239 matches
-
critic în analiza asimetriilor sociale, economice și politice, dar și ca mijloc de a impune un mod specific occidental de democrație liberală, economia de piață, având statutul unui "symbolic marker" (Griffin, 2001; Ghodsee, 2004). Sublinierea necesității de a integra valorile reprezentaționale ale cunoașterii dar și ale existenței cu bazele materiale, sociale și politice ale acestora constituie unul dintre motivele fundamentale de contestare a integrării dimensiunii de gen în educație și a includerii studiilor de gen în curriculum-ul academic și ar
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
unor exemplarități. Care sunt, fără îndoială, produse ale unor conjuncturi și interese. Totuși ideea mitului devastator prin excelență rămâne în continuare o idee caducă. Mitul subzistă subiacent partinic, dar și paralel politicului, atâta vreme cât va exista «magia» întregii „ideologii” a semnificației reprezentaționale. Aceasta rămâne structural, o ideologie a puterii, dar nu se află niciodată sub controlul ei total. Interesant este, în cazul lui Platon suprapunerea specifică dintre abordarea mitomorfică și cea logomorfică a politicului. Logomorficul (caracteristic discursului științific, care demonstrează logic idei
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sigur de sine) despre celălalt și instituind propria perspectivă ca perspectivă privilegiată, Occidentul raționalist (și excepționalist deopotrivă) face posibilă și necesară o critică a fenomenului colonialismului cultural. În epoca noastră, Stephen Tyler va respinge așa-numita „magie” a ideologiei semnificației reprezentaționale, afirmând că ea se instituie ca o ideologie a puterii. În consecință ea ar trebui, cât mai repede posibil, să fie sfărâmată. Puterea își lansează dintodeauna propriile mituri institutive de sens. Înțelegem aici termenul de mit în sensul propus de
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și simbolică a criticii doar la suprafața instituției, fără nicio consecință materială la nivelul organizării sale. Acest proces simbolic de integrare superficială s-ar reflecta și în situația minorităților, păstrându-se, însă, inegalitatea politică și socială. Schimbarea la nivelul tehnicilor reprezentaționale, de la reprezentarea materială la cea simbolică, s-a manifestat și la nivelul schimbării de la o critică a instituției la o critică a reprezentării. În încercarea de a crea o diversitate cât mai largă a reprezentărilor s-au creat piețe de
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
acestora într-o lumină favorabilă, seria X-Files induce o "paranoia de masă", care să stimuleze criticismul și scepticismul.505 Dincolo însă de mesajul ideatic (sau ideologic), programul oferă un excelent exemplu de estetică postmodernă, "formă pop de postmodernism", întrebuințând caracteristicile reprezentaționale și tropii tematici ai acestuia, într-o pastișă a subiectelor, convențiilor și iconografiei genului SF, precum și a folclorului, alături de "pastile istorice" care se regăsesc în alte forme ale mass-media anterioare, combinând stilul greoi și seriozitatea totală cu ironia și parodia
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
pe oricine să-i îndeplinească vrerea simboliza farmecul iubirii și al atracției feminine care îi subjugă pe bărbați, dar ocazional și pe alte femei). Wonder Woman este personificarea națiunii americane însăși, comunitate imaginată în sensul lui Anderson, care "feminizează trupul reprezentațional al națiunii și după aceea îl pune în lanțuri", feminizarea națiunii necesitând temperare, corpul descris în iconografia naționalistă fiind în primul rând obiectul plăcerii sexuale masculine (naționalitatea feminină este considerată naturală, protectoare a copiilor, maternă, imuabilă, în timp ce naționalitatea masculină este
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
prin cultura scrisă și vorbită și transformat prin televiziune în homo videns. Acesta reprezintă, după autorul citat, o formă de degenerescență în evoluția speciei umane, fiind reprezentantul unei lumi în care cuvântul și abstracția sunt dominate de forța emoțională și reprezentațională a imaginii de televiziune. Sindromul „imbecilizării” prin televiziune descris de Sartori este însă mai curând expresia unor judecăți morale apocaliptice, pe care nu le împărtășesc toți cercetătorii specializați în analiza imaginii (televizuale, publicitare etc.). Foarte probabil că Sartori este prea
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
ca artă, trebuie să corespundă anumitor nevoi și să contribuie la o expriență estetică. Istoric vorbind, opera este caracterizată de o singură proprietate, cea de artă, care propune o serie de proprietăți separate. De aceea, opera, în general, prezintă proprietăți reprezentaționale, expresive și formale. Fiecărei proprietăți îi corespunde o interpretare a artei și o proprietate: de a reprezenta, de a exprima sau de formă. Însă, astfel de definiții ale operei de artă nu sunt autonome, întrucât proprietățile caracteristice sunt generale și
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de a exprima sau de formă. Însă, astfel de definiții ale operei de artă nu sunt autonome, întrucât proprietățile caracteristice sunt generale și aplicabile totodată altor obiecte. Începând cu Platon și Aristotel artele au început să fie caracterizate ca forme reprezentaționale sau imitative, ceea ce înseamnă că se află într-o relație ontologică de dependență cu obiectul lor fizic care, la rândul său, se află într-o relație ontologică cu forma artei. Ceea ce dă valoare operei este ideea de finalitate. Dar perceptual
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
a artei ca formă de judecare pe care o întâlnim sub numele de filosofia artei. Arta tradițională prezintă mai multe forme de proprietate. Proprietatea trebuie înțeleasă ca formă de posesiune a artei. Astfel, în arta tradițională putem vorbi de proprietatea reprezentațională cu implicațiile ei mimetice, proprietatea expresivă cu implicațiile ei simbolice și proprietatea formală. Toate aceste proprietăți oferă o caracteristică și o interpretare a artei, dar nu oferă o definiție satisfăcătoare deoarece nu avem diferența dintre opera de artă și artefact
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Gadamer numește instanță a ideei de Bildung - procesul de învățare și formare a omului prin intermediul experienței. Acesta este procesul devenirii omului (Werden), posibil numai cu ajutorul artei. Pornind de aici, Gadamer înțelege arta ca fiind sugestivă 3 (darstellen) mai degrabă decât reprezentațională (vorstellen). Astfel, arta are un limbaj în cadrul căruia simbolurile și semele sale funcționează ca unități semantice. O clarificare a conceptului de artă implică o distincție între știința artei și experiența artei. Prin opera de artă subiectul experimentează un adevăr ce
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
artă. În mod tradițional operele de artă sunt caracterizate printr-o proprietate singulară, în timp ce construcția ontologică a unui obiect de artă este dată de o singură caracteristică. Ele sunt caracterizate în funcție de posesia lor. Pentru Platon, artele sunt caracterizate de proprietatea reprezentațională, expresivă sau formală. Aceste caracteristici nu sunt suficiente pentru a defini opera de artă, deoarece ele arată numai felul lor de a exista nu și modalitatea lor. În plus, cele trei caracteristici principale pot fi însușite și de obiecte de
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
se poate realiza în afara implicației subiectului. Caracteristicile lor sunt de natură epistemologică și ontologică întrucât, prin intermediul lor se pot cunoaște și pot exista. Nu există ideea de autonomie absolută în cadrul artei. După cum deja am văzut, Platon consideră că artele sunt reprezentaționale și mimetice. Obiectele de artă sunt dependente ontologic și inferioare obiectelor naturale care, în schimb, sunt ontologic dependente și inferioare față de forma imaterială. Opera de artă, văzută astfel, este aparența unei aparențe a ceea ce este real. Prin urmare, experiența artistică
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Prin urmare, opera poate prezenta un obiect real, specific nivelului pre-ontologic, și un obiect ce determină reprezentarea artistică. Acest lucru este posibil astfel: în cazul fotografiei putem vorbi de un obiect real (hârtia sau suportul digital), și de un obiect reprezentațional ce este constituent narativității fotografiei. Pe de altă parte, ideile sunt înțelese sub forma unui ideal, adică ele se prezintă ca entități non-temporale (ideea fotografiei). Însă orice idee are un conținut (Gehalt) prin care putem determina tipul de obiecte sau
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
un cerc în mișcare infinită: jocul este generator de mituri. Gadamer apropie termenul de joc de artă unde natura servește ca model. Deosebirea artei de natură stă în modul în care ea este percepută de om. Arta nu poate fi reprezentațională, ea este doar prezentă și performatoare, sau ceea ce Gadamer numește "transformare în structură"42. Prezența artei în diferite structuri și forme este o prezență continuă a jocului. Fie că vorbim de teatru, de cinematografie sau alte arte, interacțiunea dintre om
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
dispune. În acest sens, pentru Platon obiectul de artă este de trei tipuri: mimetic, productiv și executiv (Republica 490b). Obiectele de artă consideră aceeași realitate, dar au moduri specifice de manifestare ce survin în funcție de tipul de obiect: obiectul mimetic este reprezentațional, obiectul productiv simbolizează opera, iar obiectul executiv, ideea. Natura tridimensională a obiectului de artă lasă în afară anumite tipuri de artă ce înglobează, prin starea lor existențială, două sau mai multe tipuri de manifestare. Modul de manifestare sau de prezentare
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
imagine reprezintă dialectica interpretării imaginii în general. 6. Stratificarea obiectului estetic Obiectele de artă, aflate la granița dintre imitație și creație, ajung prin forța reprezentării să fie considerate obiecte ale lumii fenomenale. Prin jocul liber al formei putem diferenția artele reprezentaționale de artele nereprezentaționale. Totodată, adevărul artei refuză opunerea totală față de realitate. Arta este apariția și arătarea a tot ceea ce se ființează în mod artistic având pretenția de a oferi adevărul. Ontologia obiectului estetic aduce în vedere, după Hartmann, aceleași straturi
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
și modul prin care reprezentarea este posibilă. Totodată, simbolurile și semnele sunt evidențiate prin unitățile de înțeles, doar prin acest strat ele pot deveni cunoscute și contemplate. Prin urmare, unitățile de înțeles funcționează ca predeterminații ale aspectelor în care obiectivitățile reprezentaționale apar. Pentru Ingarden, unitățile semnificative pot fi înțelese pe deplin doar atunci când aveam o idee generală și o cunoștință amănunțită despre ideea de operă. Stratul unităților semnificative elimină, din câmpul artei, orice formă irațională. Momentul rațional este prezent în orice
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
real Dublin deoarece, dacă acest lucru ar fi posibil, el ar reprezenta caracteristicile orașului real Dublin, deci ne-am putea plimba fizic prin el. Prin urmare, putem vorbi de mai multe tipuri de spațiu: spațiul reprezentat - redat cu autorul elementelor reprezentaționale ale operei; spațiul imaginațional 33 - redat cu ajutorul percepției subiectului; spațiul real - cel actual al subiectului ce poate fi integrat în cadrul operei literare numai suferind o transformare la nivel ontic. Spațiul și timpul sunt construcții ale spațiului imaginațional, posibile prin intermediul motivelor
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
obișnuiește să desemneze obiectele de cult sau vitraliile. Creația expresivă duce la diferite forme ale artei picturale, ca schița, desenul, compoziția sau obiecte finale abstracte, ce au ca scop manifestarea expresivă și conceptuală a artistului. Pictura poate fi naturalistă sau reprezentațională și este dominată de motive și idei ce țin de viața religioasă, mitologie sau viața socială. Astfel, relația dintre obiectul real și pictură "nu poate fi experimentată în mod simplu și imediat, întrucât relația dintre reprezentare și materialitatea lor trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
atenția anumitor idei sau obiecte. Prin intermediul reconstrucției, imaginea duce la construirea unei lumi ideale în asemănarea sa cu realitatea, având un destin temporal propriu. Relația dintre artă și obiectul real oferă o formă de reprezentare ce funcționează iconic. Prin intermediul conținutului reprezentațional se formează o clasă a formelor artei ce au însușiri asemănătoare. Din acest punct de vedere, fotografia printată sau negativul reprezintă opera fotografierii. Fotografia este determinată și de propria-i istoricitate. Din perspectivă sociologică, fotografia și cinematografia sunt explicații naturale
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
cea mai îndepărtată a realismului plastic, manifestată la început în Renaștere și care a găsit o expresie limitată în cultura barocă. Prin intermediul istoricității putem apropia funcționalitatea fotografiei de pictură, apropriere care arată anumite elemente comune ambelor arte. Prin urmare, conținutul reprezentațional nu este reprezentațional doar prin apariția sa ca imagine, ci și prin proprietățile sale istorice și relaționale. Proprietățile istorice nu ne ajută la a înțelege modul de existență al operei prin reprezentarea sa, întrucât nu pot fi transformate într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
a realismului plastic, manifestată la început în Renaștere și care a găsit o expresie limitată în cultura barocă. Prin intermediul istoricității putem apropia funcționalitatea fotografiei de pictură, apropriere care arată anumite elemente comune ambelor arte. Prin urmare, conținutul reprezentațional nu este reprezentațional doar prin apariția sa ca imagine, ci și prin proprietățile sale istorice și relaționale. Proprietățile istorice nu ne ajută la a înțelege modul de existență al operei prin reprezentarea sa, întrucât nu pot fi transformate într-un conținut compozițional. Fotografia
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
picturii prin intermediul unui anumit dispozitiv pentru a reda o imagine cu componente artistice. Scopul imaginilor e de a proiecta un conținut emoțional pentru imaginația privitorilor. Fotografia poate fi gândită ca o formă de artă veritabilă prin redarea realității în suprafețe reprezentaționale. Pe de altă parte, în modernism, fotografia începe să se axeze pe imagini-spontane. Fotografia este procedeul mecanic de a forma imagini. Începând cu Nicéphore Niépce și Louis Daguerre fotografia capătă o dimensiune artistică prin înțelegerea ei ca imagine scrisă cu
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
îi conferă în același timp valoare, interpretându-i traiectoria încifrată pornind chiar de la determinațiile ei (într-un teritoriu "fragil" al cărui principal dușman este tocmai proiectivitatea de tip negativ, neriguros -, cea mai nocivă formă a unei artificiale alipiri noționale și reprezentaționale). Aici, procedeul sintetic este cel mai eficient baraj împotriva expresiilor infinit-subtile ale ignoranței tocmai întrucât operează în proximitatea strictă (deși progresivă) a realității interioare (regiune și așa ispititoare prin caracterul ei schimbător). Stereotipul formal al unificării este astfel "umplut" cu
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]