507 matches
-
The Westminster Gazette și The Spectator -, el nu renunță la gusturile înalt literare. Dacă, cel puțin la început, rafinamentul nu se putea manifesta în subiectele abordate, numele personajului trădează obsesia de a aparține aristocrației spiritului. Thomas Malory scrisese, în plină resurecție medievală, faimoasa Le Morte d’Arthur, cartea-standard a cavalerismului „fără pată și prihană”. Ciclul legendelor arthuriene a ajuns la noi mai ales în varianta straniului scriitor-pușcăriaș: intrigant politic, hoț, escroc, violator, Thomas Malory a petrecut în închisoare opt ani, scriind
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
că Cristos n-a murit și că, lucru și mai grav, n-a Înviat din morți. În altă parte Însă, declară el, Marcion admite că Isus a cunoscut o suferință reală. Pentru Tertulian important este efectul de mîntuire exercitat de resurecția lui Cristos, În vreme ce pentru Marcion important este mesajul lui Cristos privind suferința deschizătoare de acces nemeritat la Împărăția cerurilor pentru apostoli și pentru toți adevărații credincioși Însemnați pe frunte cu litera tau (simbol al crucii), care vor reedita individual patimile
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
perioadei (Dimitrie Cantemir, Antim Ivireanul, Radu Greceanu). Punctul culminant atins prin Biblia de la București a coincis aproape perfect cu începutul secularizării literaturii, ce avea să elimine textul sacru din preocupările literare. De abia epoca modernă, prin mișcarea tradiționalistă și prin resurecția eseului teologic (după 1989), a restaurat din prestigiul unui model literar și al unei surse de inspirație practic inepuizabile. C.M., R.V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
fundamental de-atâtea ori și totuși printre fericiți mă număr trăiască poezia și marii visători! Metaforele poetului în acțiune nu sunt atât invenții modificante semantic cât niște intarsii plasticizante în textura sentimentelor și ideilor: "Ascultă / cutremurul aerului când izbucnește lumina" (Resurecția). O femeie "cu picioare infinite (...) aștepta cântând / casa noastră cazarma noastră / însă eu urmăream o idee devenită obsesie" (Clanța). "O mireasă nebună / dansează pe pleoapele mele / până când mă trezesc" (Nupțiile). Efecte incantatorii provin din reiterația insistentă a unui cuvânt-temă; într-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
refuză înstrăinată vechea exaltare festivă, pentru că personajul liric e prizonierul definitivei înstrăinări: „oasele mele,/mai departe de mine decât/ rocile mari ale lumii”. Ca o închidere cu tâlc a cercului, „psalmii luminii” din Voce încearcă să comunice jubilația „unei noi resurecții” după „iarna letargică”, fără nevoia de a mai „țese distanța dintre gura mea și enorma ureche a lumii” și exersând „cu smerenie” instalarea în tăcere, sub efigia „Cumințeniei pământului”, „această făptură închisă-n muțenie: talpă de piatră”. Prozatoarea, fără vocația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
drept natură, o clipă drept esență și un folclor drept universal. Retorica sumară a artei, o minciună frumoasă, e prea omniprezentă spre a fi eludată. Ne-am mulțumi s-o vedem pusă la locul ei. Preoții artei derulează metamorfoze și resurecții ca tot atâtea avataruri ale unei substanțe transistorice. Nu este, de fapt, decât un substantiv apărut târziu. Cel mai recent dintre slujitorii cultului a recunoscut-o el însuși in fine: "Nici intemporalul nu este etern" (Malraux). S-a vrut să
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
societățile trec, cu codul lor de lectură, iar operele rămân, cu trăsăturile și culorile lor. Dar nu carisma lor. Operele de artă supraviețuiesc credințelor care le-au suscitat fapt prin care arta contribuie la victoria noastră colectivă asupra timpului. Dar resurecția estetică a operelor din trecut sau punerea lor la dispoziția vizuală prin mijloace de reproducere nu readuc ipso facto la viață transcendența care le susținea și care exalta comunitatea lor de referință. Sacrul nu este ereditar. Nici portativ. Nu-l
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
admite o contra-putere? Iată ce accelerează pulverizarea voinței generale prin distrugerea legăturilor ei constitutive, în beneficiul unei colecții inerte de voințe particulare agregate statistic. Întoarcere la relația față în față dintre Lider și milioanele de monade puternic izolate și cablate? Resurecția omului providențial prin mica lucarnă? Nu ține ea, într-adevăr, de o dispoziție plebiscitară? Izolatorul nostru de masă are solide calități bonapartiste și cezaric (iar triumful lui n-a corespuns întâmplător cu declinul parlamentelor și-al partidelor, cu consolidarea executivelor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
infecție destul de gravă la laringe. Transportat de urgență la spital, am rămas șinternatț trei săptămâni. Toată lumea era îngrijorată - nu și eu, întrucât am avut această criză deziua mea aniversară (9 martie), prin urmare, era o experiență inițiatică de „moarte și resurecție (= renaștere)”. Într-adevăr, mă simt renatus... Convalescența a luat sfârșit zilele acestea; ne întoarcem la Chicago pe 28 mai. Nu am decis încă planul pentru vacanța de vară. În orice caz, de pe 1 septșembrieț până pe 10 octșombrieț vom fi la
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
convertire a numeroși intelectuali, foști internaționaliști, la naționalism, sesizează gânditorul francez. Da, dar asta nu s-a produs în România, ci în celelalte țări postcomuniste, pe când, la noi, toate au mers anapoda, cu fundu-n sus, căci revoluția a pecetluit o resurecție a neocominternismului deghizat în deminternism, cum a sesizat omul politic basarabean Mircea Druc155. Așa s-a ajuns ca eticheta "naționalist" să fie o rușine nu numai în defunctul socialism, dar și în regimul postcomunist. Ideologii postmoderniști au produs o falie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sistemului și în slujba lui, nicidecum spre a-l submina. Tendința subminatoare a oricărui regim comunist a fost pretutindeni în lume cea națională, iar dovada o constituie nu numai nimicirea tuturor elitelor naționale imediat după instalarea ocupației sovietice, ci și resurecția demnității naționale în toate țările din fostul bloc sovietic, de îndată ce acesta s-a prăbușit. Probabil, singura excepție a survenit în România, unde revoluția a fost înfăptuită de către moștenitorii direcți ai comunismului. Postmodernismul optzecist, dimpotrivă, s-a asociat cu tendințele neointernaționaliste
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
drumuri al transmodernismului. Această ultimă paradigmă recuperează religiosul abandonat de moderni (și de postmoderni), restaurând logica trivalentă, nonaristotelică. Germenii ei se ivesc, crede Constantin Virgil Negoiță, după 1960, la Institutul de Matematică din București, unde, întâia oară în Est, începe resurecția ciberneticii, interzisă de Stalin ca pseudoștiință, fiindcă ea nu se supunea logicii bivalente. Acolo a conceput logica fuzzy, confirmată și sprijinită, apoi, de gândirea economică a lui N. Georgescu-Roegen, aflat în Statele Unite, iar în 1981 de psihologia lui D. S. Ogodescu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
exterminare, o depune împotriva torționarilor se transformă lent într-o recapitulare a propriei existențe, suspendată între teroarea de extincție și speranța salvării (susținută de teoria „energiei a-entropice” și concretizată prin ascensiunea finală a protagonistului). De altfel, motivele apocalipsei și resurecției, proiectate pe un dublu ecran - biografic (al individului) și biologic (al speciei) -, articulează întregul univers romanesc al lui M. Ele se prelungesc în romanul Cartea muntelui în derivă (apărut postum, în 1994) prin prelucrarea mitului mioritic într-un stil, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288300_a_289629]
-
fie un text dacă poate, prin el Însuși Într-o oarecare măsură, să revină ca să strălucească din nou, după o eclipsă, cu o lumină diferită, Într-un timp care nu mai e acela al sursei productive, apoi să repete această resurecție după mai multe morți, printre care și aceea a autorului, și după simulacrul unei multiple extincții?” Jacques DERRIDA O prințesă mofturoasă la curtea unui rege barbar. S-a observat mai puțin in critica de specialitate că Eminescu și-a conceput
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
protestante paramilitare din Irlanda de Nord, dar aspectele naționaliste sau separatiste sunt predominante, iar pe de altă parte sfârșitul războiului rece și prăbușirea sistemului comunist sovietic au însemnat pentru lumea musulmană eșecul unuia dintre cele mai generoase proiecte de emancipare marxismul. O resurecție a fundamentalismului apărea, în aceste condiții, ca fiind inevitabilă. Creșterea (extinderea) unei noi forme de terorism, care este interesat de uciderea în masă și producerea de distrugeri masive pentru atingerea obiectivelor propuse, nu reprezintă nimic bun pentru interesele statelor lumii
by Gabriel Toma [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
conștiinței religioase a omului, că este casa zeului, tărâmul care punctează imanentul cu deplinătatea transcendenței ce irumpe în temporalitate precum o paranteză, o sincopă de absolut. Zeul generează și regenerează, el creează, deține capabilitățile distrugerii și ale vindecării precum și forța resurecției întru apocalipsă, energia eternă a sfârșitului deplin reînnoitor. Așadar templul ar fi, pentru conștiințele religioase, sălașul unde zeul locuiește fiind invocat și adorat deplin. Totodată, templul reprezintă și un simbol al prezenței divine în afara templului, un simbol ce ne spune
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
astfel de opțiune. Cum ar putea fi sfârșitul tragic, finalitatea dramatică a acestei perseverări în revoltă? Ce se întâmplă cu o conștiință care, după ce acceptă tentația revoltei, nu dispune de forța desprinderii de aceasta și se prăbușește în experiența unei resurecții individuale depline? Primejdia cărui sfârșit s-ar apropia aici? Cu frivolitatea acceptării tiraniei destinului sub care mă aflu înnrobit, pășesc în labirintul unei nefericiri ce mă întâmpină inevitabil pe drumul vieții. Resimt cum spațialitatea existenței mele este brusc restrânsă, cum
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
simt cum irumpe din teluricul interiorității mele interogarea-blasfemie de ce eu? Îmi pare că universul este profund deficitar, iar zeii sunt nedrepți în alegeri și judecăți. Fenomenalitatea subiectului meu cunoaște acum o tensiune de maximă adversitate, de repulsie crescândă dezornat-impulsivă ca și cum resurecția ce m-a atins ar putea sparge zidurile labirintice, iar Divinul m-ar auzi pe măsură sfredelirilor propriului suflet. Această raportarea la presupusa ne-dreptate a zeilor sau a sorții pe ritmuri de revoltă poate fi depășită sau nu. S-
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
obstacol, la intrarea în nebuloasa unui context negativ impus de viață, revolta să-i fie sprijin aparent și oază a descărcărilor nemulțumirilor inițiale după ce a parcurs un început de călătorie labirintică. Cu toții cunoaștem momentele identificării lăuntrice cu un vulcan de resurecții și petiții aruncate spre cerul unei Divinități ce ne apare atunci necruțătoare. Dar răzbaterea prin labirint și triumful posibilei ieșiri din el depind fundamental nu de rămânerea la nivelul actului revoltei, ci de cel al depășirii acestuia, al înlocuirii răzvrătirii
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
la nivelul actului revoltei, ci de cel al depășirii acestuia, al înlocuirii răzvrătirii care doar neagă cu acțiunea ce caută perseverent soluții. În revoltă pierzi conexiunea transcendentă cu cei dragi, gândirea lucid-practică, curajul și răbdarea. Trecerea peste momentul afectiv al resurecției lăuntrice, lăsarea acestui eveniment interior în urmă determină o redobândire a acestor elemente vital-necesare ieșirii din labirint. O astfel de trecere-detașare, de lăsare în urmă a experienței revoltei, a ipostazei de revoltat, pare a fi decisă prin forța de alegere
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
conștiința sa sinele și non-sinele, lumea și non-lumea, viața și moartea. De pe piscurile acestui stadiu, urmează eliberarea întru prăbușire, desprinderea ca umbră și alunecarea în regatul lui Hades, tărâmul eternelor umbre. Se pare că, pentru călătorul labirintic, atins de modulațiile resurecției lăuntrice împotriva sorții și a mâinii divine ce-o instituie, survin două forme de eliberare din înlănțuirea acestora. Una este pozitiv-constructivă, cealaltă negativ-distructivă. Cazul versiunii pozitive se rezumă la acea repoziționare a privirii conștiinței din atitudinea vertical-prometeică în cea orizontal-operativă
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
de hotărârea și opțiunea spiritului individual în favoarea desprinderii, smulgerii revigorante din mrejele tentante ale revoltei, ale ipostazei de resurecționar, ipostază ce tentează neîntemeiat orgoliul individual. A fi revoltat pare aici un semn de putere spirituală. Respingerea menținerii în atitudinea de resurecție înseamnă și a înțelege această aparență, faptul că o astfel de revoltă doar pare ceea ce nu va fi nicicând: un act de răsturnare pozitivă a destinului. Cel care reușește separarea de această ispită ontică realizează că perseverarea în revoltă nu
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
al manifestărilor opozante, survine atingerea limitelor revoltei și prăbușirea în angoasă, ca mediu intermediar pe drumul către tragedia nebuniei și suicidului. Și aici asistăm la o eliberare a conștiinței călătorului labirintic din revoltă. Dar ea vine prin terminarea, epuizarea vitalismelor resurecției și scufundarea în lianturile angoasei ce deschide către cele două forme distructive pentru ființa umană: nebunia și sinuciderea, cea dintâi disipând conștiința, cea de a doua neantizând prezența terestră a acesteia. În ambele versiuni, cea a desprinderii de mirajul revoltei
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
întru avansare, te metamorfozează și completează evolutiv, te maturizează existențial. În labirint te izbești de tentația revoltării individuale și poți să optezi pentru rămânerea în sfera acesteia și împingerea la limită a experieței sale sau, dimpotrivă, pentru ruperea de ritmul resurecției individuale și continuarea pasului labirintic. Această desprindere din tentația revoltei, urmată de mersul hotârât în căutarea ieșirii, reprezintă resortul progresului tău individual, mecanismul-cheie al perfecționării tale labirintice. Un om care, odată intrat în labirintul existențial și confruntat cu ispita revoltei
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
legăturii cu cei dragi, inteligenței practice, curajului și răbdării. Dacă mă decid să perseverez în revoltare, atunci această forță de apăsare devine exuberantă, contribuind la prăbușirea mea dezorientată și angoasantă în demență sau suicid. Dacă optez să resping staționarea în resurecție, atunci nu voi ceda acestei greutăți spirituale, ea diminuându-se în paralel cu reluarea conexiunii cu cei dragi, a funcționalității inteligenței pragmatice, a curajului și răbdării. Voi fi eliberat total de sub incidența acestei presiuni negative situaționale specifice labirintului existențial, atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]