2,112 matches
-
României. "Ca să se mai umfle o dată în gușă aidoma unui curcan ofilit, n-a ezitat să calomnieze și să insulte poporul român în plenul european", a spus CTP despe C. V. Tudor. "N-am crezut niciodată că Parlamentul European e vreun sanctuar al bunei credințe, la care Parlamentul României ar trebui să se închine ca la Dumnezeu. Politicieni de partid și aici, și acolo, interese, culise care ies din când în când la vedere. Dezbaterea vie din PE pe tema referendumului din
CTP: Vadim Tudor, curcan ofilit; Macovei, cucuvea insomniacă () [Corola-journal/Journalistic/42355_a_43680]
-
mai multe urme în Munții Orăștiei (subdiviziune a Munților Șureanu), acolo unde se afla Regatul lui Decebal. Vestigiile dacice au fost descoperite mai ales la Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru, Bănița, Căpâlna, Piatra Roșie. La Sarmizegetusa Regia s-au identificat un sanctuar, altare și, se pare, un calendar sub forma unor coloane de andezit. Pe lângă vestigiile arheologice, s-au descoperit și unele podoabe, cum sunt brățările din aur pur, dar și monezile de aur specifice dacilor, numite „kosoni”. Pentru valoarea lor, cetățile
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
Și Schopenhauer și Eminescu au relevat că geniul este un străin în lume. La Nietzsche totul este seducție: ideile rostite și purtând in apex intellectu, noutatea deschiderilor sufletești și spirituale, stilul ritualic înaripat răsunând în templul universului devenit un infinit sanctuar mistic un univers pur omenesc, omul fiind propria sa divinitate, cu excluderea oricărei dependențe. Pentru Nietzsche, problema valorilor este mai fundamentală decât a certitudinii. Unul din criteriile ce duc spre certitudinea unei valori este gradul de intensitate al accepției noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
măruntaie, cu piept ridicat care când merg, se mișcă, și unele cum privesc la flăcău; cum miroase lumea! Astăzi, când a mers să primească cuvântul lui don Fulgencio, s-a strecurat găsind deschisă ușa, s-a oprit la intrarea în ... sanctuar. Asta era un fapt rău, dar... Don Fulgencio, era el? Cu un braț ținea robusta talie a doñei Edelmira, iar cu cealaltă mână îi mângâia bărbia. Maturitatea venerabilei matroane respira tinerețe; îi strălucea peruca. Tu, doar tu ai crezut în
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
culoare, plecând de la degradeuri, până la culoarea intensă, la acaju. Domina încăperea cu frumusețea, singurătatea și tristețea ei. Se ridică cu greu de pe canapea, își luă bagajul de lângă ușă și intră într-un vestibul. Se simțea ca un intrus într-un sanctuar. În urma lui, lumina se stinse automat. Din vestibul, unde-și lăsă bagajul, sub o altă arcadă mai mică, era o chicinetă cu un frigider, o măsuță și un aparat cu microunde. Deschise o altă ușă și intră într-un salonaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
oameni pentru care copilul înseamnă doar un instrument în plus de propagandă în favoarea cauzei lor. Theo devine unicul protector al lui Kee, pe care reușește s-o sustragă membrilor celulei teroriste, încercînd s-o trimită la o stațiune de cercetări (Sanctuarul), unde o grupare de savanți se ocupă de rezolvarea problemei infertilității în cadrul a ceea ce poartă numele elocvent de Proiectul Umanității. Un vas pescăresc, intitulat sugestiv Tommorow, patrulează regulat de-a lungul coastelor și o întîlnire este aranjată pentru ziua următoare
Copiii omului și sfârșitul copilăriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9823_a_11148]
-
înfiorați/ Și uimiți/ La malul acesta/ De sare" (Amintire). Obsesia insondabilului plutește peste tot, amenințătoare, aproape niciodată revelația nu e fericită, ori măcar senină: "Hieroglif peste tot/ În cer, pe pământ/ Îmi spune povestea/ Întors înăuntru/ Ca un lac din sanctuar/ În care pândesc/ Crocodili nemișcați" (Cuvânt). Solitudinea este starea de spirit dominantă, pe care nimic nu poate s-o aline: "Ce singur, Doamne, în singurătatea Ta!/ Un cer rotund se-ntinde peste noi,/ Făcliile s-au stins, cuvântul este mut
Pelerinul neliniștit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8210_a_9535]
-
ale țării în scopuri comerciale. În curând, tata se îndrăgosti de o baiaderă, dansatoare în templul Lingam pe nume Bugam Dasi. Rolul ei consta din executarea dansurilor ritualice în fața marii statui a zeului și din a se ocupa de serviciul sanctuarului. Era o fată sociabilă, cu tenul măsliniu, cu sânii în formă de lămâie, cu ochii mari turcmeni și sprâncenele subțiri aproape împreunându-se, între care își punea o aluniță artificială roșie. Mi-o reprezint destul de bine pe baiaderă, mama mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
argintiu. Se uitau la mine, ea - cu blândețe și nesfârșită duioșie, el - sincer, încrezător, inteligent. Pe fundalul așternuturilor albe umerii lor se atingeau, figurile lor radiau către mine din mijlocul luminii aurii. Am închis ușa dormitorului așa cum închizi ușa unui sanctuar sau a unui triptic sacru. Lumina rămase dincolo de ușă. 16 Am coborât treptele spre pivniță, împiedicându-mă și înjurând. Lada era infernal de grea. Am ajuns cu ea jos și i-am dat un picior. Sticlele au zornăit dojenitor. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
vreo viață! Lumea a-nceput să se-nvârtă cu mine, mi-am simțit gâtlejul năpădit de cele mai scârboase sucuri. Ah, inima! Și, când te gândești că toate astea mi se-ntâmplă în Israel! Acolo unde alți evrei își află refugiul, sanctuarul și pacea, Portnoy își găsește pieirea! Acolo unde alți evrei prosperă, mie îmi este scris să-mi dau ultima suflare. Și n-am vrut decât să ofer un pic de plăcere - și să-mi ofer și mie un pic. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o singură dată la el, din cauza unui acces de tuse seacă. Se gândise că e doctorul ideal pentru Dan din momentul în care îl văzuse ițindu-și capul teșit pe ușa care dădea spre sala de așteptare și o poftise în sanctuarul său. Căci Flaherty puțea a alcool. Puțea marțea după-amiaza la ora trei. Puțea de parcă tot trupul îi fusese înmuiat într-un amestec de sherry pentru gătit și Rémy Martin. Flaherty era un împuțit, beat mort. Beat pulbere. Făcuse o tentativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cer cu soarele pe ducă), ci însăși prezența ei pe un copac plicticos de Drumul Taberei era de ajuns să ne încremenească, să ne hipnotizeze, să ne certifice că ceea ce luam noi drept o simplă grădină devenise peste noapte un sanctuar în toată regula. Lângă mine mai era Radu. Iar dacă a existat vreodată, în istoria de decenii a cartierului, cineva dispus să încremenească și să se lase hipnotizat cu o ușurință mai mare decât cea a unei bătăi din palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
fi decât Radu. Dacă mai pun la socoteală și teoria lui (altminteri o revelație cu acte în regulă) care dădea drept sigură apariția zeului indian Manitu în spatele blocului D 13, probabilitatea ca o grădină să se transforme într-un ditamai sanctuarul căpăta dintr-odată firescul și siguranța unei certitudini. În prezența lui, cuvintele obișnuite se fâstâceau, se retrăgeau timide în spatele vreunui Migu sau Doru, încercau să riposteze la adăpostul unui meci de fotbal, ca apoi să dispară cu totul, împovărate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
doar câteva secunde, atâtea cât să fii atras de-o lumină ciudată, să descoperi că niciodată nu te-ai putut înșela mai tare, că de schimbat s-a schimbat totul, iar o simplă grădină a devenit așa, peste noapte, un sanctuar. Nici eu, nici, cu atât mai puțin, Radu nu am încercat să pângărim cu degetele noastre minunea, era de ajuns că se află în fața noastră pulsând, ca o dovadă vie că poveștile au fost întotdeauna adevărate și că troleibuzele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mai puțin, Radu nu am încercat să pângărim cu degetele noastre minunea, era de ajuns că se află în fața noastră pulsând, ca o dovadă vie că poveștile au fost întotdeauna adevărate și că troleibuzele se pot transforma în bizoni. Semnificația sanctuarului acela, despre care Radu credea cu tărie că semnalează prezența, poate în vreo movilă de pământ, poate în vreo scorbură neștiută, a lui Manitu, am aflat-o un pic mai târziu, după ce ne-am dezmeticit cât de cât din transa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mică atenție și că mai mult de-un ingredient de felul piperului într-o tocăniță absurdă (cu râme și petale de flori) gătită de fete nu vor fi niciodată. Era evident că greșisem. Ceea ce se întâmpa în fosta grădină, actualul sanctuar, împrumutase ceva din sobrietatea unui ritual sacru, în care melcii (și nu era vorba de unu sau doi, ci de nouă sau zece) se lăsau cotropiți de furnici (care erau, cu siguranță, mii) într-un fel de sacrificiu nebunesc încheiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
soră nu se pune), miracolul unei zile de duminică nu-l atingea deloc. Altfel, agitația cu care își mișca brațele și cu care încerca să mă convingă că nu există o trădare mai cumplită decât aceea de a-ți abandona sanctuarul nu-și găsea o explicație vrednică de luat în seamă. Era de la sine înțeles că îmi dădea dreptate în privința crucii. Ceea ce părea mai greu de crezut era stăruința cu care susținea că nu eu, ci el ar fi descoperit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
șansă. Asta mi-a spus și Radu. Nu despre orădeni, despre mine. Urma să încasez o bătaie. În numele tuturor mincinoșilor și al trădătorilor de pe pământ. Mă prevenise. Hangar, pusichet! Sau ceva în felul ăsta. Am fugit. Nu vroiam să pângăresc sanctuarul. Radu vorbea. În sfârșit. Gâfâit. Alergând. Blestematule, ticălos fără pereche, laș mizerabil, față palidă (palidă?, el era cu mult mai palid decât mine sau, mă rog, nu chiar atunci, ci, așa, în general), băutor de apă de foc, insectă vrednică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și mi-a strigat printre dinți „ai să mi-o plătești!“. Atât. Apoi a dispărut în casă. Zâmbeam și-mi venea să plâng. Îl lovisem pe fratele meu de cruce. Cel cu care făcusem un legământ. Cu care descoperisem un sanctuar. Cu care priveam turmele de bizoni. Granițele. Cactușii preeriei. Comoara din lacul de argint. Cred că mai mult și mai mult îmi venea să plâng. Și nu pentru că, așa cum spera Aura Brontozaura, faptul că ea mă trăgea din senin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
auzit întâia oară spre sfârșitul capitolului patru, pusese stăpânire nu doar pe inima lui Filip (ajunsă, după metamorfoze complicate, la dimensiunile unui purice), ci și pe vietatea aceea ascunsă între blocuri, pe care Radu și cu mine o botezaserăm, demult, sanctuar. Și cum orice vietate, fie ea și o grădină sau un sanctuar, are nevoie pentru a supraviețui poate nu chiar de cămăruțe cu atrii și ventricole, dar, în orice caz, de un organ asemănător unei inimi, crucea preluase funcția asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
inima lui Filip (ajunsă, după metamorfoze complicate, la dimensiunile unui purice), ci și pe vietatea aceea ascunsă între blocuri, pe care Radu și cu mine o botezaserăm, demult, sanctuar. Și cum orice vietate, fie ea și o grădină sau un sanctuar, are nevoie pentru a supraviețui poate nu chiar de cămăruțe cu atrii și ventricole, dar, în orice caz, de un organ asemănător unei inimi, crucea preluase funcția asta și pulsa încet de pe coaja copacului, în ritmul globulelor invizibile de tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
din grădină ca să fie ferite de asprimea brumei și să se coacă la căldura ce încă mai radia, înglobată în interiorul lor. În cameră plutea un miros incitant, închis. Înțepenită acolo în pag, Carmina avea senzația că se află într-un sanctuar, obiectele, lumina, toate parcă-i aminteau de cineva mort, o copleșea un sentiment de religiozitate, aproape avea convingerea că trebuie să îngenuncheze și să se roage. Alături de ea, privindu-i camera, Ovidiu a început să surâdă, cu superioritate, a presupus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ei, să sară într-un picior și să bată din palme, să duduie cu tălpile goale pe covorul de iută. Gălăgioasă, veselă, ușoară. Dar Carmina și Ovidiu au tras după ei ușa încet de parcă s-ar fi aflat într-un sanctuar și gestul lor tăcut, pios, i-a reamintit Elenei că de fapt murise, a privit pierită în urma lor cu buzele împietrite, stupefiată de logica faptelor, s-a lăsat ușor pe genunchi, nu voia să accepte realitatea și a bătut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
uriașă în fața unui tron de malahit, pe care sta împărătița Furnică, îmbrăcată într-o rochie de dantelă neagră, cu o coroană de sârmă pe cap". Mânioasă că un om, făptură netrebnică, stăpânită de gânduri și dorințe urâte, a pătruns în sanctuarul ei, hymenoptera suverană vrea să-l pedepsească, dar aflând, de la furnicoiul vătaf, că intrusul nu călcase pe drum pe niciun supus al măriei sale, își schimbă hotărârea. În loc de a-l pedepsi, îl răsplătește, dăruindu-i curajul de a accepta și recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o carte cu un titlu mistico tenebros Cu moartea pe moarte călcând (Mirton, Timișoara, 2002) în care dezvoltă teorii referitoare la cultura dacilor bazându-se pe pretinsele sensuri ascunse ale unor basme, ale unor desene de pe vechi podoabe, ale configurației sanctuarului dacic de la Sarmizegetusa, ale basoreliefului de pe Columna lui Traian etc. Toate interpretările sunt fanteziste și - pentru cititorul lipsit de experiență - stupefiante. Ele creează senzația neplăcută că despre orice se poate spune orice. Din perspectiva adoptată de Mircea A. Tămaș, până
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]