1,391 matches
-
cunoscută prin intermediul stilului intelectual practicat la cenaclul "Sburătorul"? Fără îndoială toate acestea au contat, într-un fel sau altul, insă motivul principal l-a constituit revoltătoarea opacitate a opiniei publice din Franța față de relatările transfugilor din Europa de Est. Memorialista reconstituie cu sarcasm tragicul malentendu: "Într-adevăr, dacă în viața politică părea a domina dreapta, intelectualii nu numai că se situau la stanga, ci erau, în majoritate, deja sovietizați mintal. Cine n-a încercat - așa cum au făcut-o câțiva dintre noi - să 'deschidă ochii
Exercitii de demistificare by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17480_a_18805]
-
exploatată de ideologia și de propagandă comunistă. Ajunsese această mitologie, în faza de decrepitudine a sistemului comunist, o simplă colecție de stereotipii, o moartă frazeologie ritualica, însuflețita și productivă doar cînd era trecută în registrul deriziunii, al ironiei și al sarcasmului; a reînviat-o, paradoxal, tocmai prăbușirea comunismului, "viitorul de aur" fiind însă acum profețit că realizabil prin renegarea imediată și totală a acestuia, o renegare dusă pînă la a-l refuză fie chiar și numai ca parte, dramatică, întunecată, dar
Spiritul critic fată cu tranzitia by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/17531_a_18856]
-
decît de la tradiția bazată pe "dreptul divin", socialiștii acuzau "orînduirea burgheza" de cinism și cruzime: "ei au pus accentul asupra păcatelor evidente ale burgheziei - bogăția materială a celor puțini, inegalitatea flagrantă dintre membrii societății. Marx a umplut secolul trecut cu sarcasmele sale la adresa ăfilistiniloră, la adresa reprezentanților ordinii burgheze, dar s-a ferit că de foc să facă vreo precizare asupra modului în care socialiștii urmau să respecte principiile care le-au permis propria lor apariție și dezvoltare". Deși izvorîte de pe poziții
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
în ultima pagină a cărții, putem spune că ludicitatea lui Genette e o minunată contrapondere la ultimitatea care se întrezărește. Întregul volum ne arată, de altfel, acest echilibru funambulesc între melancolie și ironie, între grav și ludic, între elegie și sarcasm, dar, mai ales, apetitul de reflecție, de scris și de joc al lui Genette (Gérard, Fréderic, Tristam) care contrazice atît de revigorant titlul de Epilog. Sperăm și dorim să ii urmeze vreun Appendix, vreo Addenda sau vreun Post-Scriptum, dar, cum
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
de tropi dulcegi e constanta lor stînjenitoare. De la Boccacio pînă la Lampedusa, proza italiană despre iubire e alcătuită dintr-o luxuriantă perdea de motive ce gravitează în jurul unor sensuri fie ironice, fie de-a dreptul obscene. Numai că sub drojdia sarcasmelor și sub săgețile aluziilor lubrice, loc pentru iubirea cu virtuți spirituale nu mai rămîne. Italienii nu au vocația gravității teoretice, alunecînd irepresibil în triluri lascive. E atîta duh lumesc în iubirea italiană că filosofia în marginea ei e fatal frivolă
Perorație calofilă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2522_a_3847]
-
Stănescu (unul dintre defectele lui era... „frica de milițieni”) și pe care acesta din urmă și-o îneca în vodcă. În Un fel de concluzie: Vise de glorie și trândăveală, scriitorul explică, de altfel, cu o ironie amară, la limita sarcasmului, că regimul comunist i-a împins pe scriitori - pe cei foarte buni, mai ales - către alcoolism și moarte prematură, iar Nichita Stănescu se dovedește, în acest context, un caz exemplar (dar sunt foarte mulți în cazul lui, fie și numai
Amintirile unui scriitor în communism by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2430_a_3755]
-
protagonistul irumpe în luciditate, într-un spirit critic mîhnit. Neatins de vreo dificultate a propriei materii, se orientează asupra ambientului social pentru a se putea confirma suplimentar. Ia naștere astfel un album de figuri pitorești, șarjate cu umor sau cu sarcasm: „Domnului profesor de limba franceză îi e cald/ stă dezbrăcat/ doar în chiloții săi francofoni/ roșii cu dungi albe și albastre/ pe balconul plin cu ziare cu sticle goale de votcă/ cu mauale de liceu expirate” (O anotimpuri o castele
O emanație a vitalității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2393_a_3718]
-
carte de peste 300 de pagini! Iată însă că, spre finalul alfabetului, intră în joc România, cu nu mai puțin de 5 apariții (că doar e o țară mai mare!) - vedetă nedeclarată a băncii de rezerve! O dată ce reușim să depășim faza sarcasmului pe care dl. Neal Ascherson - specializat pare-se în problemele legate de Abhazia, Crimeea, Rusia, Polonia, cazaci, cursul Donului și kurgane, interesat printre altele și de viața lui Adam Mickiewicz - îl merită din plin pentru titlul orgolios și descentrat pe
România, țară de rezervă by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16783_a_18108]
-
părut complet greșit în linia unui caraghios care se ridiculizează în bufonerii inutile (vezi unele filme vechi despre "bestiile burghezo-moșierești"). Beaumarchais spunea că personajul "trebuie jucat foarte nobil dar cu grație și libertate". Dacă acceptăm că opera atenuează mult din sarcasmul piesei, transformând-o într-o bijuterie de grație aristocratică și veselie delicată, vom fi de acord cu acei comentatori care nu văd în Conte o brută și nici un comic ci doar un bărbat lovit de o pasiune nestăpânită, care-l
Un sfârșit și un început by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16847_a_18172]
-
xerox, prin nu se știe ce capriciu al întâmplării), istorioare cu un anumit coeficient de senzațional ("întâlnirea" cu Ștefan cel Mare), sunt doar câteva din decupajele ce alcătuiesc substanța acestei cărți. Nu lipsesc nici accentele malițioase, umorul alunecă adesea în sarcasm, iar ironia devine mușcătoare. În acest sens, episodul intitulat Castronul cu căpșuni poate fi edificator: "Octavian Paler stătea la un birou pe care se aflau teancuri de cărți de o înălțime ostentativă și o lampă electrică menită să sugereze scrisul
Miniaturi în proză by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16908_a_18233]
-
critic într-o asemenea măsură încât, nu de puține ori, poetul devenit cronicar se lasă atras de magia metaforelor până la a oculta chiar textul analizat: Dorin Popa "cochetează fin cu ironia din existență ș�ț fără a-și asmuți câinii sarcasmului", Angela Marinescu "adoptă în poezie o indiferență a dinților de rechin" etc.. Poeții pe care Traian Coșovei îi aduce în discuție sunt, în marea lor majoritate, colegi ai săi de generație, optzeciști - Mariana Marin, Liviu Ioan Stoiciu, Bogdan Ghiu, Florin
Un poet despre poeți by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16909_a_18234]
-
sa de obligația reflectării. Smuls din făgașul său tradițional, lirismul apare umilit, împins nu atît pe calea spontaneității avangardiste, a absurdului regenerator, cît pe cea - atît de neașteptată, întrucît trasată în alt plan - a lui... Caragiale. Discursul se impregnează de sarcasmul balcanic al propriei sale blocări. Pe urmele lui Cristian Tudor Popescu, un alt nouăzecist, T. O. Bobe (născut în 1969, la Constanța) ne propune o soluție intermediară. Și anume o deschidere a realului (descris cu minuție și aplicație) spre vis
Vis și delicatese by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16907_a_18232]
-
aproape nimeni nu și-o mai amintește. în zadar și-au scos actorii măștile. Fețele lor sunt tot un fel de măști, cu câte două găuri în loc de ochi. Comedie tragică postmodernă, spectacol de magie a cuvintelor și reprezentare, de un sarcasm swiftian, a condiției umane, piesa Cruciada fermoarelor se poate și citi și vedea. Ca text literar, este cuceritoare prin inventivitate și rafinament. Ca spectacol de teatru desfășurat (deocamdată în imaginație, ne încântă cu "baletul (ei) mecanic", cu o scenografie (pe
LITERATURĂ ȘI SPECTACOL by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16924_a_18249]
-
de iută părțile dogorîtoare. Cînd ora tainică se apropie, își descopăr genunchii sau coatele, dar niciodată concomitent căci rănile sînt uneori incandescente, amenințînd să incendieze piramidele din apropiere clădite din pantofi albi" (Pantofii albi). Uneori eliberarea are loc printr-un sarcasm ce, utilizînd exuberanța expresivă, denunță înrobirea existențială, "proza", monotonia și, nu în ultimul rînd, absurdul viețuirii noastre: " Am în pat toate zgomotele zilei, utile/ în cuib mai sîngeră doar tricoul ciclistului tată/ dorința perversă de a trece neapărat prin plămîni
Feeria libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16963_a_18288]
-
pămînt"" (Desincronizare); și: "Sîngerînd mi se scurg/ mîinile/ printre degete/ Și, nefiind, își adună/ moleculele/ în altcineva". Cealaltă temă, a realului care oprimă, capătă accente carnavalești și se circumscrie eternului motiv literar al "lumii pe dos". E aici toată ironia, sarcasmul și toată suferința unei ființe dipuse să înțeleagă, nu însă și să-și asume rosturile lumii pe dos. Figura care focalizează această lume "întoarsă" e erosul, poemele care îl adună mai ales în partea a doua a cărții fiind foarte
Un debut by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17054_a_18379]
-
toate inovațiile și temele în cinematografia contemporană - asemeni altor maeștri ai modernității Schönberg, Joyce, Picasso, Brecht - a avut darul, la acea oră de criză, să capteze atenția unanimă. În felul atît de personal al lui Godard, uzînd de erudiție și sarcasm, vorbind ca-ntotdeauna despre detașare și alienare, despre relativizarea așa-ziselor adevăruri absolute. O nobilă invitație la rațiune și toleranță. Necesare acum mai mult ca oricînd. O hazardată ripostă în forță ca și un nou cod Hays cu restricții absurde
Festival în doliu by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15833_a_17158]
-
Astfel lirismul pare a se răzbuna pe lume ca și pe sine, printr-un discurs sado-masochist. Golul ontologic pare a fi ținta sa urmărită prin intermediul unui gol poetic ce se realizează prin practicile antipoetice ale prozaismului, anecdotei, descrierii neutrale, ironiei, sarcasmului. E o dezabuzare cvasigenerală, o "cădere" într-o zonă în care creația se măsoară, paradoxal, prin factorii care o limitează, o reduc, o compromit. Dar versurile Irinei Mavrodin își îngăduie a urma un traseu contrar. D-sa își asumă golul
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
mai măruntă a adevărului creației, este dublată în permanență de un curaj nu lipsit de un anume orgoliu ("sunt un Nietzsche ortodox") de a spune lucrurilor pe nume indiferent de gravitatea lor. Temperament vulcanic, pr. prof. Buga tratează deseori cu sarcasm "aberațiile" pastoral-liturgice în vasta curte a Bisericii. Nu ocolește probleme pe care de mult am dori să le vedem abordate la modul serios de către un scriitor bisericesc: istorie, monarhie, catolicism, colaboraționism, isihasm, francmasonerie, vrăjitorie, clonare dar și fotbal, Bach etc.
Însemnări despre alții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15853_a_17178]
-
with blood; it lends color to my/ cheeks flushed with hope", am citat dintr-unul din poemele traduse în engleză în a doua parte a volumului de către Adam J. Sorkin și Radu Andriescu), aduce gravitate în tonul poetei, dar și sarcasm față de formulele forțat-optimiste: "treci înfiorat de libertate/ din viață în moarte din viață în moarte./ ce bine ce boierește în lumea ta/ interioară se trăiește!". Și tocmai poemele acestea lungi, care întorc ironia în absurd, care resping/ iubesc lumea aceasta
Gustul dulce-amar al realității (și al iluziilor) by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15867_a_17192]
-
nimic din frenezia și entuziasmul momentului 1989: "poetul psalmodiază pentru bestii și fiare/ poetul se roagă la diamante și sânge/ poetul întreabă unde sunt noile temple/ poetul își recită singur stanțele printre hoituri." (Ars exilum mundi). Din decepție, exasperare și sarcasm, Magda Cârneci construiește o polifonie, Cancan Politic (1991-1994), în care vocile care se interferează (intelectualul, poetul, femeia, poporul) încearcă să găsească fețele adevărului și să înțeleagă de ce se întâmplă ce se întâmplă ("până și o mare idee odată moartă putrezește
Poezia și compoziția chimică a vieții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15962_a_17287]
-
cine vrea la drâmbă". Sonetele din această Carte ultimă uimesc prin capacitatea poetului de a se război cu sine însuși, cu Timpul neîndurător, în urma căruia rămâne "paragina" (cuvânt frecvent), cu lumea. Scrise în registre diferite (de la gluma tristă, autopersiflare, la sarcasm sau revoltă) sonetele din acest volum recompun un destin poetic în stanțe încărcate de un umor amar. Marile teme lirice: timpul opresor, cu dezamăgirile și ademenirile lui, prea arare fulgerat de nostalgii târzii, timpul interior, solilocviile sunt prezente sub auspicii
Un destin poetic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/16001_a_17326]
-
mai largi, tăcut și, aparent, retractil ca prezență imediată, CRC se manifesta, în fața colii de scris, într-un mod nestăpînit și devastator. Avînd o perfectă proprietate a termenilor, o capacitate firească, și cu atît mai rară, de a distribui ironia, sarcasmul și spiritul polemic în construcții retorice grave și cu o bogată substanță analitică, el a acoperit, de-a lungul multor ani, atît nivelul criticii de întîmpinare și al textului de receptare, cît și pe celălalt, mult mai riscant și mai
Tăcerea lui CRC by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15612_a_16937]
-
atît de pe poziții feministe, cît mai degrabă individualiste. Ceea ce pare a le interzice biserica tuturor celor pe care îi adună în jurul ei este dreptul de a decide pentru ei înșiși. Supunerea, umilința predicate drept cale către înălțare sînt denunțate cu sarcasm drept ficțiuni menite să justifice acumularea de putere în anumite puncte ale ierarhiei. În loc să îndepărteze individul de puterea demonică, nenumăratele practici opresive sfîrșesc prin a-l împinge către aceasta, care îi oferă, în locul ficțiunii supunerii și a răbdării răsplătite cîndva
Pe timp de grevă la metrou by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15602_a_16927]
-
m-aș mai fi izmenit atât, invocând precedente care au cu România cam cât are sula cu prefectura, gen Scoția, Catalonia, Flandra, Valonia și chiar Bavaria (?) și aș fi spus răspicat: cerem despărțirea Ardealului de România! Dincolo de posibile incriminări și sarcasme, mă irită în orice demers de acest tip (vezi clasicul Gherman) un lucru: fățărnicia de-a pretide că lucrurile se desfășoară în numele "interesului general". Să fim serioși! E ca și cum ai spune că te desparți de nevasta cam șleampătă promițându-i
Federalizarea mafiilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15637_a_16962]
-
mostre textuale, în care volumul de față abundă. Un efect retoric periculos apare în urma parafrazărilor mult prea lungi. Toți cei patru folosesc procedeul cu generozitate. La Ion Stanomir parafraza se transformă într-un ciudat stil indirect liber - autorul își afișează sarcasmul folosind sintagme întregi din retorica specifică epocii. O mișcare simpatică, dar care, generalizată, se transformă într-un adevărat argou critic. La Paul Cernat sau la Angelo Mitchievici, parafraza ajută la "analiza pe text", altă practică abuzată din plin de autorii
Tînăr avînt masochist by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15657_a_16982]