2,221 matches
-
Ba chiar este un semn de sinceritate dureroasă dacă poți recunoaște că, într-o lume de a cărei natură rațională nu te îndoiești, se află lucruri ce contrazic această natură. În fața unei asemenea stări de lucruri, reacția firească ar fi resemnarea sau cel mult suplinirea acestei neputințe prin surogate consolatorii, de pildă prin încercarea sofistică de a vîrî în concept pînă și realitățile ce nu pot fi concepute, ajungînd astfel să vorbești cu seninătate de conceptul inconceptibilului. Dar nu aceasta este
Aporiile rațiunii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10104_a_11429]
-
care echivalează cu o depunere a armelor: se recunoaște verdictul drastic că bătălia etnică a fost pierdută, muzeul în aer liber pe care îl reprezintă cimitirul sau altarul bisericii nemaiavînd de cine să fie vizitat; din acest moment se instalează resemnarea și dezinteresul față de urmele strămoșilor. Lipsa actorilor și spectatorilor face ca decorul să se prăbușească în ruină. Cimitirului i se pune lacăt la poartă și bisericii i se iau odoarele și odăjdiile, restul fiind dus la capăt de efectul catabolic
De la biserica la cimitir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10121_a_11446]
-
mari./ Păseri lăutari./ Pasarele mii/ Și stele făclii!") O povățuiește că și mamei sale să-i spuie că nu s-a întors acasă pentru că s-a însurat și s-a dus cu o fată de crai în lume. Din această resemnare blajina s-a nascut ideea fatalismului care ar fi trăsătură fundamentală a românului. El n-ar reacționa niciodată luptător în fața năpastei, ci s-ar supune înțelept și fatalist. În Spațiul mioritic (1936), componența a Trilogiei culturii, Blaga a stabilit că
PE MARGINEA UNOR MITURI FONDATOARE by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17679_a_19004]
-
satului". Dar, la începuturi, atunci cînd s-a format, etnogenetic poporul românesc și psihologia autohton specifică, hotărîtor a fost acest sentiment al necooperării, deci, cel al boicotării istoriei, adică a realului. Asta ca o consecință, firește, a mîțului mioritic al resemnării în fața vrăjmășiei istoriei. Întrebarea este dacă acest mit fondator al fatalismului este singurul drept și adevărat. Dimitrie Caracostea, în 1943, într-un studiu fundamental pentru folcloristica românească, observă critic: "Dar ansamblul literaturii noastre poporane, atît cel epic cît și cel
PE MARGINEA UNOR MITURI FONDATOARE by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17679_a_19004]
-
imediat, concret. Ce reprezinta "savanta întoarcere la nevinovăție" în aceste condiții? În primul rînd o reabilitare a individualului, un mod de a face dreptate realului imediat. "În anii tîrzii, după ce am deprins atîtea forme de pietate, o înțelepciune, o anumita resemnare ne pot face să regăsim cu pietate imediatul. Este mai mult adevăr în lumea din jurul nostru decît în filozofia ta, Horațiu - spunem acum, cuprinși de o sacra acatholie, împreună cu Shakespeare"21. Dar idealul de a face dreptate imediatului va fi
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
ascendent de invidiat, Corina Ciocârlie parcurge cele 12 "trepte" ale prozei românești; în fapt, chintesența a doua vârste ale "infamiei oglinzii" și nu mai puțin ale "crizei" românului: ăîncepând cu vârsta falsei inocențe (anii ^20), și terminând cu vârsta falsei resemnări (anii ^90)a. Sau, translând efectul de oglindă la ceea ce s-ar putea numi "vârstele românului", de la modernism la postmodernism. O îmbătrânire? O deteriorarea ca semn a ceva iremediabil sfârșit sau doar o lentă evoluție spre încă nebănuita renaștere? Prin
Femeia lângă oglindă by Adriana Babeti () [Corola-journal/Journalistic/17675_a_19000]
-
ca ins rătăcit într-un univers aparent cumsecade, în realitate nici macar ostil, ci pur și simplu cinic de indiferent, combinată cu un umor dincolo de care se întrezărește limpede tristețea, o suferință și o dezamăgire asumate fără amărăciune, doar cu o resemnare demnă, mi se par a fi marca unică a cărților lui, fascinantă, cel puțin pentru mine. Am gasit întotdeauna șocant faptul că din paginile lui nu răzbate aproape defel un spirit al timpului nostru, si totusi morală povestirilor lui Malamud
Autoportret de unul singur by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17703_a_19028]
-
tezism otrăvitor, își găsesc un nucleu ideatic - după cum o mărturisește și titlul - în senzația fatalității și a inexorabilului. Eșecul ori deposedarea (de un sine fericit, de un celălalt necesar, de Dumnezeu), ipostaze ale unui destin neprielnic, sînt contemplate cu tristețe, resemnare, angoasa și doar rareori cu o revoltă abia suflata printre rînduri. Poetul ieșean își afirmă apartenența la marea familie a melancolicilor. Dar la acea familie de melancolici vii, care convertesc în literatura fizionomia de proscriși cu care trec prin viață
Caligrafii poetice by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17728_a_19053]
-
în piesa lui Shakespeare, sub pretextul de a demistifica spiritul cavaleresc, fiindcă Shakespeare n-a vrut-o, el, care, de altminteri, cînd voia într-adevăr, nu se abținea să-și zugrăvească prinții în culorile cele mai întunecate". Apoi, cu o resemnare vădit contrariata, observă: "Astăzi teatrul este făcut de regizori. Poate că ține de faptul că autorii au distrus un anume limbaj sau l-au epuizat sau i-au dovedit insuficientă și deșertăciunea. Pentru că s-a epuizat cuvîntul, se ajunge la
Convorbiri cu Eugene Ionesco by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17747_a_19072]
-
răzvrătire va fi de aici înainte și mai mult un pretext de prigonire din partea asupritorilor și, în aceste împrejurări, pier cei mai buni și substanță românească este diminuată". Cei din exil însă trebuie să-și continue militantismul, nelăsîndu-se copleșiți de resemnare. Și învățătură "experimentului" maghiar cu inacțiunea catastrofală a Occidentului (care nici măcar la ONU n-au ridicat vocea protestatara) a continuat să acapareze preocuparea conducătorilor exilului românesc, comentată fiind critic de V.V. Tilea, Radu Arion, N. Dianu, G.V. Serdici. Acesta din
Exilul politic românesc by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17765_a_19090]
-
pe care o recompune Marquez în acest român este bîntuita de neliniște și violență, sau uneori, dimpotrivă, placida și totodată disperată. E o lume în care bărbații sînt vînători, iar femeile pradă, de unde și acest straniu echilibru între patimă și resemnare, ca principale coordonate ale universului din român. De îndată ce se află de iminentă moarte a lui Santiago, personajele intra într-un fel de psihoza colectivă: fiecare trăiește ultimele ceasuri de viață ale eroului ca si cum ar fi ale sale. Universul acesta se
O dragoste din crimă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17806_a_19131]
-
Nemoianu, "Romantismului înalt" sau "romantismului culminant" ("High-romanticism") "al grandioaselor fantezii și viziuni" îi succede o epocă "Biedermeier", caracterizată prin "înclinația spre moralitate, un amestec de realism și idealism, intimitate și idilism, lipsa presiunii, tihna, sentimentul de satisfacție, glumă nevinovată, tradiționalismul, resemnarea". Toate aceste forme ale micului romantism de sorginte germană sunt scoase în evidență de studiul lui Regman, care folosește însuși termenul de "romantism minor" cu aceeași accepție că la Nemoianu, dar cu aproape patru decenii mai devreme: "E aici (adică
Printre clasici by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17915_a_19240]
-
mai simplu mod posibil. Atingîndu-I umerii firavi, el îi șoptește: "Dormi, dragă evreule, dormi și te odihnește!" Somnul pe care i-l recomandă Sameșkin poate fi interpretat și ca moarte, ca abandon al eforturilor de căutare, ca ultimă și definitivă resemnare. Acesta mi se pare a fi finalul lui Mendel, conceput de Roth, ca și Malamud în Cîrpaciul, sub forma alegorică a unei fericiri uriașe: găsirea, după mulți și mulți ani, a lui Menuhim cel rămas în Rusia, între timp vindecat
Religia suferinței by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17202_a_18527]
-
și calmează în egală măsură, pentru că ea simbolizează tocmai această tensiune a implacabilului schimbării. Dacă tristețe e starea produsă de revelația acestui univers chinuit de propria sa instabilitate și incertitudine, dragostea este corolarul ei, dar nu ca încercare de reconciliere, resemnare sau îmblînzire a acestei lumi sălbatice în imprevizibilui ei. Ci, mai curînd, ca stare de rebeliune, de împotrivire și revoltă. Așa se explică de ce iubirea e concepută în Pușca de vînătoare în paradigma morții, a crimei. A fi îndrăgostit înseamnă
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
de nervi. Un posibil stindard sub care s-ar grupa și Gagicile lui Ildikó Szabó, dornice să evadeze din ambianța căminului, devenită stresanta fie prin ingratitudinea soților, fie prin suprasolicitarea atribuțiilor menajere. Doză infinită de răbdare și coeficientul sporit de resemnare sînt la femei adevărate arme albe care le asigura sau nu reușită, supraviețuirea. În Va ninge oare de Crăciun? , în atmosferă neorealista incredibil captata de debutanta Sandrine Veysset care și-a fixat locul de observație la o modestă fermă legumicola
Femei despre femei by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17990_a_19315]
-
lăsăm căciulă acasă"; "în următoarele zile, renunțăm puțin și la palton" (2677). Atitudinea e tipicizată; se presupune că cititorul-model se teme de frig și iubește soarele, e iritat de acumularea fatală a neplăcerilor, dar pînă la urmă o acceptă cu resemnare: "în următoarele zile, nu ajunge viscolul, mai vine și gerul" (2696); "Astăzi nu ajunge frigul, măi și ploua" (2670); "dacă plouă, scăpăm de viscol" (2684). Tonul pur jurnalistic - catastrofic - e mai rar ("estul și sudul - sub teroarea viscolului"; "nordul terorizat
Meteorologice by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/18086_a_19411]
-
măreție că s-a postat că un tot în fața vieții pentru a o interpreta că un tot." Schopenhauer a fost, crede Nietzsche, vânat de trei primejdii: cea a însingurării, cea a pierderii încrederii în adevăr și a treia, cea a resemnării: un adevărat om trebuie să năzuiască spre sfințenie sau genialitate, a rămâne doar la situația de "talentat" e o rușine. "Cele trei primejdii care îl amenințau pe Schopenhauer ne amenință pe toți. fiecare poartă în sine o unicitate productivă, ca
Slavici si arta autodistrugerii la români by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/18026_a_19351]
-
în haos amenințător din care culegi episoade stranii. Din haosul acesta nocturn s-au născut Regii mei nebuni și Spaimele ce pîndesc existența și obligă să iei în seamă lupta destinului propriu." În aceste ceremonii nocturne, pline de patetism, de resemnare și de revoltă, pictura însăși trăiește la limita resorbției în substanța primordială a culorii. Privită în timp, aceasta este ritmată de nenumărate motive și teme, unele episodice, altele transformate în adevărate obsesii. Toate sînt, însă, legate de anumite momente din
Corneliu Baba, în absența aniversării by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17413_a_18738]
-
Andreea Deciu În 1936, Walter Benjamin pronunța, într-un elegiac eseu cu aproape neașteptate revelații teoretice, dispariția epicului ca povestire, punînd-o pe seama înfloririi romanului în vîrsta modernității literare. Povestitorul, declara Benjamin cu tristă resemnare, aparține unor alte vremuri, mai calme și mai răbdătoare, mai încrezătoare într-un suflu universal de umanitate care ne leagă pe toți atunci cînd cădem sub vraja unei povești bine spuse. Din familia Șeherazadei, a maeștrilor epicului, fac parte marinarii
Povestitorul singuratic by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17417_a_18742]
-
cinci prieteni (1971) și Măreția frigului (1972) unde ăntr-o poezie a universului perceput printr-o durere fără nume, ăn motivele lirice se pot lesne observa acum starea de zbatere a eului, suferind de singurătate și spleen, ănfrângerea elanului spre absolut, resemnarea: prăbușirea și putrezirea calului, moartea păsărilor, sufocarea ăngerului spânzurat de propriul hâr și lipsit de aerul respirării sau al zborului, refuzul de a privi prin hublou. După o tăcere editorială de șase ani, cu Epica magna (1978) și Operele imperfecte
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
teama nu atât de moartea literaturii cât de mumificarea ei în clinicile postmodernismului unde, în mod sigur, tot ce va fi viu va suferi operația fatală a emasculării. Și cu toate acestea sintagma "literatura zilei" sugerează nu atât viață cât resemnare. În lupta cu abilitatea postmodernismului ea nu reușește decât să înlocuiască o formă a efemerului cu o alta... Mi se pare că e destul de comod să ne descotorosim de literatură. Sau e la fel de comod să absolutizam literatura. A face literatura
Literatura împotriva zilei by Dan Stanca () [Corola-journal/Journalistic/17547_a_18872]
-
Bălti, Debrețin, Plovdiv sau Novi Sad? Ce rost mai are însăși ideea de Românie, o idee culturală prin excelență, daca mai-marii noștri ne reduc la realitatea unor burți ambulanțe și a unor capete prin care circulă doar lichidul mucilaginos al resemnării, indiferentei și tâmpeniei induse de conducători? La ce bun o țară care-și asasinează muzele? Cine-ar vrea să mai trăiască într-un stat care, pentru a-și salva prezentul dubios, isi ucide cu sânge rece viitorul? Cu ce fel
Muza burtilor ambulante by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17565_a_18890]
-
răspunde în numărul de Crăciun al "Vremei" (O scrisoare a lui Bizu, iscălita Anton Klentze), sub forma unei epistole a lui Bizu. Să citez un fragment: "Biată mea viață, în pateticul nimicului e infantil, ca și în seninătatea tragică a resemnării finale a trezit printre penele critice o vie controversă de ordin pur formal: este sau nu este un roman? Deprins de a lucra cu secatorul în materia onestă a planetei și a privi în germene misterul creației vieții, să nu
Un eveniment editorial by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17606_a_18931]
-
al inventivității risipitoare, o suită de dezvăluiri fulgurante ale eului poetic: La casa din deal/ Odihnesc mâinile mele/ Peste care am presărat decembrie." (Aroma de arbore sculptat) "Numai eu tresar/ Dacă munții se prăbușesc/ ăntr-o clipă de oboseală/ și de resemnare." (Numai eu tresar) "Mă preschimbasem într-o frază/ fluida/ Aș fi vrut sa tip sau să curg." (Contrast) După cum dovedesc versurile citate, abstracțiile devin fugitiv vizibile. Uneori poezia are chiar o surprinzătoare plasticitate, autoarea reușind să proiecteze în conștiința cititorului
Debut remarcabil la 16 ani by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17622_a_18947]
-
a lui Adrian Buz. Prozele din Ultimul capitol (2001) și Zidul moale (2005), chiar dacă neconvingătoare, schițau personaje interesante prin sustragerea lor din social. Antieroii, deci, unii sofisticați, alții rămași întrun anonimat paradoxal. Nu atât prin neimplicare, cât printr-o ciudată resemnare, structurală. Se transmit în 1989 germenii unor atari tipologii și simboluri precum artistul resemnat, tatăl misterios, pervertirea politicii, mistificarea orbitoare, euforia învinsă, imposibilitatea întregului și altele. E de remarcat faptul că Adrian Buz se reinventează odată cu acest roman - o maturizare
De pe margine by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2487_a_3812]