2,564 matches
-
prinsese de mijloc, înainte de-a ajunge la magazin, îi dădu o palmă zdravănă după cap doamnei Mariana, făcând-o să leșine. Nu știa exact cât timp fusese inconștientă, dar se trezi pe jos, într-o încăpere aproape goală și rezemată de un perete. Nu mai era legată la ochi, dar în schimb era legată de picioare și de mâini cu o sfoară groasă de lână, care pe lângă faptul că o imobilza, o mai și jena, provocăndu-i senzații de durere și
RĂPIREA (1) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377194_a_378523]
-
sacul! E prea mare și prea greu pentru oricare dintre mijloacele de transport obișnuite! - Ho, ho, ho! Chiar așa! Anul acesta am avut foarte mulți copii cuminți! - Nu e de râs, Moșule! Spiridușul se lăsă să alunece la picioarele Moșului, rezemându-și coatele de genunchi, gata să izbucnească în plâns. În acel moment, se auzi o bătaie zdravănă în ușă. Petrică sări în picioare speriat. - Așteptai pe cineva? Moșul nu răspunse. Deschise zâmbitor ușa, lăsându-l să intre în căsuța luminoasă
MOŞ CRĂCIUN ŞI URIAŞUL FĂRĂ NUME de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382274_a_383603]
-
ori și mai înainte) mi-a dăruit un poem din cele importante într-o carieră literară: Fumegă în linia privirii negrul, blestemat vapor, și-n preajma lui se înfioară chiparoșii cu mâhnire. Ca o pasăre greoaie, fumul poposește și se reazemă de coșuri. Mohorâtă navă învie pe colină; printre arbori o teroare trece și de milă frunzele se rup și pleacă, curg în fumul zvârcolit, alături suie până când rămân în urmă. Fumule, cine ai fost ? Pentru ce te-ai îmbarcat pe
Neconsimțitoarea nimfă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8216_a_9541]
-
degrabă exclamația ‘Nu încă!' Viitorul nu e așteptat, ba e chiar terifiant, iar eroul nu-și dorește decât să-l țină departe. Până la Fluxul conștiinței, viitorul era o creație a prezentului. Prezentul era activ, energic, hotărât să înainteze. Intriga se rezema clar pe cauzalitatea cronologică (logica de milenii că din trecut se trage prezentul, iar din prezent viitorul - adică o ordonare comfortabilă a ideii de timp, în care suspansul era pur și simplu întrebarea ‘și? și?'). Fluxul conștiinței pune în discuție
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
român de a contrazice accepții înțepenite, angajându-se premeditat și orgolios în întrecere cu rivali iluștri. Aruncând mănușa, el se lansează în arenă neinhibat, nu se teme de paralela cu predecesorii și nici de eventualitatea ca himera, pe care se reazemă, să se destrame în ridicol - Ceea ce e gândit ca o demonstrație pe muchie de cuțit în Ziua și noaptea și în volumele următoare a fost pregătit în frânturi și chiar în variante dezvoltate, o defalcare a unui tratat asupra răului
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
se înfășoară în jurul unui singur personaj, Elisabeth, martor-cheie, cea dintre polițistul Arnie Copeland (David Strathairn) și soția sa, Sue Lynne (Rachel Weisz), mi s-a părunt cea mai puternică, mai lipsită de șansă. Singuraticul nocturn își derulează povestea cu coatele rezemate de tejgheaua barului, absorbit de fosforescența otrăvită a unei femei purtîn-du-și frumusețea ca un stigmat, avînd în mers acea sfidare mută care le consacră pe femeile fatale. Întreaga atmosferă extrasă unui vis de opiu se încarcă electric la apariția lui
Chagrin d'amour cu gust de afine by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8387_a_9712]
-
lumină asta pictă. Cu ochii înroșiți, căci nu purta ochelari. Pe cuvertura patului, aruncate una peste alta, vechi caiete cu desene, albume cu fotografii (de la ultima expoziție deschisă la București în urmă cu câțiva ani), cutii cu tuburi de vopsea. Rezemate de un perete, pânzele la care lucra, printre care un arhanghel Mihail pe care nu reușea să-l termine. Nu era mulțumită de mișcarea calului. O valiză mai mare lângă un perete, una mai mică în dulap, asta era toată
Magdalena by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/8388_a_9713]
-
studenții care urcă pieptiș spre Universitate, de restaurantele cuibărite la colțul stradelelor late cât brațul, de biserica romanică postată în piața centrală. Gazonul vălurit are o împletitură de plasă, un brâu transparent prin care se văd cinci jucători de golf rezemați în crose. Un drumeag neîngrijit dă ocol terenului și duce la o gheretă unde un paznic somnolent ascultă radioul. În spatele gheretei stăpânește umbra. Cine ajunge aici scapă de vipie și poate să-și tragă sufletul pe una dintre băncile străvechi
Cu inima smulsă din piept by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/8429_a_9754]
-
știe cum ajunsese la Galați, la consulatul rusesc. - Reniul de azi aparținea Rusiei în acel timp. Era o masă cu tapis vert, - se juca pe ea și cărți, - boala rușilor aristocrați. Dacă o răsuceai, se făcea semicirculară, astfel încât o puteai rezema de perete, ca o consolă. în fața ei s-au povestit multe. S-au scris aici și texte, printre ele și Troica amintirilor... în joacă, Păstorel a lăsat pe ea și o fabulă scrisă cu mâna lui, după o anectotă care
Întâmplări cu Păstorel by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7758_a_9083]
-
aflat în culmea gloriei și convins că va mai domni încă multă vreme de acum încolo, același personaj parcă e altul: ,în sala de bal, vodă, îmbrăcat cu giubea albă, hanger de brilianturi la brîu, ședea în mijlocul sofalei între ferestre, rezemat pe perne, cu gugiumanul de samur, cu funda albă cam pe frunte și cu mîinile încleștate la ceafă. La dreapta și la stînga ședeau cele șase beizadele șir" - Un bal la curte în 1827. în lumea dubioasă și amestecată din jurul
Prinț și inginer by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7762_a_9087]
-
și să știți: Gîrla Dracului a înghețat / și paznicul de noapte purtînd uniformă a înghețat / și popa cîntă pe nas la el în casă și fumul de tămîie rugîndu-se pentru toți / și toate numele sfinților sînt numele noastre / și dascălul rezemat de ușa zilelor / și noi îl respirăm pe Dumnezeu" (Și de multe ori nu-i destul o viață). Totuși e strecurat aci aluziv fiorul unei demonice înstrăinări, o inapetență a contopirii mistice. După cum circumscrisă demoniei ni se înfățișează și dragostea
O poezie mizerabilistă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7785_a_9110]
-
cântec ,,de tinerețe" - Cântecul de cămașă albă - pe care îl recită în noaptea Anului Nou fetele de măritat, punând orz pe vatră. Pe lângă incantația cu încărcătură magică, un rol important îl au gesturile Victoriei: se ridică veselă în picioare, se rezemă de canatul ușii, se uită în ochii bărbatului râvnit, își potrivește cocul de femeie măritată, ca apoi să își desfacă părul negru, să și-l împletească iar și iar, să își dezvelească gâtul înalt lăsând la vedere ,,o alună neagră
Scrierile lui Ștefan Bănulescu, în câteva eșantioane by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/6953_a_8278]
-
-l face pe Geo Bogza, dincolo de cel mai important poet al avangardei românești, și un mare prieten e, însă, capacitatea empatică ieșită din comun, dublată de echidistanță. În certurile și conflictele de la unu, mezinul rămâne mereu stâlpul de care se reazemă cei din jur. Lui Bogza toți i se confesează și îi expun pe larg argumentele menite să le justifice acțiunile. Epistolarul surprinde, la cald, câteva „divorțuri” celebre în istoria literaturii noastre interbelice: desprinderea lui Voronca de unu pe fondul apropierii
Din nou, despre avangardism by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3902_a_5227]
-
locuri ne pot sta pavăză, franc și destoinic, pentru că frumusețea lor nu izvorăște doar dintr-o logodnă anume a stihiilor; intră în ea, inseparabil, materia sufletească a unei istorii care înseamnă destin asumat laolaltă, convergență morală. Fecior al unor pămînturi rezemate în soclul aceluiași podiș moldav, nu prea departe de urbea lui Ilie Boca, onorat de admiratori inimoși printr- un muzeu ad hoc, George Apostu se împărtășește, deopotrivă, din plămada gingașă, statornică totuși, a unei atare sinteze, îngemănînd fără emfază natură
Locuri care ne iubesc by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4451_a_5776]
-
viață, dincolo de pitorescul recuzitei, am ilustra plenar logica acestei ecuații, pe care o întrezăream cîndva, descriind la prezent propunerea regretatului sculptor. ... Pe rotundul unei mici coline, în vîrf accentul vertical al biruinței, spre poale, massa trupurilor de războinici care se reazemă grav pe sol, chemat parcă să dăruie putere pînă în clipa supremei despărțiri. Apostu, care știe să asculte inima ascunsă în materia oricît de taciturnă, care deșteaptă în trunchiuri zînele lemnului și ale pădurii, dă aici pietrei o fecundă ezitare
Locuri care ne iubesc by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4451_a_5776]
-
urmă, a ridicat găleata și mi-a turnat drept în față ce mai rămăsese în ea. Am simțit cum viața se avântă din nou vijelioasă în trupul meu. Am simțit cum mi-au revenit puterea și curajul. Fără să mă rezeme ei, m-am ridicat în picioare. Deși se numeau Cap-de-bou și Chip-de-cal, nu semănau deloc cu dracii cu trup de om și cap de bou sau căpățână de cal pe care îi vedem noi în desenele înfățișând lumea cealaltă. Aveau
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
frică, să nu iasă scandal. Să ai grijă de mama, să nu facă vreo prostie. S-au sinucis câțiva prin țară, și Sile Dinicu, dacă ai auzit... Asta miar mai trebui, mă dau afară... Ușa se deschise brusc. Mama se rezemă de ușorul acesteia și, cu o voce tremurândă, întrebă încet, cu frică parcă: Dar cu biserica, ce-o să facă, o dărâmă?! Cei doi se uitară unul la altul, surprinși de intuiția mamei, rămasă neschimbată. Când erau mici, nu o puteau
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
să pătrundă în clădire. Holurile lungi erau împânzite de revoluționari, birourile, de asemenea, peste tot dulapuri și fișete larg deschise. Pe jos acte, dosare. Nimic, în rest. Dispăruseră chiar și tușierele... Mai retras, un plutonier, descheiat la veston, fără caschetă, rezemat de un perete, privea tâmp spre mulțime. Îl adusese la realitate Petrache: Ce stai, mă!? Du-mă în biroul șefilor! Să trăiți, sunt în biroul oval! S-au încuiat înăuntru... Eu trebuia să stau la ușă, dar revoluționarii... garda lor
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
Simt cum durerea îmi crește surd în umăr. E a doua oară când mi se în tâmplă așa ceva. Diferența e că prima dată ve deam ușa, numai că eram prea buimacă de somn. Dar acum n-am văzut-o. Mă reazem de perete și mă ghe muiesc de du rere. Încep să plâng ca un copil. Simt cum mă cople șește o amintire de când eram mică. De câte ori cădeam și eram în mijlocul oamenilor, nu plângeam niciodată. Pre feram să fug în casă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pătrate bej, maro, bej, motan obez, pisică hipnotizată, picioarele fos tei baschetbaliste care se înalță în bezna crăcănată de un bec prost. Ehe, ce frumoasă eram eu odată. Și geamul ușii de la balcon îi reflectă mândria burtoasă. Ușa băii se reazemă, ca un alcoolic resemnat, alături de picturile ei și o o poză cu bunicul. Avantajul morții la tinerețe este că nimeni nu va ști cum te umpli de riduri și nervi. De când a murit, nimeni nu i-a mai dat glas
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
m-a tras ușor spre sufragerie. — Vreau să-l cunoști pe cel mai bun prieten al meu din facultate. Am intrat și l-am văzut. Am simțit cum, brusc, parcă lovite de o bâtă, picioarele mi se înmoaie. M-am rezemat de tocul ușii. Era el. Bărbatul care mă lovise și mă violase cu doar o oră în urmă. Bărbatul cu mâinile îngrijite. Bărbatul care își lipise cuțitul de gâtul meu. Bărbatul ăsta era acum la mine acasă, stătea pe canapeaua
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
rotundă de copil, coama zburlită se scutură peste el îngropându-l în miresme. Irina! șopti, strângând-o nestăpânit, și, înfundându-și fața-n mătasea caldă a părului ei, aspiră adânc. Fii cuminte! îl potoli Irina, răsucindu-se cu genunchii goi rezemați de genunchii lui. Îi înfipse mîinile în păr, împingându-i capul pe spate. Tata știe? L-ai anunțat? Unde să-l anunț? Tu n-auzi de unde vin eu? Cred că douăzeci de kilometri am făcut pe jos. Înțelegi ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
altul deasupra fostului garaj, cu pereții de scânduri văruiți până-n stradă, unde-și deschisese Invalidul cârciuma "La formarea ideilor". Ce-i venise să-i zică așa? Poate pentru că stătea toată ziua cu capu-n jos, înțepenit pe scaun, cu proteza rezemată de tejghea, și când nu servea și mai mult nu servea citea ziarele. Invalidul, un om ciudat cum nu se mai pomenise în orice caz, ea, bătrâna, nu mai pomenise. Bănuia că e scrântit. Altfel, de ce-ar ajuta-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Dacă o lăsa și-o îndemna pe Cerboaică să se ducă mereu, să nu stea lângă casă, era că trăgea nădejde că numai aceasta îl putea găsi și numai așa avea să se încheie și zbuciumul ei. Sfârșită, fără puteri, rezemă coada măturii de poartă, lăsă fărașul la picioare și, cu cârpa de șters sub braț, își strânse coatele, împietrită. Urmări, ca o dusă de pe lume, goana mașinilor pe drum. Colbul ce se târa în urmă și plutea peste acoperișuri ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ca o strană, poate chiar o strană de biserică, și se-ntinse în așa fel ca ciotul ascuțit de lemn să i se înfigă în scobitura anume făcută. Ziarele erau lângă el. Le trase mai aproape. Se adânci în lectură rezemându-și ceafa de stinghia stranei și înălțând gazeta desfăcută în așa fel că bătrâna nu mai văzu decât mâinile Invalidului și cele două pagini ca un cearșaf răstignit pe tejghea. Ceva nou, domnu? întrebă. Să vedem, mormăi gros și răgușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]