161 matches
-
copleșită de durere. Închise ochii și, cu puțina speranță ce-i mai rămase ascunsă prin adâncul sufletului, lăsă totul în grija lui Dumnezeu. Doar o minune putea schimba verdictul medicilor. Și el credea în minuni. Voia să creadă... Fetița stătea rezemată de el, privind în gol, atunci când vocea controlorului, ca un robot, se strecură printre călători: - Biletele la control vă rog! Ușa se deschise și urmă țăcănitul aparatului de taxat bilete. Le întinse și el. Controlorul compostă biletele, dar nu-și
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
să-l roadă foamea, se duse la calul său și, scoțând din traistă o bucată de carne sărată de porc, mușcă din ea cu lăcomie. Se așeză să mănânce pe o piatră mare, nu departe de bolovanul de care stătuse rezemat prințul Waltan. Mestecând cu fruntea încruntată, porni să reflecteze adânc la ceea ce avea de făcut. Probabil că prietenii săi, negăsindu-l cu o seară înainte la locul de întâlnire, se gândeau că el și Rutger, poate fiindcă se duseseră prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-l rog pe tovarășul președinte să te transfere? Nu, Doamnă, vă rog. Aș vrea să-l slujesc pe tovarășul președinte tot restul vieții mele. Desigur, murmură ea. Înțeleg. Iar tovarășul președinte are și el nevoie de tine. Tânărul stă rezemat de zid, cu respirația îngreunată. E nedumerit de propria-i reacție față de femeie. De puterea misterioasă înveșmântată sub uniforma lui. Ea vede cum îi lucesște transpirația pe frunte. Pare intimidat, neliniștit și învins. Îi aduce aminte de o gorilă tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
deșteptat în mare grabă. Geamantanele erau pregătite, așteptau în fața ușii de la sufragerie, doar câteva geamantane, celelalte lucruri le cărase tata pe ascuns, noaptea. Am mâncat în bucătărie la repezeală, nici unul din noi n-avea chef de vorbă, lângă ușă stăteau rezemate pungile cu provizii. Mama a tras toate perdelele, pe fiecare mobilă pusese câte un bilet cu un nume, pentru ca mătușa să știe cine ce urma să primească. Tata a încuiat ușile, am luat liftul și am coborât opt etaje. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
gamba În ciorapi negri de mătase. În acele vechi instantanee mama mea arată surprinzător de maleabilă, de parcă nimic nu i-ar fi făcut mai mare plăcere decât să se lase aranjată de bărbatul ei În uniformă În poziția aceea stând rezemată de verandele și felinarele din modestul lor cartier. Până nu s-a predat Japonia, nu s-a predat nici ea. Apoi, Începând din noaptea nunții lor (dacă ar fi să mă iau după ce mi-a spus fratele meu În timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nu-l asculta, parcă i-ar fi luat-o cineva în stăpânire. Umplut de mirare și uimire, privirea i se orpi... la câteva cruci mai sus, pe marginea aleei care suie la Biserică. Acolo, Vasilica i s-a arătat, stând rezemată la dreapta unei cruci de marmură albă. Era înltă, subțire, înveșmântată într-un voal alb, iar pe cap cu o cununiță de flori albe de măr. Toată era numai zâmbete. Așa cum stătea rezemată cu o mână în șold, parcă era
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
noi plângând, se uită stelele și cerul Un urlet fără margini, mi-acoperă privirea Locomotiva furioasă, ne-anunță despărțirea. De sus în jos privesc, și-ncet pornește Și chipul tău ce-l văd, îl simt cum sufletul îmi pedepsește Stau rezemată și privesc cum tot rămâi în urmă Din depărtare-aud locomotiva cum răsună. Închid o clipă ochii să-mi revin, mai am timp să te văd o dată Dar disperată îi deschid și simt cum inima-mi săgeată Stau și mă uit
A doua oară unu by Gorgan Adina Maria () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92946]
-
pianoforte, mângâiat, răsplătit cu bucurii naive pentru cel mai mic dar, Felix se întuneca din nou de gelozie și-i ura moșierului o moarte repede. Într-o după-amiază, Otilia și Felix erau cufundați într-o convorbire de aceasta fără sfârșit, rezemați unul de altul, mînă-n mână, când se auzi clopoțelul. Otilia și uitase că aștepta pe Pascalopol. Felix se făcu roșu de ciudă la față. - Spune-i că nu ești acasă! Otilia se întristă. Căuta să-l convingă că e nedelicat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
hârtie albastră care se îngălbenea de soare până la întoarcere. Dar cuferele erau pregătite la scară și Yvonne gata îmbrăcată : cu pălărioara pe cap, cu pardesiul încheiat la toți nasturii, son sac à main atârnându-i la încheietura fragilă. Gata îmbrăcată, rezemată stângaci de ușa albă și înaltă a dormitorului - întredeschisă. — Yvoonne ! se auzise de jos vocea lui Muti. Probabil era lângă casa scării. — Yvoonne ! coboară odată ! Ia, Mario, cutiile cu pălării, c-ai să le uiți, du-le la automobil și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Ochii ei mari, cu albul imens, l-au privit fix, în timp ce buzele, deschizîndu-se domol, lăsînd în bătaia luminii dinții scînteietori, au șoptit încet, cu teamă: "Bună seara, Mihai!". Apoi, tîrziu, spre miezul nopții, rotind în mîini paharul cu băutură, stînd rezemată cu spatele de calorifer, acoperită cu pătura pînă peste genunchi, în camera garsonierei al cărei confort nu mai era cinci, ci unul de lux, dat de căldura din interior, Mihai a auzit-o exclamînd: "Doamne!... Și cînd te gîndești că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
centrului orașului vor să-și subjuge și știința". Acum stă în fața unui om de știință, respectat de toți ca atare. Parcă nici nu-i vine să creadă că-i una și aceeași cu femeia care scuipa semințele în vînt, stînd rezemată de balustrada din capătul scărilor la Sinaia, ori mai apoi, la mare, cînd s-a lăsat în voia exuberanței lui Mihai, ca o copilă îndrăgostită întîia oară... O observă cu coada ochiului cum își scoate ochelarii și, dîndu-și capul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
de la 3-4 ani. Mama se pregătea să-mi citească o poveste. Era seară, urma să mă culc și stăteam cu capul pierdut între perne, în patul părinților mei, așteptând fericit. Povestea pe care mama începuse să mi-o citească, stând rezemată de speteaza patului, era despre un pui de prepeliță care, neînvățînd să zboare la timp, nu poate pleca cu restul stolului și rămâne în lanul de grâu. Secerătorii se apropie. Cartea avea poze și puteam să văd, în racursi, din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care ,,Aerul fraged În umbră coasei/ Devasta În numele dorului de moarte/ Țipatul universal al firului de iarbă”. Referindu-se la ,, Când vom pleca” și exemplificând cu: ,,Veninul vârstei spulberate-n zbor Cu Închipuiri amare de copil Pulsează În steaua pădurii Rezemata de tulpina cerului” Profesorul conchide: ,,avea acest copil ceva mioritic În el. Cerul, pământul, Întregul univers, erau o entitate În care se confundă”. În poezia lui Malin ,,pământul urca spre cer”, iar ,,cerul coboară printre noi” și patria devine ,,Soarele
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
ziua și toată noaptea În aceleași condiții: zăpușeala, căldura insuportabila, cu sudoarea curgând pe noi; nu pot să mă plâng că nu am avut apă de băut cât ne-a trebuit; chiar și noaptea târziu, când toți dormeam cum puteam, rezemați unii de alții, măi simțeam pe câte unii care călcau peste cei de pe podeaua vagonului spre căldarea cu apă, pentru a-și potoli setea. A doua zi, cam tot pe la ora nouă, dubă a luat-o din loc spre Constantă
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
șaisprezece ani. Fața Îi era tuciurie ca de țigan, și pistruiată, și o gură cu buze rozalii, groase și satinate. Ori de cîte ori zîmbea, dinții Îi apăreau albi și regulați contrastînd cu bronzul și pistruii de pe obraz. Acum stătea rezemat, cu mîinile la ceafă, legănîndu-se pe cele două picioare din spate ale taburetului. Se uita leneș prin Sala Lumînărilor, plimbîndu-și privirea de la un obiect la altul În căutarea unui alt lucru care să-i abată atenția. După o secundă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
nu are nimic impunător, ba chiar este destul de prost construit. Se ridică mai mult sau mai puțin până la nivelul ochilor unui bărbat adult, împărțind curtea, și așa strâmtă, în două părți inegale. În cea mai mică, unde se află tânărul rezemat, peretele s-a înclinat alarmant de la mijloc. Mortarul se fărâmițează, scurgându-se printre cărămizile puse una peste alta fără pricepere sau îndemânare. Calitatea discutabilă a peretelui pare nefirească, dacă avem în vedere că în vecinătate există clădiri robuste, chiar dacă, vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
chiar așa, cu Mănenii (cărora le plăcea, din contra, claca), dar dacă zicea Moș Iacob - numai despre doage și cercuri... În vârful picioarelor (când lucra butnărie, Moș Iacob se descălța), se ducea, pâș-pâș, la gardul grădinii de flori, unde ședeau rezemate doagele numerotate cu creionul lui lătăreț; lua una (totdeauna, numai una; câte una) și, tiptil, tiptil, se apropia de... miezul florii... Așeza doaga, În cap, Între marginea fundului și cercul cel mai mic, interiorul, Îmi făcea semne, peste umăr, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a planului înclinat: trambulina elastică acoperită cu o saltea; capac de ladă sprijinit pe o bancă; o saltea pliată sub o altă saltea; două bănci apropiate fixate cu un capăt la scara fixă și acoperită cu o altă saltea. Trambulina rezemată se așează pe o bancă de gimnastică și se acoperă cu o saltea. Este indicată în exersarea îndreptării de pe cap, răsturnării înainte cu zbor. Culoarul este din două sfori sau cordon elastic paralele depărtate la 30-40 cm și la o
BAZELE TEORETICE ŞI METODICE ALE GIMNASTICII by Tatiana DOBRESCU, Eleonora CONSTANTINESCU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/421_a_928]
-
ce anume și, ca să fiu cinstit, era ultimul lucru pe care doream să-l fac. Venea el timpul când trebuia să pun ordine în gândurile mele, dar nu vroiam să mă gândesc la nimic acum. Mi-am petrecut multă vreme rezemat de stâlpul verandei, privind grădina și mângâindu-l pe Pescăruș. Mă simțeam epuizat. Soarele era la asfințit și umbrele albăstrui se conturau tot mai puternic. Pescăruș dispăru, dar eu nu mă mai săturam de florile de cireș care, în lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
spune că, în timp ce ea stă aici și zace, afară toate continuă. Iar orice efort să nu se mai gândească e inutil. Mâinile îi sunt umede de o transpirație rece, stă rezemată de tăblia patului, privind spre fereastră, întocmai cum stătea rezemată acasă, nu cu mult timp în urmă, când îi povestea lui Andrei Vlădescu întâmplări pe care nici nu credea că le mai ține minte ori că ar avea curajul să le istorisească cuiva. Dar aici e singură, infirmiera vine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
una dintre case. — Jim, a venit timpul să-ți dezmorțești picioarele. Fă o plimbare pînă acolo și vezi dacă nu cumva cîntă cineva la pianul cel alb. Jim ascultă zgomotul Încet dar neîntrerupt al motorului camionului. Frank ședea cu spatele rezemat, nepăsător, dar piciorul lui uriaș era sprijinit pe pedala de accelerație. Fața palidă a lui Basie părea o lanternă atîrnată sub copaci. Jim Înțelese că plănuiseră să-l lase acolo. Deoarece nu reușiseră să-l vîndă chinezilor, Îl vor abandona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
covor, purtat prin pustiuri, prin lanuri cu maci scuturați, prin munți golași, adăpostit, la apusul soarelui, în cortul de o noapte al păstorilor, ascultând susurul poveștilor despre piramidele îngropate, de mult uitate ale Armeniei. Dante Negro stătea de ceva vreme rezemat de ușa atelierului cu brațele încrucișate, interesat dintr-odată de aspectul prințului. Schimbat în bine, chiar în foarte bine. Costumul tradițional armean îi dădea un plus de suplețe și de fermitate. Era interesant și felul în care prințul privea covoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
geam. O altă umbră însă se strecura repede pe coridor spre interiorul casei. Acum apăreau toți deodată! Se auzi din față și glasul bunei Lina, dar silueta proiectată pe umbra perdelelor, după plecarea babei, nu fusese a ei. Buna Lina rezemată într-un baston se căina din prag. O durea mereu piciorul și ațipise puțin. Dar necazul cela de babă, ce păzea! Baba ieșise și ea în ușa din dos cu un cap holbat. Bine zicea Lina că nu mai era
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
care, și rămăsese cu mâinile în jos, sarbăd, pe când îl săgeta o arsură în piept și simțea bătăile inimii îndesite, apoi oprite parcă. Elena, fără contenență, neștiind ea singură ce a vrut, se întorsese lângă pian, de care Marcian sta rezemat, urmărind-o din ochi îngrijorat. Marcian era la curent cu aderențele pe care moartea Siei le avea cu concertul Bach, știa că ele sunt neoficiale, laterale. Disproporția dintre cauze și starea emotivă a Elenei era vădită. Simțise un fel de
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
acum mă fac să zâmbesc detașată, pentru că altele mult mai reci mă apasă. Și cer timpului să toarcă... Cine ești tu, Domnișoară? Se revarsă cerul prin fereastra larg deschisă...Ploi de lumină îmi inundă sufletul pustiit. Lângă sufletul meu stau rezemate sufletele acestea imaculate de copii, în care parcă și-a găsit adăpost liniștea și pacea.Simt inimile lor micuțe bătând la unison...O fetiță se îndreaptă cu pași siguri spre catedră și, auzindu-mi parcă zbuciumul interior, mă întreabă: -Cine
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]