1,375 matches
-
Kolber cu ochi blânzi și Încărcați de reproș. Herr Kolber purta uniformă albastră și caschetă rotundă, cu cozoroc, uniforma de adjunct de șef de gară. Era mărunt și subțirel, cu o față maronie și ridată, iar mâna care ținea un revolver tremura puțin din cauza emoției, vârstei și furiei. Pentru o clipă, ochii blânzi ai lui Josef se Îngustară și se concentrară pe revolver, calculând unghiul și traiectoria glonțului și dacă acesta va trece pe alături. Nu, se gândi el, va ținti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
șef de gară. Era mărunt și subțirel, cu o față maronie și ridată, iar mâna care ținea un revolver tremura puțin din cauza emoției, vârstei și furiei. Pentru o clipă, ochii blânzi ai lui Josef se Îngustară și se concentrară pe revolver, calculând unghiul și traiectoria glonțului și dacă acesta va trece pe alături. Nu, se gândi el, va ținti la picioare și mă va nimeri În stomac. Herr Kolber era cu spatele la seif și nu putea Încă să vadă cărțile Împrăștiate. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mâinile ei se mișcară pe hainele lui ca o mângâiere. — Acum buzunarul de la șold. — Nu port pistol, spuse Josef. — Buzunarul de la șold, repetă Herr Kolber și Anna Întoarse căptușeala. Când văzu că și buzunarul acela era gol, Herr Kolber coborî revolverul, dar Încă mai tremura de furie bătrânească. — Faceți din apartamentul meu un bordel! spuse el. Ce ai de spus În apărarea ta, Anna? Frumos Îți mai șade! Anna, cu ochii țintuiți În podele, Își frământa mâinile subțiri. Nu știu ce m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
a vrut. El... Dar Josef Grünlich Îi preluă din mers acuzația: — Mărturisesc. Nu Anna este motivul pentru care am venit. Ia uitați-vă acolo, Herr Kolber, și făcu un gest cu mâna stângă spre seif. Herr Kolber se Întoarse, cu revolverul ațintit spre podea, iar Josef Îl Împușcă de două ori la rădăcina spinării. Anna Își duse mâna la gât și Începu să țipe, Întorcând privirile de la trupul victimei. Herr Kolber căzuse În genunchi, atingând cu fruntea podeaua. Se mai zvârcoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vânzător de bilete de loterie și, brusc, sentimentul că reușise să coboare de la Înălțimea acelui bloc, etaj cu etaj, din apartamentul lui Herr Kolber, conștiința și mai sigură a abilităților sale, mâna care arătase spre seif, rapida tragere de șnur, revolverul cumpănit și descărcat În aceeași clipă, toate Îl făcură să se simtă cuprins de mândrie. Am ucis un om. Își lăsă pelerina să fluture, deschisă, În briza nopții; Își netezi vesta; pipăi cu degetele lanțul de argint; Își ridică pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Josef ridică paharul, Își ascunse fața și Îl urmări cu privirile peste buza acestuia. Apoi auzi destul de limpede un țipăt. Polițistul se opri, iar Josef, privind neliniștit În jur după un chelner, se ridică și lăsă câteva monede pe masă. Revolverul atârnat Între picioare Îi provocase o rosătură dureroasă. — Guten Abend. Polițistul cumpără un ziar de seară și se porni mai departe, pe stradă. Josef Își puse degetele Înmănușate pe frunte și le coborî umede de transpirație. Așa nu merge, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
adevărata liniște, când taximetrul se opri și fiecare om din cafenea Încetă să mai vorbească, iar femeia continua să țipe „Zu Hülfe! Zu Hülfe!“ Cineva spuse „Die Polizei“ și doi polițiști veniră În goana mare din susul străzii, cu tocurile revolverelor zăngănind. Și apoi totul deveni iarăși ca de obicei, cu excepția faptului că un mic pâlc de oameni fără treabă se adună la intrarea În clădire. Cei doi jucători de șah se Întoarseră la piesele lor. Șoferul de taximetru apăsă butonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
purpurie de semnal strălucind pe fondul alb, flacăra focului din sala de așteptare a gării de țară, mărgeaua de lumină a unei barje ce se luptă Împotriva curentului. Josef Grünlich Își pipăi urma dureroasă de pe picior, acolo unde Îl apăsase revolverul, și se Întrebă: Câte ore or mai fi fiind până la frontieră? O fi primit paza de frontieră notificarea despre crimă? Dar sunt În siguranță. Pașaportul meu este În ordine. Nimeni nu m-a văzut luând poșeta. Nu există nimic care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
frontieră notificarea despre crimă? Dar sunt În siguranță. Pașaportul meu este În ordine. Nimeni nu m-a văzut luând poșeta. Nu există nimic care să facă legătura Între mine și apartamentul lui Kolber. Ar fi trebuit, poate, să arunc undeva revolverul? se Întrebă el, apoi tot el se liniști: Ar fi putut duce la mine. Te minunezi ce rezultate se pot obține astăzi după o zgârietură pe țeavă. Crima era din ce În ce mai nesigură an după an. Auzise zvonuri despre o nouă tehnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
a remarcat că bagajul lui fusese mișcat de la loc. Aveam degetul pe sfoară. Dacă ar fi Încercat să cheme conductorul, l-aș fi Împușcat În stomac Înainte de-a fi putut scoate un cuvânt. Josef râse iar Încântat, simțind cum revolverul i se freacă ușor de urma dureroasă din dreptul genunchiului. I-aș fi vărsat mațele imediat. Partea a patra Subotica 1. Aparatul de recepție al telegrafului din biroul șefului gării Subotica Începu să păcăne. Puncte și liniuțe se revărsară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Acum era deja ceva mai departe de scena crimei sale. Avea prieteni la Istanbul. Josef Grünlich se decise să meargă mai departe. Decizia odată luată, el se lăsă iarăși pradă unui vis de triumf. Îi trecură prin minte imaginile unor revolvere scoase cu iuțeală, voci care i se adresau. „Uite-l pe Josef. Cinci ani deja și n-a fost niciodată găbuit. El l-a ucis pe Kolber la Viena.“ „Budapesta“. Dr. Czinner se opri din scris ceva mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
calm, cu piciorul pregătit să apese pe accelerație. Nu, nu! exclamă Myatt. Nu vedea de ce ar fi intrat În Încurcături de dragul unui străin. Îi putea zări pe oamenii ce țineau lanterne În mâini. Purtau uniforme cenușii și erau Înarmați cu revolvere. Mașina opri Între ei, sărind peste prima linie și apoi rămânând nemișcată, ca o barcă eșuată. Unul din soldați spuse ceva și șoferul traduse În germană: — Dorește să vă vadă actele. Josef Grünlich se lăsă tăcut pe spate, rezemat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe Coral o lăsară nervii. Nu reuși să Îndure să aștepte tot timpul acela lent până va fi descoperită. Erau pe jumătate Întorși dinspre ea și când se ridică În picioare și strigă „Aicea sunt“, ofițerul se-ntoarse brusc, scoțând revolverul. Apoi văzu cine era și o Întrebă ceva, stând Încă În mijlocul podelei, cu revolverul ridicat. Ea crezu că-l Înțelege și spuse: — E mort. Ofițerul dădu un ordin, iar soldatul Înaintă și Începu să tragă sacii Încet, unul câte unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lent până va fi descoperită. Erau pe jumătate Întorși dinspre ea și când se ridică În picioare și strigă „Aicea sunt“, ofițerul se-ntoarse brusc, scoțând revolverul. Apoi văzu cine era și o Întrebă ceva, stând Încă În mijlocul podelei, cu revolverul ridicat. Ea crezu că-l Înțelege și spuse: — E mort. Ofițerul dădu un ordin, iar soldatul Înaintă și Începu să tragă sacii Încet, unul câte unul. Era același bărbat care o oprise din drumul ei spre vagonul-restaurant și Îl urî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu un om liniștit. Când văzu că doctorul nu mișca, maiorul Petkovici traversă magazia și puse lumina lanternei direct pe fața aceea moartă. Mustățile lungi, palide În lumină, și ochii deschiși reflectară lumina ca plăcuțele indicatoare. Maiorul Îi Întinse soldatului revolverul. Buna dispoziție, urmele fericirii simple, care rămăseseră cumva pe sub fațada umilinței, căzură. Era ca și cum toate planșeele unei clădiri ar fi căzut, lăsând pereții În picioare. Era Îngrozit, mut și Încremenit, iar revolverul rămase nemișcat În palma maiorului. Maiorul Petkovici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lumina ca plăcuțele indicatoare. Maiorul Îi Întinse soldatului revolverul. Buna dispoziție, urmele fericirii simple, care rămăseseră cumva pe sub fațada umilinței, căzură. Era ca și cum toate planșeele unei clădiri ar fi căzut, lăsând pereții În picioare. Era Îngrozit, mut și Încremenit, iar revolverul rămase nemișcat În palma maiorului. Maiorul Petkovici nu-și ieși din fire. Îl privi pe celălalt curios și hotărât prin pince-nez-ul său de aur. Avea toate trăirile specifice cazarmei În degetul mic. Pe lângă cărțile ferfenițite de strategie gemană, pe rafturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sau veselă pe care s-o Împărtășească nevestei. Cel mai bine știa cum să ajusteze pedepsele la caracterul omului și cum să Înfrângă voința. Își pierduse răbdarea când soldatul manevrase cu atâta Încetineală sacii, dar acum avea răbdare. Rămase cu revolverul În palmă și repetă destul de calm comanda, privindu-l pe soldat prin ramele sale de aur. Soldatul plecă până la urmă capul, se șterse la nas cu mâna și privi În jur cu coada ochiului, fără tragere de inimă. Apoi luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În palmă și repetă destul de calm comanda, privindu-l pe soldat prin ramele sale de aur. Soldatul plecă până la urmă capul, se șterse la nas cu mâna și privi În jur cu coada ochiului, fără tragere de inimă. Apoi luă revolverul și-l vârî cu țeava În gura doctorului Czinner. Iarăși ezită. Își puse mâna pe brațul lui Coral, o Împinse cu fața În jos la podea, și, În timp ce zăcea acolo, ea auzi Împușcătura. Soldatul o scutise să vadă așa ceva, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
imaginile filmate apar întotdeauna părul blond în vânt, țăcălia roșcată, cicatricele. Întotdeauna e același om. Silueta unei femei așteaptă în depărtare într-o mașină, într-o camionetă, ce-o fi. În timp ce scriu rândurile de față, dom’ sergent ia în cătarea revolverului haina noastră de blană făcută grămadă. Ketchupul și muștele. Momeala noastră. Și, ca toți cei de aici, așteptăm și noi o minune. Un mesia. Capitolul 19 Când te dai jos din mașină, totul e galben. Galben cât vezi cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nu-l recunoșteam dintre atâția, știam că știe cum e lenjeria intimă a corpului didactic, de ce n-a jucat Dobrin în Mexic, cum se intră la filmele de la „Favorit“ fără bilet, când sare Dudu la cap și când scoate Manix revolverul, de ce e fonfăit Dan Spătaru. În ceea ce mă privește, am devenit pionier în seria a doua, la noi în clasă, când muștele bâzâiau ca de obicei și se izbeau de geamuri. A fost frumos. Cred c-ar fi fost și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
faptul că Își lucra hainele la același croitor... Taxiul se opri În colțul unei străzi. De-aici mergem pe jos, anunță domnul Prentice. Pe trotuarul din față, un trecător se urni În direcția lor În timp ce coborau din taxi. — Aveți vreun revolver? Întrebă, nervos, individul cu melon. — N-aș ști să-l folosesc, răspunse domnul Prentice. Dacă trage cineva În noi, culcați-vă la pămînt și stați liniștiți. Nu aveți nici un drept să mă tîrÎți În aventura asta. — Ba da, replică tăios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
prea sigur pe Johns: nu-și dădea seama că pe docilitate te poți bizui mai puțin decît pe teamă; un om preferă adesea să-și ucidă idolul decît să-l dea pe mîna poliției. Apăsînd, cu ochii Închiși, pe trăgaciul revolverului care aparținuse cîndva lui Davis și care zăcuse luni de zile Într-un sertar, Johns n-avusese senzația că-și distruge idolul, ci, dimpotrivă, că-l scutește de umilințele unui interminabil proces, de brutalitatea procurorului și de profunda ignoranță a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
trandafiri... Deodată, auzise strigătele lui Stone... Începînd de-aici, amintirile lui Johns erau foarte confuze. Alergase, pare-se de-a dreptul În odaia lui, și după ce cu chiu, cu vai găsise cheia de la sertar (era chiar În buzunarul lui!) luase revolverul. Auzind din nou strigătele lui Stone, străbătuse În fugă salonul, cu gîndul să urce scările care duceau spre „Pavilionul special“, dar În capul scărilor se afla doctorul Forester. Pe coridor mirosea puternic a cloroform. „Ce dorești, Johns?“ Îl Întrebase furios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
N-ar fi deloc rezonabil, Rowe... Spune-mi, Îți place poezia? Tocmai citeam un poem care rezumă perfect situația... Și spunînd acestea, se ridică și apucă volumul de pe pat, dar Îl puse imediat la loc: acum ținea În mînă un revolver. Nu vă mișcați! mîrÎi el. Vedeți, mai avem ce discuta! Tocmai mă Întrebam unde țineai arma, zise Rowe. — Acum ne putem Înțelege omenește. SÎntem amîndoi În aceeași oală. Tot nu pricep ce-ai putea să oferi. Nu-ți Închipui, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ți spun și ce știu despre dumneata? Hilfe părea să Împărtășească pînă la un punct ațîțarea lui Rowe. Se săltă Într-un cot și Întoarse puțin privirea. În clipa aceea, Anna Îl păli cu sfeșnicul peste Încheietură, care pîrÎi, și revolverul căzu pe pat. Anna apucă arma, și spuse: — Tocmeala asta n-are nici un rost! Hilfe gemea, zvîrcolindu-se de durere. Fața Îi era albă ca varul. A ei era tot atît de albă. O clipă, Rowe crezu că Anna va Îngenunchea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]