290 matches
-
Loghin, Aron Pumnul - Mihai Eminescu, Cernăuți, 1943; Ist. lit., II, 629-632; Ioana Em. Petrescu, Un discipol pașoptist al lui W. T. Krug: Aron Pumnul, SUB, Philologia, 1968, fasc. 1; Rotaru, Ist. lit., I, 204-206; Paul Leu, O carte uitată - „Lepturariu rumânesc”, Bacău, 1972; Bucur, Istoriografia, 24-27; Macrea, Contribuții, 74-96; Dicț. lit. 1900, 715-717; Popa, Tectonica, 248-250; Petru Rezuș, Aron Pumnul, Iași, 1994; Dicț. scriit. rom., III, 896-898. L.V.
PUMNUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289063_a_290392]
-
controverse privind paternitatea ei), este o elegie exprimând durerea și mânia țării în haosul provocat de Eterie. Prin alegorie și prin tonul liric (de rugă și blestem), Plângerea și tânguirea Valahiei... precedă Cântarea României. Reprodusă de Aron Pumnul în Lepturariu rumânesc..., a fost cunoscută de Mihai Eminescu, în Epigonii M. fiind evocat ca un „glas de durere”. Sub influența unor lecturi din Gray, Young, Joseph Thomson, Lamartine, M. adoptă față cu natura și eternitatea atitudinea contemplativă a romanticului (Poezii, 1837). Nestatornicia
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
Situațiunea, datinele și popoarele ei, Sibiu, 1864, Opurile lui..., postfață G. Barițiu, Sibiu, 1871; Suetoniu, Viața a XII imperatori, pref. trad., Brașov, 1867; Horațiu, Odele și epodele lui..., pref. trad., Iași, 1868. Repere bibliografice: Aron Pumnul, Gavriil Munteanu, în Lepturariu rumânesc cules den scriptori rumâni, IV, partea II, Viena, 1865, 40-42; Iorga, Ist. lit. XIX, I, 287-288; G. Bogdan-Duică, Relativ la G. Munteanu, „Țara Bârsei”, 1930, 1; Ion Gherghel, Goethe în literatura română, București, 1931, 90-96; Cărturari brașoveni, 150-151; Gabriel Cocora, Peneluri
MUNTEANU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288293_a_289622]
-
care, în spirit iluminist, se face elogiul înnoirilor civilizatoare și al instrucției în limba națională. Revista a trezit interesul cititorilor mai ales prin tipărirea schimbului de scrisori dintre Costache Negruzzi și I. Heliade-Rădulescu (Corespondență între doi rumâni, unul din Țara Rumânească și altul din Moldova, 1836), expunere a ideilor acestora privitoare la istoria limbii și a poporului român, la obiectivele activității culturale și literare în provinciile românești. L.V.
MUZEU NAŢIONAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288339_a_289668]
-
planul rigorilor filologice. „Au îndreptat” însă, pe alocuri, „cuvintele”, au produs o redacție cu mai multă fluență, au corectat și - cum ei înșiși afirmă în epilog - au lucrat în căutarea limpezirii, a „deslușirii” („și mai mult deslușindu-se pre limba rumânească”). Astfel „s-a născut” Biblia de la București, o carte zămislită în bună măsură de cărturarii laici, o carte profund îndatorată „înainte-mergătorului” M., o carte ai cărei „părinți” s-au adunat din toate marile secvențe de cugetare, fie ele profund atașate
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
mai ales în chestiunea limbii literare. Prin scrierile lui (Muza de la Burdujăni, 1851, ș.a.) combate exagerările latiniste sau italienizante ale lui Heliade, pe care, mai înainte, îl privise ca pe un reformator (dovadă, Corespondență între doi rumâni, unul din Țara Rumânească și altul din Moldova, din „Muzeu național”, 1836). Un diletant este N. în părerile lui despre folclor, dar unul cu bun-simț și intuiție. Considerând laolaltă aspectul muzical, coregrafic, etnografic, literar, împarte cântecele populare în mai multe categorii - cântecul ostășesc sau
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
și pref. N. A. Ursu, II, București, 1957, 337-339; Ion Heliade-Rădulescu, Opere, II, îngr. și introd. D. Popovici, București, 1943, 94-104, 124-131; Vasile Alecsandri, Proză, îngr. și introd. G. C. Nicolescu, București, 1967, 286-294; C. Aristia, [Scrisori], DML, I, 33-53; Lepturariu rumânesc cules den scriptori rumâni, IV, partea II, publ. Aron Pumnul, Viena, 1865, 17; Iorga, Ist. lit. XIX, I, 139-142; Ramiro Ortiz, Per la storia della cultura italiana in Rumania, București, 1916, 276-278, 301-312, 324-343; Cezar Papacostea, Vechi traduceri din clasici
ARISTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285453_a_286782]
-
mod deosebit condiția receptorului, orizontul dobândit de acesta în momentul în care se transformă în vehicul spiritual modern. „Drept aceia frații miei preuților, scrisu-v-am aceste psaltiri cu otveat” - ține să specifice Coresi - „de-am scos den psaltirea sârbească pre limba rumânească și să fie de înțelegătură și gramaticilor. Și vă rog ca, frații miei, să cetiți și bine să socotiți că veți vedea că e cu adevărat”. El este convins că progresul poporului se poate realiza prin traduceri, prin dezvoltarea limbii
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Patriarhiei Sârbe din Belgrad, ms. nr. 90. Am avut posibilitatea de a-l consulta prin bunăvoința cercetătorului român Silviu Anuichi, cel ce ne-a prezentat, împreună cu gazdele, importantul lăcaș de cultură din capitala fostei Iugoslavii. Stolnicul Constantin Cantacuzino, Istoria Țării Rumânești întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost locuitorii ei atunci, ediție de pe un manuscris necunoscut, îngrijită și comentată de N. Cartojan și Dan Simonescu, Craiova, f.s. Vezi Andrei Pippidi, Tradiția politică bizantină în țările române
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
locuite de autohtoni. Umanismul lui C., ca și acela al altor învățați români, este civic. Țelul scrierilor sale nu este de a arăta întinderea culturii autorului lor, ci de a dovedi adevăruri despre istoria și dreptul țării. În Istoriia Țării Rumânești, întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci și apoi cine o au mai descălecat și o au stăpânit până și în vremurile de acum, cum s-au tras și stă, el vorbește
CANTACUZINO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286066_a_287395]
-
sudul Dunării), elementele care au contribuit la etnogeneza românilor, soarta populației Daciei după retragerea armatelor romane în sudul Dunării, relațiile locuitorilor rămași în Dacia cu popoarele migratoare, lucrarea oprindu-se la perioada venirii hunilor. Caracterul evident polemic al Istoriiei Țării Rumânești... nu transformă lucrarea într-o pledoarie pătimașă; dimpotrivă, ea se caracterizează prin cercetarea critică a surselor, printr-un efort constant de discernământ. Dornic de a scrie în spirit critic, autorul se străduiește să definească diferențele dintre cunoașterea dogmatică și cunoașterea
CANTACUZINO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286066_a_287395]
-
conform surselor istorice, nu poate fi pusă la îndoială. El crede cu putere că, mai mult decât o realitate istorică, afirmarea acestei apartenențe constituie o acțiune constantă a românilor pentru comunitatea spirituală și culturală a popoarelor europene romanice. Istoriia Țării Rumânești... oferă cititorului o imagine modernă a Daciei, imagine izvorâtă atât din spiritul critic cu care sunt folosite izvoarele, cât și din cumpătarea cu care sunt recunoscute calitățile, dar și defectele dacilor. Stolnicul este cel care dă imaginii Daciei un nou
CANTACUZINO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286066_a_287395]
-
pre scurt a românilor, în Istoria Moldo-României, I, București, 1858, 295-376, reed. în Cronicile României sau Letopisețele Moldovei și Valahiei, I, publ. M. Kogălniceanu, București, 1872, 87-126; Operele lui Constantin Cantacuzino, îngr. și introd. N. Iorga, București, 1901; Istoriia Țării Rumânești întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci, îngr. și introd. N. Cartojan și Dan Simonescu, Craiova, 1944; Istoriia Țării Rumânești, întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost
CANTACUZINO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286066_a_287395]
-
lui Constantin Cantacuzino, îngr. și introd. N. Iorga, București, 1901; Istoriia Țării Rumânești întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci, îngr. și introd. N. Cartojan și Dan Simonescu, Craiova, 1944; Istoriia Țării Rumânești, întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci și apoi cine o au mai descălecat și o au stăpânit până și în vremurile de acum, cum s-au tras și stă, în Cronicari
CANTACUZINO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286066_a_287395]
-
atunci și apoi cine o au mai descălecat și o au stăpânit până și în vremurile de acum, cum s-au tras și stă, în Cronicari munteni, I, îngr. M. Gregorian, pref. Dan Horia Mazilu, București, 1984, 1-79; Istoriia Țării Rumânești, îngr. Damaschin Mioc, introd. Damaschin Mioc și Eugen Stănescu, București, 1991. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XVIII, I, 31, 79, 131-143, 149-151, II, 11, 106-109, 134, 151, 279-281, 334; Ramiro Ortiz, N. Cartojan, Lo stolnic Constantin Cantacuzino - un grande erudito
CANTACUZINO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286066_a_287395]
-
Pavel Balmuș, Chișinău, 1988; Stihuri, tr. Virgil Teodorescu, introd. Paul Cornea, București, 1966. Repere bibliografice: V. Alecsandri, „Satire și alte poetice compuneri de prințul A. Cantemir”, „Propășirea”,1844, 23; I. Heliade-Rădulescu, Notiță critică, „Curierul românesc”, 1844, 50; Aron Pumnul, Lepturariu rumânesc cules den scriptori rumâni, I, Viena, 1862, 147; Al. Odobescu, Opere, București, 1955, 205; Ghenadie Enăceanu, Principele Antioh Cantemir ca scriitor, „Revista nouă”, 1889, 4; N. Iorga, Știri despre D. Cantemir din scrisorile fiului său Antioh, CL, 1904, 10; Ștefan
CANTEMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286075_a_287404]
-
întocmise într-o clipă în ghiol, deosebeam glasuri subțiri de fete; câteva din aceste fete aveau în jurul frunții coroane de păr de un blond cânepiu. Ochii acestor rudărese blonde se cuvenea să fie verzi. Limba în care cânta laia era „rumânească“; se simțea însă într-însa ceva străin și vechi. Versurile cuprindeau unele vorbe crude, pe care, în alte împrejurări, le-aș fi socotit cu totul lipsite de cuviință. Copiii aceștia continuau însă, cu nevinovăție, un ritual al generațiilor. Ștefan Gâdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
duceau la pescuit, și cei din căruță, și cei de la vetre, și cei care păleau cu topoarele în trunchiuri, și cei care se holbau spre noi comunicau necontenit, chemându-se, stropșindu-se unii la alții, veselindu-se, în limba aceea rumânească, ce părea totuși străină. Vorbirea lor răsuna răstit în aerul pur; auzeam și cele mai depărtate glasuri. Era o vorbire deosebit de colorată, în care la fiecare trei cuvinte se asociau sudălmi stranii și două ori trei vocabule dintre cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cartea a fost bine primită, iar peste patru ani a fost nevoie de o altă ediție, îngrijită de tipograful Nicolae. Mitropolitul Dosoftei, autorul lucrării a precizat că această carte nu s-a tipărit numai pentru moldoveni, ci pentru toată seminția rumânească. A adăugat că, Gheorghe Duca ,,cu mila lui Dumnedzău Domn și oblăduitoriu a toată Țara Moldovei, trimite milă, pace, sănătate la toată seminția românească (...) tutinderia ce se află într-această limbă pravoslavnică. Adresându-se lui Gheorghe Duca, pe care-l
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
aceasta, dragilor, ne încredințează că lumea, fiind ea perfectibilă, poate ajunge în cele din urmă structural (și ontologic) bună. Putem noi trăi altfel, adică fără Utopia și fără Pansophia? Iacătă un exemplu în rândurile de mai sus. 3 Istoria Țării Rumânești de la... (cronica anonimă brâncovenească) )... în Cronicari munteni, pp. 121-123. ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- MARAFETURI EPICE Comisia de împăciuire 2 1 MARAFETURI EPICE TĂIETURI DIN ZIARE COMISIA DE ÎMPĂCIUIRE Indice
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
oi mere; Pe calea mea de la fete Poate crește iarbă verde Că eu nu mai trag nădejde. Rosmalin verde-n fereastă Adă mândrii și le lasă Că i-am fost drăguț odată. 21 Cîtu-i țara ungurească Nu-i ca fata rumânească; 141 {EminescuOpVI 142} Că-i cu capul plin de ruje, Cu obrajul plin de sânge, Când o văd inima-mi plânge. Că eu de când am viață N-am avut altă dulceață, Numai c-o strângeam în brațe Roșie și mîndră-n
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
acum se codea să-i facă un serviciu, îl înjură în plin minister, zicîndu-i: "Păcătosule! Propre à rien!1... Tu-ți paștele mă-ti!" Prințesa juca teatru, dozând savant franțuzeasca cu ocara excesivă, spre a da dovadă că are simțire "rumînească" și profitând de bătrâneță și de ținuta ei autoritară. Vulgaritatea ei era făcută, un naționalism de chermesă. Max avea moravurile cele mai democrate și se cobora în medii pe care un burghez obișnuit le-ar fi evitat. Avea prieteni prin
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
largi și a unui soi de capișon tivit cu alb. Pe piept purta o mare cruce de aur masiv. Singura profanitate o constituia faptul că veșmântul era violet. G. Călinescu - Dragă doamnă, întîmpină prințesa pe madam Ioanide,putorile omoară tinerețea rumînească! Prințesa proferă această trivialitate cu o mare demnitate, sprijinindu-se cu două degete pe fotoliu, ca într-un tablou reprezentând o femeie de stat, un fel de Victoria autoritară. Sub rochie i se vedea un pantof comod, cu tocul plat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de lichidare eșuase. Hangerliu fusese și el pus pe lista neagră, ca un om mai periculos în anume fel decât Gavrilcea însuși. E adevărat că Hangerliu nu lua parte direct la organizarea insurecției, dar mobiliza cercurile aristocratice, creând o rezistență "rumînească", deși de fapt de instigație germană, împotriva regimului. Factorul constituțional, furios că în familiile locale încolțise ideea unei dinastii autohtone și nutrind o neacoperită antipatie față de colțoasa prințesă Hangerliu, un fel de Chiajna rediviva, sugerase suprimarea lui Hangerliu, ca un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
invitat să citească procesulverbal și după aceea urmă o conversație-comentar pe temeiul lui. Când însă se semnalară mișcări în vederea servirii ceaiului, Hangerlioaica șopti ceva la urechea secretarului și se ridică să plece, făcând următoarea declarație: - Vă felicit pentru opera dumneavoastră rumânească șivă urez succes! Toată asistența fu constrânsă moralmente a se ridica în picioare. Culmea impertinenței, a doua zi un adevărat "comunicat" fu publicat de gazete, sunând astfel: G. Călinescu "Prințesa Hangerliu a vizitat ieri după amiază sediul operei de asistență
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]