181 matches
-
societate de la o clasă socială la alta și în raport cu culturile variate ale omenirii. Comportamentul care îl poate face pe un om să fie arestat și închis, poate să îl califice pe un altul, din alt spațiu geografic, pentru a fi sanctificat, de unde calitatea acțiunii însăși depinde așa de mult de circumstanțele sub care ea a fost înfăptuită și de starea de spirit a audienței care a fost martora acesteia. Exemplele menționate mai sus, demonstrează că devianța este un concept evaluativ a
Sociologie generală by Mircea Agabrian () [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
evreilor, iar asta într-un mod și mai evident la laici. În această osmoză, Israelul și diaspora se transformă treptat într-o comunitate cu legături neclintite. Totuși, inserarea genocidului într-un cadru teologic ce asigura continuitatea cu tribulațiile anterioare îl sanctifica și în același timp îl făcea incomprehensibil în afara unei genealogii tradiționale a nenorocirii. Acest tip de interpretare și de adaptare priva genocidul de unicitatea sa, această unicitate fiind, de altfel, cel mai adesea revendicată astăzi de mediile evreiești secularizate. Într-
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
fi cea de a doua persoană cum pretinde dogmatica -, Cuvîntul ar deveni fiul lui Iisus. Iisus nu este nici a doua, nici a treia persoană a imaginii trinitare. El este "fiul preferat al Spiritului", deoarece, ca OM ÎNTRE OAMENI, SE SANCTIFICĂ PRN EFORTUL PROPRIULUI SĂU ELAN, fără care împlinirea nu ar avea nici o valoare exemplară. Dogmatica nu acordă importanță vieții lui Iisus, exemplu inegalabil, cu valoare călăuzitoare atît timp cît va exista omenirea, ci morții unui Dumnezeu real care ar fi
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în el însuși cu ajutorul elanului său, adică a adevărului preștiințific comun tuturor mitologiilor. Sanctificarea este simbol mitic (Cristos) și în același timp realitate trăită (Iisus). Mitul încarnării spiritului își dezvăluie sensul la nivelul vieții reale a omului Iisus. Omul se sanctifică grație propriului său elan animant, propriei sale dorințe esențiale și pentru propriul său bine esențial. El se determină liber, deliberat, întru purificarea propriei lui intenționalități motivante, se eliberează de tiraria intențiilor subconștiente, autoritate obsedantă, din cauza autosuprasatiifacției vanitoase. Omul învinge deci
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
se eliberează de tiraria intențiilor subconștiente, autoritate obsedantă, din cauza autosuprasatiifacției vanitoase. Omul învinge deci vanitatea, slăbiciunea înnăscută a naturii umane (Prințul lumii) și devine astfel exemplul salutar al posibilității imanente de autoeliberare, exemplu esențial valabil pentru orice om ("M-am sanctificat pentru voi"). Sanctificarea este ilustrarea cea mai decisivă a justiției imanente, deoarece ea este o dovadă a faptului că prin forța sufletului excepțional și, totuși, la grade diferite de intensitate, comună tuturor omul poate invinge suferințele întîmplătoare și chiar suferința
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
mai bine seama că nu pot face tabula rasa din creațiile din trecut, îndeosebi zeii de ieri pe care oamenii îi reiau continuu, oricâte critici atee li s-ar aduce. În cultura europeană extinsă treptat la scară globală, teologi creștini sanctificați de papalitate, precum Augustin, Anselm și Toma, au construit argumente importante despre existența lui Dumnezeu, reluate și de primii filosofi moderni. În ambele biserici creștine, isihasmul este un fel de practică ascetică de apropiere de Dumnezeu care consonează cu unele
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
și Părinților orientali ai Bisericii creștine. Isihasmul a fost adoptat la al IX-lea Sinod Patriarhal din 1386 ca doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe (de la cuvântul grec "hesychia", înseamnând liniște, împăcare, a pornit călugărul Grigore Palamas (1296-1359) de la muntele Athos, sanctificat în anul 1386, concepând o întreagă teorie împletită cu rugăciunea în liniște, pentru a împăca trupul cu sufletul odată cu obținerea unei stări contemplative, plină de har și de energie ascunsă). Umanismul Renașterii a beneficiat din plin de refugiații bizantini, de
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Euridikei. Pictorul simbolist belgian, Jean Delville, reia tema descinderii lui Orfeu în Infern în Orfeu în infern, unde poetul apare în întreaga sa splendoare. Poezia singură poate deschide porțile infernului elogiul adus artei în economia simbolică a esteticii decadente îl "sanctifică" pe poet -, dar, în același timp, artistul dobândește ceva din strălucirea luciferică a îngerului căzut. Orfeul lui Delville are înfățișarea unui efeb, ținând lira deasupra capului într-un gest de grație și forță. Ca și cum ar dori s-o ferească de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sunt văzuți ca sfinți cu comportament de războinic. Pe măsură ce crește sfera de influență a creștinismului, conflictul dintre aceste trăsături se adâncește, astfel încât imaginea complexă a eroului mitic se scindează, dând naștere unor tipuri separate. Atitudinea creștinească, exemplificată de personaje reale sanctificate ca urmare a vieții lor sfinte, trimite la tipul "sfântului" (printre exemplele date de Burke se numără Sf. Ieronim, Sf. Martin și Sf. Francisc). Calitățile militare ale eroului mitic au dat naștere tipului "războinicului", iar poziția sa de rege glorios
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
de gîndire critică, ci și o sursă de gîndire mitologică. Dacă nu facem aceste distincții și opoziții, nu avem de ales decît între a pune sub acuzare tot ceea ce poartă numele de rațiune și a continua în toate situațiile să sanctificăm acest Nume. Din fericire, rațiunea critică nu a fost niciodată copleșită de auto-mitologizarea rațiunii, rațiunea deschisă a putut mereu să secrete antidoturile care să neutralizeze raționalizarea, iar aspirația emancipatoare, care se găsește la originea greacă și umanistă a rațiunii, a
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
economică a început să primeze în fața oricăror alte interese. Ea a devenit, ... țelul suprem al indivizilor și al societăților deopotrivă. Dar astfel, pasiunile puse în joc au fost dintr-o dată scutite de orice autoritate care să le limiteze. Apoteoza bunăstării, sanctificând, ca să spunem așa, dorințele, le-a așezat deasupra oricărei legi omenești, transformând într-un soi de sacrilegiu orice acțiune de stăvilire (1993, 207). Acestă tendință s-a resimțit și încă se resimte și în mediul politic, dorința de parvenire fiind
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
Eliade constă în dubla sa abordare, atât din perspectiva omului religios, cât și din cea a omului areligios. Pentru cel dintâi, sacrul reprezintă acea "realitate absolută (...), care transcende lumea aceasta, dar care se manifestă în ea și, prin urmare, o sanctifică și o face reală"62. În tot acest timp, omul areligios, refuzând impulsurile transcendenței, percepe sacrul ca "obstacolul, prin excelență, în fața libertății sale"63, libertate care în concepția sa echivalează cu dispariția ultimului zeu. Într-o altă încercare de definire
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
descria în termenii unei permanente stări de căutare a perfecțiunii. Astfel, Eliade scria că, în urmărirea acestui ideal, "asumându-și responsabilitatea de a "crea" Lumea pe care a ales să o locuiască, el [omul religios] nu "cosmicizează" doar Haosul, ci sanctifică micul său Univers, făcându-l să devină asemănător cu lumea zeilor. Profunda nostalgie a omului religios este aceea de a locui într-o "lume divină", de a avea o casă asemănătoare "casei zeilor", așa cum a fost ea întruchipată mai târziu
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
și orgoliul. Gândirea tradițională chineză distinge patru aspecte majore ale spiritului: hun, sufletul uman, asociat cu yang și Cerul; bo, sufletul animal, asociat cu yin și Pământul; yi, gândirea și conștiința; jir, intenția și puterea voinței. Spre deosebire de dualismul occidental, care sanctifică spiritul ca fiind o entitate independentă, superioară și transcendentă corpului, taoismul consideră spiritul a fi floarea trinității taoiste, în timp ce esența (corpul) reprezintă rădăcinile, iar energia (qi) reprezintă tulpina care le unește pe celelalte două. Doar rădăcinile bine hrănite, înfipte într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
realități absolute [s.n.], care se opune nonrealității imensei întinderi înconju rătoare.“ „Oricare ar fi contextul istoric în care se încadrează, homo religiosus crede în totdeauna în existența unei realități absolute [s. n.], sacrul, care transcende această lume, unde totuși se manifestă, sanctificând-o și făcând-o reală [s.n.].“ Reiese, prin urmare, imposibilitatea desprinderii unui set de atri bute care să ofere o definiție clară a termenului „sacru“. Mai degrabă, el este utilizat pentru a sugera și a surprinde o anume calitate și
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
cultural al Poloniei de vest. Teatrul primește atunci statutul oficial de Institut de cercetare pentru jocul actorului. După o serie de sejururi în Statele Unite și Europa, Grotowski se stabilește în Italia, lângă Pontedera, începând cu 1986. Din dorința de a sanctifica teatrul, Grotowski clădește "un teatru sărac", care refuză orice estetism și se situează la opusul concepției wagneriene despre amestecul artelor. "În primul rând, scrie el, încercăm să evităm eclectismul, străduindu-ne să rezistăm ideii că teatrul este un compus din
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se adresa acum mamei - nu trebuie să vă faceți griji în privința soțului. Îmi țin cuvântul. Dar nici cuvântul ăsta nu mai conta, cuvântul de la început - acel corp al divinului, compus din literele numelui Său, care ar fi trebuit să fie sanctificat și, abia prin numirea aceluia, creația putea să înflorească și toate fenomenele să iasă la iveală ca să fie percepute -, până și acel cuvânt amuțise. Bunicul mai avusese cândva un preot al „lui“, un bărbat înalt de statură, drept ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
2000” În topul New York Times, de unde trag concluzia că tot mai mulți oameni sînt interesați de aspectele post-mortem ale trupului lor, poate scapă de ele, trup pe care-l Îndoapă cu vitamine, Îl hrănesc cu diete infernale, Îl fortifică și sanctifică prin diferite exerciții fizice și chimice, mereu, fără pauză, ca să trăiască o sută de ani și peste, În zdrobitoarea majoritate fără cea mai mică preocupare pentru cultivarea minții de parcă asta n-ar exista și adevărul este că nici nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
semnalează apariția operațiilor postformale (Cavanaugh, 1993). Chiar dacă nu se știe încă limpede dacă este vorba despre un nou stadiu distinct articulat, pe ruta de evoluție a gândirii, operațiile postformale se definesc prin câteva trăsături: relativismul (căci individul încetează să mai sanctifice vreun adevăr, preferând truda resemnificărilor permanente), caracterul dialectic (ceea ce înseamnă că tânărul recuză gândirea dihotomică și încearcă să decanteze „bobul de aur” posibil în oricare dintre alternative), caracterul sistemic (care se referă la strădania adultului tânăr de a reconcilia tendințele
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
semnalează apariția operațiilor postformale (Cavanaugh, 1993). Chiar dacă nu se știe încă limpede dacă este vorba despre un nou stadiu distinct articulat, pe ruta de evoluție a gândirii, operațiile postformale se definesc prin câteva trăsături: relativismul (căci individul încetează să mai sanctifice vreun adevăr, preferând truda resemnificărilor permanente), caracterul dialectic (ceea ce înseamnă că tânărul recuză gândirea dihotomică și încearcă să decanteze „bobul de aur” posibil în oricare dintre alternative), caracterul sistemic (care se referă la strădania adultului tânăr de a reconcilia tendințele
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
de nivel, liturghia care se desfășoară în incinta ei marchează o ruptură în dimensiunea temporală; adică nu avem de-a face cu un timp istoric actual, timpul trăit, ci cu timpul punctat de existența istorică a lui Hristos, timpul istoric sanctificat prin întruparea Mântuitorului 6. Așadar, timpul sanctificat prin întruparea lui Iisus Hristos este, în biserică, timpul liturgic, care afirmă istoricitatea persoanei lui Hristos. În atmosfera sacră a Bisericii, timpul liturgic devine esențializat, unic prin valoarea și funcția sa. Disocierea dintre
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
incinta ei marchează o ruptură în dimensiunea temporală; adică nu avem de-a face cu un timp istoric actual, timpul trăit, ci cu timpul punctat de existența istorică a lui Hristos, timpul istoric sanctificat prin întruparea Mântuitorului 6. Așadar, timpul sanctificat prin întruparea lui Iisus Hristos este, în biserică, timpul liturgic, care afirmă istoricitatea persoanei lui Hristos. În atmosfera sacră a Bisericii, timpul liturgic devine esențializat, unic prin valoarea și funcția sa. Disocierea dintre timpul istoric actual, trăit în prezent și
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
prin intermediul riturilor, a unui Timp sacru, neistoric (în sensul că nu aparține prezentului istoric)... Creștinismul a reînnoit, într-adevăr, experiența și conceptul de Timp liturgic, afirmând istoricitatea persoanei lui Hristos. Pentru un credincios, liturghia se desfășoară într-un timp istoric sanctificat prin întruparea Fiului Domnului". 7 Nae Ionescu, Ce este Predania?, în "Predania", revistă de critică teologică, anul I, nr. 2/1 martie 1937, p. 1, text reprodus în Predania și un Îndreptar ortodox cu, de și despre Nae Ionescu, antologie
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
și liturghia religioasă, adoptată de întreaga creștinătate. În cărțile sale Summa Theologica și Summa contra Gentiles se poate observa influența lucrărilor lui Maimonide, de la care împrumută încercările de armonizare a filosofiei aristotelice cu principiile religioase, adaptându-le la creștinism. Este sanctificat și canonizat de Biserica Catolică, la 50 de ani după moartea sa fiind declarat de Papa Benedict XV maestrul și patronul școlilor catolice. Faima capacităților sale intelectuale îi atrage invidii, dușmănii și multiple neajunsuri, atât în tinerețe cât și la
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
82. Un om deosebit de activ, Într’o - din păcate - țară, dar care știe să aleagă Întru decizie specialiști, iar nu politicieni poate și pentru că o densitate de populație de patru ori mai mare decât a Europei o obligă la a sanctifica un pământ greu Încercat chiar și prin poluare, o țară care, din puținul ei știe să primească În ospeție. À propos: Știți cum arată o recepție Între sticlele care se Învechesc de 25 de ani În kilometrii de labirint care
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]