362 matches
-
negru. — Wakefield, ți-o prezint pe Reverendul Telluride. Tocmai Îi povesteam despre problema ta. Reverendul este preoteasă voodoo. De fapt, Îi sînt ucenică. E de acord să te ia drept client. Wakefield ar vrea să spună mulțumesc, nu, dar ochii Reverendului privesc prin el, numai globi și onix Înnourat, iar Wakefield Își dă seama că e oarbă. O oră mai tîrziu, sînt toți trei În drum spre locuința Reverendului, o casă veche și Îngustă, tip vagon, ascunsă de tufișuri dese de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ia drept client. Wakefield ar vrea să spună mulțumesc, nu, dar ochii Reverendului privesc prin el, numai globi și onix Înnourat, iar Wakefield Își dă seama că e oarbă. O oră mai tîrziu, sînt toți trei În drum spre locuința Reverendului, o casă veche și Îngustă, tip vagon, ascunsă de tufișuri dese de lemn cîinesc. Casele de pe stradă se reazemă unele de altele, ca și cum ar căuta sprijin, cu curticelele lor amărîte, despărțite de gunoaie și tot felul de vechituri ruginite. Camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ponosită. — Eu sînt aici doar ca observator, spune Zelda. O să fiu foarte, foarte liniștită. Ar fi ceva nemaîntîlnit, gîndește Wakefield, care habar nu are de ce se află aici, dar, În fond, ăsta e la el un adevărat m.o., nu? Reverendul Telluride Își dă jos aripile. — Te deranjează? Întreabă ea, pășind grațios peste pene. Le atîrnă Într-un dulap și Wakefield zărește o clipă un Întreg șir de aripi În toate culorile curcubeului. Apoi se așază În spatele biroului și scoate dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
face de lucru aprizînd un bețișor parfumat cu aromă de salvie. — O să fiu foarte sincer cu tine, Începe Wakefield. Alături de mine locuiește un tip care bate toată ziua În pereți. Aș vrea să Înceteze. Nu fac magie neagră, se Încruntă Reverendul și Wakefield Își dă seama după ridul dintre spîncene că este cu mult mai tînără decît Își imaginase. Dar, oricum ar fi, spune-mi despre ce e vorba, spune ea și ridul dispare. De ce bate În pereți? Chiar, de ce? — Bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ea din nou și Zelda rîde. — De ce trebuie Întotdeauna să fie o femeie? — În regulă. De cînd trăiești cu ciocănitul? Lui Wakefield nu-i place jocul ăsta. — De la naștere, răspunde sarcastic, dar cu ciocănitul acesta anume, cam de două luni. Reverendul pune cărțile de tarot Înapoi În sertar. — O să-ți citesc În talpă, spune. Zelda o să Învețe și ea ceva nou. — Ce bine, strigă veșnic entuziasta practiciană a trupului. Wakefield e total confuz. — În ce să-mi citești? — În talpă. Wakefield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a unui zîmbet, ca un fulg, Îi luminează fața. Scoate-ți pantofii și așează-te pe sofa. Wakefield se supune. O simte pe Zelda urmărindu-l din priviri În timp ce-și scoate pantofii și șosetele. Cel puțin sînt curate. Reverendul trage un taburet și Îi prinde În palme piciorul drept; Îl uimește atingerea ei ușoară, caldă. Piciorul are bătături; a urcat munți, a bătut caldarîmul orașelor, a supraviețuit spinilor și mușcăturilor și scîrnei tropicale și iată-l acum ținut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
are bătături; a urcat munți, a bătut caldarîmul orașelor, a supraviețuit spinilor și mușcăturilor și scîrnei tropicale și iată-l acum ținut În mîinile moi și negre ale unui Înger, ca un instrument plin de simțire. — Ești un călător, spune Reverendul, trasînd o linie pe talpă de la pernuța de sub degete pînă la călcîi. E o linie lungă, puternică, se tot Îndreaptă singură. Atingerea Îl gîdilă. Wakefield Încearcă să nu rîdă, dar cînd vede chipul studios al Zeldei, chicotește. — Ăsta-i trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
trasînd o linie pe talpă de la pernuța de sub degete pînă la călcîi. E o linie lungă, puternică, se tot Îndreaptă singură. Atingerea Îl gîdilă. Wakefield Încearcă să nu rîdă, dar cînd vede chipul studios al Zeldei, chicotește. — Ăsta-i trecutul. Reverendul zîmbește. Hai să vedem acum ce e cu viitorul. Îi ia În mînă celălalt picior și trasează alte și alte linii cu un deget cald. — Vei sta pe acasă un timp, spune ea, apăsîndu-și puternic degetul mare Într-un punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
acasă un timp, spune ea, apăsîndu-și puternic degetul mare Într-un punct care pare să fie conectat cu Întregul lui organism. Wakefield se cutremură. — În afară de citit, face și ceva reflexoterapie, Îi explică Zelda. Probabil o să te coste ceva În plus. Reverendul Telluride chicotește. Lui Wakefield nici că-i pasă; e foarte bine. Poate că a lătrat mereu la copacul nepotrivit, ca sa zică așa. Poate că propriul trup este singura casă pe care a avut-o vreodată și poate că ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ochii Închiși, Wakefield se gîndește că ar trebui să se ridice, dar nu poate. — M-ai prins de... picioare. — Îndreaptă-te. GÎndește-te la chinezoaice. Pentru că aveau picioarele bandajate, trebuiau să gîndească pe spate. Au scris poeme. ținîndu-i picioarele În palme, Reverendul Telluride recită: — „Iubitul meu nu va veni la mine În seara asta, eu nu pot merge la el. VÎntule, poartă-ne tu iubirea“ Tien Li, secolul al treilea. Asta a fost povestea noastră, spune Zelda. Vremea, de fiecare dată vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
fost, unde o să fii. Simte o lingoare Înceată, tentaculară, ridicîndu-se leneș ca o viță din piciorul lui, peste gleznă, pînă În șolduri. Își trage piciorul din mîna femeii și scotocește după șosete și pantofi. — Am auzit destule, mulțumesc. — Okay, spune Reverendul. Oricum trebuie să mă duc la muncă. — La muncă? Brusc lui Wakefield Îi pare rău că a pus capăt cititului În talpă atît de brusc; simte lipsa atingerii femeii, ar vrea ca ea să-i spună numele locurilor În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
care le va descoperi. Ar vrea ca acest Înger, această regină voodoo, această piedaterrologistă să-i spună ce are de făcut. Se uită către Zelda, căutînd sprijin, dar ochii ei sînt Închiși, genunchii la bărbie, brațele Împrejurul genunchilor, aripile strînse. Reverendul trece deja de la sandale la pantofii de sport. — Am programări de respectat. Te-am strecurat printre ele de dragul prietenei mele. Wakefield Îi mulțumește, Îi plătește cei douăzeci de dolari pe care i-i cere, fără suprataxă pentru reflexoterapie. Ajunși Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Am programări de respectat. Te-am strecurat printre ele de dragul prietenei mele. Wakefield Îi mulțumește, Îi plătește cei douăzeci de dolari pe care i-i cere, fără suprataxă pentru reflexoterapie. Ajunși Înapoi la mașină, Zelda Îi dă cîteva indicii despre Reverendul Telluride: a fost adoptată de o familie de evrei din New Jersey, dar la 18 ani a plecat În Haiti, unde a fost inițiată În voodoo de un babalao pe nume Audevie și a Învățat artele divinației, așa că poate citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
faptului că umblă noaptea În chip de Înger, are În grijă spirituală o congregație voodoo bîntuită de strigoi furioși. Ce e cu strigoii? — Ei, se pare că azi sînt mai mulți ca niciodată, Îi explică Zelda intrînd pe strada lui. Reverendul tocmai a alungat trei spirite dintr-o casă unde cele trei neveste ale unui bărbat s-au sinucis. SÎnt atît de multe fantome În orașul ăsta, chiar și barurile sînt bîntuite. — Oaaa. E o gagică foarte tare. Chestiile alea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
renunțat cînd au descoperit că, de fapt, cosmosul se cacă pe personalitățile lor. Wakefield presupunea că acest val de căutători lăsase În urmă doar o spumă de cititori de tarot, de lucrători holistici de trupuri și oameni ca Zelda. Dar Reverendul Telluride... era cu totul altceva, o femeie oarbă, cu un dulap plini de aripi, o regină a tălpilor. Într-o noapte, În plus față de praful și mortarul aruncat În mod obișnuit din cărămizile zidului de către ciocănitul nebunului, Wakefield bagă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
primăriei, nu se făcuseră de râs, și spuseseră asta și Terzi și ceilalți comandanți de brigăzi: bravo, copii, a fost ceva superb. Un comandant cu eșarfă albastră și cu un curcubeu de panglici din cele două războaie mondiale spusese: „Părinte reverend, lăsați copiii să se odihnească În sat, căci nu mai pot. Urcați pe urmă, la sfârșit. O să vină o camionetă care vă va duce Înapoi la ***. Dăduseră buzna la birt, iar cei din fanfara primăriei, gâltlejuri bătrâne făcute scoarță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
frunții, de parcă aveai sinuzită. Pe urmă urcaseră din nou către cimitir, unde aștepta o furgonetă. Urcaseră În ea gălăgioși, și deja se aflau toți Înghesuiți, În picioare, izbindu-se cu instrumentele, când ieșise din cimitir același comandant și zisese: „Domnule reverend, pentru ceremonia finală ne trebuie o trompetă, știți, să sune cum cere ritualul. Chestie de cinci minute“. „Trompetă“, zisese don Tico, profesional. Și nefericitul titular al acestui privilegiu, deja asudat din pricina Înghețatei verzi și adulmecând de departe mâncarea de acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și-un car de noroc pentru așa ceva. Nimănui nu i-a venit o asemenea idee.“ „N-aș fi atât de sigur. Îți spune ceva numele Bayes?“ „Nu.“, am mințit sau poate am spus adevărul; cine mai știa? „Thomas Bayes, 1701-1761, reverend presbiterian. Destul de puțin cunoscut în epoca lui.“ „Ar trebui să-l știu de undeva?“ „Eu n-am auzit de el...“, a recunoscut Maria. „Nu e tot vreo invenție de-a voastră?“ „Nu, tipul e cât se poate de real; mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
anunțat Maria. „Pe la două sunt înapoi.“ „OK. Ne vedem aici.“ „Tu ce faci? Stai pe calculator?“ „Da. Viena on-line. E vie și nu costă. În plus, e și sigură: nu-ți dă nimeni în cap.“ „Poate mai găsești ceva despre reverend și teoriile lui.“ „Am și găsit. N-am mai apucat să-ți spun aseară.“ „Ce?“, a insistat Maria, ignorându-mă în continuare. Ajunsesem pe locul trei, după Mihnea și cornulețele fără calorii. „O mică istorie c-un tablou. Asta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
14 șilingi, pentru deschiderea cavoului.“ „Normal.“, a observat Maria, „Așa se proceda cu nobilii și preoțimea.“ „Cavoul familiei Bayes e-n Bunhill Fields. Se cunoaște și locul, și când a fost înhumat fiecare membru. Ce lipsește e-o reprezentare a reverendului: nimeni nu l-a văzut, nimeni nu l-a documentat.“ „Și-asta-i normal. Pe vremea aia, nu existau fotografii, doar tablouri.“ „Exact. Tablourile țineau loc de fotografii. Doar că, în mod ciudat, nu există nici un tablou de epocă-n care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu l-a văzut, nimeni nu l-a documentat.“ „Și-asta-i normal. Pe vremea aia, nu existau fotografii, doar tablouri.“ „Exact. Tablourile țineau loc de fotografii. Doar că, în mod ciudat, nu există nici un tablou de epocă-n care s-apară reverendul.“ „Nu există sau nu s-a păstrat?“, a întrebat Maria, cu jumătate de cornuleț în gură. „Nu există.“ „Poate tipul a fost un timid...“, am intervenit, fără entuziasm. N-am primit nici un răspuns. Discuția s-a reluat ca la grefier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Maria, cu jumătate de cornuleț în gură. „Nu există.“ „Poate tipul a fost un timid...“, am intervenit, fără entuziasm. N-am primit nici un răspuns. Discuția s-a reluat ca la grefier, când se șterge o frază din gura martorului. „Poate reverendului nu-i plăceau reprezentările sau se temea de idolatrie sau discipolat. N-ar fi fost un lucru nemaiântâlnit la 1760; chiar dimpotrivă. Clerul britanic nu tolera actele de iconolatrie, iar portretele laice intrau în categoria asta.“ „Tu știi mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apar abia-n 1805. Bayes ar fi trebuit să aibă 104 ani atunci. Mai tare ca Matusalem.“ „Asta în condițiile-n care speranța de viață în epocă era de 37 de ani, atât în Europa de Vest, cât și-n America.“ „Just. Reverendul n-a prins nici măcar Revoluția Industrială. Iar, la-nceputurile ei, în 1760, așa cum bine-ai spus, Maria, n-apucai 40 de ani. Totul se comprima în două-trei decenii; trebuia să-nchizi ochii sau să găsești o soluție, să scoți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ochii sau să găsești o soluție, să scoți mai mult timp din intervalul primit. Oricum, vedeai altfel lucrurile.“ „Care-i treaba cu timpul?“, m-am interesat. „Ce-are probabilitatea cu intervalele-n care trăiai?“ „Se pare că, împreună cu încă cineva, reverendul nostru a găsit soluția să obțină mai mult timp. Să-și desfacă intervalul primit în mai multe fâșii.“ „Cu cine?“ „Nu știu. Unii vorbesc de-un anume Arnold Fast...“ „Arnold Fast?“, m-am mirat cu voce tare, „Programatorul orb? Imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
târziu!“ „Nimic nu-i imposibil când umbli la istorie...“, m-a contrazis Mihnea. „Deci n-avem tablouri, n-avem reproduceri, nici o gravură, nimic.“, a revenit Maria. „Doar un desen discutabil, târziu și care, bănuiesc, nici nu poate fi atribuit.“ „Exact. Reverendul nostru a dispărut bine-mersi, imediat cum și-a scris teoria. N-a mai auzit nimeni de el.“ „Întrebarea e: cum a ieșit din atenție? Și, mai ales, de ce abia azi se interesează atâta lume de el? Cine ar avea interes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]