248 matches
-
calitatea de cuceritor al lumii. Datorită acestei ideologii, mișcările fundamentaliste sînt inevitabil politice. Cîteva strategii o pun în operă și ele dovedesc orientarea seculară care, combătută de fundamentalisme, le domină de fapt din plin. . Inversarea logicii simbolice. Fundamentaliștii insistă pe sacralizarea unui teritoriu care, în tradiția-gazdă, are un statut simbolic venerabil. în India, adepții Hindutva pretind, împotriva musulmanilor, că hindușii pot revendica toate ținuturile udate de apele sfinte ale Gangelui, Indusului și Brahmaputrei și că ei se identifică de milenii, prin
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
eschatologică a actului creator prin care omul participă deja la libertatea transcendentă. Potrivit lui, creștinismul se putea îndrepta abia de acum înainte spre veritabila lui împlinire, după ce și-ar fi lăsat în urmă milenarele reușite în veac, amestecul cu lumea aceasta, sacralizarea atîtor categorii și corpuri istorice. Se apropie înfricoșata judecată împotriva culturii, înfricoșata judecată împotriva istoriei, profetizează undeva Berdiaev. Produse derivate, potrivit lui Ko\akowski, obiectivări care riscă să prindă umanul în capcana imanenței, potrivit lui Berdiaev, performanțele istorice și culturale ale religiei
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
acte motrice simple). În cercetările asupra dezvoltării reprezentărilor temporale și spațiale, se caută să se stabilească o paralelă între rutinele care sunt ordini temporale (spălat, îmbrăcat, luatul mesei etc.) și rutinele care sunt ordini spațiale (parcursuri, itinerarii) (Larousse, 2006). S SACRALIZARE (de la sacraliza < fr. sacraliser) - Anomalie care constă în fuziunea totală sau parțială a celei de-a cincea vertebră lombară cu prima vertebră sacrală. SAGITAL (< fr. sagittal, cf. lat. sagittalis - în formă de săgeată) - Orientarea în plan antero-posterior, vertical, pe linia
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
On l'oubliait. Lorsque son nom revenait, parmi ces messieurs et ces dames, leș plus étranges histoires circulaient, chacun donnait des renseignements opposés et prodigieux. (...) Une légende se formait" [Zola, Nana, p.451, 452]. Întreg Parisul este implicat în această sacralizare: "Et leș intimes s'inclinaient, avec un discret sourire d'intelligence, rendant hommage à ces belles épaules, si connues du tout-Paris officiel, et qui étaient leș fermes colonnes de l'empire" [Zola, La Сurée, p.242]. Interpretată mitico-simbolic, Pariziana este
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
este ușor de spus. Și scoțienii vorbesc englezește, fără a fi englezi. Ei sunt britanici, dar aici ajungem la conceptul de națiune, concept politic modern, care Înglobează și depășește semnificațiile strict etnice (suveranitatea poporului potrivit principiilor democratice, ideea statului națiune, „sacralizarea“ națiunii care subordonează toate celelalte valori și structuri...). Este ușor de spus când s-a afirmat națiunea română (ca mai toate națiunile europene, În secolul al XIX-lea), dar mai greu de definit etapele formării poporului, pentru simplul motiv că
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
sau a celei Înfățișând-o pe Maica Domnului cu pruncul În brațe. Curios este faptul că acest motiv legendar, atât de provocator, nu a devenit și un motiv iconografic În spațiul bizantin. „Chiar și importanța acordată [În Bizanț] icoanei și sacralizarea ei - susține cercetătoarea Elisabeth Revel-Neher - nu au făcut ca evreii să fie asociați [În iconografia bizantină] cu icoana și acuzați de profanarea ei” <endnote id="(136, p. 109)"/>. De regulă, În spațiul creștin-ortodox, profanarea icoanei a fost pusă pe seama „evreului
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
reprezintă un tip special de dialectică a sacrului, În care sacrul nu numai că este camuflat În profan, dar „se identifică cu acesta până la desăvârșire Încât devine de nerecunoscut, incognoscibil” ( ). Ba chiar, mai mult, Eliade va considera că „procesul de sacralizare a lumii, a vieții și a istoriei Își are originea În incapacitatea de Înțelegere a misterului camuflajului sacrului În profan” ( / 237). Regăsind simbolismul arhaic, omul modern ar fi capabil să descopere noi dimensiuni existențiale, evenimentele și crizele istorice putând fi
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
universul i se Înfățișează ca un sistem de fanocripte În care aspectele vizibile, fenomenele țin de domeniul profan, iar cele „ascunse”, identificându-se cu sacrul. Așadar, de la primul contact al omului cu universul fenomenal s-a născut motivația psihologică a sacralizării necunoscutului. Transferul „esenței umane” În criptic a reprezentat momentul În care realul a fost perceput nu numai prin ceea ce efectiv este, ci mai ales prin ceea ce el semnifică pentru om”. ( /23). Prin urmare, aptitudinea semnificării apare drept dimensiune fundamentală a
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
modalități ale sacrului non religios” ( (25). Argumentele de mai sus, constituie un temei suficient pentru a afirma că se poate vorbi de existența a două varietăți de sacru: prereligios și postreligios. „În primul caz sacralitatea se identifică cu cripticul, iar sacralizarea cu actul semnificării lui. Rezultă de aici că orice poate să Încorporeze sacralitatea, adică orice poate deveni o hierofanie” ( / 24). Aceste considerații pertinente pot fi rezumate sub forma unei concluzii clare: „sacralitatea nu este un privilegiu al religiozității. Mai mult
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
hierofanie” ( / 24). Aceste considerații pertinente pot fi rezumate sub forma unei concluzii clare: „sacralitatea nu este un privilegiu al religiozității. Mai mult, Însuși sacrul de factură mistică a putut să apară pentru că a existat mecanismul psihologic general al semnificării și sacralizării laice. Așadar, sensul religios al sacrului, deși dominant timp de secole, nu este și unic; el poate fi considerat ca o manifestare specifică a facultății generalumane de a semnifica” ( (26). Ori, tocmai această facultate umană ne poate ajuta să Înțelegem
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
tradițiile și chiar experiențele religioase în sine sunt trivializate de practicile și experiențele spirituale online. Alți lideri religioși sunt preocupați de faptul că sinagogile, bisericile, moscheile și templele virtuale care populează Internetul reflectă mai degrabă colonizarea religiei de către tehnologie decât sacralizarea spațiului virtual. Principala îngrijorare se referă la efectul coroziv al religiei virtuale asupra celei din spațiul real, la faptul că Internetul ar putea reconfigura tocmai tradițiile pe care cei care s-au lansat în acest spațiu au avut ca obiectiv
by Zenobia Niculiţă [Corola-publishinghouse/Science/1024_a_2532]
-
rugăciune și adâncirea spiritului de comuniune. Sentimentul apartenenței la o comunitate VIe, dinamică și creativă este intensificat la maximum. e) Pelerinajul. Este ritualul sacru săvârșit de fiecare credincios musulman cel puțin o dată în viață. cuprinde mai multe etape, printre care sacralizarea trupului prin Îmbrăcarea veșmintelor noi, nepurtate. Esențială este circumambulațiunea, adică rotirea în jurul unui obiect sacru considerat a fi centru de referință. În cadrul pelerinajului la Mecca se înconjoară de șapte ori piatra sfântă. În jurul unui teritoriu consacrat (hima) se află sanctuarul
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
are menirea de a transfigura lumea aceasta sub semnul veacului ce va să vie. Statul, în schimb, instituție istorică prin excelență, are tendința de a istoriciza Biserica. Există două tendințe de limită ce trebuie evitate: istoricizarea totală a Bisericii și sacralizarea statului. în țările uniunii Europene există mai multe modele ale relațiilor dintre Stat și Biserică. În principal, ele se rezumă la patru. Primul dintre ele ar fi modelul francez sau cel al separației radicale a Statului de Biserică. Este prezent
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
modern-Homo sapiens) constatăm practicile de înmormântare, cu depuneri de ofrande, reprezentând părți din animalele vânate, ceea ce constituie o primă dovadă a supremației omului asupra naturii ostile. Era necesară separarea destinului omului de al animalelor vânate și consumate, prin supremația primului. Sacralizarea spațiului gropii mormântului, ca univers al spiritualității, trebuia să demonstreze că morții nu numai că nu mai sunt consumați, dar nu sunt lăsați în spațiul amorf, nelocuibil, la suprafața solului, ci sunt apărați, ei capătă o valoare simbolică, de trecere
Prelegeri academice by VASILE CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92370]
-
revelează în această istorie, iar poporul pe care El l‑a ales este pe deplin părtaș la planul dumnezeiesc. Apoi, prin credința că Dumnezeu Însuși s‑a făcut om în persoana lui Isus, creștinismul duce la extrem acest proces de sacralizare a istoriei. Din punct de vedere creștin, planul mântuirii a fost împlinit, urmând ca întreaga omenire să devină conștientă de aceasta. Așa cum Isus reprezintă Binele absolut întrupat, opusul său, Anticrist, reprezintă întruparea răului absolut în istorie. Prin urmare, din acest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
O (re)trăire, o „viziune subiectivă” (Căutarea intermitentă). Sau o scară de valori. știm prea bine că dramaturgul a fost preocupat de tema morții. „Nu moare cu adevărat în noi decât ceea ce nu e Sacru”. De aceea consideră nevoia de „sacralizare”, în tonalitățile formulate de Georges Bernanos (1888-1948), în gurnalul unui preot de țară..., gândind la balansul omului între „Săcat și har”. Eugène Ionesco se-ntreabă și ne-ntreabă: „De ce suntem făcuți să nu înțelegem” (Sub semnul întrebării) că moartea este
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
Interesant este faptul că astăzi foarte multe organizații apelează la forme simbolice cu scopul de a sublinia similaritățile dintre valorile lor și semnificațiile simbolurilor. Simbolurile reprezintă o redimensionare a realității umane, în scopul desprinderii unor noi valențe care duc spre sacralizarea acesteia. În urma acestui proces, simbolurile asigură continuitatea miturilor, oferindu-le elemente memorabile și generând o multitudine de sensuri și semnificații cu scopul perpetuării lor. Așa cum sublinia Ernst Cassirer, gândirea mitică este de fapt o restructurare simbolică a lumii 311, aceasta
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
nu cred că este un fals călugăr, așa cum se pot vedea adesea în pelerinaje. Se roagă în genunchi, cu capul în cetina de brad. Recunosc că imaginea este destul de tare și ține de „miracolul pelerinajului”, dar și de tendința de „sacralizare spontană” a spațiului, des întâlnită în astfel de situații. Bărbat, cam pe la 50 de ani, îmbrăcat extrem de elegant, cu gust, parcă s-ar fi prăbușit peste el vitrina unui magazin de haute couture de la Londra. Recunosc deschis că, dacă nu
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
1 leu), lumânări tip candelă ardeau la poala sa, iar din timp în timp semnul era sărutat cu evlavie de femei ce se înălțau pe vârfuri pentru a ajunge la ea. Senzația particulară, intensă, uitându-mă la această formă de sacralizare ad-hoc, e că asist la o demonstrație vie a celor relatate de Maurice Halbwachs, în Topografia legendară a Evangheliilor în Țara Sfântă, și anume felul în care se formează și se transmite memoria colectivă religioasă, sau a considerațiilor lui Pierre
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
elemente ale cadrului natural, templele provinciale, necropolele etc., ceea ce putea duce și ducea la o supraabundență de excepții învestite spiritual în cadrul geografic al existenței umane. La noi, deși procesul e mai puțin documentat și analizat ca în alte culturi, această sacralizare/ spiritualizare a peisajului, mergând de la identificarea unui genius loci la construcția unei complexe geographia sacra, de la forme diverse de geopietate la o adevărată geosofie, de la păgânismele extrem de persistente la creștinismul nostru sui generis și subinstituționalizat (ca toate sistemele și normele
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
cu Orașul Sfânt, iar căderea lui cu distrugerea celui de-al Doilea Templu. Cât despre martiriul evreilor de aici și, într-o mai mică măsură, cel al altor comunități, el ar corespunde unei reconstrucții a Sanctuarului. Nu este imposibil ca sacralizarea Mainz-ului să-i fi inspirat pe martiri, care, identificându-se cu preoții Templului, au ales moartea voluntară. Însă ei nu se opresc aici, ucigându-și și familiile, cum făcuseră sicarii din Massada. Evreii descriși în aceste cronici practicau iudaismul cu
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
autorului o manipulare tactică a intervievaților. Iar filmul nu a fost scutit de critici dinspre lumea științifică americană, critici de neînchipuit în Franța, într-atât este aici figura lui Lanzmann identificată cu evenimentul însuși. Filmul său și genocidul fiind una, sacralizarea celui de-al doilea trebuia să se răsfrângă asupra celui dintâi. Această sacralizare datorează deja mult titlului ales pentru film. Autorul îl preia din Biblie, de la profeții Isaia și Sofonieyyyy. În sursele scripturale, shoah înseamnă distrugere, înfrângere, exil și nenorocire
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
critici dinspre lumea științifică americană, critici de neînchipuit în Franța, într-atât este aici figura lui Lanzmann identificată cu evenimentul însuși. Filmul său și genocidul fiind una, sacralizarea celui de-al doilea trebuia să se răsfrângă asupra celui dintâi. Această sacralizare datorează deja mult titlului ales pentru film. Autorul îl preia din Biblie, de la profeții Isaia și Sofonieyyyy. În sursele scripturale, shoah înseamnă distrugere, înfrângere, exil și nenorocire individuală, decurgând dintr-o pedeapsă aplicată de Dumnezeu, pentru păcatele săvârșite, colectivității sau
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
despre genocid, interdicția biblică a reprezentării figuratezzzz. Toate acestea nu știrbesc cu nimic valoarea operei sale, ale cărei bogăție și interes nu mai trebuie demonstrate. Dar aceste alegeri, făcute de un laic ca el, se înscriau clar în valul de sacralizare a Holocaustului care creștea în Franța și în promovarea căruia filmul a jucat un rol important, fie și numai prin intrarea în uzul curent a titlului său. De altfel, Lanzmann o spune fără ocolișuri: "Este un film la timpul prezent
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
acolo pentru a mărturisi ororile vieții de neputință din diasporă. Deviza "niciodată să nu se mai întâmple asta" căpăta un sens sacru, era o datorie pe care Israelul avea s-o îndeplinească. Statul era astfel sacralizat și el, totul prefigurând sacralizarea viitoare a fidelității față de Israel în diasporă, în numele celor care muriseră în lagăre și al viitorului mai bun care trebuia asigurat noilor generații. Fondarea statului Israel câștiga astfel în moralitate. Toate sacrificiile erau justificate, precum și toate suferințele provocate palestinienilor. Acest
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]