723 matches
-
logodna a fost acceptată de familia regală însă suveranul i-a cerut să păstreze tăcerea până la normalizarea situației politice grecești. referendumul din 1 septembrie 1946 a fost o mare victorie pentru familia regală; 69% dintre votanți s-au pronunțat în favoarea restaurației. George al II-lea s-a întors în Grecia însă a găsit o țară devastată de războiul civil și de luptele împotriva ocupanților. La Atena, Ecaterina s-a instalat la palatrul regal. În februarie 1947, George al II-lea a
Prințesa Ecaterina a Greciei și Danemarcei () [Corola-website/Science/321213_a_322542]
-
Marea Britanie. Aceștia au fost înfrânți însă de parlamentariști, iar Oliver Cromwell a recucerit Irlanda după un război violent soldat cu masacre ca cel de după asediul Droghedei din 1649, a confiscat proprietățile nobililor irlandezi și le-a distribuit coloniștilor protestanți. După Restaurația Stuarților, Carol al II-lea a căutat să reconcilieze întrucâtva nobilii irlandezi catolici, dar a păstrat în vigoare confiscările de pământuri impuse de Cromwell. Iacob al II-lea a mers ulterior mai departe, abrogând mai multe legi anticatolice, atitudine ce
Irlanda () [Corola-website/Science/297681_a_299010]
-
istoriei este deci Statul și libertatea pe care el o realizează. După moartea lui Hegel, discipolii lui s-au divizat în două tabere. Hegelianii de "dreapta" erau grupați în corpul universitar din Berlin și reprezentau conservatismul politic al epocii de restaurație după căderea lui Napoleon. "Stânga", cunoscută și ca ""Tinerii Hegeliani"", interpretau filozofia lui Hegel în sens revoluționar, preconizând ateismul în religie și democrația liberală în politică. Dintre aceștia sunt de menționat Bruno Bauer, Ludwig Feuerbach, Max Stirner și - mai ales
Georg Wilhelm Friedrich Hegel () [Corola-website/Science/297906_a_299235]
-
ani cu yachtul „Isprava”, fiind singura femeie din România cu această calificare. Participă la diverse expediții în Munții Carpați și își urmează interesul pentru sport prin înscrierea la cursurile Școlii de Educație Fizică din București, și dragostea pentru navigație. În timpul „Restaurației“, Ileana se afla într-un voiaj în Egipt. Ea a salutat gestul politic al fratelui său, însă, la scurt timp, noul Rege, Carol al II-lea, a hotărât să-i restrângă aparițiile publice, deranjat de popularitatea Domniței de strânsa legătură
Ileana, Principesă a României () [Corola-website/Science/302860_a_304189]
-
importanți doi poeți ai Angliei lui Oliver Cromwell au fost Andrew Marvell și John Milton, ambii scriind opere întru lauda noului guvern. De pilda, “O odă întoarcerii lui Cromwell din Irlanda”. În ciuda convingerilor lor republicane, ei au scăpat nepedepsiți în timpul Restaurației lui Carol II după care Milton a scris unele din cele mai mari opere ale sale, cu mesaje politice ascunse în alegorii. Thomas Browne a fost un alt scriitor al perioadei; un erudit posedând o vastă bibliotecă, a scris mult
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
știință, religie, medicină și esoterism. John Milton, autorul poemului epic Paradise Lost, și Andrew Marvell sunt poeții reprezentativi ai perioadei de turbulențe de la jumătatea secolului 17. Cronicarii John Evelyn și Samuel Pepys au descris scena culturală a timpurilor respective. Literatura Restaurației include atât "Paradisul Pierdut", "Sodom" al Ducelui de Rochester și comedia sexuală "Viața la țară" cât și înțelepciunea morală din "Pilgrim's Progress." Asistăm la apariția "Tratatelor despre Guvernare" ale lui Locke, la fondarea Societății Regale, la experimentele lui Robert
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
Dryden, și la apariția primelor ziare. Ruptura oficială apărută în cultura literară datorită cenzurii și standardelor morale radicale sub regimul puritanist al lui Cromwell, a creat o prăpastie în tradiția literară, permițând astfel apariția unor noi forme de literatură dupa Restaurație. În timpul Interregnum, forțele regaliste atacate la curtea regelui Charles I au fost obligate să se retragă în exil împreună cu regele Charles II în vârstă de 20 de ani. Nobilimea ce a călătorit alături de Charles II a fost astfel găzduită pentru
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
fost atacat doar pentru faptul că a fost suspectat că ar fi scris "Satiră asupra omenirii". O consecință a acestei anonimități este faptul că foarte multe poeme, unele dintre ele chiar valoroase au rămas nepublicate și necunoscute. Proza din perioada Restaurației este dominată de scrierile religioase creștine, însă în această perioadă se pun și bazele a două genuri ce vor domina perioadele următoare : ficțiunea și jurnalismul. Scrierile religioase și-au depășit adesea limitele intersectându-se cu cele politice și economice, așa cum
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
-se cu cele politice și economice, așa cum și scrierile economice sau politice implicau sau chiar se refereau direct la religie. Thomas Sprat a scris "Istoria Societății Regale" în 1667 și a stabilit, într-un singur document, obiectivele științei empirice. Perioada Restaurației a fost de asemenea momentul în care John Locke a scris multe din operele sale filozofice. Empirismul lui Locke era o tentativă de a înțelege însăși cunoașterea umană și de a găsi în acest fel o modalitate viabilă pentru luarea
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
spre un nivel mai elaborat al acesteia și, la fel ca și Thomas Hobbes, el a pus în evidență natura flexibilă contractului social. Pentru o perioadă ce a cunoscut răsturnarea unei monarhii absolute, tentative de democrație, o democrație coruptă și restaurația unei monarhii limitate, singura soluție satisfăcătoare nu putea fi decât o bază flexibilă de guvernare. Perioada Restaurației a reușit să modereze majoritatea scrierilor sectante cele mai vehemente, dar radicalismul a persistat până după această perioadă. Autori puritani precum John Milton
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
în evidență natura flexibilă contractului social. Pentru o perioadă ce a cunoscut răsturnarea unei monarhii absolute, tentative de democrație, o democrație coruptă și restaurația unei monarhii limitate, singura soluție satisfăcătoare nu putea fi decât o bază flexibilă de guvernare. Perioada Restaurației a reușit să modereze majoritatea scrierilor sectante cele mai vehemente, dar radicalismul a persistat până după această perioadă. Autori puritani precum John Milton au fost forțați să se retragă din viața publică sau să se adapteze, iar acei autori Digger
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
în lupta cu tentațiile minții și ale trupului ce duc la damnațiune. Cartea este scrisă într-un stil narativ direct și prezintă elemente de dramă și biografie, dar în același timp demonstrează aceeași conștiință alegorică întâlnită la Edmund Spenser. În timpul Restaurației cea mai comună modalitate de a primi știri era sub forma publicării unui afiș. Pe o singură foaie mare de hârtie era de obicei scrisă istorisirea unui eveniment. Totuși, în această perioadă a apărut prima formă de jurnalism profesional și
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
deja ziare. Este imposibil de aflat care este data exactă a începuturilor romanului în limba engleză. Totuși, biogafii de mare întindere, de ficțiune sau ficționale au început să se distingă în Anglia de alte forme ale literaturii înca din timpul Restaurației. Tradiția "romanței" existența în Franța și Spania era deja cunoscută în Anglia. "Romanța" era considerată o formulă literară feminină, iar femeile erau acuzate de viciul de a citi "romane". Una dintre figurile cele mai semnificative în apariția romanului, din perioada
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
Tradiția "romanței" existența în Franța și Spania era deja cunoscută în Anglia. "Romanța" era considerată o formulă literară feminină, iar femeile erau acuzate de viciul de a citi "romane". Una dintre figurile cele mai semnificative în apariția romanului, din perioada Restaurației a fost Aphra Behn. Aceasta are meritul de a fi fost nu numai primul romancier profesionist de sex feminin, dar și unul dintre primii romancieri ai Angliei în general. Cel mai cunoscut roman al sau a fost "Oroonoko" publicat în
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
înrobit în Surinam. Romanele lui Behn prezintă influențe ale tragediei și demonstrează experiența acesteia ca dramaturg. Imediat ce interdicția regimului puritan precedent asupra reprezentațiilor teatrale a fost ridicată, dramaturgia a renăscut repede. Cele mai cunoscute piese din perioada de început a Restaurației au fost comediile lipsite de sentimentalisme și "dure" ale lui John Dryden, William Wycherley și George Etherege, ce reflectă atmosfera de la curte și celebrează un mod de viață aristocratic de tip macho plin de intrigi și cuceriri sexuale. După o
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
care nu agrea irlandeziiRomano-Catolici, era indignat de abuzurile și barbaritățile pe care le-a văzut în jurul lui. Timpuriu în această perioadă Drama înfățișa ultimele piese ale lui John Vanbrugh și William Congreve, amândoi au transmis mai departe comedia din perioada Restaurației cu câteva modificări. Totuși, majoritatea punerilor in scenă au constat in farsede slaba calitate si tragedii familiale mult mai serioase. George Lillo si Richard Steele au creat amândoi forme de tragedie de un inalt nivel moral , ale căror personaje și
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
de pian. Cu ceva timp in urmă, Chopin pusese pe note două poeme de-ale compatriotului său înstrăinat, intitulate "Cântece poloneze". În 1849 Mickiewicz pune bazele ziarului "La Tribune des Peuples" („Tribuna poporului”), care rezistă doar un an. Speranța în restaurația Imperiului Francez pare să-i dea aripi, așa că apare "Oda latină", dedicată lui Napoleon al III-lea. Reacțiunea contrarevoluționară reușește însă să-i interzică a mai ține cursuri în fața studenților. Au loc manifestații de simpatie ale tinerilor. În 1852 Jules
Adam Mickiewicz () [Corola-website/Science/309859_a_311188]
-
(în limba japoneză: 大日本帝国; pronunțat "Dai Nippon Teikoku") sau, în conformitate cu denumirea oficială, Imperiul Japoniei Mari a fost un stat guvernat de Constituția Imperiului Japonez, care cuprindea teritoriile guvernate de Japonia în perioada de la Restaurația Meiji până la capitulare din al doilea război mondial. Împărații Japoniei din această perioadă sunt cunoscuți după numele lor postume, care concid cu numele perioadelor domniilor lor: perioada Meiji - Împăratul Meiji (Mutsuhito), perioada Taishō - Împăratul Taishō (Yoshihito) și perioada Shōwa - Împăratul Shōwa
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
americană și reconstrucția țării au continuat în deceniul al șaselea al secolului trecut. În general se folosește numele comun "", dar numele oficial al țării a fost Dai (Mare) Nippon (Japonez) Teikoku (Imperiu) - "Imperiul Japoniei Mari". Noua denumire a apărut odată cu Restaurația Meiji. Imperiul a fost proclamat pe 3 ianuarie 1868, când împăratul a fost repus în drepturi ca șef al statului și al guvernului. Deși Shogunatul Tokugawa a fost desființat pe 9 noiembrie 1867, de-abia anul următor împăratul a reușit
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
de la încheierea celui de-al doilea război mondial, guvernul Japoniei a fost restructurat. De asemenea, a fost reviziuită și denumirea oficială a țării, care a devenit, conform Constituției din 1946, . Fondarea Imperiului Japonez ("Dai Nippon Teikoku") își găsește originile în restaurația Meiji, o mișcare politică care a restructurat din rădăcini societatea japoneză. În acele vremuri, shogunatul Tokugawa controla deplin insulele japoneze. În era Togukawa, politica externă japoneză a fost caracterizată prin izolaționism. Lipsa legăturilor cu lumea exterioară a dus la o
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
a atras după sine o creștere a neîncrederii populației în forța națiunii nipone. Cu ajutorul gânditorilor progresiști și revoluționari precum Fukuzawa Yukichi, Japonia a pornit o mișcare de depășire a influențelor occidentale și de întărire națională. Această mișcare a dus la Restaurația Meiji, caracterizată din punt de vedere economic printr-o industrializare agresivă și uneori frenetică, dar și prin trimiterea de observatori, studenți și agenți diplomatici în țările occidentale. După consultări cu liderii europeni, în mod special cu Otto von Bismark, cancelarul
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
și cărțile sale, care au fost distribuite în rândurile tuturor claselor sociale japoneze, populația era încurajată să se cultive și să accepte procesul de occidentalizare, pentru a asigura întărirea națiunii și pentru a evita dependența de alte puteri. În perioada restaurației Meiji, s-a pus un accent deosebit pe întărirea puterii militare și economice. Creșterea puterii militare a devenit scopul dezvoltării naționale. Imperiul Japonez a devenit într-o perioadă relativ scurtă (30 - 50 de ani) singura mare putere mondială ne-occidentală
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
Ollivier, Jacques Hénon, Jules Favre și Ernest Picard. În același timp monarhiștii, atât cei din ramura Bourbonilor cât și din cea a Orleaniștilor, după eșecul tentativei de lovitură de stat din 1853 de la Frohsdorf, se aliază în speranța unei viitoare restaurații care să îi favorizeze. Succesul financiar al administrației imperiale se sprijinea pe un număr de elemente precum serbări și ceremonii publice, botezul Prințului Imperial, viitorul Napoléon al IV-lea, sau paradele militare după succesele de la Magenta și Solferino, toate menite
Al Doilea Imperiu Francez () [Corola-website/Science/303149_a_304478]
-
comerciale, reunindu-se la congrese periodice la nivel înalt prezidate sub egida imperială-presupunând o hegemonie continentală franceză-,cât și prin expoziții universale. În acest fel puteau fi împăcate principiile revoluționare cu tradiția istorică, aceasta reprezentând o chestiune pe care nici Restaurația Bourbonilor, în persoana lui Ludovic al XVIII-lea, nici Monarhia din Iulie, nici a Doua Republică nu au fost capabile să o rezolve. Dreptul de vot pentru toți bărbații, la nivel continental, punerea bazelor unor state-națiuni ca Italia, Germania și
Al Doilea Imperiu Francez () [Corola-website/Science/303149_a_304478]
-
melodia a fost cântată de soldații republicani din Marsilia la intrarea lor în Paris, de acolo provenind numele "La Marseillaise". La 14 iulie 1795, în mod oficial, "La Marseillaise" a devenit imnul național al Franței. În timpul Primului Imperiu și al Restaurației, "La Marseillaise" a fost interzisă, fiind introdusă din nou că imn național la scurt timp după Revoluția din iulie 1830. În timpul celui de-al Doilea Imperiu Francez "La Marseillaise" nu a mai fost imn național, dar a recăpătat acest statut
La Marseillaise () [Corola-website/Science/296738_a_298067]