fi abandonat credința în continuitate, întrucât istorismul atenuează substanțial ideea progresului și aduce în prim-plan discontinuitatea.37 O asemenea deschidere spre istorism este favorizată, în mod evident, de spiritul romantic al epocii. B) Istorism relativist romantism Protestantismul 38, tradiția speculației mistico-filozofice inițiate de Jakob Böhme, influența ideilor lui Rousseau, operele lui Hamann și ale lui Herder care au pregătit terenul pentru Stürmer-i und Dränger-i constituie câțiva factori care au favorizat către sfârșitul secolului al XVIII
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
principale, care pe baza ideilor enunțate aici va fi aprofundată în ultimul capitol dintr-o altă perspectivă, epistemologică. La început analizăm istorismul în genere, precum și viziunea istoristă despre filozofie. Urmărim să determinăm astfel condițiile de apariție, evoluția și caracteristicile istorismului relativist în care se integrează opera lui Dilthey. Aici vizăm însă cu precădere implicațiile acestei orientări asupra epistemologiei diltheyene. Așa ajungem să înțelegem statutul filozofiei ca Weltanschauung și să justificăm necesitatea unei metafilozofii. De asemenea, o dată cu evidențierea trăsăturilor esențiale ale filozofiei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
relativizării cunoașterii. Relativismul ne ajută și în altă privință: el ne face să depășim orgoliile unor sisteme considerate infailibile și să înțelegem precaritatea cunoașterii noastre. E aici o mică răzbunare a istorismului la adresa lui Hegel, care crease el însuși premisele istorismului relativist, fără a păși pe calea acestuia (vezi I, 2A). Astfel dincolo de promovarea unei discontinuități a conținuturilor -, istorismul relativist ne va apărea în ultimă instanță, oricât de paradoxal ar părea deocamdată, ca un factor determinant al continuității formelor. Această idee, pe
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
infailibile și să înțelegem precaritatea cunoașterii noastre. E aici o mică răzbunare a istorismului la adresa lui Hegel, care crease el însuși premisele istorismului relativist, fără a păși pe calea acestuia (vezi I, 2A). Astfel dincolo de promovarea unei discontinuități a conținuturilor -, istorismul relativist ne va apărea în ultimă instanță, oricât de paradoxal ar părea deocamdată, ca un factor determinant al continuității formelor. Această idee, pe care o vom întîlni bine reprezentată la Dilthey, vizează în mod evident o astfel de continuitate paradigmatică doar
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
matrice. Varietatea acestor "matrice stilistice" în spațiu și timp determină și explică relativitatea sistemelor filozofice. Se cuvine să subliniem că deși relativismul lui de tip spenglerian are accente mai categorice decât în cazul lui Dilthey Blaga nu este totuși un relativist radical. El acceptă criterii comune de evaluare a viziunilor metafizice, exigențe pe care ar trebui să le satisfacă orice Weltanschauung pentru a-și câștiga statutul de filozofie autentică. Or, astfel de criterii de excelență care funcționează ca niște invariante atemporale
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
conducă însă nicidecum la ideea că autorul își abandonează constatările care-l împing spre concluzii relativiste. Conștiința istorică este doar punctul de plecare pentru o analiză lucidă a experiențelor nemulțumitoare în planul cunoașterii filozofice. Dilthey rămâne în orice caz un relativist călăuzit de conceptul istorist al discontinuității. Numai că el caută să meargă mai departe, purtând lestul propriilor dezamăgiri. Constată limitele și înaintează către metafilozofie, cu ele cu tot. Exaltarea creativității ține de vocația demiurgică a romanticilor. Este în aceasta, poate
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
reprezentant al supraistorismului, cât și reprezentanții școlii istorice.) De aceea, credem că Mircea Florian are perfectă dreptate atunci când susține că "în filozofie, istorismul are două aspecte: sau filozofia absoarbe istoria (istorismul absolutist, metafizic, hegelian), sau istoria absoarbe filozofia (istorismul obișnuit, relativist, dizolvant)", adăugând că, de fapt, "absorbirea istoriei de către filozofie urmărește salvarea supraistorismului." (s.n.)214 Și Max Scheler subliniază faptul că istorismul începe cu Hegel. După ce, de la Anaxagoras până la Kant, rațiunea umană este mereu aceeași și are ca efect transformarea "haosului
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]