139 matches
-
știut că vor muri și ei, odată cu cei rămași o vreme de neatins, sub ochiul suferind și aprins. * * * vecina mea, Lucica Filosofând ne pregătim pentru moarte, spunea Platon, în albastra lui carte; coboară spre noi, credeau alții, aici pe pământul sacralizat. Timpul ne tot apropie de ea, deși tot mai aproape, lângă fereastră, stă și așteaptă sub aceeași perdea albastră. Toți vom mai înflori altfel nu am uda rădăcinile în fiecare zi. Rămâne un mister moartea? De ce când murim, Dumnezeu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
politici autoritare ?i reac?ionare. O asemenea alunecare este �ns? evident? �n Catehismul pozitivist (1852), �n care Comte dezvolt? ideea c? omul ar fi incapabil s? accead? la cunoa?terea suprem? f?r? religie, aceasta fiind v?zut? că reprezentarea sacralizat? a liantului social, tem? asupra c?reia Durkheim va reveni c�teva decenii mai ț�rziu. �ns? atunci, nu acest mesaj a fost re?inut, ci acela care con?inea viziunea unei societ??i stabile ?i organizate �n jurul unui
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
451), divinul și umanul în Hristos. Textul clasic, Epanagôguè sau Recapitularea legii, codul lui Vasile I promulgat în 885, compară această simfonie a sufletului și a trupului 3. Modelul ortodox privilegiază, pe de o parte, puterea politică, substanțializată și puțin sacralizată, și, pe de altă parte, pretinde pentru Biserică o poziție specială. Aceasta, autonomă în principiu în misiunea sa spirituală, este redusă în anumite privințe la rolul de servitoare a puterii seculare. Perspectiva eshatologică proprie creștinismului primar pare să se șteargă
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
întruparea lui Iisus Hristos este, în biserică, timpul liturgic, care afirmă istoricitatea persoanei lui Hristos. În atmosfera sacră a Bisericii, timpul liturgic devine esențializat, unic prin valoarea și funcția sa. Disocierea dintre timpul istoric actual, trăit în prezent și timpul sacralizat, cel liturgic este mai mult decât evidentă. Inadecvarea structurală a unei națiuni și a unei culturi la o anume formulă a vieții religioase duce, inevitabil, la o desprindere de acea religie. Există posibilitatea de a încerca să se refacă învățătura
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
apariția anumitor dificultăți în vederea onorării recompensei din partea trezoreriei imperiale a fost depășită prin atribuirea de pământuri. Concomitent s-au înmulțit până și concesiunile de imunitate pentru soldații care abia obțineau missio honesta și missio causaria. Persoana împăratului, tot mai mult sacralizată, a fost exprimată de titlurile dominus și deus. Curtea imperială a dobândit o reliefare majoră, în timp ce puterile Senatului au suferit o redimensionare, fiind considerat un aparat birocratic supus complet împăratului, iar membrii acestuia aveau să piardă definitiv controlul armatei și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
tradițiilor romane și să reia atmosfera creată cândva de cultele antice reînnoindu-le. Numindu-se Iovius, împăratul voia să ara-te că fiind fiul lui Jupiter domnea și conducea Imperiul, în timp ce augustul Maximian, numit Herculius era executorul. O asemenea atmosferă sacralizată nu putea să nu intre în conflict cu spiritualitatea creștină, care desacralizase orice putere umană și demitizase orice om, solicitând respectul pentru fiecare om, indiferent de națiune sau condiție socială. În anul 295, tânărul creștin Maximilian, înrolat la Theveste, în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în virtutea esenței noii religii. Acest aspect ne arată prioritatea conștiinței față de coerciția produsă din exterior; odată cu creștinismul se accentuează autonomia conștiinței: omul e liber de orice ingerință a puterii civile, chiar și în cazul identificării cu un stat absolutist ori sacralizat. Ad Diognetum poate fi luată ca model de analiză a motivelor implicite ale mentalității creștine, care ar fi putut să-i țină pe creștini departe de armată. Deși creștinul nu are o patrie, el trebuie să ofere lumii un sprijin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
polemica cu păgânismul, era inevitabilă și necesita supunerea acestora unor elaborări atente și prezentate în funcție de mesajul creștin, ținând cont de gradul de cultură al ascultătorului păgân. Respingerea culturii păgâne, în opinia sa, era o reflexie a refuzului concepției unui stat sacralizat, care nu putea găsi un răspuns în conceptele creștine de bază. Discursul trebuia inserat într-un tablou mult mai vast: cele mai periculoase atacuri împotriva autorității romane au provenit tocmai de pe pământul african care, la începutul și mai ales spre
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinismul, printre care și cea de soldat. Pe prim plan este pusă problema uciderii de către cel care luptă în armată (non occidet hominem), rechemând astfel atenția asupra valorii ființei umane. Alături se întrevede motivul idolatric, desemnat aici de acel jurământ sacralizat, care leagă conștiința unui individ de persoana împăratului. Nu există pretenția ca nou-convertitul să abandoneze armata, din moment ce putea desfășura anumite servicii publice fără a risca să verse sânge. Catehumenului sau simplului credincios îi era interzis să întreprindă cariera militară: vinovăția
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
simbol obsesiv, o imagine cosmică a omului"55. Alegorismul discursiv, marcat prin metafore cu alură mistică, înlocuiește frenezia de început a participării senzoriale la lume, instaurând "un anumit calm al resorbției, într-o interioritate, lipsită de interogații, sau o sensibilitate sacralizată, tulburătoare, totuși"56. Ar putea fi înțeleasă toată această traiectorie poetică drept o cădere, fără sfârșit a zborului, care, pe parcurs, se transformă în tăcere. O interiorizare a exteriorului, sau o formă de cenzură a emoției, o interiorizare a ei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
118. Păstrând această tonalitate sumbră, romantică, Dicționarul general al literaturii române caracterizează volumul Cincizeci de poeme (1970), drept un volum care "cultivă valorile stilistice ale liricii psalmice, pe linia simbolisticii romantice a nopții. Alura mistică a metaforelor sugerează o sensibilizate sacralizată, tulburătoare totuși prin intimitatea dialogului (...) Senzuală în esență, tensionată până la crispare de obsesia extazului și a lucidității, poezia Anei Blandiana se recompune potențial într-un spațiu de pură sugestivitate lirică. Potențarea retorică a tonurilor, care caracterizează lirismul Anei Blandiana, devine
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
încă inimi dușmane". Alteori, prezența domnitorului îi este semnalată de pasărea care bate cu ciocul în poarta pădurii și a timpului. Ștefan devine o prezență răspândită în aerul și în vegetația Moldovei, și tot ce atinge, oameni și locuri, par sacralizați. Un sentiment de liniște, de interiorizare, propice comunicării cu strămoșii, cu cei care au fost, ne trimite la L. Blaga: Ce liniște-i aici de aceea poate/ Când sărut iarba aud șoapte/ Venind de demult/ Aceste păduri care se întorc
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sobre, de aceea referirile la el sunt frecvente. Ceea ce domină întreaga creație este nevoia de libertate; ea este forța filozofică de interpretare a lumii. Oamenii și locurile se integrează într-un univers fascinant, colorat de splendorile unei naturi efervescente și sacralizate sau de suflul luminos al unei meditații interiorizate, depășind spațiul și timpul. Evocarea istorică este o formă de înfrumusețare a prezentului, dându-i o notă de exemplaritate, prin invocarea unei glorii solare perene. Ioan Alexandru "Cum să vă spun", E. P
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
noi: rapiți papiți, nerudă, nefrate. De asemenea, vine cu construcții arhaice tot atât de frecvente ca în volumul "Zoosofia". Limba poetică capătă o înfățișare spectaculoasă,dar familiară nouă, formula este cea a "Horelor" argheziene, universul este infantil, burlesc, dar mai ales folcloric-creștin, sacralizat; apar Dumnezeu, Isus, Iuda, apostoli, sfinți. Dimensiunea e tragică, datorită păcatului originar, provocat, după Ion Gheorghe, tocmai de Dumnezeu, care în jocurile sale prime și primordiale " Va suci capul lui Adam/ punându-l să ia mărul/ să ne poată da
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a noțiunii de proprietate era departe de a se impune și în care îndeosebi anumite forme colective de exploatare a pămîntului erau, de asemenea, mai mult sau mai puțin practicate. Extremismul revoluționar și fidelitatea față de o amintire deformată, dar amplificată, sacralizată, aceea a unei anumite vremi "de dinainte" sînt în cazul de față inseparabile. De asemenea, mișcările naționale care au zguduit laolaltă vechiul edificiu statal european se înfățișează de la început ca afirmare a unei renașteri: tocmai prin referirea la o imagine
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
fericire! N-o simt decît aici! Nefericitul de mine care am căutat-o în altă parte", suspină Rétif de La Bretonne, care, părăsind la șaptesprezece ani ferma tatălui său, are măcar meritul de a face cunoscută o experiență personală 52. Idealizat, sacralizat, satul rămîne pentru el simbol al înseși "curățeniei sufletului și inimii", al fidelității față de un foarte îndepărtat trecut al dreptății și cinstei. "Să nu părăsim acest loc natal, îl face Rétif să spună pe bunicul său, să nu ne stabilim
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
faptelor sociale nu evită însă, mai mult sau mai puțin, să nuanțeze lucrurile. Nu-i mai puțin adevărat că, în funcție de ceea ce descriu și de ceea ce denunță, doctrinarii acelei mistici a unității tind să reconstruiască a contrario marile mituri ale Cuplului sacralizat, ale unirii Bărbatului cu Femeia, unire ridicată la rangul de "simbol divin" al întîlnirii forței și frumuseții, al "pătrunderii reciproce a sufletelor"... Fără îndoială, de la Michelet la Fourier, de pildă, atitudinile, opiniile, modelele propuse diferă în mod sensibil. În cazul
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
angoasă, într-o aceeași chemare, într-o aceeași speranță. Denunțarea singurătății omului modern, nostalgia după o solidaritate demult dispărută, prezentarea unei comunități căreia, sub forme și la niveluri diferite, trebuie să i se recîștige mințile și inimile, urmărirea, în numele Unității sacralizate, a fantasmelor primitive născute în umbra amenințătoare a Complotului, existența permanentă a acelorași frămîntări în planul ascuns al visului din imaginarul colectiv toate acestea, bineînțeles, au o semnificație deosebită, în orice caz, e greu de presupus că o astfel de
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
practici ale farmecelor, ale vrăjitoriei, ale magiei. De îndată însă s-a putut observa instituindu-se, apoi dezvoltîndu-se un nou tip de "transcendență socială", acela despre care putem spune că ține și de un misticism laic, și de un pozitivism sacralizat. De fapt, prin ritual, prin simboluri, prin retorismul său, a apărut o nouă formă de religiozitate politică, reconstituită în jurul unui sistem relativ coerent de valori colective: cultul Dreptului, al Dreptății, al Libertății și al Solidarității, sărbătorirea Patriei, credința în Progresul
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
demiurgic, dar, vai, mitul ne golește de sentiment, ne eternizează natura umană pentru a ne salva de povara condiției umane (Chardin, 1997). Calea indicată de „punctul omega” este unificarea cu ignoranța noastră, după o soluție dată în repere de metafizică sacralizată, a inocenței spiritului din gândirea raiului, un alt fel de schilodire a întregului inefabil pe care-l reprezentăm ce ne-ar readuce copilăria fericită ca formă de contopire cu veșnicia. Păstrarea impurității de tratament epistemic propus de metafizica sistemului, în
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
și panteistă, poezia chtoniană (elogiul energiilor germinative ale pământului); poezia de inspi rație mitică și de sensibilitate metafizică (cu puncte de tangență cu poezia expresionistă) - construirea viziunii poetice pe repere ale unui univers existențial rustic, bucolic (plai natal, natură umanizată/sacralizată, spațiu originar/spațiu matrice al românismului etc.) - idealizarea modelului uman rustic - țăranul, păstorul, homo religiosus, apostolul, rapsodul - tonalitatea afectivă dominantă: fiorul religios, de sensibilitate metafizică - prezența unor simboluri selectate din planul naturii și al reprezentărilor biblice; motive literare legate de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
strategile posibile stau în "cusătura de mână". Nu-i vorba de a "îndrepta spre local responsabilitățile statului": ele rămân mari în ce privește formarea personalului, determinarea unui curriculum național etc. E însă foarte puțin eficient să lași TOTUL în mâinile unui "stat" sacralizat , al cărui rol nu este să facă lucrurile în locul echipelor, ci să le ajute. Un exemplu? recurentul discurs ministerial despre "restaurarea autorității"! Da, domnule ministru, o să "restaurăm autoritatea". À propos, cum facem asta? Credința în atotputernicia ministerială se transformă repede
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
într-o altă dimensiune existențială, a temporalului scăpat de traumele profanului, se realizează printr-un pact organic dintre universaliile ontologice. Relaționarea procesuală dintre arhetipuri stabilește rețeaua de semnificații mitice, valorificând semantic dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu cosmosul, primenind viețuirea în spațiul ritualic al desăvârșirii umanului. Un astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
procesele noastre reflexive, modelează felul În care raționalitatea este percepută și exercitată. Alford și Friedland (1991) afirmă că a pune transformările instituționale pe seama indivizilor creați de acestea Înseamnă să ne Întoarcem la o concepție presociologică a individului. Instituțiile au creat, sacralizat și furnizat categoriile (intenție, drepturi, raționalitate, libertate, vinovăție, nebunie, cetățean, suflet, dragoste) prin care individualitatea a fost percepută. Datoria fundamentală a statului modern, spunea Durkheim, a fost să furnizeze individului o existență morală. Fără indivizi autonomi, având conțiință de sine
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de actori mai mult decît la cele de administratori. Evident că această di-mensiune îi înfuria pe participanții la Grupul celor Zece. Rămîn fundamental convins că acel cîmp de investigare al politicienilor nu se poate limita la zona simbolicului, teatralului, sacrului, sacralizatului, chiar dacă e luată în derîdere; societatea nu ne poate cere să fim simultan mari preoți și să se permită filmarea "Bébête Show" ("Show-ul Nătărăilor") și "les Guignols de l'info" ("Paiațele informației"). Ceva se întrerupe în comunicare, prin principiul
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]