328 matches
-
mă prefac că nu știu exact despre ce e vorba, chiar dacă lectura mea ar fi în stare să vadă mai mult decât se vede în literă? Se cuvine sau nu să spun mai departe ce am aflat privindu- i fiecare rictus scriptural, fiecare ridicare din sprânceana verbului, fiecare grimasă a frazei? Să citesc cartea ca fiind a unui străin și să comentez fără restricții? Mi se destăinuie, oare, ca în confesional ori ca pe divanul psihanalistului interzicându-mi - abuziv, după regula
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
depășește măsura, să devină un veritabil chin intelectual. Căci există o tortură prin umor manifestată prin debitarea pe bandă rulantă a unor poante răsuflate după mecanisme pe care le știu și pruncii. Cu timpul, zîmbetul capătă tenta crispată a unui rictus dureros, semn că zeflemeaua a ajuns la limită. Sațietatea începe să domnească, iar uzura morală își intră în drepturi. De aceea, trebuie să ai o imaginație foarte săracă pentru ca, după o vîrstă, să mai guști bancuri de inspirație filosofică. Singura
Copioasa abureală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6709_a_8034]
-
unul, fire-aș al dracului să fiu!" Spectacolul oferit de Zatopek va rămâne același până la sfârșit: fizic neatrăgător, mai tot timpul prost îmbrăcat, nedespărțindu-se de un fes cu ciucure, alergând cu fața „crispată, tetanizată, în permanență schimonosit de un rictus dizgrațios, din când în când cu limba scoasă, cu capul balansându-se de la stânga la dreapta", ca să nu mai vorbim de „morișca brațelor" bălăngănin-du-se tot timpul, de parcă ar alerga cu ele, nu cu picioarele. Pare „un mecanism stricat, dislocat", „o
Sportivul și ordinea de stat by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/6085_a_7410]
-
pleoapelor. „Nu se poate, nu se poate”, repetase cu voce joasă, lăsându-și bărbia în pieptul vizibil agitat, cu buzele strânse într-o cută lividă, fără să se mai uite la prietenele așezate în fața ei, care îi spionau pe furiș rictusul de mânie, poate chiar cu satisfacție, protejate de îndeletnicirea croșetatului. După ce prietenele plecaseră, după- masa târziu, luă hotărârea. Se îmbrăcă încet în dormitorul care aparținuse părinților ei. „Dumnezeule, suspinase adânc, uitându-se în oglindă. Trebuie să împiedic nunta asta rușinoasă
JULIÁN RÍOS - Cortegiul umbrelor () [Corola-journal/Journalistic/4411_a_5736]
-
fărădelegile memoriei care sare de la una la alta, scurtcircuitează tradiționalul traseu autobiografic al Bildungs-ului. Iată-l pe copilul Brodski, care anticipează cu o replică viitorul său poetic. Ironiile și autoironiile curg, din fiecare clipă a vieții țâșnește un parcă un rictus ironic, un fel de a face complice cu ochiul. Tatăl, fost militar, un pensionar nesemnificativ, își sfătuiește fiul ca după ce a obținut Premiul Nobel să se apuce totuși de o meserie serioasă, să intre în armată ca să aibă o pensie
Josef Brodski – „Pseudopoetul în pantaloni de velur“ by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5862_a_7187]
-
imperceptibil, căci astfel amăgirea era mai profundă și mai dureroasă. Fiindcă nu-s de ajuns oasele și carnea, își zicea el, ca să plămădești un chip, și de asta e infinit mai puțin fizic decât trupul: chipul se definește prin privire, rictusul gurii, cute, prin tot ansamblul de atribute subtile prin care sufletul se dezvăluie prin mijlocirea cărnii. Din pricina asta, chiar în clipa în care cineva moare, trupul i se preface brusc în ceva diferit, atât de diferit încât am putea spune
ERNESTO SÁBATO Despre eroi și morminte by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3657_a_4982]
-
se întâmplase cea mai mare nenorocire, să prefacă plânsul într-o strâmbătură de râs. Însă, pe măsură ce i se destăinuise Alejandrei, cu acele câteva cuvinte cheie, simțea un fel de eliberare și, preț de o clipă, îi trecu prin cap că rictusul de râs se putea preface în sfârșit într-un potopitor hohot de plâns, spasmodic dar blând, prăbușindu-se asupra ei ca și cum în cele din urmă ar fi izbutit să treacă peste prăpastie. Și așa ar fi făcut, așa ar fi
ERNESTO SÁBATO Despre eroi și morminte by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3657_a_4982]
-
se țin lanț, de pildă la Angela Marinescu, le corespund aici tensiuni care se contrag în propriul contur, mixînd cutezanța expresivă cu umilitatea proprie unui dramatism organic: „nu obsesia hranei destulă acum/ nici mila ți se citește pe față/ un rictus senzual împarte părul în două// cifrul e-n adormire nu știi butoanele toate (...) desenul stîngaci al sudorii/ peste sprîncenele castităț ii rebele/ o dîră de sînge dintr-o apă a morții/ pe inul cămășii// prima menstră aduce cu ea macularea
Un culoar propriu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3733_a_5058]
-
Are aerul unui caricaturist care, închizînd un ochi și efectuînd o volută rapidă cu brațul, surprinde într-un crochiu, în doar cîteva clipe, fizionomia individului cu ale sale metehne morale. Gheorghe Funar: „mă întorc involuntar la imaginea dumneavoastră, la acel rictus, cu o gură strîmbată disprețuitor, deasupra căruia blincăne privirea electrică a unui animal agresiv”. Alexandru Mironov: „Mironov nu avea curajul să privească ratarea în ochi și s-o înfrunte cu luciditate, chiar dacă era vorba de a altuia”. Adrian Păunescu: „Oricît
Un gazetar „de subțire“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2879_a_4204]
-
litoral au fost descoperite exemplare contrafăcute din cartea lui Mircea Cărătescu De ce iubim femeile, autorul pierzînd, în acest mod, drepturile ce i se cuvin, aproape 150 de milioane de lei. Au urmat privirile de Stan și Bran ale domnilor polițiști, rictusul domnului Liiceanu căruia piața neagră, iacătă, a îndrăznit să-i contrafacă bomboana tipografică, brandul MC, miorița contemporană." Piratarea cărții - și nu doar a lui Cărtărescu, după cum s-a constatat ulterior, și nu doar pe litoral ci inclusiv în București -, este
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11176_a_12501]
-
infinită tristețe în priviri de cele mai multe ori (...) micuț, puțin rotofei, cu figura de clovn - cum s-a spus de atâtea ori, încât el însuși cred că a ajuns s-o creadă; cu pleoapele grele, cu gura mereu chinuită de un rictus, mergând cu pași mici și ușori, cu zâmbetul rar, dar încântător. Spre deosebire de alte mărturii, îi apare exegetului său devotat ca "un om de o extraordinară delicatețe", ca "un om bun și generos". La bătrânețe nu-și mai scria piesele, realizându
Tablou de epocă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10218_a_11543]
-
mi-ai dat o garanție... dragostea ta pentru poezie... între poezie și rugăciune e continuitate, când nu e identitate. Pot deci să te iau drept martor, sunt convins că ești sincer cu mine, cu tine, adăugă cu un fel de rictus dureros. Aș vrea să sufăr pentru El înmiit. - Cum, răspunde Vladimir, tu suferi pentru cineva care poate nici nu a existat; sau poate a fost, de mult, o victimă printre mii de victime, un fel de guerillero, un rezistent la
Prințul spălător de geamuri by Ion Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10744_a_12069]
-
va fi să fie înfruntarea finală după ce se va fi ras în cap. A exersat uitătura la masa lor din fundul localului, nu departe de intrarea la wc, a privit țapăn în fumul țigării și și-a mai compus și rictusul de blazare; așa îl va scruta din priviri pe colonel, chiar așa cum se uită delincvenții, golanii, rătăciții, evadații, transfugii, rătăciții, cei plecați de acasă în lumea largă și care au trecut prin atît de multe încît nimic nu-i mai
Jimi Hendrix se vede într-un colț, întors din profil by Daniel Vighi () [Corola-journal/Imaginative/13141_a_14466]
-
ceștile de cafea în față, din care ieșea un abur aromat și îmbietor, cei doi se uitau unul la altul, fără ca vreunul să înceapă discuția. -Sunteți o femeie frumoasă, observ totuși o umbră de tristețe și zâmbetul înghețat într-un rictus. -Vi se pare, am o casnicie fericită, un copil realizat profesional. Nu mă pot plânge de nimic, sunt mulți alții mai nefericiți ca mine. -Este adevărat, eu vorbeam de o suferință, venită din suflet. Acolo aveți o neîmplinire. -Am un
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2134 din 03 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385352_a_386681]
-
ați fi dorit dumneavoastră. -Camelia, așa să-mi spuneți, vom lucra mult împreună, nu are rost, să ne formalizăm. Nu m-ați reținut, mi-a făcut plăcere, să vorbim. În ochii femeii apăruse o lumină, umbra de tristețe dispăruse, locul rictusului îi luase un zâmbet fermecător. -Am să te rog, să-mi spui pe nume, Andrei, așa mă numesc... -E un nume foarte frumos îmi place, Andrei, ce frumos sună! Andrei, te aștept mâine. -Voi veni pe la zece, acum am să
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2134 din 03 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385352_a_386681]
-
jur rezistau cu Îndărătnicie, cedând doar Într-un cerc restrâns din jurul lui. Străbătând același traseu Îngust care trecea pe lângă prăpastia din criptă, lumina se așternu pentru o clipă peste masca funebră a lui Ambrogio, abandonată pe jos, redeșteptând la viață rictusul meșterului din Como. Ajuns sub schelă, Începu să se cațere anevoie, potrivind torța Într-unul din suporturile ce fuseseră Înfipte În zid, În jurul zonei mozaicului. Probabil că Ambrogio aranjase totul astfel Încât să poată lucra și pe timp de noapte, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și mai confortabilă cu putință”, reflectase el. „Și când te gândești că lumea habar n-are că stă dintotdeauna pe un butoi cu pulbere. Cosmică, nimic de zis, dar parcă nici asta nu e o consolare”, continuase, apoi, cu un rictus dezamăgit, care Îi făcea și mai palidă fizionomia asiatică. Un tip interesant acest japonez cu nume de munte, el, care era o palmă de om. Ajunsese În Centru În urma unei revelații mistice, cum numea cu autoironie Întâmplarea care Îl determinase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
concomitent fiorul de a fi mîngîiat și senzația mîinii care mîngîie. țAh, masochismul de a te citi cu ochii cititorului!) De aceea, ori de cîte ori mă Întorc la chipul meu dinainte de operația estetică, buzele mi se crispează Într-un rictus de repulsie; repet fără să vreau gestul celui care s-ar apropia de o gură murdară. Mizeriile trupului și ale spiritului nesecatele noastre rezervoare de bucurie și greață. Lumina candelabrelor de cristal din holul hotelului Athénée Palace inundă oglinzile Încastrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
doar că oricâte aș avea nu par destule; dar exact când am pronunțat cuvintele parcă m-am trezit. Se uita la mine de pe marginea saltelei și îmi zâmbea, lung și încet. Când zâmbea, toată fața i se schimonosea într-un rictus. S-a aplecat aproape de mine. Ritmul inimii mi-a luat-o razna și m-am concentrat la pahar, să îl țin drept. A spus: —îmi place alunița ta. —E un semn din naștere, am replicat ferm. Mai fusesem nevoită să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fi folosit-o de ani de zile. De ce nu ai putut să o lași așa? Mi-am auzit și mie vocea, urlând, din văpaia sângelui. — Știi bine că nu aș fi putut. Am rânjit simțindu-mi fața strânsă într-un rictus. Straniu, mi-a zâmbit înapoi. Pentru un moment am crezut că renunță. Sau am sperat. Apoi a urcat scara cu mâinile întinse spre mine, iar eu am scos cuiele care țineau scara și am împins-o cu toată forța. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
în rol de papă nazist pentru Antihristul lui Hitler, asta fu prea mult de suportat. Venind suficient de aproape de mine ca să-i simt mirosul coloniei de pe fața lui minuțios rasă, și clipind furios din ochi, cu gura strâmbată de un rictus plin de ură, el mă lovi puternic în fluierul piciorului. Am gemut de durere, dar am rămas nemișcat, aproape în poziție de drepți. — Ai stricat totul, zise el, tremurând. Totul! Mă auzi? — Mi-am făcut meseria, am mârâit eu. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
2016 Toate Articolele Autorului Un om, ducea o viață-n traistă Era odat' un om cu fală, la mulți le-a fost de ajutor. Din întâmplare,sau greșală azi,e pe drumuri cerșetor. Cu barbă și adus de spate, un rictus stă în colț de gură. E om bătrân și nu mai poate, cere doar milă. El nu fură . Cu pași târșiți,lovit de soartă își cară grijile-ntr-o plasă. Destinul i-a închis o poartă și azi în stradă
UN OM DUCEA O VIAŢĂ-N TRAISTĂ de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363425_a_364754]
-
nu știu când, cum și de ce, am cam uitat să zâmbim: e-n lichidare umorul blajin, cald, amical; i-a luat locul cel grosolan, nutrit din miasmele politicii și afectat de grobianism primitiv. Zâmbetul de încântare l-am înlocuit cu rictusul satisfacției înrăite. E-o mare bucurie să citești o carte scrisă în buna tradiție a umorului evreiesc, în care, după cum observa Schor într-un interviu, se întâlnesc în pașnică și fructuoasă rodire „poante din idiș, proverbe arabe, spiritul slav, bancurile
RÂZÂND CU GURA PÂNA LA URECHI ! de MIRCEA RADU IACOBAN în ediţia nr. 2313 din 01 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/367415_a_368744]
-
dat Corina. „Nu, din păcate le-am lăsat în București. Dar nu-i nimic, putem cumpăra oricând altele”, îi răspunse Silviu și goli paharul de apă minerală. I s-a părut că pe fața gazdei sale a apărut un ușor rictus la auzul acestui dialog. Nu putea înțelege de ce. „Cine știe”, își zise Silviu, apoi încercă să nu se mai gândească la nimic. În noaptea aceea voia să doarmă din nou cât mai mult, se simțea încă epuizat, fizic și psihic
TEROAREA ALBĂ de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2107 din 07 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350221_a_351550]
-
ea există încă de la începuturile lumii". A dat afirmativ din cap, apoi m-a îmbrățișat. Am ramas clipe bune înlănțuiți, suspendați undeva între două lumi. "Aș vrea să mergem la tine acasă", mi-a spus pe neașteptate. Am avut un rictus, iar privirea mi-a rămas ațintita undeva către apă lacului. "Ce e? Am spus ceva nepotrivit?". "Nu... Am avut o amețeala trecătoare. E în regulă, hai să mergem". Rulăm într-o mașină rapidă, elegantă, dar decorul ne fuge, fals, prin fața
ULTIMUL DANS CU REGINA ŢIGANILOR (I) de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/350231_a_351560]