809 matches
-
care și căpitanul Mararei sperase că vor ajunge: cineva care are la bord pielea unui dușman trebuia să fie considerat prieten. Unul după altul, războinicii se întoarseră în liniște și se așezară sub cocotierii de pe plajă, pana cand lângă pielea sălbaticului nu mai rămase decât cel care părea să fie șeful lor, si care se vedea clar că era dezarmat. Doar atunci le făcu semn celor de pe catamaran să se apropie. De această dată, Roonuí-Roonuí nu mai lăsa pe nimeni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
îi mai interesau cu adevarat, întrucat ajunseseră la concluzia că puteau țese o altă centura regală de pene galbene, iar Marea Perla Neagră nu era decât un simbol, care își pierduse o mare parte din valoare odată ce trecuse prin mâinile sălbaticilor. În plus, oricât de mare ar fi fost o perla, ea nu era decât un biet obiect vulgar și neînsemnat în fața frumosului clopot, care îi fascina pe toți cei de pe catamaran. Aceștia aproape că îl venerau, deși, în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
taifunul. Dar, în același timp, ei sunt și cei mai mari dușmani ai Te-Onó, iar cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne aliem cu unii împotriva celorlalți. Să ne aliem cu Te-Onó? Dar sunt niște sălbatici! Tané să ne ferească! rase celălalt. În nici un caz nu mă gândeam să ne aliem cu Te-Onó împotriva taifunului! Prefer să ne aliem cu taifunul contra lor. Nu te-nțeleg! protesta burtosul lui interlocutor. Despre ce naiba vorbești? Nici nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oceanului care se lovea de recif se transformă într-un tunet continuu, care prindea ecou în pereții peșterii, nici macar flegmaticul Oripo nu reuși să închidă un ochi. Tapú Tetuanúi se pregătea de săptămâni întregi, cu mult entuziasm, ca să lupte împotriva sălbaticilor, dar nu era deloc pregătit pentru lupta împotriva forțelor dezlănțuite ale naturii, care părea dispusă să distrugă, dintr-o lovitură, tot ce construise timp de secole, astfel că miezul nopții îl găsi implorându-l pe Tané că acesta să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
trebui să facă un efort supraomenesc și să-și amintească noaptea nefasta a atacului asupra propriei lui insule, ca să-și poată liniști intru câtva conștiința și să-și justifice acțiunile, căci oricât de profundă ar fi fost ura față de acei sălbatici, mai profundă era repulsia față de propriile lor cruzimi. Una era să visezi la o răzbunare sângeroasă, si cu totul altă s-o duci la îndeplinire, căci, din nefericire, actul propriu-zis al răzbunării n-avea nimic în comun cu ceea ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu lungile și ascuțitele săbii spaniole, care îi înfricoșau în mod evident pe aceștia, deși erau, fără îndoială, războinici încercați, puternici, bătuți de soare și acoperiți cu tatuaje oribile. Tapú Tetuanúi nu putu să nu se simtă fascinat la vederea sălbaticilor Te-Onó, cei mai temuți pirați ai Pacificului, de pe coastele Noii Guinee până pe cele ale Americii, asasini fără suflet, pe ale căror chipuri desfigurate se putea citi acum totală lor neputința, în timp ce ochii le aruncau scântei de ură. Din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe idolul sau, simțămintele lui Tapú Tetuanúi se transformară în ură cruntă și se surprinse pe sine însuși când înțelese că toate resentimentele pe care le avea față de Te-Onó trecuseră deodată asupra prințesei, căci, în definitiv, Te-Onó fuseseră dintotdeauna niște sălbatici și nu-nvățaseră niciodată să trăiască altfel, în timp ce micuța Curcubeu fusese educată în spiritul iubirii și al respectului față de ceilalți. Un giulgiu de amărăciune și decepție se întinse peste catamaran, și nici măcar credincioasele stele nu-i mai însoțeau, căci cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dată, mentorul lui nu părea dispus să-i dea explicații, ci își petrecu cea mai mare parte a zilei contemplând, absent, imensitatea unui ocean care părea să se fi topit sub soarele canicular. Tapú Tetuanúi observase că, de când părăsiseră insula sălbaticilor Te-Onó, eroul sau abia dacă mai dormea, si se întreba cât timp avea să mai reziste fără să cadă bolnav, ținând cont și de continuă tensiune emoțională la care era supus. Nu mai avea nici o îndoială că era un supraom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
semn al trecerii noastre. Nici o urmă de picior, nici o crenguța franța, nici un rahat în desiș. Nimic! Viața noastră depinde de astă. Îi privi cu atenție. Gândiți-vă bine dacă n-ați lăsat ceva care ne poate da de gol, fiindcă sălbaticii ăștia sunt niște vânători înnăscuți, obișnuiți să ia urma prăzii. În noaptea aceea, nimeni nu dormi în insulița, în parte datorită tensiunii la gândul că dușmanul se apropie, dar și pentru că încercau să-și amintească ce făcuseră în timpul de când sosiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
băiat începuseră să-i transpire mâinile, apoi simți o dorință aproape de nestăpânit să o ia la fugă, și doar un efort supraomenesc îi permise să rămână întins pe nisip, hipnotizat la vederea, de la o distanță atât de mică, a sângeroșilor sălbatici, care n-ar fi ezitat nici o clipă să-i devoreze dacă ar fi reușit să pună mâna pe ei. Încă o dată se treziră într-o situație absurdă, în care răzbunătorii de la inceput se aflau în mare pericol de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pentru că am avut doi profesori care m-au învățat că numai gândind îi putem înfrunta pe cei mai puternici că noi. Dacă Miti Matái n-ar ști să gândească așa cum o face, probabil că astăzi am fi căzut în mâinile sălbaticilor ălora... Apoi adaugă: Marea Damă Solitara e pe punctul să dispară... În curând va răsări soarele. — Femeile la vâsle! Bărbații la arme! Ordinul Navigatorului-Căpitan îi puse pe toți în mișcare, căci, așa cum spusese Tapú Tetuanúi, zorii își anunțau prezenta. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
funingine și curând te trezesti și tu la fel. Dogoarea este formidabilă. Sudoarea ți se prelinge pe trup râuri-râuri. — Lăsând dare în funingine. — Întocmai. Toți scriitorii stăteau bucșiți în cabană aia, cu soldurile lipite unul de celălalt, arătând că niște sălbatici vopsiți în culorile războiului și mirosind ca niște costițe afumate. Erau bărbați și femei laolaltă? — Nu. Finlandezii erau surprinzător de pudibonzi pe tema asta. Nu tocmai cum te-ai fi așteptat din partea unor scandinavi. Doamnele au făcut sauna separat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
-ntoarce iar proaspătă; primăvară fragedă, întinerită; veni cu cofa plină de rouă și lumină; vine într-o caleașcă încununată cu verdeață; un parfum ușor vine pe adierea amurgului; dulce serbare poetică; miresme calde de cimbrișor; iarba este de un verde-crud sălbatic; solii primăverii, ghioceii, își salută regina; ghioceii timizi ies din pământul jilav ca niște sulițe; tânăra domniță țese un covor verde de iarbă; păsările își revarsă trilurile încântătoare; florile sunt sfioase, îmbrăcate-n haine de sărbătoare; copacii primesc musafiri, mugurii
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Sibiu) nu este lipsit de talent, dar face din originalitate un scop în sine, astfel încât ajunge la formulări extravagante și obscure, de genul: „Buzele tale / subțiri lame / de brici, se arcuiau / în acoladă / lăsând să se / vadă dinții de iepure / sălbatic.“ Dacă acesta este portretul iubitei, mare curaj trebuie să aibă bărbatul care sărută o asemenea arătare. Iar dacă nu este al iubitei - al cui este? Un răspuns la această întrebare nu găsim nici măcar în postfața semnată de Horia Zilieru, care
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
fiind îngustă, unii șoferi încearcă să întoarcă mașina în dreptul porții bădăranului. Mojicul stă la pîndă, apucă sapa și aleargă să-i spargă parbrizul nefericitului. Tu-ți Dumnezeii mă-ti, este proprietate privată, strigă bădăranul. Șoferul rămîne uluit, nu înțelege atacul sălbaticului și, ori scoate manivela, ori o rupe la fugă. Cel care scoate manivela strigă: De ce mă înjuri, mă, dobitocule? Bădăranul se sperie, o rupe la fugă și amenință: Am prieteni sus-puși, am să-ți arăt eu ție... Dacă șoferul o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
gălăgios, în timp ce Ștefănel, destul de răsărit acum și pe deasupra semănând leit cu tatăl său, mai puțin faptul că el nu era surd, o zbughi ca din pușcă pe poarta casei și începu să urle și să alerge prin curte ca un sălbatic, fugărind găinile pașnice și stârnind o hărmălaie cumplită, până în clipa când vecinul Caloianu, venit și el să dea o mână de ajutor la descărcarea lucrurilor din mașină, îl amenință pe bulgărește cu o sfântă de bătaie, dacă nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
tuturor, dar ignorată de cea mai mare parte a actualei societăți de "orășeni". Iată doar o pildă: "Rondourile de narcise albe și galbene și tufele roșii de merișor din grădină și de pe alei încântau privirea, cireșii din livadă și cei sălbatici din pădure aduceau miresme, culoare și simfonii, merii, înșirați în linii drepte până către lizieră, găzduiau în coroanele lor cu veșminte de mireasă roiuri de albine lucrătoare, ispitite de polenuri și parfumuri discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
hambarele, gardurile și a îndepărtat resturile vegetale și gunoaiele din toate locurile la vedere sau mai dosnice. Rondourile de narcise albe și galbene și tufele roșii de merișor din grădină și de pe alei încântau privirea, cireșii din livadă și cei sălbatici din pădure aduceau miresme, culoare și simfonii, merii, înșirați în linii drepte până către lizieră, găzduiau în coroanele lor cu veșminte de mireasă roiuri de albine lucrătoare, ispitite de polenuri și parfumuri discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
am citit ce spunea Apollinaire despre Gauguin, cea mai stranie figură a secolului al XIX-lea, cel care a părăsit Bursa de la Paris, unde fusese angajat prin intervenția tutorelui său, și s-a dus să moară într-o colibă de sălbatici, în insulele Marchize. De ce caută unii oameni exilul, marea singurătate, cu lumânarea? Există o adevărată religie a singurătății. Simt că sunt adepta sau poate prizoniera? acestei religii. Îți poți permite să fii victima victima, am zis? unei asemenea excentricități, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
clarificărilor. Cred că asta a fost și boala fundamentală a căsniciei noastre. Am fost mereu în căutare; n-am avut valori care să fi prins rădăcini în suflet. Noi n-am avut repere, ținte. Am avut? Care au fost?... Un sălbatic, până și un sălbatic are ținte clare: asigurarea securității fizice, îndestularea stomacului, satisfacerea libidoului... Sunt, neîndoielnic, niște ținte instinctuale, de peșteră, dar au o consecvență logică a lor. Noi ne-am cantonat doar în spațiul strâmt al unui homo aplaudacus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a fost și boala fundamentală a căsniciei noastre. Am fost mereu în căutare; n-am avut valori care să fi prins rădăcini în suflet. Noi n-am avut repere, ținte. Am avut? Care au fost?... Un sălbatic, până și un sălbatic are ținte clare: asigurarea securității fizice, îndestularea stomacului, satisfacerea libidoului... Sunt, neîndoielnic, niște ținte instinctuale, de peșteră, dar au o consecvență logică a lor. Noi ne-am cantonat doar în spațiul strâmt al unui homo aplaudacus. Avem doar repere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
dorind dinadins parcă să prevestească evenimentele nefirești, ce aveau să se petreacă în continuare. O răbufnire năvalnică și furtunoasă a vijeliei stârnite afară îl trezi brusc. Era, într-adevăr, o furtună pornită în înspăimântător de pustia noapte, fără seamăn de sălbatic dezlănțuită în grozăvia și în măreția ei. Pesemne că un vârtej se abătuse în vecinătatea ferestrelor apartamentului amărât, în care locuia tânărul, căci vântul, în turbarea lui, își schimba aproape mereu căile, iar norii, denși peste măsură, se strângeau din
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
nesănătoase fericirii 61 porni a-i curge bărbatului prin vene, iar ideea uciderii copilei i se contura tot mai clar în minte. Simțea insistent nevoia reîmpăcării cu sine și cu situația în care ajunsese, prin reîntregirea orgoliului său atât de sălbatic dărâmat. El, însă, nuși dorea să ajungă un criminal de rând, unul banal, ca atâția alții înaintea lui pe lume, pentru că avea oroare față de banalitate; banalitatea îi repugna. Așa încât, se gândi să facă o crimă aparte, una pe cât de teribilă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în opinia sa, va veni cu o siguranță "matematică". De aceea, îndruma populația să nu se neliniștească, dar atrăgea atenția că Biserica nu trebuia să rămână fără reacție, "să nu ia atitudine împotriva acestui obicei absurd și neuman, demn de sălbatici și barbari, iar nu de omenirea veacului XX, pretinsă civilizată, să nu combată reclama de bâlci ce se face cremațiunii"212. Aici rolul Bisericii devenea fundamental, această instituție având datoria sacră de a străjui tradiția și "să lupte cu ultima
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
tot așa de enigmatic, ca și însăși viața lor. "Cultul morților întemeiat pe o lege firească sădită în om spune savantul profesor decedat dr. Badea Cireșanu, în al său Tezaur Liturgic, tom VI, pag. 43 este foarte răspândit și printre sălbatici. Cei vii întotdeauna admiră trecutul și găsesc la cei încetați din viață calități mai frumoase decât la cei cari trăiesc. Imaginația creează cele mai frumoase icoane despre strămoși, cu privire la traiul, morala, obiceiurile și onestitatea lor. Cineva însă, nu-și poate
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]