142 matches
-
Aventurile submarinului Dox... Iar voi ce citeați? Lucreția Borgia, colecția Femei celebre! Ei, firește, nu tu! Tu citeai Thomas Mann! râde Radu, văzându-i mutra disprețuitoare. Dar și pe tine te văd peste 10 ani un fel de doamnă Isabel, ricanează el. * A lovit în plin. S-a răzbunat pentru felul cum se lasă întoarsă, desfăcută, pătrunsă, cu mintea evident în altă parte. Știe oare când trăiește și când își face documentarea pentru următoarea carte? S-ar putea ca, în egoismul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
ca să scăpăm de complexul națiunii de mâna a doua. Nu-i nimic rău într-o năzuință atât de înaltă (căci distanța între societatea românească și standardul european e într-adevăr imensă). Doar că un drăcușor al contradicției mă face să ricanez ori de câte ori modelul european e invocat obsesiv, în cele mai mărunte pricini, ajungând un fel de reproș masochist, rudă bună cu resemnarea mioritică. „Așa n-o să-i ajungem niciodată din urmă pe europeni! N-o să fim niciodată o țară civilizată, europeană
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
lăsase în ajun, despre bălăriile care creșteau bolnăvicios, fără nici o noimă, într-un adevărat desfrâu, în spatele azilului, amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ("Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i vorbești de câini, îl înghite noaptea"), sau despre ultimele cancanuri venite din cătun și în cele din urmă cineva spunea cuvântul fatidic: Bătrânul. Imediat, discuția se concentra asupra lui. Intervenise ceva nou? Se mai aflase ceva
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îndesase ziare sub pulover ca să nu-i fie rece. Anton profită de tăcerea mea ca să-i întrebe dacă mă considerau vinovat. Ultimul care a dat din cap a fost Domnul Andrei, foarte jenat, uitîndu-se în altă parte. "Și tu Siminel? ricană Mopsul. Ce faci, dormi?" Siminel răspunse sec: "Eu cred că e nevinovat" și se apropie de mine: "Domnule sculptor, nu mă așteptam la asta". După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o conduce, i-a chemat la București pe acești eroici luptători pentru libertate. Să vadă și ei, la fața locului, rezultatele luptei lor, adică bunăstarea poporului român. Eu eram emoționat, Pastenague însă, mai tânăr și mai cârtitor, a început să ricaneze. — Au luptat până n-au mai putut. Au luptat pentru dolari. M-am indignat. — Cum poți să vorbești așa? Parcă ai fi Păunescu sau Vadim Tudor... — Vorbesc, de ce să nu vorbesc... Și puțin îmi pasă dacă mă compari cu acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
de cinematograf cât de cât respectabilă e prevăzută cu instalație de aer condiționat, așa că, uneori, în loc să-ți fi cald, ceea ce e firesc în luna lui cuptor, ți-e frig. — Lasă, că n-ai să mori de frig de 23 august, ricana Pastenague, și n-am înțeles dacă era umor newyorkez (voia să vedem un film cu Woody Allen care se petrecea înainte de 11 septembrie) sau bășcălie franțuzească, mai mult sau mai puțin gratuită. N-am murit de frig, dar când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
americani, n-ai încotro: trebuie să fii nu doar deștept, ci și spiritual și poliglot. Ion Iliescu, o spun fără nici o ironie, a reușit perfect în acest număr de one man show. — Bine că ai căzut în admirația lui Iliescu!... ricanează alter-ego-ul meu. E de-ajuns să se bâiguie câteva vorbe pe americănește și uite că și faci sluj... Dar nu e numai asta. Pe mine, mai mult decât poliglotul, m-a impresionat omul politic, modul său de a gândi. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
vorbesc că domini încă de la începutul jocului America de Sud. Pe când prietenul tău, cu câte trupe are, nu va putea rezista atacului pe care îl pregătești în Orientul Apropiat, poarta spre Asia... Marie-Christine zâmbește, știe ea că am dreptate. — Ce deștept ești! ricanează Pastenague, pe care numai eu îl aud. Numai eu îl aud și vă asigur că nu e deloc plăcut. Te întrerupe când ți-e lumea mai dragă. Am început să mă cam satur de el! Ei bine, da! Asta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
înregistrat prea bine peste prima parte a spuselor lui. Fiindcă a doua mă interesa. ― De ce crezi dumneata că romanul meu nu ține ca roman și îmi propui să fac din el niște nuvele? ― Păi, uite de ce, mi-a răspuns el ricanând. Și m-am pregătit să-l ascult cu o curiozitate limpede: avea ceva să-mi spună? Era critic literar, sau un simplu veleitar? Era un foarte bun critic literar! Dar avantajul creat de mine prin neacceptarea unei prietenii în stilul
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
să cred una că asta! Dădu la o parte secțiunea cu știrile și începu să caute prin teancul de secțiuni din ziarul Sentinel pe care încă nu le citise. — Se întreba ce i-ar fi putut provoca o asemenea uimire, ricana Adrian, care își câștigase cândva existența că romancier. A renunțat Jeffrey Archer la titlul de lord? Sau Richard Branson a călătorit cumva cu unul din trenurile sale? — Cică-i un interviu cu Șam în suplimentul duminical al lui Sentinel, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
întrebarea, aud cum țiuie vântul lovindu-se de acoperișul gării și cum cârâie ciorile. Credeți-mă, timpul prea mult amenință să-ți sară în beregată ca lupii. Atunci nici un răspuns nu mai e bun. Cabotinul din mine e gata să ricaneze. Cum să înțeleagă așteptarea cei care n-au trăit-o decât în rații mici? Pe ei nu-i interesează decât să apese pe accelerator, privind fix în față. Atât. Nimeni n-are timp de pierdut. Nimeni n-are timp pentru
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
semeni - de atingerea, nu chiar păcătoasă, a unor femei mai tinere? Dacă existența era cît o clipire, de ce viața sexuală, și mai scurtă, trebuia să fie omorîtă de o morală nepotrivită? Judecînd așa, Își face loc stricăciunea! ar fi putut ricana, cîrcotașe, ultimele Antonii rămase, nu mai aveau mult până să ajungă În raiul lor mai rău ca un iad, deposedate de orice plăcere adevărată, sex și alcool - nu fuseseră tot de Dumnezeu lăsate? Neînduplecate, o țineau pe-a lor: sexul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
acelui apărător celebru care, pledînd pentru o femeie frumoasă dar de moravuri dubioase, a găsit argumentul suprem În a-i invita pe jurați să contemple ce sîni frumoși avea clienta sa. Însă nu ne putem explica istoria prin nasul Cleopatrei, ricanînd În stilul lui Stendhal care notează undeva cu un umor Îndoielnic că Faust a Încheiat contract cu diavolul pentru a face „ceea ce a făcut fiecare dintre noi la douăzeci de ani, a seduce o modistă”. Așa nu vom explica niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ți-e obligat în nici un fel. — Și nu te-ar face să te simți prost dacă m-aș duce și m-aș spânzura pentru că am fost dat afară din cameră întrucât n-am putut plăti chiria? — Câtuși de puțin. A ricanat: — Te lauzi. Dacă aș face-o cu adevărat ai fi copleșit de remușcări. — Încearcă și o să vedem, i-am replicat. I-a licărit un zâmbet în ochi și a continuat să-și amestece în tăcere absintul. — Ai vrea să facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
egalilor dumitale? Que sais-je?, după teatre, și ziare, și uruitul omnibuzelor pe macadamul străzilor?“ Multă vreme a rămas tăcut, apoi mi-a răspuns: „Aici am să stau până mor.“ „Dar nu te plictisești niciodată de singurătate?“ l-am întrebat. A ricanat: „Mon pauvre ami“, mi-a spus, „se vede bine că habar n-ai ce înseamnă să fii artist“. Căpitanul Brunot se întoarse către mine cu un zâmbet blând și în ochii lui întunecați și buni era o licărire minunată: — M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lui Urmuz este inexistent sau este o mască asemeni acelor hidoase măști totemice ale genialelor tragedii ioniene, ascunzînd totuși cu iscusință tragicul. Rîsul lui Urmuz, pantomimele și marionetele lui, rînjet fără scăpare ca tîlharul din stînga, care și răstignit, mai ricanează”. Ar fi de notat faptul că un „urmuzian” paradoxal precum Ionathan X. Uranus (Marcel Avramescu) va urma un itinerar excentric, redimensionîndu-și urmuzismul prin intermediul ezoterismului tradiționalist al lui René Guénon spre a îmbrățișa, ulterior, credința ortodoxă. Urmuz trebuie privit, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anexa cabin-cruise-ului a fost descoperită Într-un golf din Morgat. Nicolas a scăpat, adăugă ea ca să-și liniștească fratele. Cu coada ochiului, Îl văzu pe Christian că zîmbește scurt. Ușurat. - Scăpat? Loïc Întoarse spre ea ochii injectați de sînge și ricană. - PÎnă ce copoii au să pună gheara pe el, vrei să zici! - Esențial este că el e bine, pledă Marie, știind perfect că spunînd așa ceva Își tăia singură punțile. În ce privește restul, o să vedem la momentul potrivit. - Marie are dreptate, declară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sus și tare că de acum nimic nu se mai punea În calea plecării lor. Lucas Îi ajunse din urmă cînd intrau În cabina ascensorului. - Pot să-ți spun două cuvinte, Bréhat? Între patru ochi. - Fiecare la rîndul lui, atunci, ricană Christian. Cade bine, și eu am ceva să-ți spun. Începe să faci bagajele, scumpo, mă Întorc peste un minut. Înainte să se Închidă ușa ascensorului, Marie Îi văzu Îndreptîndu-se spre terasă. Ce avea Christian să-i spună lui Lucas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fapt, n-ai avut niciodată de gînd s-o faci. Mi-ai spus asta pentru că știai că era important pentru mine. Iar eu, idiotul, te-am crezut. - Eram sinceră, Christian. SÎnt și acum sinceră. Voi veni după tine de Îndată ce... Christian ricană, Întrerupînd-o brusc. - Uită-te la tine! Nici tu nu crezi. Își Închise sacul trăgînd de fermoarul recalcitrant. - S-a isprăvit cu promisiunile, Marie. Sau plecăm Împreună mîine, sau Între noi doi totul s-a terminat. Stupoarea, descumpănirea, decepția se succedară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pariu cine Îi va veni primul de hac, marea sau nisipul. De ce refuzase să se lase Însoțit de Morineau? De ce Îl trimisese să cerceteze la fabrica de faianță și la reședința familiei Le Bihan? Obiceiul de a fi mereu singur? Ricană, fără să se lase dus de nas. Încă de la Început, acumulase prostie după prostie. Faptul că se Îndrăgostise Îi Întunecase judecata și-l făcuse să-și piardă concentrarea. Iar acum avea să plătească prețul cel mare. Un val mai puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
metri distanță de Lucas, căruia Îi vedea ceafa. - SÎnt aici, Lucas, zise ea cu o voce pe care se strădui s-o facă să sune calm. Mai ales nu te mișca. În alte Împrejurări, remarca l-ar fi făcut să ricaneze, Într-atît era de blocat În Învelișul de nisip. Acum Însă era hipnotizat de meduza pe care ultimul val o adusese la zece centimetri de fața lui. Marie se lungi pe nisip și Înaintă lent spre el. Ajunsă la trei metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
domnule Petru. Cum o să inventez o minciună? Si adevărul se inventează, domnule Gheretă. Și dacă io inventez o minciună? Dumneata crezi că oamenii trăiesc numai din adevăruri? Io nu cred nimic. Io Împart ziare și scrisori. Adevărul, cu alte cuvinte, ricana Petru. Te-ai gândit vreodată câtă minciună „distribui” zilnic? Nu m-am gândit, scânci Gheretă. Dar dacă te-ai gândi, ce-ai face? Ai da foc ziarelor În piață? Ai arunca scrisorile la gunoi? Nu știu, domnule Petru... Gheretă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fi făcut copii, pur și simplu. O vreme, să zicem, acceptă Petre Abrudan. Dar când... mă Înțelegi... Atunci m-aș fi apucat să pictez. Ce? Întrebară toți trei. Amintirea tuturor senzațiilor. Un fel de ejaculare târzie, dacă nu chiar post-mortem, ricană Eugen Pascu, Întins la umbra unui copac din pânza sa fetiș Călărețul. Abrudan și Nagy Oszkár izbucniră În râs. De ce râdeți? Întrebă Ziffer deloc supărat. Dacă te-ai uita și tu la ce se face azi, ai fi uimit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lăsase în ajun, despre bălăriile care creșteau bolnăvicios, fără nici o noimă, într-un adevărat desfrâu, în spatele azilului, amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ( „Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i vorbești de câini, îl înghite noaptea”), sau despre ultimele cancanuri venite din cătun și în cele din urmă cineva spunea cuvântul fatidic: Bătrânul. Imediat, discuția se concentra asupra lui. Intervenise ceva nou? Se mai aflase ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ziare sub pulover ca să nu-i fie rece. Anton profită de tăcerea mea ca să-i întrebe dacă mă considerau vinovat. Ultimul care a dat din cap a fost Domnul Andrei, foarte jenat, uitându-se în altă parte. „Și tu Siminel? ricană Mopsul. Ce faci, dormi?” Siminel răspunse sec: „Eu cred că e nevinovat” și se apropie de mine: „Domnule sculptor, nu mă așteptam la asta”. După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]