377 matches
-
În 828, Bonifaciu a primit titlurile de "prefectus" și "tutela" asupra insulei Corsica de la Lothar, ca și legația papală din partea episcopului de Luni. În iulie și august 828, el a condus o mică flotă, cu misiunea de a găsi pirați sarazini. Negăsind nimic în largul mării, flota a debarcat în Sardinia, iar acolo a luat decizia de a ataca Africa. A fost atacată cu succes coasta sarazină din Tunisia, între Utica și Cartagina, după care flota a revenit în Corsica. În
Bonifaciu al II-lea de Toscana () [Corola-website/Science/324849_a_326178]
-
sudul domeniilor sale. Otto îl ia pe Conrad sub protecția sa, iar acesta revine în regat abia în 942. Domnia sa a fost relativ pașnică, singurul război pe care a trebuit să îl ducă fiind în perioada unei invazii simultane a sarazinilor și maghiarilor. Reușește să îi facă sa lupte unii cu ceilalți după care îi învinge. Spre sfârșitul domniei sale, suferă ostilitatea conților Guillaume I de Provence și Otte-Guillaume de Burgundia, ale căror comitate se vor detașa progresiv de suveranitatea regală. La
Regatul Burgundiei () [Corola-website/Science/315042_a_316371]
-
obiecte creștine și denumită Durendal. "Cântecul lui Roland" a fost adaptat și modificat de-a lungul Evului Mediu, inclusiv într-o versiune în proză în limba latină, "Historia Caroli Magni", care relatează și ea lupta lui Roland cu un uriaș sarazin pe nume Ferracutus care este vulnerabil doar la buric (povestea a fost mai apoi adaptată în poemul anonim franco-venețian "L'Entrée d'Espagne" — c.1320) și în poemul italian epic din secolul al XIV-lea "La Spagna" (atribuit florentinului Sostegno
Roland () [Corola-website/Science/323422_a_324751]
-
a mulțumit numai să condamne excesele poporului. Cu o putere de convingere care îi câștiga pe toți, sprijinită și de câteva vindecări miraculoase,el le-a trimis ascultătorilor propria sa concepție despre cruciadă. El îi chema la război sfânt contra sarazinilor nu ca să-i convertească ăe aceștia-pentru că el credea în libertatea actului de credință-ci ca să-i împiedice de a face rău creștinilor. Mistica elaborată de Bernard a stat la baza gândirii teologice occidentale.
Bernard de Clairvaux () [Corola-website/Science/299233_a_300562]
-
externă nu a încetat. Este vorba de Arnulf de Carintia din Francia de est Ludovic al III-lea "cel Orb", regele din Provence, care au revendicat pe rând tronul Imperiului. De asemenea, Regatul Italiei era amenințat de raidurile efectuate de sarazinii din Sicilia și din Africa de nord, astfel încât autoritatea centrală era redusă la minimum. În secolul al X-lea situația nu s-a îmbunătățit, dat fiind că diferiți nobili locali sau din Burgundia continuau disputele asupra coroanei Italiei. Ordinea avea
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
sfârșitul lui august un Conciliu la Benevento unde l-a excomunicat pe Clement al III-lea , aprobând și noi canoane împotriva simoniei. Tot aici a făcut un apel la cetățenii orașelor Pisa, Genova și Amalfi pentru organizarea unei cruciade împotriva sarazinilor care amenințau Italia din sud, aceștia reușind cucerirea câtorva orașe printre care și Mehdia. Victor își simțea totuși sfârșitul aproape și s-a întors pentru totdeauna la Montecassino, unde a murit la 16 septembrie 1087 . A fost înmormântat la mănăstirea
Papa Victor al III-lea () [Corola-website/Science/305425_a_306754]
-
s-au creat mari fiefuri nedivizate. Vasalii, fie că erau normanzi, francezi sau italieni, își datorau beneficiile direct către conte. Nicio răscoală feudală de mari dimensiuni nu a izbucnit împotriva contelui Roger. În 1091, pentru a evita un atac al sarazinilor din Africa de Nord, Roger a pus la punct o flotă cu scopul de a cuceri Malta. Vasul pe care care afla Roger a ajuns în insulă înaintea celorlalte. La debarcare, puținii apărători pe care normanzii i-au întâlnit s-au retras
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
afla contele era gata să se scufunde, potrivit cronicii lui Goffredo Malaterra. Având poziția supremă pe plan politic, contele a devenit și stăpânul "de facto" al bisericii siciliene. Papalitatea, pentru a favoriza un principe care recuperase Sicilia de la greci și sarazini, a conferit în 1098 lui Roger și moștenitorilor acestuia nunciatul (poziția de legat apostolic) asupra insulei. Roger a constituit noi episcopii latine la Siracusa, Girgenti și în alte părți, numind personal episcopii, și totodată a transformat arhiepiscopia de Palermo într-
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
reclădească mănăstirea în anul 717. Aici au fost prezente personalități marcante din timpul Evului Mediu ca saxonul Willibald (700-787) și Sturmius (715-779). Carol cel Mare a acordat mănăstirii mai multe privilegii. În anul 883 mănăstirea este jefuită și incendiată de sarazini, cu toate acestea ea va cunoaște o perioadă de dezvoltare între secolele X și XI. Mănăstirea va suferi distrugeri importante în timpul cutremurului din 1349. Pe la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial ea va deveni un loc de refugiu pentru
Monte Cassino () [Corola-website/Science/320441_a_321770]
-
o lungă secetă, în vremea prorocului Ilie (după jertfa adusă de acesta pe Muntele Carmel), aducând ploaia salvatoare (1 Reg 18, 41-46), drept o imagine a Maicii Domnului. În secolul al XIII-lea, pustnicii au trebuit să fugă din calea sarazinilor și au adus cu ei în Europa cultul Maicii Domnului de pe Muntele Carmel. Potrivit unei legende, Sfânta Maria i-a încredințat generalului ordinului carmelit, Simon Stock, "scapularul" însoțit de făgăduințe deosebite pentru toți cei care-l vor purta. De aceea
Fericita Fecioară Maria de pe Muntele Carmel () [Corola-website/Science/303279_a_304608]
-
eveniment a marcat totodată un pas către completa independență față de Imperiul Bizantin, care nu mai era în stare să apere "Ducatus Neapolitanus" de incursiunile longobarzilor din Langobardia Minor. Sergiu a continuat prezervarea alianțelor pe care napolitanii le stabiliseră anterior cu sarazinii din Palermo. El i-a ajutat pe musulmani să cucerească Bari de la bizantini în 841, precum și Messina în 842. Prin renunțarea la relația cu Bizanțul și trecerea alături de papalitate și de franci, Sergiu a contribuit la expulzarea musulmanilor din regiunea
Sergiu I de Neapole () [Corola-website/Science/324638_a_325967]
-
Palermo. El i-a ajutat pe musulmani să cucerească Bari de la bizantini în 841, precum și Messina în 842. Prin renunțarea la relația cu Bizanțul și trecerea alături de papalitate și de franci, Sergiu a contribuit la expulzarea musulmanilor din regiunea Campania. Sarazinii deveniseră prea periculoși pentru ca Sergiu să mențină relația de amiciție cu ei, drept pentru care ducatul de Neapole s-a aliat cu ducatele de Amalfi, Gaeta și Sorrento, pentru a porni lupta contra sarazinilor, deveniți tot mai amenințători. Alianța forțelor
Sergiu I de Neapole () [Corola-website/Science/324638_a_325967]
-
la expulzarea musulmanilor din regiunea Campania. Sarazinii deveniseră prea periculoși pentru ca Sergiu să mențină relația de amiciție cu ei, drept pentru care ducatul de Neapole s-a aliat cu ducatele de Amalfi, Gaeta și Sorrento, pentru a porni lupta contra sarazinilor, deveniți tot mai amenințători. Alianța forțelor creștine din sudul Italiei i-a forțat pe musulmani să se retragă din Ponza în 842 și a reușit să apere cu succes Roma în 846, cu toate că Vaticanul fusese deja devastat. În 849, Sergiu
Sergiu I de Neapole () [Corola-website/Science/324638_a_325967]
-
ascultarea Imperiului roman, guvernat de la Constantinopol. Pe măsură ce puterea bizantină intra în declin în Occident, Sicilia a fost invadată de forțele arabe conduse de califul Uthman Ibn Affan în anul 652. Este vorba de o invazie mai degrabă de recunoaștere, iar sarazinii s-au retras imediat după aceea. Până la sfârșitul secolului al VII-lea, odată cu cucerirea arabă a Africii de Nord, musulmanii au capturat orașul-port Cartagina din apropiere, fapt ce a permis arabilor construirea de șantiere navale și le-a asigurat o
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
capabile să înfrângă o puternică armată bizantină trimisă de la Palermo și totodată să respingă o flotă venețiană comandată de dogele Giustiniano Partecipazio. Însă atunci când o epidemie de ciumă a ucis o bună parte din trupele musulmane, inclusiv pe Asad însuși, sarazinii s-au retras în castelul de la Mineo. În continuare, musulmanii au revenit în ofensivă, dar au eșuat în tentativa de a cuceri Castrogiovanni (actuala Enna, unde a murit Eufemius) și s-au retras înapoi la Mazara. În 830, ei au
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
avanpost bizantin a cedat abia în 965. Sicilia arabă a fost guvernată succesiv de către dinastia sunnită a aghlabizilor din Tunisia și apoi de către cea șiită a fatimizilor din Egipt. Bizantinii au profitat la un moment dat de temporarele neânțelegeri dintre sarazini pentru a reocupa capătul estic al insulei vreme de câțiva ani. După suprimarea unei răscoale, califul fatimid Ismail al-Mansur l-a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir al Siciliei (948-964). Acesta a izbutit să controleze permanentele răscoale ale bizantinilor și
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
asediu, ca și ulterioara cedare a Scillei, o citadelă insulară în care garnizoana din Reggio se retrăsese, au deschis calea către Sicilia. Roger Bosso a condus o mică forță pentru a ataca Messina, însă a fost cu ușurință respins de către sarazinii din fortăreață. Grosul forței de invazie pe care Roger îl aștepta nu a mai apărut, din cauză că Guiscard a fost rechemat ca urmare a apariției unei noi armate bizantine, trimise de împăratul Constantin al X-lea Ducas, care devasta Apulia. În
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
luna mai situația din Apulia a fost readusă la liniște. Invazia asupra Siciliei desfășurată alături de Roger Bosso a condus la capturarea cu ușurință a Messinei în 1061: oamenii lui Roger au debarcat pe nevăzute pe timpul nopții și au surprins armata sarazinilor în dimineața următoare. Trupele lui Guiscard au debarcat fără a mai întâmpina opoziție și au găsit Messina abandonată de inamici. Guiscard a fortificat imediat Messina și s-a aliat cu Ibn at-Timnah, unul dintre rivalii emirului de Sicilia, Ibn al-Hawas
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
de ani înainte. Guiscard a asaltat orașul Centuripe, însă a întâmpinat o puternică rezistență, drept pentru care a renunțat, trecând mai departe. Paternò a capitulat, iar el și-a condus armata către Enna (pe atunci, Castrogiovanni), o fortăreață formidabilă. Apărătorii sarazini au ieșit în câmp deschis și au fost înfrânți, însă Enna nu a căzut. Guiscard s-a întors, lăsând o fortăreață la San Marco d'Alunzio, denumită astfel după primul său fort construit în Calabria. Până la venirea Crăciunului, el a
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
ale familiei refuzau să recunoască această uzurpare și au început să achiziționeze părți din comitatul de Capua pentru sine, astfel încât controlul lui Landulf se rezumă strict la orașul Capua. Rămas izolat, Landulf al II-lea i-a invitat pe mercenarii sarazini din Apulia pentru a provoca ravagii asupra pământurilor rudelor sale, o măsură care i-a alarmat pe vecinii săi, inclusiv pe papă Nicolae I. În 866, depusul Pandenulf a făcut apel la împăratul Ludovic al II-lea, aflat atunci în
Landulf al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/324882_a_326211]
-
orchestrata de ducele Adelchis de Benevento. Ca urmare, Ludovic l-a depus și pe Lambert, restaurându-l pe Landulf al II-lea în poziția de conte de Capua, cu condiția ca acesta să jure de a-i nu permite prezenta sarazinilor în comitat. După moartea împăratului Ludovic al II-lea din 875, Landulf s-a aliat cu sarazinii din Apulia, însă în 877, papa Ioan al VIII-lea l-a convins să se alieze cu papalitatea împotriva musulmanilor. El a petrecut
Landulf al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/324882_a_326211]
-
pe Landulf al II-lea în poziția de conte de Capua, cu condiția ca acesta să jure de a-i nu permite prezenta sarazinilor în comitat. După moartea împăratului Ludovic al II-lea din 875, Landulf s-a aliat cu sarazinii din Apulia, însă în 877, papa Ioan al VIII-lea l-a convins să se alieze cu papalitatea împotriva musulmanilor. El a petrecut anii următori apărând coasta amalfitană. La moartea să din 879 o nouă criză de succesiune a izbucnit
Landulf al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/324882_a_326211]
-
fiul lui Pândo) și Lando al III-lea (fiul lui Landenulf de Teano). În cronică lui Erchempert, contemporană cu Landulf, acesta este descris ca fiind unul dintre cei mai mari trădători, amator de misticisme și de magie neagră, aliat al sarazinilor și dușman al creștinătății.
Landulf al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/324882_a_326211]
-
membru al familiei Bosonizilor, pe atunci conte de Vienne, care ulterior, în 879, s-a autoproclamat rege de Provence. În mai 878, împreună cu soțul ei, i-a acordat adăpost în Arles papei Ioan al VIII-lea, care se refugiase din fața sarazinilor. După lovitura de stat a soțului spu din octombrie 879, ea a ajutat la apărarea orașelor sale în fața atacurilor rudelor sale Carolingiene. În 880, ea a apărat cu succes chiar capitala Vienne însăși, în fața forțelor reunite ale lui Carol cel
Ermengarda de Provence () [Corola-website/Science/325422_a_326751]
-
îndreptându-și atenția spre Italia. A renunțat la politică precaută a tatălui sau, asumându-și titlul de „împărat al romanilor”, încercând să-și extindă influență spre teritoriile bizantine din sud. Pe 13 august 982, a fost învins la Calabria de către sarazini. S-a repliat spre nord, convocând o dietă la Verona în mai 983, luând măsuri în privința Bavariei și Suabiei. A impus alegerea fiului sau, Otto al III-lea, ca rege, adoptând dispozițiile în vederea încoronării și ungerii sale la Aachen, de către
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]